ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4292/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1767 din 14

noiembrie 2004, Tribunalul Prahova a admis acțiunea precizată formulată de

reclamanta SC B. SA, în contradictoriu cu pârâtul G.F. și a constatat nulitatea

absolută a convenției autentificate la 23 septembrie 2003 de biroul notarului public

I.C. încheiată de părți.

În motivarea acțiunii s-a susținut

că prin Hotărârea A.G.E.A. SC

B.

SA din 7 ianuarie 2003, s-a aprobat cererea pârâtului de retragerea din

societate și de renunțare la funcția de administrator, iar prin convenția nr. 5521/2003

încheiată de părți la 23 septembrie 2003, pârâtul a cedat 51 acțiuni societății

reclamante, în schimbul unui teren și construcții situat în comuna Bărcănești,

județul Prahova.

Prin aceeași convenție părțile au

stabilit ca pârâtului să-i revină cota indiviză de 1/3 din suma supusă

reactualizării după rămânerea definitivă a hotărârii ce face obiect dosarului nr.

833/2002, aflat pe rolul Curții de Apel Constanța și să preia cheltuielile,

pârâtul obligându-se să plătească reclamantei în termen de 30 de luni, începând

1 decembrie 2003 suma de 846.674.436 lei în rate lunare.

Ulterior, s-a încheiat actul

adițional la 13 februarie 2004, iar prin încheierea din 19 iulie 2004,

judecătorul delegat la O.R.C. a respins cererea constatând neîndeplinite

cerințele legale în ce privește dobândirea de către societate a propriilor

acțiuni.

Cum în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile art. 103 și art. 104 din Legea nr. 31/1990, nefiind incidente nici

ipotezele prevăzute de art. 104 din aceeași lege și ale art. 133 s-a constatat

nulitatea convenției încheiată de părți la 23 septembrie 2003.

Curtea de

a

pel Ploiești, prin decizia nr. 100 din 25 noiembrie 2005, a

respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinței.

Criticile formulate au fost

înlăturate de instanța de apel cu motivarea că respectiva convenție prin care

pârâtul a cedat cele 51 acțiuni deținute la societatea reclamantă în schimbul

unui imobil s-a încheiat în frauda prevăzută de art. 103 din Legea nr. 31/1990

și cu încălcarea uneia din condițiile esențiale pentru valabilitatea convenției

și anume cauza ilicită, prevăzută de art. 948 C. civ.

S-a mai reținut că prin încheierea

din 19 iulie 2004, pronunțată de judecătorul delegat s-a respins cererea de

înregistrare a actului adițional privind modificarea actului constitutiv sub

aspect motivat tot de neîndeplinirea dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 31/1990.

În contra deciziei a declarat recurs

pârâtul G.F. care, fără a face referire la vreunul din motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aduce următoarele critici:

- greșita interpretare a

prevederilor art. 103 din Legea nr. 31/1990, nefiind vorba de „dobândire de

acțiuni” în înțelesul legii ci de despăgubire a asociatului care se retrage din

societate, aceste norme neinstituind sancțiunea nulității absolute;

- greșit s-a dat eficiență

încheierii judecătorului delegat de respingere a cererii de înregistrare a

actului adițional, încheiere care nu putea conduce la anularea hotărârii A.G.A.

și a convenției;

- instanțele au dat mai mult decât s-a

cerut întrucât prin acțiune s-a cerut anularea convenției și prin hotărâre s-a

constatat nulitatea ei.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond a fost sesizată cu

o acțiune în anularea unei convenții prin care pârâtul, acționar al societății

reclamante a cesionat acesteia 51 de acțiuni privind în schimb un teren cu

construcții.

Operațiunile cu acțiuni nu se pot

desfășura decât în cadrul și condițiile legii nr. 31/1990, privind societățile

comerciale.

Ori, potrivit acestei legi,

acțiunile care prin definiție sunt titluri negociabile, se pot transmite liber,

cele nominative fiind supuse unor exigențe cu privire la înregistrare cu o

singură interdicție instituită de art. 103 pentru societate, de a dobândi

propriile acțiuni, fără reducerea corespunzătoare a capitalului social.

Drept urmare, soluția instanțelor de

a sancționa cu nulitatea convenția prin care s-a înfrânt norma imperativă

cuprinsă de art. 103 este corectă.

Referirea cuprinsă în convenție la

hotărârea A.G.A. din 7 ianuarie 2003, care a aprobat cererea pârâtului de

retragere din societate este irelevantă câtă vreme retragerea nu s-a făcut în

condițiile restrictive prevăzute de art. 133 din Legea nr. 31/1990.

În ce privește critica cu privire la

sintagma folosită în acțiune de „anulare” este de observat că acțiunea sa este

acoperitoare atât pentru nulitatea relativă cât și absolută, așa încât instanța

pronunțând nulitatea absolută nu a dat ce nu s-a cerut.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge

recursul declarat ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtul G.F., împotriva deciziei nr. 100 din 25 martie 2005 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 27 septembrie 2005.