ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3393/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Secției Comerciale și de Contencios Administrativ a Tribunalului

Brașov sub nr. 2043/COM/2005, reclamanta SC C.E. SRL a solicitat în

contradictoriu cu pârâtele SC R. SRL și SC R. SRL constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2511/2004.

Prin sentința civilă nr. 385/

C din 5 aprilie 2006, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtă și a respins acțiunea

reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta SC C.E. SRL, criticându-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel Brașov, secția

comercială, prin decizia nr. 143/ Ap din 21 noiembrie 2006, a respins apelul

reclamantei SC C.E. SRL BRAȘOV.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a considerat că în mod corect instanța de fond a reținut că nu

există cauze care să constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2511 din 13 decembrie 2005, contract

care a fost ordonat a fi încheiat prin sentința nr. 4995 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului Brașov, devenită irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat și că vânzător

al imobilului a fost Statul român, iar pârâta SC R. SRL nu avea decât calitatea

de mandatar al vânzătorului.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, reclamanta SC C.E. SRL Brașov a declarat recurs, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței

și admiterea acțiunii.

În dezvoltarea criticilor

formulate recurenta a susținut, în esență că sentința nr. 4995/2003 a

Tribunalului Brașov nu îi este opozabilă, deoarece reclamanta nu a fost parte

în acel proces, astfel că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat.

Mai susține recurenta că,

imobilul cumpărat de aceasta la licitație publică nu se identifică cu spațiul

cumpărat de pârâta SC R. SRL, aceasta din urmă cumpărând un alt spațiu decât

cel la care obligase sentința nr. 4995/203, fapt ce atrage sancțiunea nulității

absolute, contractul de vânzare-cumpărare fiind lipsit de cauză.

De asemenea, recurenta arată

că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-au încălcat dispozițiile

legale care prevăd ca vânzătorul să fie proprietarul bunului, susținând că SC R.

SRL nu putea vinde o cotă indiviză din părțile de uz comun asupra căreia au

drept de proprietate alte persoane.

O altă critică adusă

deciziei, se referă la faptul că deși vânzarea a fost făcută în temeiul Legii nr.

550/2002, potrivit căreia, nu pot avea calitatea de vânzători decât C.J., C.L. sau

R.A.I.L., vânzător a fost o societate comercială cu răspundere limitată, în speță,

SC R. SRL Brașov.

Trecând la analiza

criticilor aduse deciziei atacate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Sentința nr. 4995 din 17

decembrie 2003 a Tribunalului Brașov, devenită irevocabilă, prin care pârâta SC

R. SRL a fost obligată să vândă SC R. SRL spațiul comercial situat în Brașov, a

intrat în puterea lucrului judecat, conform art. 1201 C. civ.

Susținerea recurentei

privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că actul este

lipsit de cauză, nu poate fi primită, față de faptul că prin sentința nr. 4995

din 17 decembrie 2003 a Tribunalului Brașov, SC R. SRL a fost obligată să vândă

SC R. SRL spațiul comercial situat în Brașov, în baza art. 27 din Legea nr. 550/2002,

vânzare care a făcut obiectul contractului autentificat sub nr. 2511 din 13

decembrie 2004.

Din probele administrate în

cauză, respectiv expertiza tehnică efectuată de o firmă specializată, conform

prevederilor Legii nr. 550/2002, rezultă că spațiul deținut de SC R. SRL nu a

fost identificat ca făcând parte din părțile de uz comun, nefiind obiect al

dreptului de coproprietate forțată.

În mod corect s-a reținut de

instanța de apel că vânzător al imobilului a fost Statul român, pârâta SC R.

SRL având decât calitatea de mandatar al vânzătorului, astfel că nici această critică

nu poate fi primită.

Pe cale de consecință,

întrucât critica adusă deciziei atacate este nefondată, potrivit art. 312 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, și va obliga

recurenta la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC R. SRL Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC C.E. SRL BRAȘOV împotriva deciziei nr. 143/ Ap. din 21

noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta să

plătească intimatei SC R. SRL BRAȘOV, 3000 lei cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2007.