ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1397/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1397/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.
814/ C din 12 octombrie 2005, Tribunalul Brașov a respins acțiunea formulată și
precizată de reclamanta SC C. SRL Brașov în contradictoriu cu pârâții SC D. SRL
BRAȘOV, D.R., Z.M., S.R., K.Y.S. și M. BRAȘOV prin P.
Pentru a hotărî
astfel, instanța a reținut că față de decizia nr. 4224/2004 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție prin care s-a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere în
constatarea dreptului de proprietate al reclamantei aceasta nu mai justifică un
interes juridic pentru promovarea acțiunii în anularea contractelor de
vânzare-cumpărare.
Se mai reține că nu
sunt îndeplinite condițiile vânzării bunului altuia întrucât nu s-a dovedit
reaua-credință a cumpărătorului, că mențiunile din cartea funciară creau pentru
cumpărător aparența de proprietar al vânzătorului care deținea cu titlu de
concesiune terenul, că nevalabilitatea procurii speciale date de D.R. pentru Z.M.
nu prezintă relevanță în cauză și că nulitatea actelor subsecvente nu se
justifică în lipsa sancționării actului principal.
Față de pârâtul M. Brașov
prin P., acțiunea s-a respins ca fiind îndreptată față de o persoană fără
calitate procesuală, iar pretențiile reprezentând folosul de tras au fost
respinse ca nefondate în lipsa constatării dreptului de proprietate al reclamantei
și ca prescrise pe perioada decembrie 1999 – noiembrie 2001.
Împotriva hotărârii a
declarat apel reclamanta SC C. SRL BRAȘOV și prin decizia nr. 5/ AP din 25
ianuarie 2007, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a respins excepțiile
invocate de pârâta SC D.I. SRL BRAȘOV, a respins apelul a obligat apelanta să
plătească intimatei SC D.I. SRL BRAȘOV suma de 1000 lei RON cheltuieli de
judecată și a respins, ca nefondate, cheltuielile de judecată solicitate de
alți intimați.
Pentru a hotărî
astfel, instanța a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut că în
cauză nu au fost întrunite toate condițiile de nulitate a contractului în
temeiul vânzării bunului, întrucât nu s-a dovedit reaua-credință a
cumpărătorului D.R., că situația de carte funciară de la data înscrierii
contractului nr. 65/2000 nu cuprindea mențiuni referitoare la notarea
procesului înaintat de reclamantă prin care aceasta solicita constatarea
dreptului său de proprietate asupra spațiilor comerciale. Extrasul de carte
funciară nr. 8455/2000 depus la 11 ianuarie 2007 atestă faptul că nici după
încheierea contractului în litigiu notarea procesului nu s-a realizat, iar
înscrierea SC A.I. SRL (actual SC D.I. SRL) ca titular asupra construcțiilor în
curs de executare (B+43) crea pentru cumpărător prezumția de proprietar a
vâzătorului.
Neconcordanța dintre
cuprinsul actului de înstrăinare și mențiunile din încheierea de autentificare
privind persoana semnatară a actului invocată de apelantă din perspectiva art. 52
din Legea nr. 36/1995 sancționează cu nulitatea doar încheierea de
autentificare nu și actul notarial care poate fi îndreptat în cazul erorilor
materiale vădite în condițiile art. 3 din Legea nr. 36/1995 și că, contractul
de vânzare-cumpărare rămâne valabil, întrucât prin contract părțile au
tranzacționat construcțiile nu și terenul aferent.
Pe de altă parte s-a
reținut că cerința prevăzută de art. 49 lit. f) din Legea nr. 36/1995 este
complinită.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,
reclamanta SC C. SRL BRAȘOV invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.
9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului,
modificarea în tot a hotărârii recurate, admiterea apelului declarat de
reclamantă cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a
fost formulată și precizată și obligării la cheltuieli de judecată în toate
instanțele.
În dezvoltarea în
fapt a recursului s-a susținut în esență că s-a dovedit că vânzătoarea
neproprietară SC A.I. SRL (actual SC D.I. SRL) a fost de rea-credință atâta
timp cât aceasta fiind parte în contractele de antrepriză încheiate cu
reclamanta cunoștea adevăratul regim juridic al spațiilor respective, în sensul
că acestea aparțineau reclamantei, că chiar dacă la data de 18 ianuarie 2000
când a fost perfectat primul contract de vânzare-cumpărare în cartea funciară
nu fusese încă notată nici un fel de acțiune legată de regimul juridic al
imobilelor, textul art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 care prezumă
buna-credință a dobânditorului nu este aplicabil, că la data când dobânditorul D.R.
a contractat SC A.I. SRL (actual SC D.I. SRL) nu era titulara nici unui drept
tabular, înscrierea de la poziția B43 avută în vedere de către instanță a fost
realizată tocmai la data de 22 martie 2000, că martora propusă de intimați, P.C.
a arătat că la momentul semnării contractelor de vânzare-cumpărare cu D.R.,
acestuia din urmă i s-au prezentat extrase de carte funciară privind imobilele
în litigiu, că titlul de proprietate al vânzătoarei trebuia menționat expres în
cuprinsul actului autentic de vânzare-cumpărare și că înstrăinările succesive
sunt, de asemenea lovite de nulitate absolută.Pârâta SC D.I. SRL a formulat
întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Din examinarea
actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale
incidente cauzei, se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre
legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de
reclamantă.
În ceea ce privește
motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se
constată că instanța de apel a aplicat și interpretat corect dispozițiile
legale incidente.
Deși recurenta a
invocat afectarea hotărârii atacate de existența motivului de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile concret formulate privesc
doar reținerea greșită a situației de fapt printr-o apreciere necorespunzătoare
a probelor ce nu își găsesc corespondent în ipotezele textului legal invocat.
Aceste aspecte de
netemeinicie se regăseau în pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., care a fost
abrogat.
Recurenta se referă
doar la conținutul probator și la aprecierea acestor probe de către instanță,
aspecte de netemeinicie ce nu pot fi reanalizate în recurs.
Chiar și referirile
la forța probantă ce trebuie acordată unor probe se circumscriu aspectelor de
netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate.
Printr-o corectă și
integrală apreciere a probelor instanța de apel a reținut corect că nu s-a
dovedit reaua credință a cumpărătorului D.R. la încheierea contractului de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 65 din 18 ianuarie 2000 de B.N.P. P.Șt.
Buna credință se
prezumă, iar prezumția este relativă, astfel încât cel ce invocă reaua credință
are sarcina probei contrare, conform art. 1169 C. civ. și cum în cauză nu s-a
dovedit complicitatea la fraudă a cumpărătorului, nu sunt îndeplinite cerințele
prevăzute de art. 948 C. civ., care să atragă nulitatea absolută a contractului
de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 65/2000 de B.N.P. P.Șt.
La aprecierea bunei
credințe a dobânditorului în mod legal instanța a avut în vedere faptul că
reclamanta nici la data înscrierii contractului nr. 65 din 18 ianuarie 2000 și
nici după încheierea contractului în litigiu nu a notat în cartea funciară
procesul înaintat de SC C. SRL prin care aceasta solicita constatarea dreptului
său de proprietate asupra spațiilor comerciale și că în cauză nu s-au făcut
dovezi că pârâtul a avut cunoștință de proces.
Mențiunile din cartea
funciară la momentul încheierii acestui contract creau pentru cumpărător o
aparență de proprietar față de vânzătorul SC D.I. SRL care deținea un titlu
asupra terenului (drept de concesiune) și era constructorul spațiilor comerciale.
În mod întemeiat
instanța de apel a reținut că nemenționarea expresă în cuprinsul contractului
de vânzare-cumpărare a titlului de proprietate al vânzătoarei nu afectează buna
credință a cumpărătorului, de această omisiune fiind culpabilă vânzătoarea.
Având în vedere că nu
subzistă condițiile de nulitate absolută ale contractului de vânzare-cumpărare nr.
65 din 18 ianuarie 2000 nu se aplică nici principiul anulării actelor
subsecvente actului inițial.
Pentru considerentele
expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., se va respinge
recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamanta SC C. SRL BRAȘOV împotriva deciziei nr. 5/ AP din 25
ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, decția vomercială, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 8 aprilie 2008.