ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1397/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 814/ C din 12 octombrie 2005, Tribunalul Brașov a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC C. SRL Brașov în contradictoriu cu pârâții SC D. SRL BRAȘOV, D.R., Z.M., S.R., K.Y.S. și M. BRAȘOV prin P. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că față de decizia nr. 4224/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere în constatarea dreptului de proprietate al reclamantei aceasta nu mai justifică un interes juridic pentru promovarea acțiunii în anularea contractelor de vânzare-cumpărare.

Se mai reține că nu sunt îndeplinite condițiile vânzării bunului altuia întrucât nu s-a dovedit reaua-credință a cumpărătorului, că mențiunile din cartea funciară creau pentru cumpărător aparența de proprietar al vânzătorului care deținea cu titlu de concesiune terenul, că nevalabilitatea procurii speciale date de D.R. pentru Z.M. nu prezintă relevanță în cauză și că nulitatea actelor subsecvente nu se justifică în lipsa sancționării actului principal. Față de pârâtul M. Brașov prin P., acțiunea s-a respins ca fiind îndreptată față de o persoană fără calitate procesuală, iar pretențiile reprezentând folosul de tras au fost respinse ca nefondate în lipsa constatării dreptului de proprietate al reclamantei și ca prescrise pe perioada decembrie 1999 – noiembrie 2001. Împotriva hotărârii a declarat apel reclamanta SC C. SRL BRAȘOV și prin decizia nr. 5/ AP din 25 ianuarie 2007, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a respins excepțiile invocate de pârâta SC D.I.

SRL BRAȘOV, a respins apelul a obligat apelanta să plătească intimatei SC D.I. SRL BRAȘOV suma de 1000 lei RON cheltuieli de judecată și a respins, ca nefondate, cheltuielile de judecată solicitate de alți intimați. Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză nu au fost întrunite toate condițiile de nulitate a contractului în temeiul vânzării bunului, întrucât nu s-a dovedit reaua-credință a cumpărătorului D.R., că situația de carte funciară de la data înscrierii contractului nr. 65/2000 nu cuprindea mențiuni referitoare la notarea procesului înaintat de reclamantă prin care aceasta solicita constatarea dreptului său de proprietate asupra spațiilor comerciale.

Extrasul de carte funciară nr. 8455/2000 depus la 11 ianuarie 2007 atestă faptul că nici după încheierea contractului în litigiu notarea procesului nu s-a realizat, iar înscrierea SC A.I. SRL (actual SC D.I. SRL) ca titular asupra construcțiilor în curs de executare (B+43) crea pentru cumpărător prezumția de proprietar a vâzătorului. Neconcordanța dintre cuprinsul actului de înstrăinare și mențiunile din încheierea de autentificare privind persoana semnatară a actului invocată de apelantă din perspectiva art. 52 din Legea nr. 36/1995 sancționează cu nulitatea doar încheierea de autentificare nu și actul notarial care poate fi îndreptat în cazul erorilor materiale vădite în condițiile art. 3 din Legea nr. 36/1995 și că, contractul de vânzare-cumpărare rămâne valabil, întrucât prin contract părțile au tranzacționat construcțiile nu și terenul aferent.

Pe de altă parte s-a reținut că cerința prevăzută de art. 49 lit. f) din Legea nr. 36/1995 este complinită. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta SC C. SRL BRAȘOV invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, admiterea apelului declarat de reclamantă cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată și obligării la cheltuieli de judecată în toate instanțele. În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susținut în esență că s-a dovedit că vânzătoarea neproprietară SC A.I.

SRL (actual SC D.I. SRL) a fost de rea-credință atâta timp cât aceasta fiind parte în contractele de antrepriză încheiate cu reclamanta cunoștea adevăratul regim juridic al spațiilor respective, în sensul că acestea aparțineau reclamantei, că chiar dacă la data de 18 ianuarie 2000 când a fost perfectat primul contract de vânzare-cumpărare în cartea funciară nu fusese încă notată nici un fel de acțiune legată de regimul juridic al imobilelor, textul art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 care prezumă buna-credință a dobânditorului nu este aplicabil, că la data când dobânditorul D.R. a contractat SC A.I. SRL (actual SC D.I. SRL) nu era titulara nici unui drept tabular, înscrierea de la poziția B43 avută în vedere de către instanță a fost realizată tocmai la data de 22 martie 2000, că martora propusă de intimați, P.C.

a arătat că la momentul semnării contractelor de vânzare-cumpărare cu D.R., acestuia din urmă i s-au prezentat extrase de carte funciară privind imobilele în litigiu, că titlul de proprietate al vânzătoarei trebuia menționat expres în cuprinsul actului autentic de vânzare-cumpărare și că înstrăinările succesive sunt, de asemenea lovite de nulitate absolută.Pârâta SC D.I. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei, se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că instanța de apel a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente. Deși recurenta a invocat afectarea hotărârii atacate de existența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile concret formulate privesc doar reținerea greșită a situației de fapt printr-o apreciere necorespunzătoare a probelor ce nu își găsesc corespondent în ipotezele textului legal invocat. Aceste aspecte de netemeinicie se regăseau în pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., care a fost abrogat. Recurenta se referă doar la conținutul probator și la aprecierea acestor probe de către instanță, aspecte de netemeinicie ce nu pot fi reanalizate în recurs. Chiar și referirile la forța probantă ce trebuie acordată unor probe se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate.

Printr-o corectă și integrală apreciere a probelor instanța de apel a reținut corect că nu s-a dovedit reaua credință a cumpărătorului D.R. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 65 din 18 ianuarie 2000 de B.N.P. P.Șt. Buna credință se prezumă, iar prezumția este relativă, astfel încât cel ce invocă reaua credință are sarcina probei contrare, conform art. 1169 C. civ. și cum în cauză nu s-a dovedit complicitatea la fraudă a cumpărătorului, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 948 C. civ., care să atragă nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 65/2000 de B.N.P. P.Șt.

La aprecierea bunei credințe a dobânditorului în mod legal instanța a avut în vedere faptul că reclamanta nici la data înscrierii contractului nr. 65 din 18 ianuarie 2000 și nici după încheierea contractului în litigiu nu a notat în cartea funciară procesul înaintat de SC C. SRL prin care aceasta solicita constatarea dreptului său de proprietate asupra spațiilor comerciale și că în cauză nu s-au făcut dovezi că pârâtul a avut cunoștință de proces. Mențiunile din cartea funciară la momentul încheierii acestui contract creau pentru cumpărător o aparență de proprietar față de vânzătorul SC D.I. SRL care deținea un titlu asupra terenului (drept de concesiune) și era constructorul spațiilor comerciale.

În mod întemeiat instanța de apel a reținut că nemenționarea expresă în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare a titlului de proprietate al vânzătoarei nu afectează buna credință a cumpărătorului, de această omisiune fiind culpabilă vânzătoarea. Având în vedere că nu subzistă condițiile de nulitate absolută ale contractului de vânzare-cumpărare nr. 65 din 18 ianuarie 2000 nu se aplică nici principiul anulării actelor subsecvente actului inițial. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SRL BRAȘOV împotriva deciziei nr. 5/ AP din 25 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, decția vomercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2008.