ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6180/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La data de 5 iunie 2009, B.M., în calitate de procurator

pentru revizuenta B.E., a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei

civile nr. 550/2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, în dosarul nr. 3725/2003, în baza art. 322 pct. 1 și 2 C.

proc. civ.

Temeiul juridic a fost precizat în

ședința publică din 10 februarie 2010, ca fiind numai art. 322 pct.

2 C. proc. civ., în sensul că instanța nu s-a pronunțat în mod

expres asupra cererii de despăgubire.

Prin decizia civilă nr.  37 din

10 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de revizuire

formulată de revizuienta B.E., reținând că, prin decizia

civilă nr. 550/2004, a fost soluționată acțiunea

civilă privind despăgubirile solicitate de reclamanta B.E., în baza

Legii nr. 10/2001, pentru o suprafață de teren de 0,25 ha,

ocupată de fabrica de pâine a pârâtei.

Raportat la dispozițiile Legii nr.

10/2001 s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la

măsuri reparatorii prin echivalent în valoare de 212.282.500 lei.

Această decizie civilă a

rămas definitivă prin respingerea recursului prin decizia civilă

nr. 2992 din 21 martie 2006 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție.

La data de 23 ianuarie 2008,

reclamanta a formulat o cerere, în temeiul art. 281 C. proc. civ., prin care a

solicitat lămurirea dispozitivului acestei decizii, în sensul că,

întrucât acțiunea a fost admisă în totalitate, se impunea obligarea

pârâtei la plata despăgubirilor.

Prin încheierea din 14 martie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a fost

respinsă cererea de îndreptare a dispozitivului deciziei nr. 550/2004 a

aceleiași instanțe.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs reclamanta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și susținând că cererea sa îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 281 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 5431

din 12 mai 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, s-a respins recursul declarat de petentă, cu motivarea

că reclamanta nu a solicitat îndreptarea unei erori materiale în sensul

dispozițiile art. 281 C. proc. civ., ci modificarea soluției

pronunțată de Curtea de Apel, posibilitate pe care o avea doar prin

exercitarea căii de atac a recursului.

Reclamanta, prin procurator, a

considerat că este în imposibilitate de a-și recupera

despăgubirile stabilite prin sentință, motiv pentru care a

formulat cererea de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., cu

motivarea că instanța nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut,

respectiv asupra obligării la plata despăgubirilor.

Prin decizia recurată, s-a

respins cererea de revizuire cu motivarea că reclamanta a acționat în

judecată pentru recuperarea despăgubirilor cuvenite în

condițiile Legii nr. 10/2001, iar instanța, în conformitate cu art. 1

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a stabilit valoarea măsurilor reparatorii

care urmează să fie acordate prin echivalent.

Potrivit textului de lege, acestea

pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de

către unitatea investită cu soluționarea notificării, cu

acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în

condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Prin art. 36 din Legea nr. 10/2001

(în forma în vigoare la acea dată), măsurile reparatorii prin

echivalent sub formă de despăgubiri bănești se acordă

conform prevederilor cap. 5, care stabilește o metodologie specială

ce excede controlului judecătoresc.

Pe de altă parte, oferta de

restituire prin echivalent se putea face sub forma unor despăgubiri

bănești numai în cazul imobilelor cu destinația de

locuințe, or în cauză imobilul nu are această afectațiune.

S-a concluzionat, că

instanța a soluționat cauza în cadrul legal cu care a fost

investită, astfel încât nu se poate reține că a acordat mai

puțin decât s-a cerut pentru a se putea constata îndeplinite

cerințele art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs revizuenta B.E., indicând ca temei legal al criticilor

formulate dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate,

revizuenta B.E. a arătat că a formulat cerere de revizuire împotriva

deciziei civile nr. 550/2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în

temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., cu motivarea că instanța nu

s-a pronunțat în mod expres cu privire la persoana juridică care

trebuie să-i plătească despăgubirile în cuantum de

212.282.500 lei vechi; că SC R. SA București a cumpărat activele

fostei fabrici de pâine SC G.P. SA Târgu-Jiu, dar nu a cumpărat terenul,

deoarece nu existau acte de proprietate pentru teren; că intimata

deține acest teren fără a fi proprietar, folosindu-se de el

deși revizuenta este adevăratul proprietar; că, după

respingerea recursului intimatei, prin decizia nr. 2992/2006

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a încercat

să pună în executare această hotărâre

judecătorească, dar nu s-a putut, deoarece nu s-a menționat

expres cine trebuia să-i plătească despăgubirea; că,

instanța s-a aflat în eroare când a analizat, în revizuire, întreaga

decizie nr. 550/2004, când, de fapt, trebuia să stabilească că

intimata este cea care trebuie să plătească suma

prevăzută ca despăgubire, față de actele depuse la

dosar.

Prin întâmpinarea depusă la 4

noiembrie 2010, intimata-pârâtă SC R. SA, prin apărătorul ales,

a invocat excepția nulității recursului, excepție

întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

C. proc. civ., cererea de recurs

trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse   printr-un memoriu separat.

Motivele de recurs sunt arătate

limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc.

civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal, cu excepția cazurilor prevăzute de alin. (2), care se

referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe

de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia din motivele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte,

dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de

judecată al instanței, raportat la motivele de recurs.

În prezenta cauză, prin cererea

de recurs, recurenta-revizuentă a indicat ca temei legal al criticilor

formulate art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.,ceea ce nu este suficient

pentru efectuarea controlului judiciar pe calea recursului, deoarece

dezvoltarea acestora, așa cum a fost expusă mai sus, nu face

posibilă încadrarea lor de către instanță, în

condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., într-unul din motivele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Prin urmare, constatând că

recurenta-revizuentă nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302

1

C. proc. civ., instanța va

constata nul recursul declarat de recurenta-revizuentă în condițiile art.

306 alin. (1) C. proc. Civ.

Constatând culpa procesuală a

recurentei-revizuente, instanța, în baza art. 274 C. proc. civ., va obliga

recurenta la plata sumei de 1.200 lei către intimata SC R. SA,

reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat

de revizuenta B.E. împotriva deciziei nr. 37 din 10 februarie 2010 a

Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurenta B.E. la plata

sumei de 1.200 lei, către intimata SC R. SA, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.