ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6180/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 5 iunie 2009, B.M., în calitate de procurator pentru revizuenta B.E., a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 550/2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, în dosarul nr. 3725/2003, în baza art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ. Temeiul juridic a fost precizat în ședința publică din 10 februarie 2010, ca fiind numai art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în sensul că instanța nu s-a pronunțat în mod expres asupra cererii de despăgubire. Prin decizia civilă nr. 37 din 10 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta B.E., reținând că, prin decizia civilă nr. 550/2004, a fost soluționată acțiunea civilă privind despăgubirile solicitate de reclamanta B.E., în baza Legii nr. 10/2001, pentru o suprafață de teren de 0,25 ha, ocupată de fabrica de pâine a pârâtei.

Raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001 s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent în valoare de 212.282.500 lei. Această decizie civilă a rămas definitivă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 2992 din 21 martie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. La data de 23 ianuarie 2008, reclamanta a formulat o cerere, în temeiul art. 281 C. proc. civ., prin care a solicitat lămurirea dispozitivului acestei decizii, în sensul că, întrucât acțiunea a fost admisă în totalitate, se impunea obligarea pârâtei la plata despăgubirilor. Prin încheierea din 14 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a fost respinsă cererea de îndreptare a dispozitivului deciziei nr. 550/2004 a aceleiași instanțe.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că cererea sa îndeplinește condițiile prevăzute de art. 281 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 5431 din 12 mai 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a respins recursul declarat de petentă, cu motivarea că reclamanta nu a solicitat îndreptarea unei erori materiale în sensul dispozițiile art. 281 C. proc. civ., ci modificarea soluției pronunțată de Curtea de Apel, posibilitate pe care o avea doar prin exercitarea căii de atac a recursului. Reclamanta, prin procurator, a considerat că este în imposibilitate de a-și recupera despăgubirile stabilite prin sentință, motiv pentru care a formulat cererea de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., cu motivarea că instanța nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut, respectiv asupra obligării la plata despăgubirilor. Prin decizia recurată, s-a respins cererea de revizuire cu motivarea că reclamanta a acționat în judecată pentru recuperarea despăgubirilor cuvenite în condițiile Legii nr. 10/2001, iar instanța, în conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a stabilit valoarea măsurilor reparatorii care urmează să fie acordate prin echivalent. Potrivit textului de lege, acestea pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către unitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Prin art. 36 din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare la acea dată), măsurile reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești se acordă conform prevederilor cap. 5, care stabilește o metodologie specială ce excede controlului judecătoresc. Pe de altă parte, oferta de restituire prin echivalent se putea face sub forma unor despăgubiri bănești numai în cazul imobilelor cu destinația de locuințe, or în cauză imobilul nu are această afectațiune. S-a concluzionat, că instanța a soluționat cauza în cadrul legal cu care a fost investită, astfel încât nu se poate reține că a acordat mai puțin decât s-a cerut pentru a se putea constata îndeplinite cerințele art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs revizuenta B.E., indicând ca temei legal al criticilor formulate dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, revizuenta B.E. a arătat că a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 550/2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., cu motivarea că instanța nu s-a pronunțat în mod expres cu privire la persoana juridică care trebuie să-i plătească despăgubirile în cuantum de 212.282.500 lei vechi; că SC R. SA București a cumpărat activele fostei fabrici de pâine SC G.P.

SA Târgu-Jiu, dar nu a cumpărat terenul, deoarece nu existau acte de proprietate pentru teren; că intimata deține acest teren fără a fi proprietar, folosindu-se de el deși revizuenta este adevăratul proprietar; că, după respingerea recursului intimatei, prin decizia nr. 2992/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a încercat să pună în executare această hotărâre judecătorească, dar nu s-a putut, deoarece nu s-a menționat expres cine trebuia să-i plătească despăgubirea; că, instanța s-a aflat în eroare când a analizat, în revizuire, întreaga decizie nr. 550/2004, când, de fapt, trebuia să stabilească că intimata este cea care trebuie să plătească suma prevăzută ca despăgubire, față de actele depuse la dosar.

Prin întâmpinarea depusă la 4 noiembrie 2010, intimata-pârâtă SC R. SA, prin apărătorul ales, a invocat excepția nulității recursului, excepție întemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute de alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivele de recurs. În prezenta cauză, prin cererea de recurs, recurenta-revizuentă a indicat ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.,ceea ce nu este suficient pentru efectuarea controlului judiciar pe calea recursului, deoarece dezvoltarea acestora, așa cum a fost expusă mai sus, nu face posibilă încadrarea lor de către instanță, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Prin urmare, constatând că recurenta-revizuentă nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302 1 C. proc.

civ., instanța va constata nul recursul declarat de recurenta-revizuentă în condițiile art. 306 alin. (1) C. proc. Civ. Constatând culpa procesuală a recurentei-revizuente, instanța, în baza art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata sumei de 1.200 lei către intimata SC R. SA, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de revizuenta B.E. împotriva deciziei nr. 37 din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta B.E. la plata sumei de 1.200 lei, către intimata SC R. SA, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.