ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 435/2015

Decizia nr. 435/2015

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 401/A din data de 17 septembrie 2015, Curtea de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 431 C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată de petentul A., împotriva Deciziei penale nr. 324/A din 22 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș în Dosarul nr. x/102/2014.

A respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării pedepsei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul A. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 453 alin. (1) C. proc. civ. a obligat petentul A. la plata către intimatul B. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu apărător, conform chitanței din 9 septembrie 2015 depusă la fila 43 dosar.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Tg. Mureș la data de 30 iunie 2015 sub nr. x/43/2015, petentul A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 234/A din 22 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș în Dosarul nr. x/102/2014.

În motivarea contestației, petentul a susținut faptul că sunt incidente prevederile art. 426 lit. b) C. proc. pen., existând probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal pentru infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat, anume tentativă de omor. In acest sens, s-a precizat faptul că în cauză era necesară analizarea din oficiu a unor cauze de încetare a procesului penal și anume a desistării și împiedicării producerii rezultatului prevăzută la art. 34 C. pen.

S-a considerat că în cauză sunt incidente și prevederile art. 426 lit. c) și d) C. proc. pen. întrucât până la termenul din 25 mai 2015, din completul de judecată au făcut parte dna. judecător C. și D. Acest complet a și administrat parțial probe, reaudiind și martorul E. și s-a pronunțat asupra cererilor de probatorii formulate de părți. La termenul de judecată din data de 25 mai 2015 completul de judecată a fost format din d-nul judecător D. și d-nul judecător F., acest complet primind concluziile pe fond ale părților și pronunțând soluția de condamnare după ce prima instanță nu a reținut întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat. Petentul a considerat faptul că, procedând în acest mod, s-a încălcat principiul administrării directe a probelor de către completul de judecată, dreptul la două grade de jurisdicție și implicit respectarea dreptului la un proces echitabil.

În opinia petentului, instanța de apel poate confirma sau infirma o soluție prin care instanța inferioară a constatat lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care instanța de apel l-a condamnat apoi pe contestator, însă acest lucru presupune în mod absolut necesar readministrarea de probe noi. Or, instanța de apel nu a readministrat nici măcar probele pe baza cărora a fost formată opinia de condamnare a contestatorului. A fost invocată decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Nicolae Mischie c. România din data de 16 septembrie 2014 și în cauza Beraru c. România din data de 18 martie 2014.

Un alt argument invocat a fost legat de faptul că, cu toate că s-a fixat termen de judecată la data de 30 martie 2015, există o încheiere din 03 martie 2015, acest aspect constituind, în opinia petentului, motiv de admitere a contestației conform art. 426 lit. a), d) și g) C. proc. pen.

A mai fost invocat și cazul de contestație în anulare prevăzut la art. 426 lit. g) C. proc. pen. motivat de faptul că inculpatul a fost asistat de un apărător care s-a prezentat în substituirea apărătorului ales. S-a argumentat faptul că apărătorul ales al inculpatului a formulat cerere de „lăsare" a cauzei după ora 12, pentru a avea posibilitatea să ajungă de la altă instanță. Instanța de apel nu s-a pronunțat pe loc asupra acestei cereri, motiv de nulitate a hotărârii. Cu toate că avocatul substituient a învederat completului faptul că inculpatul dorește să fie asistat de avocatul titular, instanța a audiat martori, s-a pronunțat asupra probelor și a solicitat audierea inculpatului. In opinia petentului, procedând astfel, s-a încălcat grav dreptul la apărare, motiv pentru care s-a solicitat admiterea contestației în anulare. S-a mai precizat că faptul că avocatul are obligația de a-și asigura substituire în cazul în care nu se prezintă în instanță nu acoperă acordul inculpatului de a fi asistat de un avocat desemnat de avocatul titular. In aceste condiții s-a considerat de către petent că instanța trebuia să-i asigure posibilitatea de a alege un alt avocat.

În drept au fost invocate prevederile art. 426 lit. a), b), c), d) f), g) C. proc. pen.

A fost formulată și o cerere de suspendare a executării pedepsei în baza art. 430 C. proc. pen.

După verificarea actelor vizând comunicarea hotărârii și introducerea căii de atac, instanța a stabilit că prezenta contestație a fost formulată în termenul prevăzut de lege.

Motivele invocate în concret în cuprinsul cererii de către petent nu au putut fi încadrate în niciunul din cazurile prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

Cu privire la cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a invocat faptul că, deși s-a fixat termen de judecată pentru 30 martie 2015, există o încheiere din 03 martie 2015.

Instanța a constatat faptul că, în preambulul încheierii din data de 30 martie 2015 s-a strecurat o eroare materială în sensul că s-a consemnat ca dată a ședinței „03" în loc de „30", în restul încheierii data de ședință (inclusiv în dispozitiv) apare menționată corect data ședinței ca fiind 30 martie 2015, mențiunile corecte regăsindu-se și în citativ și în sistemul Ecris.

Referitor la cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a invocat faptul că instanța nu a analizat din oficiu incidența prevederilor art. 34 C. pen. cu privire la desistare și împiedicarea producerii rezultatului și că probele nu au fost readministrate nemijlocit de către instanța care a pronunțat condamnarea pentru infracțiunea de tentativă de omor.

Cu privire la primul aspect, s-a menționat faptul că instanța de apel a analizat existența faptei, săvârșirea ei de către inculpat și vinovăția acestuia, însă a stabilit o nouă încadrare juridică, adică tentativă de omor în loc de loviri sau alte violențe și apoi a dispus condamnarea pentru prima infracțiune.

Prin urmare, s-a constatat în mod implicit faptul că nu există niciunul din cazurile prevăzute la art. 16 C. proc. pen.

Argumentele expuse de apărătorul inculpatului, referirile la cele percepute în mod nemijlocit de către martori, au natura unor pledoarii legate de fondul cauzei și trebuiau dezvoltate la termenul din data de 25 mai 2015, când au avut loc dezbaterile în fața instanței de apel.

De altfel, nici în ipoteza în care s-ar fi reținut de către instanța de apel incidența desistării nu s-ar fi ajuns la pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal, deoarece actele executate până în acel moment de inculpat erau acte de executare calificate întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe.

Cu privire la cel de-al doilea aspect, anume cel al neadministrării în mod nemijlocit a probelor de către instanța de apel, s-a observat faptul că acesta nu se poate încadra în prevederile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care vorbește de existența la dosarul cauzei a probelor cu privire la un caz de încetare a procesului penal.

S-a reținut că instanța de fond a pronunțat o soluție de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (1) și (2) C. pen., constând în aceea că inculpatul a aplicat persoanei vătămate B. o singură lovitură cu un levier, lovitură care a fost parată de persoana vătămată cu mâna, însă levierul folosit de inculpat s-a deschis și a provocat persoanei vătămate leziuni la cap.

Diferențele de încadrare juridică a faptei date de către cele două instanțe au fost date de interpretarea diferită a laturii subiective a infracțiunii, anume de poziția subiectivă a inculpatului față de rezultatul socialmente periculos: dacă lovitura la cap a fost de la bun început dorită și urmărită de inculpat, ori s-a produs ca urmare a unei împrejurări imprevizibile, cum a fost cea a desfacerii levierului (cheii de roți).

Cu privire la acest aspect s-a dispus de către instanța de apel completarea raportului de expertiză pentru a se stabili „dacă mânerul telescopic al cheii de roți era obiectul care a produs leziunile suferite de către persoana vătămată B."

Inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere la termenul din data de 27 aprilie 2015. Inculpatul, asistat de apărător, nu a contestat și nici nu a solicitat readministrarea vreunei probe. La solicitarea persoanei vătămate, instanța de apel, la termenul din data de 25 mai 2015, când au avut loc și dezbaterile asupra fondului cauzei, a dispus reaudierea martorului E.

În aceste condiții, având în vedere faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre de condamnare, că nu există nicio dispoziție legală care să impună instanței de control judiciar readministrarea probelor din faza de urmărire penală sau din faza judecății în primă instanță, având în vedere faptul că inculpatul nu a solicitat readministrarea niciunei probe, instanța de control judiciar a administrat numai probele pe care le-a considerat necesare pentru formarea propriei convingeri, iar acest aspect nu poate face obiectul controlului cu ocazia soluționării unei căi extraordinare de atac.

Situația de fapt din prezenta cauză este diferită de cea prezentată în hotărârile Mischie c. România și Berarii c. România, invocată de apărătorul ales al inculpatului.

În cauza Mischie c. România (cauza nr. 50224/07 din data de 16 septembrie 2014), instanța de fond a pronunțat o hotărâre de achitare a inculpatului, soluție menținută de către instanța de apel și infirmată de către instanța de apel, care a dispus condamnarea inculpatului fără a mai proceda la readministrarea probelor.

În cauza Berarii c. România (cauza nr. 40107/04 din data de 18 martie 2015) componența completului s-a schimbat fără ca cel de-al doilea judecător să fi participat la administrarea nemijlocită a tuturor probelor.

În prezenta cauză, atât instanța de fond cât și instanța de apel au pronunțat o soluție de condamnare a inculpatul pentru aceeași faptă, dar cu o încadrare juridică diferită. Probele care au condus la menținerea de către instanța de apel a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (și implicit desființarea dispoziției instanței de fond de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de loviri sau alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (1) și (2) C. pen.) au fost administrate la termenul din data de 25 mai 2015, când au avut loc și dezbaterile asupra fondului apelului, în fața completului care a pronunțat ulterior și soluția în cauză.

În susținerea cazurilor de contestație în anulare prevăzute la art. 426 alin. (1) lit. c), d) C. proc. pen., inculpatul a invocat faptul că până la termenul din 25 mai 2015, din completul de judecată au făcut parte dna. judecător C. și D. Acest complet a și administrat parțial probe, reaudiind și martorul E. și s-a pronunțat asupra cererilor de probatorii formulate de părți. La termenul de judecată din data de 25 mai 2015 completul de judecată a fost format din d-nul judecător D. și d-nul judecător F., acest complet primind concluziile pe fond ale părților și pronunțând soluția de condamnare după ce prima instanță nu a reținut întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat.

Instanța a constatat faptul că judecata în apel a avut trei termene: 30 martie 2015, 27 aprilie 2015 și 25 mai 2015. '

La termenul din data de 30 martie 2015 a fost admisă cererea de amânare formulată de apărătorul ales al părții civile.

La termenul din data de 27 aprilie 2015 s-au încuviințat cereri în probațiune constând în completarea raportului de expertiză medico-legală și în audierea martorului E., însă nu s-a administrat nicio probă în mod efectiv. La acest termen de judecată, inculpatul a fost prezent personal și asistat de avocat G., în substituirea apărătorului ales H.

La termenul din data de 25 mai 2015, având în vedere lipsa din instanță a unui membru al completului, s-a dispus înlocuirea acestuia cu judecătorul aflat pe lista de permanență, conform procesului-verbal din data de 25 mai 2015 (fila 44). în fața acestui complet a fost audiat martorul E. și s-a dat citire completări la raportul de expertiză medico-legală. La termenul de judecată menționat, inculpatul a fost prezent personal și asistat de apărător ales H. La acest termen au avut loc dezbaterile.

Cazul de contestație în anulare prevăzut la art. 426 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. este incident atunci când hotărârea a fost pronunțată de un alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului. Actele dosarului relevă faptul că hotărârea a fost pronunțată de completul de apel în aceeași compunere cu cea în fața căreia au avut loc dezbaterile.

Nu s-a putut reține nici incidența cazului de contestație prevăzut la lit. d) a art. 426 C. proc. pen., care sancționează compunerea instanței cu încălcarea prevederilor legale sau existența unui caz de incompatibilitate.

Compunerea completului semnifică alcătuirea lui din numărul de membri prevăzut de lege. Art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 republicată privind organizarea judiciară prevede faptul că apelurile sunt se judecă în complet format din doi judecători. Pe tot parcursul judecării căii de atac, completul a fost format din 2 judecători, după cum rezultă din încheierile de ședință aflate la dosar. Totodată, în cauză, nu s-a evidențiat existența nici un caz de incompatibilitate a judecătorilor care au intrat în componențe completului.

Invocând incidența cazului prevăzut la art. 426 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., inculpatul a susținut că nu a fost asistat de avocatul titular, ci de un alt apărător, în substituirea celui ales.

S-a subliniat că acest caz de contestație în anulare este incident în cazul în care apărătorul ales/desemnat din oficiu lipsește cu desăvârșire de la termenul de judecată, în situația când asistența juridică era obligatorie și nu cazul în care este prezent un alt apărător în substituire.

Analizând încheierea de la termenul din data de 25 mai 2015, când au avut loc dezbaterile asupra fondului căii de atac, s-a observat faptul că inculpatul A. a fost prezent personal și a fost asistat de apărătorul său ales, H. Asistarea inculpatului de către un alt apărător, în substituirea apărătorului ales, a avut loc la termenul anterior, 27 aprilie 2015, când s-a discutat asupra cererilor în probațiune formulate.

S-a mai invocat și cazul de contestație în anulare prevăzut la art. 426 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., însă încheierile de ședință atestă faptul că ședințele de judecată au fost publice, susținerile inculpatului dovedindu-se neîntemeiate.

Împotriva Deciziei penale nr. 401/A din data de 17 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat apel inculpatul A.

pentru motivele depuse în scris la dosarul cauzei.

La termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2015, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității a căii de atac, care este îndreptată împotriva unei hotărâri definitive.

Examinând apelul declarat de inculpatul A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casație si Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale."

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelantul inculpat condamnat a declarat apel împotriva unei hotărâri pronunțate într-o contestație în anulare, cale extraordinară de atac.

Conform art. 429 alin. (1) C. proc. pen. „Contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere".

Totodată, potrivit disp. art. 432 C. proc. pen., intitulat „Procedura de judecare", alin. (4) arată că „Sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă."

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțată cu încălcarea normelor procesual penale.

Rațiunea legiuitorului a fost aceea că, întrucât contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, hotărârea contestată fiind deja cenzurată prin căile ordinare de atac, respectiv fond și apel de către instanțe, pe calea dreptului comun, astfel încât în această etapă procedurală nu mai este necesar a se relua tot ciclul procesual deja parcurs.

Așa fiind, cum în speță ne aflăm într-o astfel de procedură, rezultă că decizia pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, prin care s-a soluționat contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat împotriva unei decizii definitive pronunțate în apel este definitivă, după cum, de altfel, era menționat și în dispozitivul deciziei pronunțate.

Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Prin urmare, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge apelul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 401/A din data de 17 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, ca inadmisibil.

Văzând și disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 401/A din data de 17 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 460 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2015.