ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2763/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a

constatat următoarele:

Prin sentința nr. 1108 din 3 martie

2010 a Curții de Apel București

a

fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către

pârât și a fost admisă cererea formulată de reclamantul M.S. în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, în sensul că a fost obligat pârâtul

să stabilească, în maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei

hotărâri, o dată pentru primirea actelor necesare soluționării cererii

reclamantului de redobândire a cetățeniei române.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că

prin

cererea introductivă, reclamantul M.S. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, obligarea pârâtului să procedeze de

îndată la stabilirea datei pentru primirea actelor necesare soluționării

cererii de redobândire a cetățeniei române.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul

cauzei, pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE a invocat excepția prescrierii

dreptului la acțiune ca urmare a depășirii termenului prevăzut de art. 11 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la data adresării cererii (octombrie

2006), iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata.

Instanța de fond a apreciat că

excepția de tardivitate este neîntemeiată, apreciind că față de pasivitatea

pârâtului, manifestată prin Direcția Generală Afaceri Consulare, curgerea

termenului de prescripție a fost întrerupt prin recunoașterea implicită a

dreptului reclamantului la soluționarea cererii sale inițiale, astfel încât

acțiunea este formulată în termen.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut

că reclamantul este cetățean al Republicii Moldova care și-a exprimat intenția

de a redobândi cetățenia română

în temeiul

art. 10

1

din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române, sens în care, în

luna

octombrie a anului 2006 a solicitat Secției Consulară a Ambasadei

României la

Chișinău programarea în vederea

depunerii actelor pentru redobândirea cetățeniei

române, aspecte

necontestate în cauză.

Prima cerere scrisă a fost adresată

secției consulare în octombrie 2006, conform avizului de recepție .

Reclamantul a revenit cu o cerere de

programare la data de 18 septembrie 2009, Secția consulară comunicându-i prin

adresa nr. 12016 din 18 septembrie 2009 că, din cauza volumului foarte mare de

cereri, nu se poate face încă programarea sa, dar urmează a fi invitat în

raport cu evoluția procesului de analizare a scrisorilor de intenție, pentru

depunerea dosarului.

Instanța de fond a constatat că din

actele normative incidente cauzei, respectiv Legea cetățeniei române și art. 10

din Convenția Europeană asupra cetățeniei

rezultă

că solicitanții pot depune oricând cereri pentru redobândire a cetățeniei

române, nefiind prevăzută nicăieri o procedură precum cea derulată de pârât, în

sensul programării pentru depunerea cererii și a documentelor necesare. Prin

urmare, instanța a reținut că cererea de redobândire a cetățeniei trebuie

primită pe loc, urmând a fi înaintată de îndată comisiei pentru cetățenie.

Instanța a reținut și faptul că nimeni

nu contesta numărul mare de astfel de cereri, peste 300.000, nici greutățile

inerente în gestionarea unui asemenea număr de cereri, în condițiile

personalului redus al secției consulare și al insuficienței spațiului, însă

astfel de aspecte nu pot amâna la nesfârșit depunerea cererilor de către

solicitanți.

Modul de organizare a activității

instituției, legislația care îngreunează procedura și nu lasă loc

alternativelor la depunerea cererilor, sunt aspecte care nu sunt imputabile

reclamantului, iar până la un punct nici pârâtului; trecând însă peste un

anumit termen rezonabil de soluționare a unei cereri, termen a cărui nesocotire

duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, dificultățile

întâmpinate de pârât nu îl pot exonera la nesfârșit de obligațiile sale, căci

pârâtul trebuie să găsească soluții administrative pentru rezolvarea situației.

Nu trebuie omis faptul că această

procedură, pentru care reclamantul a fost nevoit să se adreseze instanței de

judecată, este doar primul pas, constând efectiv

în depunerea cererii și a documentelor aferente, urmând abia apoi

procedura mult

mai îndelungată a soluționării efective a cererii de

către Direcția Cetățenie din cadrul Ministerului de Justiție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs, criticând soluția instanței de fond.

Recurentul a arătat că instanța a

pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii, întrucât

autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în

discuție, însă s-a invocat faptul că există o justificare argumentată a

faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamantului

de redobândire a cetățeniei române.

Autoritatea recurentă a precizat că

există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de

această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate

pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a

autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații

adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un

termen cât mai scurt.

Recurentul a precizat că nu a fost

afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba de un

termen administrativ, arătând și faptul că nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de lege pentru a ne afla în fața unui refuz nejustificat.

Recurentul a precizat că începând cu

data de 16 august 2010, în toate localitățile consulare din Republica Moldova,

procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei române are loc fără programare

și fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenție, considerând că

cererea reclamantului a rămas fără obiect, deoarece procedura de invitare

pentru depunerea cererilor a devenit caducă la acest moment.

Recurentul a arătat că autoritatea

recurentă a depus eforturi de a găsi soluții de lege ferenda și a menționat că

la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991.

S-a arătat și faptul că, de la data

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 5/2010, depunerea actelor la secția consulară

devine facultativă chiar și pentru cetățenii străini care nu au un drept de

ședere în România, precizând că se poate apela foarte ușor la serviciile

birourilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Cetățenie.

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru

considerentele ce urmează.

In conformitate cu dispozițiile art. 12

alin. (2) din Legea nr. 21/1991, în vigoare la data formulării cererii

reclamantei, cetățenii moldoveni de naționalitate română pot depune cererile de

redobândire a cetățeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile

diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în

condițiile în care au reședința sau domiciliul în străinătate.

Înalta Curte a constatat că

reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și dorința în redobândirea

cetățeniei române, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare

care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen

rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că în

jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că

prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în

drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just

echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie

protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și

exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth; cauza Străin și alții împotriva României).

Or, din această perspectivă Înalta

Curte reține că neprimirea cererilor formulate de reclamant, indiferent de

motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în

dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetățeniei

române.

Principiul legalității

înseamnă, înainte de toate, existența

unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, or în cauza

de față Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul

cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Înalta Curte constată că întotdeauna

durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele

cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudența, în special

complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată (cauza

Frydlender împotriva Franței și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).

În opinia Înaltei Curți litigiul

născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate

deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituției pârâte este de natură a

crea o vătămare a acestuia într-un drept prevăzut de lege, drept la care privește

cu speranță legitimă.

Înalta Curte

nu poate primi apărarea formulată de

recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția

recurentă a fost în culpă pentru neprimirea cererii, căci trebuia să-și ia

toate diligentele pentru rezolvarea situației create.

Orice amânare în soluționarea cererii

reclamantului ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de

dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, așa cum în mod corect a

reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea

depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

De asemenea, Înalta Curte are în

vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se

subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul

și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept

suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților

fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în actele

internaționale.

Împrejurarea că legea specială nu

prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea

competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei

române, văzând dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei,

adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea

nr. 396/2002, publicată în M.Of nr. 490 din 9 iulie 2002, dispoziții conform

cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen

rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale,

redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Nici motivele cu privire la

modificările legislative intervenite nu pot fi primite de Înalta Curte, pentru

invocarea unor cauze exoneratoare de culpă, în sensul că în prezent nu mai există

cauze de împiedicare a depunerii cererilor de redobândire a cetățeniei române,

întrucât sunt apărări pe care Înalta Curte nu le poate primi și le va respinge

ca nefondate, prin invocarea principiului

tempus regit actum.

Înalta Curte a constatat că, până la

data introducerii acțiunii, cererea reclamantului nu primise vreo rezolvare

efectivă, iar la data pronunțării hotărârii de fond, de asemenea nu intervenise

nicio schimbare de atitudine în poziția exprimată de autoritatea pârâtă.

Faptul că în prezent reclamantul ar

putea să depună o cerere și va fi imediat primită nu înseamnă ștergerea

vătămării deja produse în privința acestuia, care nu a primit o soluționare a

cererilor sale, formulate inițial în anul 2006.

Pentru aceste considerente, motivul de

recurs, privind lipsa de obiect a acțiunii introductive, va fi respins ca

nefondat, având în vedere argumentele deja expuse.

Pentru aceste considerente, văzând că

nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de

Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 1108 din 3 martie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 mai 2011.