ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5945/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 4426 din 11 decembrie 2009,

Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului

la acțiune; a admis excepția netimbrării capătului accesoriu având ca

obiect daunele morale și a anulat acest capăt de cerere ca netimbrat; a admis

acțiunea formulată de reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe și a obligat pârâtul să primească cererea și actele reclamantei

pentru redobândirea cetățeniei române, în termen de maxim 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția

prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, Curtea a apreciat că este neîntemeiată,

reținând în motivare, că reclamanta s-a raportat atât la nesoluționarea

cererii din septembrie 2006, cât și la cea din 25 iunie 2009, astfel că, față

de momentul depunerii acțiunii, cererea de chemare în judecată apare ca fiind

formulată în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004. Perioada scursă

de la data exprimării inițiale a voinței de obținere a programării

pentru depunerea cererii va fi avută în vederea doar la aprecierea asupra caracterului

justificat/nejustificat al refuzului de soluționare a cererii în 2009.

Pe fondul cauzei, Curtea

de Apel a reținut că r

eclamanta,

cetățean al Republicii Moldova, și-a exprimat intenția de a redobândi cetățenia

română, în temeiul art. 10

din Legea nr. 21/1991, astfel că, în luna

septembrie a anului 2006 și apoi, în revenire, la data de 25 iunie 2009, a

formulat cerere către secția consulară a Ambasadei României la Chișinău, solicitând

primirea cererii și a actelor necesare redobândirii cetățeniei române,

nefiind însă programată în acest sens nici după revenirea cu cererea din 2009.

În acest context, a apreciat

că durata de 3 ani de la prima cerere și respectiv, șase luni de la ultima

cerere și până la data formulării acțiunii, nu poate constitui un termen rezonabil

de soluționare a unei cereri, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea

nr. 396/2002, pentru ratificarea Convenției europene asupra cetățeniei, termen în

care instituția pârâtă avea obligația de a primi cererea reclamantei, în condițiile

în care obligația de soluționare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate

etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective

a cererii, cât timp aceasta din urmă e condiționată de anumite proceduri și termene.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul a susținut că în mod greșit, prima instanță a respins excepția prescripției

extinctive a dreptului la acțiune, prin interpretarea eronată a art. 11 alin. (5)

din Legea nr. 554/2004, având în vedere că prima cerere a reclamantei (și pe care

instanța a avut-o în vedere) a fost formulată în septembrie 2006.

În mod greșit a apreciat

prima instanță că depășirea unui termen de 6 luni de la data cererii și până la

formularea acțiunii nu poate constitui în niciun caz un temen rezonabil în sensul

Convenției.

A arătat că răspunsul

administrativ emis de autoritatea pârâtă în aceste situații nu încorporează un refuz

și cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind nejustificat.

Totodată, a arătat că

stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător și

a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret

în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu

putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii

cronologice stabilite și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor

care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie

puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire

a cetățeniei.

Chiar în eventualitatea

în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul

oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu a

fost soluționată într-un termen rezonabil, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc,

în cauză, condițiile de existență ale unui refuz nejustificat.

Recurentul-pârât a menționat

că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamanți, nu se regăsește

în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar nu se aplică decât în cazurile

expres specificate.

Ordinea internă stabilită

de autoritate nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului

ci prevede condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea

publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de Legea

nr. 21/1991.

Termenul rezonabil de

procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante.

În legătură cu eforturile

autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației generate

de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei, recurentul - pârât a menționat

că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce

modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea și

documentele vizând recunoașterea cetățeniei vor putea fi înregistrate și la birourile

teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției,

astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea situației.

În același context, recurentul

a invocat și O.U.G. nr. 5/2010 privind înființarea Autorității Naționale pentru

Cetățenie cu competențe în materia care interesează în speță, arătând că birourile

teritoriale ale acestei autorități sunt operaționale începând cu data de 8 februarie

2010.

Analizând sentința recurată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Este nefondată critica

privind greșita soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune,

față de petitul cererii, respectiv refuzul nejustificat de soluționare a cererii,

prin raportare la ultima cerere trimisă autorității publice la data de 24 iunie

2009, întrucât termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004, curge de la expirarea termenului legal de soluționare a cererii,

respectiv de la data de 24 iulie 2009.

Pe fond,

în privința constatării

refuzului nejustificat de soluționare a cererii adresată autorității pârâte

în luna august 2006, în vederea programării pentru depunerea actelor privind redobândirii

cetățeniei române, soluția primei instanțe este corectă, stabilindu-se că termenul

de 3 ani scurs până la momentul declanșării demersului judiciar, nu este unul rezonabil.

Determinarea termenului

rezonabil la care face trimitere art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei

(adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de Statul Român prin Legea

nr. 396/2002) se face, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului

la care chiar recurentul face trimitere, prin raportare la circumstanțele concrete

ale cazului.

În speță, în funcție de

aceste circumstanțe, instanța a stabilit și a argumentat de ce termenul nu este

unul rezonabil, făcând drept consecință aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 și obligând pârâtul la primirea cererii reclamantei și a actelor aferente

în vederea redobândirii cetățeniei române.

Pe de altă parte, instanța

de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există

un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a secției

consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare

pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil”, care guvernează

materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru

Cetățenie și art. 7 din

Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a

Comitetului de Miniștri

al Consiliului Europei,

mai sus menționate

.

Așa fiind, faptul de a

nu răspunde solicitării intimatei-reclamante de programare în vederea depunerii

cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 4426 din 11 decembrie 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie

2011.