ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 831/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 831/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 4259

din 02 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către

pârât, a admis cererea formulată de reclamantul G.D., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe; a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului

de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.000

RON cu titlu de daune morale și a sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Excepția precripției dreptului

la acțiune este neîntemeiată, în raport de obiectul acțiunii care are ca temei dispozițiile

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată, cu completările ulterioare,

respectiv nesoluționarea în termen legal a cererii adresate pârâtului, astfel că

perioada scursă de la data exprimării inițiale a voinței de obținere a programării

trebuie avută în vedere și la aprecierea asupra caracterului justificat/nejustificat

al refuzului de soluționare a cererii formulată în anul 2009.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991,

reclamantul a solicitat redobândirea cetățeniei române prin cererea adresată Secției

consulare a Ambasadei României la Chișinău, formulând o primă cerere scrisă la data

de 20 septembrie 2006, în raport de care, autoritatea publică competentă avea obligația

de a înregistra cererea formulată în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de

dispozițiile Legii nr. 21/1991.

Prima instanță a arătat

că autoritatea pârâtă nu a probat susținerea pe care a făcut-o, în sensul că nu

are capacitatea necesară pentru a procesa toate cererile de redobândire a cetățeniei

române.

În plus, instanța a precizat

că, în speța de față, pârâtul nu a examinat într-un termen rezonabil cererea reclamantului,

termenul de aproape 2 ani și 9 luni cât a trecut de la formularea cererii nu poate

fi considerat unul rezonabil în accepțiunea art. 10 din Conenția europeană asupra

cetățeniei, adoptată la

la Strasbourg la 6 noiembrie 1997

și ratificata de România prin Legea nr. 396/2002.

Capătul de cerere privind

plata daunelor morale în cuantum de 1.000 RON a fost admis, instanța reținând că

este pe deplin justificat.

Sub acest aspect, a avut

în vedere dreptul reclamantului la examinarea cererii sale într-un termen rezonabil,

conștiința nepuținei, precum și frustrarea încercată de acesta la conștientizarea

faptului că ritmul de primire al cererilor nu i-ar permite depunerea acesteia în

cursul vieții, cu atât mai puțin soluționarea sa.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., a obligat pârâtul la plata sumei de 250 RON cheltuieli de judecată,

reținând culpa acestuia.

pârât

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul-pârât a criticat

hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:

2.1. În cauză nu a existat

un refuz de soluționare a cererii de înregistrare a cererii reclamantului de redobândire

a cetățeniei române, câtă vreme răspunsul autorității pârâte nu încorpora un refuz

nejustificat., în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată.

Instanța de fond nu a

avut în vedere situația obiectivă existentă la Secția consulară a Ambasadei României

la Chișinău și a imposibilității autorităților române de prelucrare a tuturor cererilor

într-un termen rezonabil.

În opinia recurentului,

termenul rezonabil de rezolvare a cererii nu se regăsește în legislația română de

lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudența C.E.D.O.,

dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.

Termenul rezonabil de

procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante.

În determinarea caracterului

rezonabil al unei proceduri a invocat cauza Katte Klitsche de la Grange, pe rolul

C.E.D.O.

2.2. Cererea de acordare

a daunelor morale a fost în mod nelegal admisă, în condițiile în care intimatul-reclamant

nu a probat existența unui prejudiciu moral.

În opinia recurentului-pârât,

circumstanțele reținute de instanța de fond, în speță, „conștiința neputinței reclamantului”

și „frustrarea încercată” produsă prin „conștientizarea faptului că ritmul de primire

a cererilor nu i-ar permite depunerea acesteia în cursul vieții”, reprezintă elemente

vag definite, care nu au fost în măsură să provoace o daună emoțională și nici nu

au afectat prestigiul intimatului-reclamant, câtă vreme acesta nu le-a reclamat.

Consideră că admiterea

capătului principal de cerere constituie o măsură reparatorie, suficientă pentru

acoperirea oricărui prejudiciu moral suferit, în acest sens fiind și jurisprudența

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

2.3. Obligarea sa la plata

cheltuielilor de judecată este netemeinică și nelegală, cuantumul fiind exagerat

în raport cu valoarea pricinii și complexitatea muncii depuse de avocat.

În temeiul art. 274

alin. (3) C. proc. civ., solicită modificarea cuantumului cheltuielilor de judecată

reprezentând onorariu de avocat, până la sumă rezonabilă de 150 RON.

Intimatul reclamant nu

a depus întâmpinare potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar prin intermediul

notelor scrise a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență,

că au fost încălcate prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor

omului, întrucât soluționarea unor astfel de cereri într-un termen rezonabil presupune

primirea promptă și necondiționată a acestora.

Cu privire la daunele

morale acordate, consideră soluția temeinică și legală, fiind o modestă compensare

a așteptării și frustrărilor încercate în această perioadă îndelungată de timp.

Ambele părți au depus

la dosar practică judiciară.

Cu ocazia dezbaterilor

asupra recursului, s-a pus în discuția părților excepția insuficientei timbrări

a recursului, invocată de intimatul-reclamant, în raport de obligația recurentului-pârât

de a timbra capătul de cerere privind daunele morale.

Concluziile părților au

fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

insuficientei timbrări a recursului

Analizând cu prioritate

excepția, potrivit art. 137 C. proc. civ., aplicabil și în recurs în temeiul

art. 316, corelat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge, pentru

următoarele considerente:

Legea nr. 146/1997 privind

taxele de timbru a suferit mai multe modificări și completări.

Astfel, prin O.G. nr.

11/1998 a fost introdus art. 15 lit. f)

1

, potrivit cu care: „sunt scutite

de taxa judiciară de timbru acțiunile și cererile referitoare la acordarea daunelor

morale pentru prejudicii aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane

fizice”.

Prin dispozițiile

art. I pct. 4 din O.G. nr. 34/2001 pentru completarea și modificarea Legii nr. 146/1997,

dispozițiile art. 15 lit. f)

1

din Legea nr. 146/1997 au fost abrogate.

Prin Decizia nr. 778/2009,

publicată în M.Of. Partea I nr. 465/06.07.2009, Curtea Constituțională a constatat

că abrogarea art. 15 lit. f)

1

din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare

de timbru este neconstituțională, întrucât contravine prevederilor art. 1 alin.

(3) și ale art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, precum și cele ale

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Cum deciziile

Curții Constituționale sunt obligatorii și produc efecte de la data publicării,

acesta constituind un mod specific de ieșire din vigoare, mai precis de încetare

a efectelor juridice a dispozițiilor unei legi sau ordonanțe, rezultă că, în speță,

sunt incidente dispozițiile

art. 15 lit. f)

1

Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru, cererea privind acordarea daunelor morale fiind scutită de

plata taxei judicare de timbru.

Examinând cauza prin prisma

criticilor invocate de autoritatea recurentă, a probatoriului administrat și a normelor

legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este fondat,

însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare:

de drept relevante cu privire la fondul cauzei

2.1. În privința cererii

principale - constatarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii din 20

septembrie 2006 în vederea programării pentru depunerea actelor în vederea redobândirii

cetățeniei române – soluția primei instanțe este corectă, stabilindu-se că termenul

de 3 ani scurs până la momentul declanșării demersului judiciar nu este unul rezonabil.

Determinarea termenului

rezonabil la care face trimitere art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei

(adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de statul român prin Legea

nr. 396/2002) se face, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului

la care chiar recurentul face trimitere, prin raportare la circumstanțele concrete

ale cazului.

În speță, în funcție de

aceste circumstanțe, instanța a stabilit și a argumentat de ce termenul nu este

unul rezonabil, făcând drept consecință aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 și obligând pârâtul la primirea cererii reclamantului și a actelor

aferente în vederea redobândirii cetățeniei române. Termenul de 30 de zile de la

momentul rămânerii irevocabile a hotărârii este justificat față de data scrisorii

de intenție - 20 septembrie 2006.

2.2. Critica privitoare

la acordarea daunelor morale este, însă, întemeiată.

În speță, intimatul-reclamant

G.D. a solicitat daune morale în sumă de 1.000 RON, pentru prejudiciul moral suferit

ca urmare a nesoluționării într-un termen rezonabil a cererii sale de redobândire

a cetățeniei române.

Daunele morale nu se acordă

în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ,

ci trebuie administrate probe pentru a dovedi existența unui prejudiciu moral în

sensul dispozițiilor art. 998-999 C. civ.

Chiar dacă nu se pot administra

în principiu probe materiale, pentru acordarea daunelor morale se impune totuși

să existe elemente probatorii adecvate pentru dovedirea producerii unor suferințe

morale, a impactului concret asupra persoanei în cauză, pentru determinarea de la

caz la caz a existenței și cuantumului acestora.

Argumentarea admiterii

acestui capăt de cerere pe sentimentul de neputință și de frustrare pe care reclamantul

îl are în legătură cu redobândirea cetățeniei române, este una imprecisă, nefiind

explicat în ce constă prejudiciul moral adus reclamantului prin nesoluționarea cererii

în discuție și nici modul în care s-a apreciat că suma de 1.000 RON reprezintă o

compensare adecvată.

Înalta Curte apreciază

că obligarea autorității pârâte la soluționarea cererii într-un termen scurt reprezintă

prin ea însăși o reparație echitabilă, o măsură de natură a acoperi consecințele

negative ale conduitei autorității publice, neexistând temei pentru plata sumei

solicitate de reclamant.

În același sens s-a pronunțat

și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Mazăre contra României)

arătând că emiterea actului solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparație

echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta.

2.3. Cu privire la cheltuielile

de judecată

Obligarea recurentului-pârât

la suportarea cheltuielilor de judecată este întemeiată, în raport cu prevederile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care, pierzând procesul, acesta

„a căzut în pretenții”, în sensul textului menționat.

Este adevărat că

alin. (3) al aceluiași articol permite reducerea onorariilor avocaților, dacă se

constată, motivat, că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii

sau munca îndeplinită de avocat, dar din actele și lucrările dosarului nu rezultă

că suma la care a fost obligat recurentul-pârât este disproporționată în raport

cu elementele menționate.

adoptate în recurs

În consecință, în temeiul

art. 312 alin. (1), art. 312 alin. (3) teza I cu referire la art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată în parte, în

sensul înlăturării obligației Ministerului Afacerilor Externe la plata daunelor

morale către intimatul-reclamant.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția insuficientei

timbrări a recursului.

Admite recursul declarat

de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 4259 din 02 decembrie 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 RON cu

titlu de daune morale.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2011.