ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 831/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 4259 din 02 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârât, a admis cererea formulată de reclamantul G.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe; a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Excepția precripției dreptului la acțiune este neîntemeiată, în raport de obiectul acțiunii care are ca temei dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată, cu completările ulterioare, respectiv nesoluționarea în termen legal a cererii adresate pârâtului, astfel că perioada scursă de la data exprimării inițiale a voinței de obținere a programării trebuie avută în vedere și la aprecierea asupra caracterului justificat/nejustificat al refuzului de soluționare a cererii formulată în anul 2009. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, reclamantul a solicitat redobândirea cetățeniei române prin cererea adresată Secției consulare a Ambasadei României la Chișinău, formulând o primă cerere scrisă la data de 20 septembrie 2006, în raport de care, autoritatea publică competentă avea obligația de a înregistra cererea formulată în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de dispozițiile Legii nr. 21/1991.

Prima instanță a arătat că autoritatea pârâtă nu a probat susținerea pe care a făcut-o, în sensul că nu are capacitatea necesară pentru a procesa toate cererile de redobândire a cetățeniei române. În plus, instanța a precizat că, în speța de față, pârâtul nu a examinat într-un termen rezonabil cererea reclamantului, termenul de aproape 2 ani și 9 luni cât a trecut de la formularea cererii nu poate fi considerat unul rezonabil în accepțiunea art. 10 din Conenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificata de România prin Legea nr. 396/2002. Capătul de cerere privind plata daunelor morale în cuantum de 1.000 RON a fost admis, instanța reținând că este pe deplin justificat.

Sub acest aspect, a avut în vedere dreptul reclamantului la examinarea cererii sale într-un termen rezonabil, conștiința nepuținei, precum și frustrarea încercată de acesta la conștientizarea faptului că ritmul de primire al cererilor nu i-ar permite depunerea acesteia în cursul vieții, cu atât mai puțin soluționarea sa. În temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâtul la plata sumei de 250 RON cheltuieli de judecată, reținând culpa acestuia. 2. Recursul formulat de pârât Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul-pârât a criticat hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte: 2.1.

În cauză nu a existat un refuz de soluționare a cererii de înregistrare a cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române, câtă vreme răspunsul autorității pârâte nu încorpora un refuz nejustificat., în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Instanța de fond nu a avut în vedere situația obiectivă existentă la Secția consulară a Ambasadei României la Chișinău și a imposibilității autorităților române de prelucrare a tuturor cererilor într-un termen rezonabil. În opinia recurentului, termenul rezonabil de rezolvare a cererii nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudența C.E.D.O., dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.

Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante. În determinarea caracterului rezonabil al unei proceduri a invocat cauza Katte Klitsche de la Grange, pe rolul C.E.D.O. 2.2. Cererea de acordare a daunelor morale a fost în mod nelegal admisă, în condițiile în care intimatul-reclamant nu a probat existența unui prejudiciu moral. În opinia recurentului-pârât, circumstanțele reținute de instanța de fond, în speță, „conștiința neputinței reclamantului” și „frustrarea încercată” produsă prin „conștientizarea faptului că ritmul de primire a cererilor nu i-ar permite depunerea acesteia în cursul vieții”, reprezintă elemente vag definite, care nu au fost în măsură să provoace o daună emoțională și nici nu au afectat prestigiul intimatului-reclamant, câtă vreme acesta nu le-a reclamat.

Consideră că admiterea capătului principal de cerere constituie o măsură reparatorie, suficientă pentru acoperirea oricărui prejudiciu moral suferit, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. 2.3. Obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este netemeinică și nelegală, cuantumul fiind exagerat în raport cu valoarea pricinii și complexitatea muncii depuse de avocat. În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., solicită modificarea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, până la sumă rezonabilă de 150 RON. 3. Apărările intimatului-reclamant Intimatul reclamant nu a depus întâmpinare potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar prin intermediul notelor scrise a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență, că au fost încălcate prevederile art. 6 parag.

1 din Convenția europeană a drepturilor omului, întrucât soluționarea unor astfel de cereri într-un termen rezonabil presupune primirea promptă și necondiționată a acestora. Cu privire la daunele morale acordate, consideră soluția temeinică și legală, fiind o modestă compensare a așteptării și frustrărilor încercate în această perioadă îndelungată de timp. Ambele părți au depus la dosar practică judiciară. Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, s-a pus în discuția părților excepția insuficientei timbrări a recursului, invocată de intimatul-reclamant, în raport de obligația recurentului-pârât de a timbra capătul de cerere privind daunele morale. Concluziile părților au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Cu privire la excepția insuficientei timbrări a recursului Analizând cu prioritate excepția, potrivit art. 137 C. proc. civ., aplicabil și în recurs în temeiul art. 316, corelat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge, pentru următoarele considerente: Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru a suferit mai multe modificări și completări. Astfel, prin O.G. nr. 11/1998 a fost introdus art. 15 lit. f) 1 , potrivit cu care: „sunt scutite de taxa judiciară de timbru acțiunile și cererile referitoare la acordarea daunelor morale pentru prejudicii aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice”. Prin dispozițiile art. I pct. 4 din O.G.

nr. 34/2001 pentru completarea și modificarea Legii nr. 146/1997, dispozițiile art. 15 lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997 au fost abrogate. Prin Decizia nr. 778/2009, publicată în M.Of. Partea I nr. 465/06.07.2009, Curtea Constituțională a constatat că abrogarea art. 15 lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru este neconstituțională, întrucât contravine prevederilor art. 1 alin. (3) și ale art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, precum și cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Cum deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și produc efecte de la data publicării, acesta constituind un mod specific de ieșire din vigoare, mai precis de încetare a efectelor juridice a dispozițiilor unei legi sau ordonanțe, rezultă că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 15 lit. f) 1 Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererea privind acordarea daunelor morale fiind scutită de plata taxei judicare de timbru. Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de autoritatea recurentă, a probatoriului administrat și a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este fondat, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare: 2. Argumente de fapt și de drept relevante cu privire la fondul cauzei 2.1.

În privința cererii principale - constatarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii din 20 septembrie 2006 în vederea programării pentru depunerea actelor în vederea redobândirii cetățeniei române – soluția primei instanțe este corectă, stabilindu-se că termenul de 3 ani scurs până la momentul declanșării demersului judiciar nu este unul rezonabil. Determinarea termenului rezonabil la care face trimitere art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei (adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de statul român prin Legea nr. 396/2002) se face, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului la care chiar recurentul face trimitere, prin raportare la circumstanțele concrete ale cazului.

În speță, în funcție de aceste circumstanțe, instanța a stabilit și a argumentat de ce termenul nu este unul rezonabil, făcând drept consecință aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și obligând pârâtul la primirea cererii reclamantului și a actelor aferente în vederea redobândirii cetățeniei române. Termenul de 30 de zile de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii este justificat față de data scrisorii de intenție - 20 septembrie 2006. 2.2. Critica privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, întemeiată. În speță, intimatul-reclamant G.D. a solicitat daune morale în sumă de 1.000 RON, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a nesoluționării într-un termen rezonabil a cererii sale de redobândire a cetățeniei române.

Daunele morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ, ci trebuie administrate probe pentru a dovedi existența unui prejudiciu moral în sensul dispozițiilor art. 998-999 C. civ. Chiar dacă nu se pot administra în principiu probe materiale, pentru acordarea daunelor morale se impune totuși să existe elemente probatorii adecvate pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei în cauză, pentru determinarea de la caz la caz a existenței și cuantumului acestora. Argumentarea admiterii acestui capăt de cerere pe sentimentul de neputință și de frustrare pe care reclamantul îl are în legătură cu redobândirea cetățeniei române, este una imprecisă, nefiind explicat în ce constă prejudiciul moral adus reclamantului prin nesoluționarea cererii în discuție și nici modul în care s-a apreciat că suma de 1.000 RON reprezintă o compensare adecvată.

Înalta Curte apreciază că obligarea autorității pârâte la soluționarea cererii într-un termen scurt reprezintă prin ea însăși o reparație echitabilă, o măsură de natură a acoperi consecințele negative ale conduitei autorității publice, neexistând temei pentru plata sumei solicitate de reclamant. În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Mazăre contra României) arătând că emiterea actului solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparație echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta. 2.3. Cu privire la cheltuielile de judecată Obligarea recurentului-pârât la suportarea cheltuielilor de judecată este întemeiată, în raport cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., în condițiile în care, pierzând procesul, acesta „a căzut în pretenții”, în sensul textului menționat. Este adevărat că alin. (3) al aceluiași articol permite reducerea onorariilor avocaților, dacă se constată, motivat, că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, dar din actele și lucrările dosarului nu rezultă că suma la care a fost obligat recurentul-pârât este disproporționată în raport cu elementele menționate. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 312 alin. (3) teza I cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată în parte, în sensul înlăturării obligației Ministerului Afacerilor Externe la plata daunelor morale către intimatul-reclamant.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția insuficientei timbrări a recursului. Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 4259 din 02 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de daune morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2011.