ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2404/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 19 mai 2009 la Curtea de Apel Târgu Mureș, reclamantul Consiliul Local al comunei Mădăraș a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea ordinului de plată din 30 decembrie 2008 prin care au fost obligați să restituie la bugetul statului suma de 210.595 lei reprezentând sume defalcate privind TVA acordate în anul 2008 bugetului comunei Mădâraș pentru acoperirea unor cheltuieli curente și de capital, obligarea pârâtului la emiterea unui act normativ care să prevadă restituirea acestei sume către bugetul comunei Mădăraș, obligarea pârâtului la efectuarea plații sumei de 210.595 lei către bugetului comunei Mădăraș.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în anul 2008 i-a fost alocată suma de 210.595 lei de la bugetul de stat în vederea acoperirii unor cheltuieli curente și de capital pentru realizarea unor obiective importante ale comunității locale, sumă acordată în conformitate cu prev.art. 5 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. Făcând trimitere la dispozițiile cuprinse în art. 4 din O.U.G. nr. 223/2008 au fost obligați la restituirea acestor sume către bugetul de stat, regularizarea cu bugetul de stat a acestor sume trebuind să se realizeze până la data de 8 ianuarie 2009. În raport de acest termen de regularizare stabilit prin actul normativ contestat, la data de 31 decembrie 2008, prin ordinul de plată 9, au restituit la bugetul statului suma de 210.595 lei reprezentând sume defalcate din TVA acordate pe anul 2008. Formulând plângere prealabila s-a solicitat Guvernului României revenirea asupra acestei dispoziții însă nu s-a dat curs solicitării.

Prin aceste dispoziții Consiliul local a fost lipsit de importante resurse financiare fiind lezată securitatea juridică a unității administrativ-teritorială dar a provocat și o încălcare gravă a principiilor descentralizării și autonomiei locale financiare recunoscută prin art. 16 din Legea nr. 273/2006. Prin emiterea acestei ordonanțe au fost încălcate de asemenea prev.art. 9 din Carta Europeană a autonomiei locale ratificată prin Legea nr. 199/1997 potrivit cărora în cadrul politicii economice naționale autoritățile administrației publice locale au dreptul la resurse proprii, suficiente, de care pot dispune în mod liber în exercitarea atribuțiilor lor. Reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din O.U.G.

nr. 223/2008, solicitându-se sesizarea Curții Constituționale.

În motivarea excepției s-a susținut că prin emiterea acestei ordonanțe au fost încălcate prevederile constituționale cuprinse în art. 120 alin. (1) din Constituția României care statuează că „administrația publică din unitățile administrativ teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice”, ba mai mult România a ratificat Carta Europeană a autonomiei locale adoptată la Strassbourg pe 15 octombrie 1985 prin Legea nr. 199/1997 publicată în Monitorul Ofcial al României nr. 331 din 26 noiembrie 1997. Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, susținând că legile și ordonanțele guvernului nu pot fi atacate pe cale principală prin acțiune introdusă exclusiv în acest scop la instanța de judecată sau de arbitraj comercial ci numai pe cale de excepție în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 124 din data de 15 octombrie 2009, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de Consiliul Local al comunei Mădăraș, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 223/2008. Totodată, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al comunei Mădăraș în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, așa cum rezultă din considerentele sentinței, următoarele: În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale instanța de contencios administrativ, în raport de disp.art.

29 din Legea nr. 47/1992, verificând admisibilitatea ei a constatat că la data formulării cererii dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă nu mai sunt în vigoare, întrucât aceste prevederi referitoare la restituirea sumelor la bugetul de stat au avut o aplicare limitată în timp în sensul disp.art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, întrucât regularizarea se impunea a fi făcută până la 8 ianuarie 2009, neintervenind nici o prelungire a acestui termen. De altfel această regularizare s-a și realizat prin virarea sumei solicitate prin acțiunea dedusă judecății.

A mai arătat prima instanță că, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992, dispoziții care condiționează soluționarea excepției de neconstituționalitate a unui act normativ de legătura lui cu obiectul cauzei dedusă judecății dar și să fie în vigoare la data sesizării Curții Constituționale și având în vedere că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate este invocată nu mai sunt în vigoare la data formulării cererii, instanța a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă. Pe fondul acțiunii, instanța a constatat că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se poate formula acțiune în anulare având ca obiect principal constatarea nelegalității sau a neconstituționalității direct în fața instanței de contencios administrativ.

A mai constat că Ordinul de plată din 31 decembrie 2008 nu poate fi calificat ca act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, sens în care a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a acestuia. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Consiliul Local al Comunei Mădăraș, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată. În motivele de recurs se critică soluția instanței de fond pentru că deși, recunoaște că de „modalitatea de rezolvare a excepției de către Curtea Constituțională depinde soluționarea obiectului principal al acțiunii”, instanța de fond nu a trimis excepția ridicată spre competentă soluționare considerând cererea de sesizare ca fiind inadmisibilă.

Această soluție a fost apreciată ca fiind greșită pentru că nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile de inadmisibilitate a cererii de sesizare și nu se poate considera că dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost încălcată nu ar mai fi în vigoare. Se consideră că prin constatarea inadmisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, pentru că s-a substituit Curții Constituționale. În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ . După analiza motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 4 din O.U.G.

nr. 223/2008 pentru că ar fi inadmisibilă deoarece dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă nu ar mai fi în vigoare și nu pentru că nu ar avea legătură cu cauza. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare este inadmisibilă în cazul în care dispoziția din lege sau ordonanță nu mai este în vigoare la data formulării acesteia. Un text dintr-o lege sau dintr-o ordonanță se consideră că este în vigoare atâta timp cât el nu a fost abrogat, expres sau implicit și nu a fost modificat sau suspendat. Atâta timp cât au existat acte normative care au modificat alte texte ale O.U.G. nr. 223/2008, dar art. 4 a rămas nemodificat și cum nu există nici un act normativ prin care să se fi abrogat acest articol, textul se consideră că este în vigoare.

Faptul că în art. 4 din O.U.G. nr. 223/2008 se fac referiri la sume pe anul 2008 și că regularizarea acestor sume cu bugetul de stat se realizează până la data de 8 ianuarie 2009, nu poate conduce la concluzia că suntem în prezența unor norme ce au avut o aplicare limitată în timp. Este adevărat că art. 66 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că actele normative pot avea aplicare limitată în timp, în spațiu sau privind obiectul reglementării. Prin urmare, în mod greșit a reținut prima instanță inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale determinând inexistența legăturii de cauzalitate a excepției cu fondul cauzei numai în raport de acest considerent, astfel că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pentru că instanța de fond a considerat că textul nu mai este în vigoare și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale numai pentru acest considerent, ca fi admis recurs, va fi casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare. Totodată, în considerarea art. 129 corelat cu art. 84 C. proc. civ. , instanța era datoare să determine încadrarea corectă din punct de vedere juridic a obiectului acțiunii, ținând seama de finalitatea urmărită prin acest demers judiciar și nu de sensul literal al termenilor folosiți de reclamant, precum și de prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Acest text de lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, în raport cu statuările interpretative date de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 660/2007, a adus un plus de rigoare mecanismului acestui tip de acțiuni stabilind expres obiectul pe care îl pot avea: acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului; anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice să emită un act administrativ, sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative. În speță, prin cererea introductivă a solicitat și restituirea sumei de 210.595 lei virată la bugetul de stat prin „forța publică”, situație în care, în considerarea art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, inadmisibilitatea acesteia raportat la modalitatea de formulate nu putea fi reținută.

Mai mult, deși și-a intitulat această cerere ca „acțiune împotriva unei ordonanțe”, reclamantul a invocat, în drept, atât dispozițiile art. 9 cât și pe cele ale art. 8 din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ și a formulat mai multe capete de cerere așa cum chiar instanța de fond a reținut, respectiv, anularea ordinului de plată, obligarea Guvernului României să emită un act normativ de restituire a sumei virate și obligarea acestuia să efectueze plata acestei sume. De remarcat ar fi și inadvertențele apărute în motivarea sentinței pentru că se face trimitere la suma de 2.648.957 lei, deși s-a solicitat suma de 210.595 lei prin cererea de chemare în judecată, se indică restituirea sumei la bugetul județului Mureș deși s-a solicitat restituirea la bugetul comunei Mădăraș.

În aceste condiții, având în vedere și prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora acțiunea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă în cazul în care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate invocată, va fi admis recursul, va fi casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004. La rejudecare, instanța va analiza cererea de sesizare a Curții Constituționale în raport de condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Se vor solicita reclamantului precizări în legătură cu temeiul juridic al cererii (art. 8 sau art. 9 din Legea nr. 554/2004) și în raport de poziția procesuală a acestuia să procedeze la soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Comunei Mădăraș împotriva sentinței nr. 124 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă.