ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2404/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2404/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 19 mai 2009 la Curtea de
Apel Târgu Mureș, reclamantul Consiliul Local al comunei
Mădăraș a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul
României, anularea ordinului de plată din 30 decembrie 2008 prin care au
fost obligați să restituie la bugetul statului suma de 210.595 lei
reprezentând sume defalcate privind TVA acordate în anul 2008 bugetului comunei
Mădâraș pentru acoperirea unor cheltuieli curente și de capital,
obligarea pârâtului la emiterea unui act normativ care să prevadă
restituirea acestei sume către bugetul comunei Mădăraș,
obligarea pârâtului la efectuarea plații sumei de 210.595 lei către
bugetului comunei Mădăraș.
În motivarea acțiunii
reclamantul a arătat că în anul 2008 i-a fost alocată suma de
210.595 lei de la bugetul de stat în vederea acoperirii unor cheltuieli curente
și de capital pentru realizarea unor obiective importante ale
comunității locale, sumă acordată în conformitate cu prev.art.
5 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. Făcând
trimitere la dispozițiile cuprinse în art. 4 din O.U.G. nr. 223/2008 au
fost obligați la restituirea acestor sume către bugetul de stat,
regularizarea cu bugetul de stat a acestor sume trebuind să se realizeze
până la data de 8 ianuarie 2009. În raport de acest termen de regularizare
stabilit prin actul normativ contestat, la data de 31 decembrie 2008, prin
ordinul de plată 9, au restituit la bugetul statului suma de 210.595 lei
reprezentând sume defalcate din TVA acordate pe anul 2008.
Formulând plângere prealabila s-a
solicitat Guvernului României revenirea asupra acestei dispoziții
însă nu s-a dat curs solicitării. Prin aceste dispoziții
Consiliul local a fost lipsit de importante resurse financiare fiind
lezată securitatea juridică a unității
administrativ-teritorială dar a provocat și o încălcare
gravă a principiilor descentralizării și autonomiei locale
financiare recunoscută prin art. 16 din Legea nr. 273/2006. Prin emiterea
acestei ordonanțe au fost încălcate de asemenea prev.art. 9 din Carta
Europeană a autonomiei locale ratificată prin Legea nr. 199/1997
potrivit cărora în cadrul politicii economice naționale
autoritățile administrației publice locale au dreptul la resurse
proprii, suficiente, de care pot dispune în mod liber în exercitarea
atribuțiilor lor.
Reclamanta a invocat excepția
de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 223/2008,
solicitându-se sesizarea Curții Constituționale.
În motivarea excepției s-a
susținut că prin emiterea acestei ordonanțe au fost încălcate
prevederile constituționale cuprinse în art. 120 alin. (1) din
Constituția României care statuează că „administrația
publică din unitățile administrativ teritoriale se
întemeiază pe principiile descentralizării autonomiei locale și
deconcentrării serviciilor publice”, ba mai mult România a ratificat Carta
Europeană a autonomiei locale adoptată la Strassbourg pe 15 octombrie
1985 prin Legea nr. 199/1997 publicată în Monitorul Ofcial al României nr.
331 din 26 noiembrie 1997.
Pârâtul Guvernul României, prin
întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii,
susținând că legile și ordonanțele guvernului nu pot fi
atacate pe cale principală prin acțiune introdusă exclusiv în
acest scop la instanța de judecată sau de arbitraj comercial ci numai
pe cale de excepție în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui
interes legitim.
Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința
nr. 124 din data de 15 octombrie 2009, a respins cererea de sesizare a Curții
Constituționale formulată de Consiliul Local al comunei
Mădăraș, având ca obiect excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 223/2008.
Totodată, a respins ca
inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local
al comunei Mădăraș în contradictoriu cu pârâtul Guvernul
României.
Pentru a se pronunța astfel,
prima instanță a reținut, în esență, așa cum
rezultă din considerentele sentinței, următoarele:
În ceea ce privește cererea de
sesizare a Curții Constituționale instanța de contencios
administrativ, în raport de disp.art. 29 din Legea nr. 47/1992, verificând
admisibilitatea ei a constatat că la data formulării cererii
dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă nu mai
sunt în vigoare, întrucât aceste prevederi referitoare la restituirea sumelor
la bugetul de stat au avut o aplicare limitată în timp în sensul disp.art.
66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, întrucât regularizarea se impunea a fi
făcută până la 8 ianuarie 2009, neintervenind nici o prelungire
a acestui termen. De altfel această regularizare s-a și realizat prin
virarea sumei solicitate prin acțiunea dedusă judecății.
A mai arătat prima
instanță că, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1)
și (6) din Legea nr. 47/1992, dispoziții care condiționează
soluționarea excepției de neconstituționalitate a unui act
normativ de legătura lui cu obiectul cauzei dedusă
judecății dar și să fie în vigoare la data sesizării
Curții Constituționale și având în vedere că
dispozițiile legale a căror neconstituționalitate este
invocată nu mai sunt în vigoare la data formulării cererii,
instanța a apreciat că cererea de sesizare a Curții
Constituționale este inadmisibilă.
Pe fondul acțiunii,
instanța a constatat că acțiunea este inadmisibilă întrucât
nu se poate formula acțiune în anulare având ca obiect principal
constatarea nelegalității sau a neconstituționalității
direct în fața instanței de contencios administrativ. A mai constat
că Ordinul de plată din 31 decembrie 2008 nu poate fi calificat ca
act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004,
sens în care a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a acestuia.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs reclamantul Consiliul Local al Comunei Mădăraș,
invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
și s-a solicitat admiterea
recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o
nouă judecată.
În motivele de recurs se
critică soluția instanței de fond pentru că deși,
recunoaște că de „modalitatea de rezolvare a excepției de
către Curtea Constituțională depinde soluționarea
obiectului principal al acțiunii”, instanța de fond nu a trimis
excepția ridicată spre competentă soluționare considerând
cererea de sesizare ca fiind inadmisibilă.
Această soluție a fost
apreciată ca fiind greșită pentru că nu este
îndeplinită niciuna dintre condițiile de inadmisibilitate a cererii
de sesizare și nu se poate considera că dispozițiile a căror
neconstituționalitate a fost încălcată nu ar mai fi în vigoare.
Se consideră că prin
constatarea inadmisibilității cererii de sesizare a Curții
Constituționale, instanța de fond a depășit
atribuțiile puterii judecătorești, pentru că s-a substituit
Curții Constituționale.
În drept au fost invocate
prevederile art. 304 pct. 4 și 9
C. proc. civ
.
După analiza motivelor de
recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de
Casație și Justiție va admite recursul declarat pentru
următoarele considerente:
Instanța de fond a respins
cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea
excepției de neconstituționalitate a art. 4 din O.U.G. nr. 223/2008
pentru că ar fi inadmisibilă deoarece dispozițiile legale a
căror neconstituționalitate se invocă nu ar mai fi în vigoare
și nu pentru că nu ar avea legătură cu cauza.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, cererea de sesizare este inadmisibilă în cazul în care
dispoziția din lege sau ordonanță nu mai este în vigoare la data
formulării acesteia.
Un text dintr-o lege sau dintr-o
ordonanță se consideră că este în vigoare atâta timp cât el
nu a fost abrogat, expres sau implicit și nu a fost modificat sau
suspendat.
Atâta timp cât au existat acte
normative care au modificat alte texte ale O.U.G. nr. 223/2008, dar art. 4 a
rămas nemodificat și cum nu există nici un act normativ prin
care să se fi abrogat acest articol, textul se consideră că este
în vigoare.
Faptul că în art. 4 din O.U.G. nr.
223/2008 se fac referiri la sume pe anul 2008 și că regularizarea
acestor sume cu bugetul de stat se realizează până la data de 8
ianuarie 2009, nu poate conduce la concluzia că suntem în prezența
unor norme ce au avut o aplicare limitată în timp.
Este adevărat că art. 66
din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative prevede că actele normative pot avea aplicare
limitată în timp, în spațiu sau privind obiectul reglementării.
Prin urmare, în mod greșit a
reținut prima instanță inadmisibilitatea cererii de sesizare a
Curții Constituționale determinând inexistența legăturii de
cauzalitate a excepției cu fondul cauzei numai în raport de acest
considerent, astfel că hotărârea instanței de fond a fost
dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut
de art. 304 pct. 9
C.
proc. civ.
Pentru că instanța de fond
a considerat că textul nu mai este în vigoare și a respins cererea de
sesizare a Curții Constituționale numai pentru acest considerent, ca
fi admis recurs, va fi casată sentința și trimisă cauza
spre rejudecare.
Totodată, în considerarea art. 129
corelat cu art. 84
C.
proc. civ.
,
instanța era datoare să determine încadrarea corectă din punct
de vedere juridic a obiectului acțiunii, ținând seama de finalitatea
urmărită prin acest demers judiciar și nu de sensul literal al
termenilor folosiți de reclamant, precum și de prevederile art. 9 alin.
(5) din Legea nr. 554/2004.
Acest text de lege, astfel cum a
fost modificat prin Legea nr. 262/2007, în raport cu statuările
interpretative date de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 660/2007,
a adus un plus de rigoare mecanismului acestui tip de acțiuni stabilind
expres obiectul pe care îl pot avea: acordarea de despăgubiri pentru
prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului; anularea actelor
administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea
unei autorități publice să emită un act administrativ, sau
la realizarea unei anumite operațiuni administrative.
În speță, prin cererea
introductivă a solicitat și restituirea sumei de 210.595 lei virată
la bugetul de stat prin „forța publică”, situație în care, în
considerarea art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, inadmisibilitatea
acesteia raportat la modalitatea de formulate nu putea fi reținută.
Mai mult, deși și-a
intitulat această cerere ca „acțiune împotriva unei ordonanțe”,
reclamantul a invocat, în drept, atât dispozițiile art. 9 cât și pe
cele ale art. 8 din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul
acțiunii judiciare în contencios administrativ și a formulat mai
multe capete de cerere așa cum chiar instanța de fond a reținut,
respectiv, anularea ordinului de plată, obligarea Guvernului României
să emită un act normativ de restituire a sumei virate și
obligarea acestuia să efectueze plata acestei sume.
De remarcat ar fi și inadvertențele
apărute în motivarea sentinței pentru că se face trimitere la
suma de 2.648.957 lei, deși s-a solicitat suma de 210.595 lei prin cererea
de chemare în judecată, se indică restituirea sumei la bugetul
județului Mureș deși s-a solicitat restituirea la bugetul
comunei Mădăraș.
În aceste condiții, având în
vedere și prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit
cărora acțiunea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă
în cazul în care Curtea Constituțională a respins excepția de
neconstituționalitate invocată, va fi admis recursul, va fi
casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la
aceeași instanță, în baza art. 312
C. proc. civ.
raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004.
La rejudecare, instanța va
analiza cererea de sesizare a Curții Constituționale în raport de
condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Se vor solicita reclamantului
precizări în legătură cu temeiul juridic al cererii (art. 8 sau art.
9 din Legea nr. 554/2004) și în raport de poziția procesuală a
acestuia să procedeze la soluționarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamantul Consiliul Local al Comunei Mădăraș împotriva
sentinței nr. 124 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Târgu
Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și
fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași
instanță.
Irevocabilă.