Decizia nr. 1171/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 228/2010 a Tribunalului Maramureș

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamanta SC L.C. SRL, în insolvență, prin administrator judiciar C.T.I.P.U.R.L., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Maramureș, obligarea pârâtei la plata sumelor de 470.174 lei, reprezentând TVA de rambursat pentru perioada mai 2007 - august 2008 și 172.864 lei, majorări de 1% pe zi de întârziere, conform art. 120 C. proc. fisc., în total suma de 643.038 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, pentru perioada mai 2007 - august 2008, avea dreptul la rambursarea TVA în sumă de 510.487 lei. A arătat că pârâta a procedat la compensarea legală a sumei de 40.313 lei cu alte datorii pe care reclamanta le avea la bugetul statului și la compensarea, în mod nelegal, a sumei de 470.174 lei pentru datoria unei alte societăți, SC I.C. SRL, în baza unei decizii de constatare a răspunderii solidare a reclamantei și a acestei societăți, decizie care însă a fost anulată, în mod irevocabil, prin Sentința civilă nr. 692 din 28 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj.

Sentința Tribunalului Maramureș Prin Sentința civilă nr. 228 din 20 ianuarie 2010, Tribunalul Maramureș, făcând aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că prezentul litigiu nu poate fi încadrat în dispozițiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, întrucât nu se contestă vreun act juridic al debitoarei aflate în insolvență, pentru a fi aplicabile prevederile art. 77 și următoarele din Legea nr. 85/2006, și nici vreo măsură luată de administratorul judiciar potrivit art. 21 alin. (2) din aceeași lege, obiectul litigiului fiind un refuz al unei autorități administrative de-a soluționa o cerere pentru rambursarea TVA-ului, refuz care este asimilat cu un act administrativ.

Procedura derulată de Curtea de Apel Cluj Prin întâmpinarea depusă, pârâta D.G.F.P. Maramureș a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, față de faptul că organul fiscal competent care a efectuat compensarea de TVA este A.F.P. Baia Mare. La termenul din 23 aprilie 2010, Curtea de Apel a dispus introducerea în cauză a A.F.P. a municipiului Baia Mare, ca emitent al actelor administrative dezbătute în cauză. Pârâta fața de care s-a extins acțiunea, respectiv A.F.P. Baia Mare, a solicitat respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată.

Sentința Curții de Apel Cluj Prin Sentința civilă nr. 240 din 21 mai 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei față de pârâta D.G.F.P. Maramureș ca inadmisibilă și acțiunea reclamantei față de pârâta A.F.P. Baia Mare ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că raportul de inspecție fiscală, referatele de constatare a debitelor, precum și procesele de verbale de compensare au fost întocmite de către A.F.P. Baia Mare și nu de D.G.F.P. Maramureș, situație în care, având în vedere și dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 92/2003, referitoare la partajarea competențelor între organele fiscale, în raport de natura debitului, nivelul ierarhic și criteriul teritorial, pârâta D.G.F.P. nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Deși pârâta D.G.F.P. are calitatea de for tutelar pentru A.F.P., în competențele D.G.F.P. nu este instituită și obligația de soluționare a unei cereri de rambursare TVA, cerere ce trebuie adresată A.F.P. competentă teritorial. Instanța de fond a mai reținut că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește parcurgerea procedurii prealabile, în condițiile în care reclamanta a formulat plângere prealabilă față de D.G.F.P. și nu față de A.F.P. A arătat prima instanță că, chiar lipsită de personalitate juridică, pârâta A.F.P. este competentă funcțional să soluționeze cererea reclamantei de rambursare a TVA, dobândind capacitate procesuală de drept administrativ care, conjugată cu dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., permite recunoașterea calității procesuale pentru această entitate. A apreciat Curtea că nu este îndeplinită nici ipoteza alternativă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv plângerea prealabilă adresată autorității ierarhic superioare, pentru considerentul că textul legal prevede această posibilitate alternativă pentru situația în care organul ierarhic superior s-ar putea substitui celui inferior și ar putea soluționa el însuși cererea cuprinsă în procedura prealabilă. În domeniul fiscal, însă, competențele sunt, pe de o parte, strict ierarhizate, iar pe de altă parte, afectate de criteriul teritorial, aspect ce nu permite D.G.F.P. să se subroge competențelor A.F.P., în acest domeniu strict individualizat, compensarea creanțelor și soluționarea cererilor de rambursare TVA. În aceste condiții, efectuarea procedurii prealabile cu D.G.F.P. apare ca fiind inutilă din perspectiva faptului că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în cauză și, justificat, așa cum s-a arătat anterior, de faptul că deși superioară ierarhic, din punct de vedere administrativ, D.G.F.P. este lipsită de competență în privința cererilor de rambursare TVA.

Recursul declarat de SC L.C. SRL. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC L.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține, în esență, că prima instanță a interpretat și aplicat eronat dispozițiile legale din materia contenciosului fiscal. În privința excepției lipsei procedurii prealabile, recurenta arată că s-a adresat D.G.F.P. Maramureș la data 23 aprilie 2009, prin cererea având ca obiect restituirea TVA în cuantum de 470.174 lei și majorările aferente dar nu a primit nici un răspuns. Consideră că D.G.F.P. Maramureș are calitate procesuală pasivă, întrucât potrivit art. 2 din H.G. nr. 109/2009 este instituția cu personalitate juridică în subordinea căreia funcționează comisia de soluționare a contestațiilor la actele administrativ fiscale. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și în baza art. 304 1 C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare. 1.Argumente de fapt și de drept relevante Din analiza petitului acțiunii judiciare prin prisma motivelor acesteia, potrivit art. 84 și 129 alin. (5) C. proc. civ., rezultă că reclamanta SC L.C. SRL a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al pârâtelor D.G.F.P. Maramureș și A.F.P. Baia Mare de a-i soluționa cererea înregistrată la prima pârâtă din 23 aprilie 2009. Această cerere avea ca obiect restituirea următoarelor sume: - 470.174 lei TVA de rambursat pentru perioada mai 2007 - august 2008 și ; - 172.864 lei majorări de 1% pe zi calculate conform art. 120 C. proc. fisc. Temeiul cererii de restituire era reprezentat de pronunțarea sentinței civile nr. 692 din 28 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă, prin care s-a anulat Decizia nr. 382/2007 emisă de D.G.F.P. Maramureș, reținându-se că nu sunt îndeplinite cerințele art. 27 C. proc. fisc. pentru instituirea răspunderii solidare a SC L.C. SRL pentru creditul datorat de SC I.C. SRL. Totodată, instanțele învestite cu verificarea legalității deciziei administrative i-au exonerat pe reclamanții din cauza respectivă (inclusiv pe reclamanta din cauza de față) de la plata sumei totale de 1.955.152 lei. Cererea reclamantei de restituire a sumelor compensate nelegal s-a înregistrat la D.G.F.P. Maramureș (fila 8, dosar curte de apel), întrucât aceasta, în calitate de organ fiscal competent teritorial, a emis decizia prin care s-a atras răspunderea sa solidară, în mod nelegal, fiind parte în litigiul în care s-a tranșat această chestiune. Dispozițiile legale reținute de prima instanță ca demonstrând lipsa calității procesual pasive a D.G.F.P. Maramureș, art. 33 din O.U.G. nr. 92/2003, nu justifică soluția adoptată. Astfel, potrivit art. 33 C. proc. fisc.: „(1) Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F., în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii. (2) În cazul contribuabililor nerezidenți care desfășoară activități pe teritoriul României prin unul sau mai multe sedii permanente, competența revine organului fiscal pe a cărui rază teritorială se află situat fiecare sediu permanent. În cazul în care activitatea unui sediu permanent se desfășoară pe raza teritorială a mai multor organe fiscale, competența revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială începe activitatea acelui sediu permanent. (3) Pentru administrarea de către organele fiscale din subordinea A.N.A.F. a creanțelor fiscale datorate de marii contribuabili, inclusiv de sediile secundare ale acestora, competența poate fi stabilită în sarcina altor organe fiscale decât cele prevăzute la alin. (1), prin ordin al președintelui A.N.A.F.” Norma citată nu delimitează competențele organului fiscal local de ale organului fiscal județean și, în orice caz, împrejurarea că A.F.P. Baia Mare întocmise în litigiul anterior actele fiscale premergătoare (raportul de inspecție fiscală, referatele de constatare a debitelor, etc.) nu determină constatarea că în cauza de față este unica entitate fiscală cu calitate procesuală pasivă. La aceeași concluzie, a caracterului nefondat al excepției lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Maramureș, se ajunge și din coroborarea dispozițiilor art. 117 lit. d) C. proc. fisc. (temeiul legal al cererii recurentei - reclamante) cu pct. 2 din Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004. În fine, soluția fondului este greșită și din perspectiva O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, întrucât, potrivit art. 6 1 din acest act normativ: „ Petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta.” Așa fiind, în măsura în care intimata-pârâtă D.G.F.P. Maramureș, considera că cererea recurentei - reclamante înregistrată din 23 aprilie 2009 excede competenței sale, avea obligația de a o trimite în 5 zile de la înregistrare intimatei-pârâte A.F.P. Baia Mare, spre soluționare, iar nu să rămână în pasivitate, invocându-și lipsa atribuțiilor în materia respectivă. Conchizând, Înalta Curte constată că, în raport de calificarea acțiunii judiciare și art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 plângerea prealabilă nu este necesară, iar pârâtele chemate în judecată au calitate procesuală pasivă. Ca urmare, pentru a se verifica fondul cererii de chemare în judecată, cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) și alin. (5) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.