ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1171/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1171/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalului Maramureș, reclamanta SC L.C. SRL, în insolvență, prin

administrator judiciar C.T.I.P.U.R.L., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

D.G.F.P. Maramureș, obligarea pârâtei la plata sumelor de 470.174 lei,

reprezentând TVA de rambursat pentru perioada mai 2007 - august 2008 și 172.864

lei, majorări de 1% pe zi de întârziere, conform art. 120 C. proc. fisc., în

total suma de 643.038 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că, pentru perioada mai 2007 - august 2008,

avea dreptul la rambursarea TVA în sumă de 510.487 lei.

A arătat că pârâta a

procedat la compensarea legală a sumei de 40.313 lei cu alte datorii pe care

reclamanta le avea la bugetul statului și la compensarea, în mod nelegal, a

sumei de 470.174 lei pentru datoria unei alte societăți, SC I.C. SRL, în baza

unei decizii de constatare a răspunderii solidare a reclamantei și a acestei

societăți, decizie care însă a fost anulată, în mod irevocabil, prin Sentința civilă

nr. 692 din 28 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj.

Tribunalului Maramureș

Prin Sentința civilă nr.

228 din 20 ianuarie 2010, Tribunalul Maramureș, făcând aplicarea dispozițiilor art.

10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

Pentru a dispune în

acest sens, prima instanță a reținut că prezentul litigiu nu poate fi încadrat

în dispozițiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,

întrucât nu se contestă vreun act juridic al debitoarei aflate în insolvență, pentru

a fi aplicabile prevederile art. 77 și următoarele din Legea nr. 85/2006, și nici

vreo măsură luată de administratorul judiciar potrivit art. 21 alin. (2) din

aceeași lege, obiectul litigiului fiind un refuz al unei autorități

administrative de-a soluționa o cerere pentru rambursarea TVA-ului, refuz care

este asimilat cu un act administrativ.

de Curtea de Apel Cluj

Prin întâmpinarea

depusă, pârâta D.G.F.P. Maramureș a invocat excepția lipsei calității sale

procesuale pasive, față de faptul că organul fiscal competent care a efectuat

compensarea de TVA este A.F.P. Baia Mare.

La termenul din 23

aprilie 2010, Curtea de Apel a dispus introducerea în cauză a A.F.P. a

municipiului Baia Mare, ca emitent al actelor administrative dezbătute în

cauză.

Pârâta fața de care

s-a extins acțiunea, respectiv A.F.P. Baia Mare, a solicitat respingerea pe

fond a cererii de chemare în judecată.

Apel Cluj

Prin Sentința civilă nr.

240 din 21 mai 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei față de pârâta D.G.F.P.

Maramureș ca inadmisibilă și acțiunea reclamantei față de pârâta A.F.P. Baia

Mare ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța de fond a reținut că raportul de inspecție fiscală,

referatele de constatare a debitelor, precum și procesele de verbale de

compensare au fost întocmite de către A.F.P. Baia Mare și nu de D.G.F.P. Maramureș,

situație în care, având în vedere și dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 92/2003,

referitoare la partajarea competențelor între organele fiscale, în raport de

natura debitului, nivelul ierarhic și criteriul teritorial, pârâta D.G.F.P. nu

are calitate procesuală pasivă în cauză.

Deși pârâta D.G.F.P. are

calitatea de for tutelar pentru A.F.P., în competențele D.G.F.P. nu este

instituită și obligația de soluționare a unei cereri de rambursare TVA, cerere

ce trebuie adresată A.F.P. competentă teritorial.

Instanța de fond a

mai reținut că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește

parcurgerea procedurii prealabile, în condițiile în care reclamanta a formulat

plângere prealabilă față de D.G.F.P. și nu față de A.F.P.

A arătat prima

instanță că, chiar lipsită de personalitate juridică, pârâta A.F.P. este

competentă funcțional să soluționeze cererea reclamantei de rambursare a TVA,

dobândind capacitate procesuală de drept administrativ care, conjugată cu

dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., permite recunoașterea calității

procesuale pentru această entitate.

A apreciat Curtea că

nu este îndeplinită nici ipoteza alternativă prevăzută de art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, respectiv plângerea prealabilă adresată autorității

ierarhic superioare, pentru considerentul că textul legal prevede această

posibilitate alternativă pentru situația în care organul ierarhic superior s-ar

putea substitui celui inferior și ar putea soluționa el însuși cererea cuprinsă

în procedura prealabilă.

În domeniul fiscal,

însă, competențele sunt, pe de o parte, strict ierarhizate, iar pe de altă

parte, afectate de criteriul teritorial, aspect ce nu permite D.G.F.P. să se

subroge competențelor A.F.P., în acest domeniu strict individualizat,

compensarea creanțelor și soluționarea cererilor de rambursare TVA.

În aceste condiții,

efectuarea procedurii prealabile cu D.G.F.P. apare ca fiind inutilă din

perspectiva faptului că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în

cauză și, justificat, așa cum s-a arătat anterior, de faptul că deși superioară

ierarhic, din punct de vedere administrativ, D.G.F.P. este lipsită de

competență în privința cererilor de rambursare TVA.

de SC L.C. SRL.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta SC L.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține, în

esență, că prima instanță a interpretat și aplicat eronat dispozițiile legale

din materia contenciosului fiscal.

În privința excepției

lipsei procedurii prealabile, recurenta arată că s-a adresat D.G.F.P. Maramureș

la data 23 aprilie 2009, prin cererea având ca obiect restituirea TVA în

cuantum de 470.174 lei și majorările aferente dar nu a primit nici un răspuns.

Consideră că D.G.F.P.

Maramureș are calitate procesuală pasivă, întrucât potrivit art. 2 din H.G. nr.

109/2009 este instituția cu personalitate juridică în subordinea căreia

funcționează comisia de soluționare a contestațiilor la actele administrativ

fiscale.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și în baza art. 304

1

C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este

fondat pentru argumentele expuse în continuare.

1.Argumente de fapt

și de drept relevante

Din analiza petitului

acțiunii judiciare prin prisma motivelor acesteia, potrivit art. 84 și 129 alin.

(5) C. proc. civ., rezultă că reclamanta SC L.C. SRL a învestit instanța de

contencios administrativ și fiscal cu o cerere de chemare în judecată având ca

obiect constatarea refuzului nejustificat al pârâtelor D.G.F.P. Maramureș și A.F.P.

Baia Mare de a-i soluționa cererea înregistrată la prima pârâtă din 23 aprilie 2009.

Această cerere avea

ca obiect restituirea următoarelor sume:

- 470.174 lei TVA de rambursat

pentru perioada mai 2007 - august 2008 și

;

- 172.864 lei majorări

de 1% pe zi calculate conform art. 120 C. proc. fisc.

Temeiul cererii de restituire

era reprezentat de pronunțarea sentinței civile nr. 692 din 28 noiembrie 2007 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

irevocabilă, prin care s-a anulat Decizia nr. 382/2007 emisă de D.G.F.P. Maramureș,

reținându-se că nu sunt îndeplinite cerințele art. 27 C. proc. fisc. pentru instituirea

răspunderii solidare a SC L.C. SRL pentru creditul datorat de SC I.C. SRL.

Totodată, instanțele învestite cu verificarea legalității deciziei administrative

i-au exonerat pe reclamanții din cauza respectivă (inclusiv pe reclamanta din cauza

de față) de la plata sumei totale de 1.955.152 lei.

Cererea reclamantei

de restituire a sumelor compensate nelegal s-a înregistrat la D.G.F.P. Maramureș

(fila 8, dosar curte de apel), întrucât aceasta, în calitate de organ fiscal

competent teritorial, a emis decizia prin care s-a atras răspunderea sa

solidară, în mod nelegal, fiind parte în litigiul în care s-a tranșat această

chestiune.

Dispozițiile legale

reținute de prima instanță ca demonstrând lipsa calității procesual pasive a D.G.F.P.

Maramureș, art. 33 din O.U.G. nr. 92/2003, nu justifică soluția adoptată.

Astfel, potrivit art.

33 C. proc. fisc.:

„(1)

Pentru administrarea impozitelor, taxelor,

contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat,

competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului

București, stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F., în a cărui rază

teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului

de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la

sursă, în condițiile legii.

(2)

În cazul contribuabililor nerezidenți care

desfășoară activități pe teritoriul României prin unul sau mai multe sedii

permanente, competența revine organului fiscal pe a cărui rază teritorială se

află situat fiecare sediu permanent. În cazul în care activitatea unui sediu

permanent se desfășoară pe raza teritorială a mai multor organe fiscale,

competența revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială începe

activitatea acelui sediu permanent.

(3)

Pentru administrarea de către organele

fiscale din subordinea A.N.A.F. a creanțelor fiscale datorate de marii

contribuabili, inclusiv de sediile secundare ale acestora, competența poate fi

stabilită în sarcina altor organe fiscale decât cele prevăzute la alin. (1),

prin ordin al președintelui A.N.A.F.”

Norma citată nu

delimitează competențele organului fiscal local de ale organului fiscal

județean și, în orice caz, împrejurarea că A.F.P. Baia Mare întocmise în

litigiul anterior actele fiscale premergătoare (raportul de inspecție fiscală,

referatele de constatare a debitelor, etc.) nu determină constatarea că în

cauza de față este unica entitate fiscală cu calitate procesuală pasivă.

La aceeași concluzie,

a caracterului nefondat al excepției lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P.

Maramureș, se ajunge și din coroborarea dispozițiilor art. 117 lit. d) C. proc.

fisc. (temeiul legal al cererii recurentei - reclamante) cu pct. 2 din

Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de

acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau

rambursate cu depășirea termenului legal, aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004.

În fine, soluția

fondului este greșită și din perspectiva O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea

activității de soluționare a petițiilor, întrucât, potrivit art. 6

1

din acest act normativ:

„

Petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5

zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1)

autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea

problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta.”

Așa

fiind, în măsura în care intimata-pârâtă D.G.F.P. Maramureș, considera că

cererea recurentei - reclamante înregistrată din 23 aprilie 2009 excede

competenței sale, avea obligația de a o trimite în 5 zile de la înregistrare

intimatei-pârâte A.F.P. Baia Mare, spre soluționare, iar nu să rămână în

pasivitate, invocându-și lipsa atribuțiilor în materia respectivă.

Conchizând,

Înalta Curte constată că, în raport de calificarea acțiunii judiciare și art. 7

alin. (5) din Legea nr. 554/2004 plângerea prealabilă nu este necesară, iar

pârâtele chemate în judecată au calitate procesuală pasivă.

Ca urmare,

pentru a se verifica fondul cererii de chemare în judecată, cauza va fi trimisă

spre rejudecare aceleiași instanțe.

2.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru

considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) –

(3) și alin. (5) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se

va admite recursul cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de SC L.C. SRL, prin administrator judiciar C.T.I.P.U.R.L. împotriva Sentinței

civile nr. 240 din 21 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre rejudecare de către aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 februarie 2011.