ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4267/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Soluția instanței de fond

Prin acțiunea formulată

la data de 4 martie 2008 pe rolul Tribunalului Mureș, reclamanta SC R. SA a solicitat,

în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș anularea deciziei

din 17 august 2007, prin care i s-a respins contestația, anularea Notei din 25 iunie

2007, privind compensarea în totalitate a sumei negative de TVA, inclusiv cu obligații

fiscale neexigibile, cu obligarea pârâtei la rambursarea de TVA în sumă de 546.726

RON plus dobânda aferentă de 69.434 RON.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că își desfășoară activitatea sub incidența Legii nr. 85/2006

în baza Planului de reorganizare confirmat, potrivit căruia scadența la plată către

bugetul general consolidat a fost în luna iunie 2007, pentru obligații anterioare

deschiderii procedurii de reorganizare, constând în impozit pe salarii, impozit

pe venit și fonduri speciale.

În raport cu datoriile

scadente fața de bugetul general consolidat, a solicitat restituirea sumei de 546.726

RON, rezultată între suma negativă a TVA, confirmată de organele de inspecție fiscale,

cu drept de rambursare (2.399.539 RON) și suma datoriilor exigibile la data încheierii

compensării de 1.852.813 RON, însă s-a respins cererea de rambursare pe motiv că

societatea are și alte datorii față de bugetul de stat.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș a solicitat respingerea

acțiunii și menținerea deciziei de respingere a contestației, susținând că la data

efectuării compensării, respectiv 25 iunie 2007, societatea figura în evidențele

fiscale atât cu datorii cuprinse în planul de reorganizare confirmat în baza Legii

nr. 64/1995, prin sentința comercială nr. 1692 din 15 septembrie 2006, cât și cu

datorii curente născute după data deschiderii procedurii generale, datorii regăsite

și în balanța de verificare a societății pe care, de altfel reclamanta le solicită

în parte la compensare din TVA.

Astfel că, în condițiile

în care datoriile restante ale societății erau de 4.724.423 RON, iar TVA acceptat

la rambursare era în sumă de 2.399.539 RON, ca urmare a compensării celor două sume,

nu se impunea restituirea nici unei sume de bani către societatea reclamantă.

Tribunalul Mureș, prin

sentința civilă nr. 738 din 14 noiembrie 2008, a declinat competența de soluționare

în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, în raport cu dispozițiile art. 10 alin.

(1) Legea nr. 554/2004/R, și cuantumul sumelor solicitate.

La această instanță, în

raport cu pozițiile exprimate de cele două părți, s-a pus în discuție necesitatea

efectuării unei expertize contabile pentru a se stabili cuantumul datoriilor scadente

la data de 5 iunie 2007, data la care s-a solicitat compensarea, care au fost sumele

compensate și dacă în raport de cuantumul datoriilor scadente la 5 iunie 2007, SC

R. SA mai avea datorii la bugetul de stat.

Prin sentința nr. 156

din 25 noiembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut că prin raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul

C.A., a concluzionat că suma solicitată de către reclamantă pentru restituire era

cuprinsă în planul de reorganizare la datorii exigibile la bugetul de stat cu scadență

în semestrul III al anului 2007; că planul de reorganizare a fost respectat și executat

în întregime, fiind achitate toate obligațiile de plată.

Instanța de fond a reținut

că nu s-a contestat împrejurarea că suma solicitată de către reclamantă a fi restituită

era datorată bugetului de stat, însă aceasta a susținut că alta era data scadenței

și anume în trimestrul III al anului 2007 și nu 5 iunie 2007, cum a fost stabilită

de către pârâtă, iar prin încasarea acestei sume înainte de data scadenței, au fost

prejudiciați ceilalți creditori.

Față de aceste concluzii

cuprinse în raportul de expertiză și necontestat de către societatea reclamantă,

instanța a apreciat că cererea de restituire a sumei de 546.726 RON plus dobânda

aferentă, apare ca fiind nefondată, atâta timp cât această sumă s-a regăsit în planul

de reorganizare a societății, aprobat în cadrul procedurii reorganizării judiciare

și rămas irevocabil prin sentința comercială nr. 1692 din 15 septembrie 2006, plan

care de altfel a și fost executat de către societatea reclamantă, în calitate de

debitoare.

Instanța de fond a statuat

că aprecierile din raportul de expertiză în sensul că prin executarea acestei sume

înainte de data scadenței prevăzută în planul de reorganizare au fost prejudiciați

ceilalți creditori, nu justifică cererea de restituire a reclamantei cât timp executarea

planului nu a fost contestată de creditori.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a formulat recurs reclamanta SC R. SA, invocând

ca temei legal dispozițiile art. 304 C. proc. civ..

În motivarea căii de atac

se aduc, în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- în mod greșit instanța

de fond a respins acțiunea întrucât nerambursarea TVA în sumă de 546.726 RON și

compensarea acesteia cu obligații bugetare cu scadență viitoare, i-a produs prejudicii

prin prelungirea perioadei de reorganizare până în anul 2010.

Mai mult, nu a fost respectat

planul de reorganizare, fiind încălcate dispozițiile art. 102 Legea nr. 85/2006.

- instanța de fond nu

s-a pronunțat asupra prejudiciilor suferite, penalităților și majorărilor de întârziere

datorate de pârâtă conform art. 122 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., deși expertiza

a confirmat legalitatea solicitării acestora;

- cu ocazia judecării

în fond a cauzei nu i-au fost luate în considerare obiectivele formulate.

Direcția Generală a Finanțelor

Publice Mureș a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

ca nefondat, apreciind ca legală și temeinică sentința recurată, combătând criticile

recurentei-reclamante, și susținând că în mod corect a fost respinsă acțiunea întrucât

prin nota de compensare din 25 iunie 2007 au fost compensate legal sumele solicitate

de reclamantă cât și datorii restante născute după data deschiderii procedurii de

reorganizare.

Recurenta-reclamantă a

formulat răspuns la întâmpinare prin care reiterează criticile din cuprinsul cererii

de recurs, subliniind că, dimpotrivă, expertiza a concluzionat că a fost compensată

suma de 546.727 RON cu datorii ce nu erau scadente.

recurs

Înalta Curte, analizând

recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile de la dosarul cauzei,

de apărările părților, de dispozițiile legale, cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, însă pentru considerentele ce

urmează a fi expuse.

Deși recurenta nu a indicat

în concret temeiul legal al recursului, criticile formulate pot fi circumscrise

motivului de recurs de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Astfel cum rezultă din

expunerea precizată anterior, obiectul cererii reclamantei îl constituie anularea

Notei din 25 iunie 2007 și a deciziei din 17 august 2007, urmare a soluționării

contestației împotriva notei menționate anterior privind compensarea obligațiilor

fiscale precum și obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 546.726 RON TVA și plata

dobânzilor aferente acesteia în cuantum de 69.434 RON.

Cadrul legal aplicabil

cererii deduse judecății îl reprezintă dispozițiile speciale ale O.G. nr. 92/2003

privind C. proc. fisc. cu incidență în ceea ce privește compensarea de la momentul

cererii de compensare formulată de reclamantă și înregistrată la A.F.P. Mureș pentru

Contribuabili Mijlocii din 11 iunie 2007 (Dosar nr. 604/102/2008) și implicit la

data emiterii deciziei ce face obiectul acțiunii, respectiv art. 112, 113 din acest

act normativ, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Din cuprinsul deciziei

din 17 august 2007 rezultă că operațiunea compensării a avut în vedere atât sumele

reprezentând obligații fiscale datorate și indicate de recurenta-reclamantă în cererea

de compensare din 11 iunie 2007 compuse din obligații de plată scadente în luna

iunie 2007, anterioare deschiderii procedurii insolvenței, dar și obligații de plată

generate după intrarea în reorganizare judiciară cât și accesorii aferente acestora

stabilite în R.I.F. din 14 decembrie 2004, dar și cele datorate conform art. 92

alin. (7) Legea nr. 64/1995, respectiv art. 41 alin. (3) Legea nr. 85/2006, care

prevăd: „în cazul în care se confirmă un plan de reorganizare, dobânzile, majorările

și penalitățile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligațiile născute ulterior

deschiderii procedurii generale, se achită în conformitate cu actele din care rezultă

și cu prevederile programului de plăți”. Această situație nu a fost contestată de

societatea recurentă, aceasta susținând doar că suma totală datorată nu era scadentă.

Or, cât timp sumele ce

au generat accesoriile sunt scadente și accesoriile aferente acestora la data compensării

sunt scadente, astfel că este nefondată susținerea recurentei.

Deci, accesoriile compensate

în plus față de sumele solicitate de recurenta-reclamantă nu sunt obligații cu scadență

viitoare, ci obligații restante scadente la momentul compensării.

De altfel, în adresa din

3 iulie 2008 a Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș (dosar Tribunalul Mureș)

este expusă modalitatea în care a avut loc compensarea potrivit cererii din 11

iunie 2007, fiind atașate și actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate.

Potrivit acestei adrese,

au fost avute în vedere la compensare, sume datorate de recurentă și evidențiate

în balanța de verificare a lunii aprilie 2007 și fișa sintetică pe plătitor la luna

iunie 2007, nefiind vorba de sume datorate, cu o scadență viitoare.

Prin urmare, la data efectuării

compensării obligațiilor fiscale, prin Nota din 25 iunie 2007, societatea recurentă

figura cu datorii către intimată cuprinse în Planul de reorganizare confirmat prin

sentința comercială nr. 1692 din 15 septembrie 2006 a Tribunalului Mureș, cât și

cu datorii născute după data deschiderii procedurii care sunt cuprinse în balanța

de verificare a societății pe luna aprilie 2007 și fișa sintetică pe plătitor și

pe care aceasta le-a solicitat în parte la compensare din TVA aprobat la rambursare,

în sumă de 2.399.539 RON, potrivit deciziei din 8 iunie 2007 de rambursare a TVA.

Prin urmare, compensarea

a avut loc cu respectarea dispozițiilor art. 112 alin. (1) și (3) raportat la

art. 111, art. 113 alin. (7) C. proc. fisc., fiind legale actele administrative

a căror anulare se solicită, respectiv decizia din 17 august 2007 emisă urmare soluționării

contestației împotriva Notei din 25 iunie 2007.

Astfel, nu poate fi reținută

susținerea recurentei potrivit căreia diferența între suma acceptată la rambursare

și cea solicitată la compensare a fost compensată de organul fiscal cu obligații

bugetare cu scadență viitoare.

Referitor la majorările

de întârziere, penalitățile și prejudiciile pretinse de recurentă urmare a compensării

nelegale și a nerambursării sumei de 546.726 RON TVA, instanța de recurs reține

că o astfel de cerere nu a făcut obiectul acțiunii deduse judecății. Prin cererea

adresată instanței s-a solicitat doar dobânda aferentă sumei menționate, în cuantum

de 69.434 RON, în temeiul art. 120 O.G. nr. 92/2003, republicată, fără a fi făcute

cereri privind completarea cererii de chemare în judecată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 294 alin. (1) coroborate cu art. 316 C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba

obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot face cereri noi, astfel că

este inadmisibilă solicitarea recurentei în acest sens.

După cum se constată,

instanța de fond s-a pronunțat cu privire la solicitarea care viza dobânda aferentă

sumei de 546.726 RON, fiind nefondate criticile care ar viza nepronunțarea primei

instanțe asupra tuturor capetelor de cerere.

Susținerea potrivit căreia

raportul de expertiză a confirmat legalitatea solicitărilor reclamantei nu poate

fi reținută întrucât expertiza este o probă care este analizată în contextul întregului

material probator administrativ în cauză. Mai mult, lămurirea problemei de drept

cade în sarcina judecătorului.

Dat fiind faptul că anterior

s-a reținut că operațiunea compensării a fost legală și că recurenta nu mai era

îndreptățită la rambursarea sumei de 546.726 RON, aceasta nu poate beneficia de

prevederile art. 120 coroborate cu art. 113 alin. (9) C. proc. fisc., referitoare

la acordarea dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget.

Critica referitoare la

faptul că instanța nu a luat în considerare obiecțiunile formulate de recurentă

este nefondată pe de o parte, pentru faptul că potrivit art. 201 alin. (1) C.

proc. civ., instanța stabilește punctele asupra cărora expertiza urmează să se pronunțe,

iar pe de altă parte, recurenta-reclamantă la data judecării pricinii - 25 noiembrie

2010, a menționat că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză.

Față de toate considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge

recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC R. SA Târgu Mureș

împotriva sentinței nr. 156 din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș,

secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie

2011.