Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.06.2008
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2195/2008

HOTĂRÂRE
18.06.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2195/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1084, pronunțată la data de 10 aprilie 2007, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Maramureș a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta R.N.P. R.- D.S. Suceava, în contradictoriu cu pârâta SC T.A. SRL, astfel cum a fost precizată, conform încheierii din 15 martie 2007, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000.000.000 lei (300.000 Ron), cu titlu de daune. Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în derularea contractului nr. 1313/1999, încheiat între pârâtă și S.N.C.R., aceasta (deci implicit D.S.

Suceava) nu a fost prejudiciată, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză contabilă, efectuat în cauză și însușit de instanță. Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că prima instanță a soluționat cererea privind acordarea despăgubirilor prin prisma constatărilor unui raport de expertiză, încălcând, astfel, drepturile procesuale ale reclamantului. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs intimata pârâtă, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 arătând, în esență, în motivarea acestei cereri, că decizia astfel pronunțată este nelegală, având în vedere că prima instanță a soluționat cauza în fond.

Recursul este fondat. Astfel, potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe. Este de observat că ipotezele prevăzute de enunțatul text legal nu se regăsesc în speță, întrucât tribunalul a soluționat cauza în fond cu legala citare a părților și că instanța de apel, fără a identifica, în mod concret, motivul de nulitate al sentinței tribunalului, a anulat această hotărâre și, contrar dispozițiilor art. 297 alin. (2) teza ultimă C. proc.

civ., a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. Așa fiind, se constată că instanța de apel a încălcat precizatele dispoziții legale, aspect ce induce incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1, alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC T.A. SRL Balotești, împotriva deciziei nr. 238 din 31 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4085/2007
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Maramureș, reclamanta A.V.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC T.A. SA, anularea Hotărârii nr. 13, adoptată
ÎCCJ 2010-03-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 848/2010
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3317, pronunțată la data de 10 octombrie 2007, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Maramure
ÎCCJ 2008-11-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3396/2008
ă deoarece prin procesul verbal existent la dosarul cauzei s-a făcut dovada că acționarii societății au hotărât la data de 31 octombrie 2005 să introducă acțiune judecătorească împotriva pârâtului. Inexistența unei hotărâri A.G.A. prin care
ÎCCJ 2010-12-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4429/2010
, Ț.A. și Ț.E. au formulat cerere de revizuire, care a fost respinsă ca nefondată prin Decizia nr. 136 din 17 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, aceștia fiind obligaț
ÎCCJ 2009-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 108/2009
508 lei, cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 115 din data de 23 mai 2007, a admis apelul declarat de pârât, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia, a schimbat, în tot, sentinț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă