ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 199/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 199/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 25 ianuarie 2012

Asupra recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

cererea formulată la data de 07 august 2009 reclamantul B.D. prin mandatar M.S.

a solicitat în contradictoriu cu pârâtele P.L.A. și A.E.:

- să

se constate că procura autentificată sub nr. 1718 din 03 octombrie 2006 de BNP P.M.

din Piatra Neamț a încetat să-și producă efectele de la data decesului lui B.V.,

respectiv începând cu data de 23 decembrie 2006;

- să

se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 147 din 28 martie 2007 încheiat la BNP D.V.C., prin care s-a transmis

dreptul de proprietate asupra activului Vila „Odihna Noastră" situat în

Eforie Sud, precum și dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 363

mp;

-

să se dispună repunerea părților în situația

anterioară încheierii

contractului de vânzare-cumpărare;

- să

se dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

In

subsidiar, reclamantul a solicitat să se dispună obligarea pârâtei P.L.A. să-i

dea socoteală (în calitatea sa de moștenitor al defunctului B.V.) de încheierea

contractului de vânzare-cumpărare, remițându-i ce a primit în baza mandatului.

Prin

sentința civilă nr. 23.748 din 28 octombrie 2010 Judecătoria Constanța a admis

excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, reținând că litigiul este unul

comercial, natură rezultată din calitatea de comerciant

a mandantului, evaluabil în bani, cu o valoare de peste 100.000 lei,

ceea

ce atrage competența tribunalului în prima instanță, în temeiul

art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 14 decembrie 2010.

Prin

sentința civilă nr. 540/COM din 25 ianuarie 2011, Tribunalul Constanța a respins

excepția lipsei calității de reprezentant ca nefondată, a admis excepția

inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a

concilierii directe și a respins cererea privind constatare nulitate act

formulată de reclamantul B.D. prin mandatar M.S., ca inadmisibilă.

Pentru

a dispune astfel, Tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

In

ceea ce privește lipsa calității de mandatar a semnatarului cererii de chemare

în judecată, s-a reținut că cererea a fost formulată de reclamantul B.D. prin

mandatar M.S. Mandatarul a acționat în baza Procurii speciale nr. 260684 din 24

iulie 2008 prin care a fost împuternicit să îndeplinească toate formalitățile

legate de succesiunea defuncților V.B. si F.D.G., inclusiv părți sociale sau

acțiuni aparținând acestora.

In

cauză, s-a constatat că reclamantul nu are nici domiciliul și nici reședința în

România astfel că sunt incidente dispozițiile art. 67 alin. (3) C. proc. civ.

In

ceea ce privește excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile,

instanța a reținut că reclamantul solicită constatarea nulității absolute a

unui contract de vânzare cumpărare încheiat în baza unui mandat comercial,

acordat de fostul asociat unic

al

societății îl F.P. SRL în vederea înstrăinării unui activ al

societății.

In

temeiul art. 374 alin. (1) C. com., contractul de mandat comercial a fost

definit ca fiind contractul în temeiul căruia o persoană se obligă să încheie

în numele și pe seama altei persoane, care i-a dat împuternicirea, anumite acte

juridice care pentru mandant sunt fapte de comerț.

Vânzarea

unui imobil care face parte din fondul de comerț, vila înstrăinată fiind obiect

de exploatare comercială, este un fapt de comerț în virtutea calității de

comerciant a vânzătorului, fiind deci în prezența unui mandat comercial și a

unui contract de vânzare-cumpărare comercial.

In

calitate de moștenitor al mandantului, reclamantul a dobândit drepturile

autorului său, drepturi care derivă însă din calitatea de asociat unic al

societății

I.F.P.

SRL, acțiunea păstrându-și caracterul

comercial.

De

asemenea, s-a reținut că acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act

juridic are caracter evaluabil în bani, potrivit Deciziei nr. 32/2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

S-a

considerat că, potrivit dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ., în

cauză era obligatorie îndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe,

lipsa acesteia ducând la respingerea cererii ca inadmisibilă, potrivit

dispozițiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel reclamantul B.D., prin avocat S.I., care a

criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.

A

susținut apelantul, în esență, că instanța a interpretat și a

aplicat greșit legea admițând excepția invocată

din oficiu privind

prematuritatea introducerii acțiunii deoarece: potrivit

disp. art. 720

1

C. proc. civ., soluționarea litigiului pe cale

amiabilă sau

încercarea soluționării

litigiului prin această modalitate este obligatorie

numai pentru

litigiile evaluabile în bani, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.

Intimatele

pârâte, legal citate, au depus întâmpinare prin care au

invocat excepția tardivității apelului, excepția decăderii din dreptul

de a

motiva apelul, excepția nulității apelului, iar pe fond au

solicitat respingerea apelului ca nefondat.

In

ceea ce privește excepția nulității apelului au susținut intimatele că motivele

de apel au fost semnate de către B.D.

,

persoană decedată la data de 14 februarie 2010 și al cărei certificat

de

deces se găsește depus la dosarul instanței de fond.

Astfel,

în cauză sunt incidente dispozițiile art. 287 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

coroborat cu disp. alin. (2) din același articol, în sensul că apelul este

lovit de nulitate.

La termenul de judecată din 6 iulie 2011, instanța de apel

a invocat,

din oficiu, excepția lipsei capacității procesuale de

folosință a apelantului.

Având

în vedere că excepția lipsei capacității de folosință a apelantului face

inutilă cercetarea pe fond a apelului și primează celorlalte excepții invocate

de intimatele pârâte, în baza disp. art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța

de apel s-a pronunțat mai întâi asupra acestei excepții.

Astfel,

capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității

civile și poate fi definită ca acea parte a

capacității

juridice a persoanei care constă în capacitatea de a avea și de a-și exercita

drepturi, precum și de a avea și a-și asuma obligații pe plan

în cadrul

capacității procesuale, capacitatea procesuală de folosință constă în

aptitudinea de a avea drepturi și obligații pe plan procesual. In acest sens,

art. 41 C. proc. civ. prevede că orice persoană care are folosința drepturilor

civile poate să fie parte în judecată.

In

cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință începe, potrivit art. 7 din

Decretul nr. 31/1954, de la nașterea persoanei și încetează cu moartea

acesteia.

In speță, Curtea de Apel a reținut că apelantul B.D. a

decedat

la data de 14 februarie 2010, astfel că la momentul formulării apelului,

respectiv la data de 24 martie 2011, el nu avea capacitate de folosință.

Excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o

excepție

de fond, absolută și peremptorie, iar actele de procedură

făcute de o persoană fără capacitate de folosință sunt nule.

Nulitatea

absolută nu poate fi confirmată, așa încât urmează a admite excepția lipsei

capacității procesuale de folosință invocată din oficiu cu consecința

respingerii ca atare a apelului, în baza art. 296 C. proc. civ.

Față

de considerentele arătate, prin decizia civilă nr. 94/COM din 6 iulie 2011,

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei capacității de folosință a

apelantului și a respins apelul declarat de apelantul reclamant pentru lipsa de

folosință a apelantului.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul B.D., prin

avocat S.I., care a criticat decizia pronunțată de instanța de apel pentru

nelegalitate, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

Recurentul

a arătat instanța de apel, în motivarea deciziei recurate, s-a pronunțat din

oficiu asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a

apelantului, urmare a susținerilor intimatelor pârâte, susțineri care nu sunt

reale, la dosarul cauzei neexistând înscrisuri care să dovedească decesul

recurentului apelant.

Pentru

acest motiv a solicitat casarea deciziei recurate.

În

ce privește sentința civilă nr. 540/COM din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului

Constanța, s-a arătat că admiterea excepției inadmisibilității cererii pe

considerentul neîndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe a fost

rezultatul aplicării și interpretării greșite a legii, deoarece, potrivit disp.

art. 720

l

C. proc. civ., soluționarea litigiului pe cale amiabilă

sau încercarea soluționării litigiului prin această modalitate este obligatorie

numai pentru litigiile evaluabile în bani.

Recurentul,

prin avocat, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței

atacate, respingerea excepțiilor invocate și trimiterea cauzei spre rejudecare

în vederea administrării de probatorii.

Recursul

a fost legal timbrat.

Prin

întâmpinare, intimatele au invocat excepția lipsei capacității procesuale de

folosință a recurentului, excepția tardivității formulării recursului, excepția

decăderii din dreptul de a motiva recursul, excepția nulității recursului și

excepția inadmisibilității acțiunii.

Examinând

excepția tardivității declarării recursului, Înalta Curte constată că acesta a

fost declarat și motivat în termenul legal de 15 zile de la comunicare. Astfel,

hotărârea recurată a fost comunicată recurentului prin mandatar la data de 15

iulie 2011, iar data depunerii la poștă a memoriului de recurs este 1 august 2011,

fiind respectat termenul imperativ prevăzut de legiuitor.

In

ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosință a recurentului, Înalta

Curte reține că, în cazul persoanelor fizice, potrivit dispozițiilor Decretului

nr. 31/1954, capacitatea de folosință încetează prin moartea persoanei.

Întrucât

în cauză s-a făcut dovada că recurentul a decedat la data de 14 februarie 2010,

prin certificatul de deces depus în dosarul instanței de apel (fila 30), Înalta

Curte constată că, la data formulării apelului, apelantul nu avea capacitate

procesuală de folosință.

În

consecință, având în vedere faptul că excepția invocată de intimate este

dirimantă și face de prisos cercetarea celorlalte excepții, precum și a

fondului recursului, Înalta Curte va admite excepția și va respinge recursul

declarat de reclamant pentru lipsa capacității procesuale de folosință a

acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului B.D.

Respinge

recursul declarat de reclamantul B.D. împotriva deciziei civile nr. 94/COM din

6 iulie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială,

contencios

administrativ și fiscal, pentru lipsa capacității procesuale de

folosință

a acestuia.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.