ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1885/2012

Asupra recursului de fa ță; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 25 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, învestită cu soluționarea apelurilor declarate, printre alții, de inculpatul C.M.C. împotriva sentinței penale sentinței penale nr. 194 din 11 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj, a dispus, în baza art. 300 2 și art. 160 b C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. S-au re ținut în esență următoarele: Temeiurile care au impus ini țial luarea măsuri preventive nu s-au schimbat nici în prezent, circumstanțele care particularizează atât apelantul inculpat cât și faptele reținute în sarcina lui justificând prezumția simplă că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În absen ța unor condiții legale în baza cărora să se aprecieze pericolul pentru ordinea publică, acesta urmează a fi stabilit în concret de instanță pe baza tuturor datelor referitor la faptă și făptuitor, relevante sub acest aspect fiind datele despre comportamentul lui, scopul urmărit de făptuitor prin săvârșirea faptei, natura infracțiunilor săvârșite și împrejurările care au determinat și favorizat adoptarea conduitei infracționale, impactul faptelor în comunitate prin sentimentul de insecuritate firesc pe care îl generează. Curtea a constatat c ă lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, măsura arestării preventive fiind necesară pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal și proporționată cu scopul urmărit (cauza Ladent contra Poloniei), apreciind ca insuficient caracterul altor măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate.

De asemenea, a constat ă că în speță există un interes public care impune privarea de libertate în continuare a inculpatului, durata deținerii preventive, aproximativ 12 luni, nedepășind până în prezent un termen rezonabil după cum este prev. de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, inculpatul aflându-se în situația prev. de art. 5 parag. 1 lit. a) care autorizează privarea de libertate a persoanei pe baza condamnării chiar și nedefinitivă, însă care presupune atât o constatare a vinovăției cât și aplicarea unei pedepse. S-a apreciat c ă, analizând circumstanțele cauzei, luarea unei alte măsuri neprivative de libertate, în condițiile art. 136 alin. (1) lit. b) și c) C. proc.

pen., nu este oportună în cauză în acest moment, raportat la gravitatea faptelor pentru care este judecat inculpatul, împrejurarea că a fost deja condamnat la o pedeapsă cu executare în detenție, elemente în raport de care se apreciază că la acest moment că inculpatul nu prezintă garanții suficiente pentru buna desfășurare a procesului penal, obligațiile pe care le presupune o astfel de măsură neputând asigura apărarea interesului public superior. Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul C.M.C., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Recursul inculpatului nu este fondat. Din examinarea lucr ărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect instanța de apel, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului nostru de procedur ă penală, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege.

Astfel, pentru infrac țiunile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucr ărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat nedefinitiv în primă instanță (în cursul anilor 2008-2011, împreună cu C.O.F., cumnatul său, s-au asociat constituind o grupare infrac țională neorganizată având ca obiect activități infracționale constând în fraude informatice și cu mijloace electronice de plată, confecționând și deținând echipamente hardware și software folosite la falsificarea instrumentelor de plată electronice, sens în care au accesat, fără drept, sisteme informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate, în scopul obținerii de date informatice (conturi de carduri și parole de acces), au transferat neautorizat, prin aceste procedee, date din sisteme informatice, au deținut programe informatice adaptate în scopul săvârșirii infracțiunilor enunțate mai sus și au cauzat prejudicii patrimoniale, prin retrageri frauduloase a unor sume de bani), lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul de a a împiedica buna desfășurare a procesului penal.

Natura infracțiunii și modalitatea de comitere, relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică. Înalta Curte constată că temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanță, la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe de alt ă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților care au acționat ca o structură organizată, precum și de numărul mare de părți, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața instanței. A șa fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpatului în stare de libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pentru aceste considerente, urmeaz ă ca recursul declarat de recurentul inculpat C.M.C. împotriva încheierii din 25 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 7565/95/2011, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.M.C. împotriva încheierii din 25 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 7565/95/2011. Oblig ă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitiv ă. Pronun țată în ședință publică, azi 1 iunie 2012.