ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1174/2010

Asupra contestației

în anulare de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. sub nr. 1077 din 20

octombrie 2005, SC I.T.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC C.C. SRL și SC

C.D. SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună

obligarea acestora în solidar la plata sumei de 20.174,03 euro cu titlu de

preț, 20.174,03 euro cu titlu de penalități de întârziere calculate de la 1

aprilie 2004 până la 20 septembrie 2005.

În motivarea acțiunii

arbitrale se arată că prin contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate nr.

65 din 21 aprilie 2003 reclamanta în calitate de vânzător s-a obligat să predea

pârâtei SC C.C. SRL în calitate de cumpărător cantitatea de 12.610 kg semințe

de porumb, la prețul de 29.917,33 euro ce va fi plătit în rate până la data de

15 septembrie 2003 la cursul B.N.R. din ziua plății.

Ori, deși reclamanta

și-a îndeplinit obligațiile asumate în sensul de a livra pârâtei SC C.C. SRL

întreaga cantitate de semințe contractată aceasta din urmă nu și-a îndeplinit

obligația de a plăti prețul convenit, în sensul că a achitat numai avansul de

2.786,72 euro rămânând de achitat 20.174,03 euro.

În plus mai arată

reclamanta, a fost chemată în judecată și pârâta SC C.D. SRL deoarece potrivit art.

13 din contract s-a stipulat că „plata contravalorii mărfii livrate va fi

efectuată de către SC C.D. SRL (societate asociată cu PF C.C. SRL Constanța,

prin reprezentantul său legal C.C. conform datelor scadente din contract, dar

nu mai târziu de 30 septembrie 2003, iar prin addendum-ul din 10 august 2003 la

contractul din 21 aprilie 2003 conform art. 13 s-a convenit cu pârâta SC C.D.

SRL care a semnat și parafat addendum-ul că „suma totală de 20.837,30 euro va

fi achitată în rate direct în contul reclamantei”.

Cât privește pârâtul C.C.

tot prin contract s-a convenit că, acesta în calitate de reprezentant legal al

pârâtei SC C.C. SRL să garanteze și să răspundă solidar cu acesta de executarea

obligațiilor asumate, conform art. 1652 C. civ. și art. 42 C. com., urmând a fi

obligat în solidar cu cele două pârâte la plata debitului restant, aceasta

neputând în nici un caz să susțină că și-ar fi îndeplinit o parte din

obligațiile de plată față de reclamantă prin plata unor sume către pârâta SC

C.D. SRL atâta timp cât o astfel de clauză nu există în contractul din 21

aprilie 2003.

Prin sentința nr. 64 din

21 mai 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins

excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.C. și a

neîndeplinirii procedurii de conciliere conform art. 720 C. proc. civ. și s-a

respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 103 din

17 mai 2007 dată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R.

prin care s-a respins acțiunea reclamantei SC I.T.C. SRL.

Pentru a se pronunța

astfel instanța investită cu acțiunea în anulare a considerat că în speță nu

operează excepția lipsei concilierii prealabile și nici a calității lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului C.C.

Această procedură

reglementată de dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. nu este

obligatorie în fața tribunalului arbitral, iar calitatea procesuală pasivă

rezultă și din contractul din 21 aprilie 2003.

Pe fondul acțiunii în anulare s-a reținut că

în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ.,

respectiv că tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a

cerut, iar hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau

dispozițiile imperative ale legii.

În speță, consideră

instanța că reclamanta nu a invocat motive de contradictorialitate ale

hotărârii arbitrale în ceea ce privește calificarea raportului juridic

litigios. Instanța arbitrală a calificat în mod corect contractul din 21

aprilie 2003 ca fiind unul care cuprinde atât un contract de vânzare-

cumpărare, un contract de fidejusiune, un contract de mandat și o clauză

compromisorie cu caracter autonom.

Nu se contestă

soluția instanței arbitrale referitoare la achitarea debitului de către pârâta SC

C.C. SRL către mandatarul SC C.D. SRL persoana împuternicită să achite prețul

vânzării, conform contractului din 21 aprilie 2003.

Împotriva acestei

soluții a declarat recurs SC I.T.C. SRL București, criticile vizând aspecte de

nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că

nu s-a avut în vedere că tribunalul arbitral a încălcat bunele reguli în

materie comercială în sensul că a considerat în mod greșit că SC C.D. SRL ar

avea calitatea de mandatară și împuternicită a SC I.T.C. SRL deși din contract

rezultă clar că această calitate o are comisionarul și mandatarul SC E.C. SRL

care a semnat și parafat contractul.

Tribunalul arbitral a încălcat dispozițiile

imperative ale legii referitoare la mandat (art. 374 și urm. C. com.) și art. 1532

și urm. C. civ. reținând în mod greșit că relațiile dintre SC I.T.C. SRL

București și SC D.C. SRL pe de o parte și cele dintre SC C.C. SRL și C.C. (ca

reprezentant legal al pârâtei) și SC D.C. SRL pe de altă parte s-ar baza pe

aceste dispoziții și pe cele ale art. 1096.

De asemenea s-a mai

criticat și faptul că prin hotărârea dată și cum a fost motivată - Tribunalul

Arbitral a încălcat și dispozițiile imperative ale art. 343 alin. (1) C. proc.

civ., admițând lipsa caracterului arbitral al litigiului față de pârâtul C.C.

pentru lipsa dovezii compromisorii cu toate că în contractul din 21 aprilie

2003 există o astfel de clauză.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 2098 din 13 noiembrie

2009 a respins recursul ca nefondat motivând că din perspectiva dispozițiilor art.

364 C. proc. civ. care reglementează doar un control de legalitate și nu de

temeinicie, neputându-se reține nicio încălcare a acestor dispoziții cu

consecința că și criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate.

Se susține că excepția

lipsei calității procesuale a pârâtului C.C. cât și excepția lipsei

caracterului arbitral a litigiului au formulat obiectul judecății derulate în

fața Tribunalului arbitral.

Împotriva soluției

instanței de recurs a formulat contestație în anulare prin care se invocă

omisiuni (din greșeală) de a cerceta unele motive de recurs și greșeli

materiale, care constituie greșeli de fapt asupra judecării recursului.

Contestația în

anulare este întemeiată.

Potrivit art. 318

alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare”.

Textul reglementează

contestația în anulare specială. Instanța de recurs trebuie să răspundă la

toate motivele de recurs formulate, însă nu are obligația de a răspunde separat

la fiecare motiv, ci poate răspunde la motivele de recurs printr-un considerent

comun.

În speță, în adevăr

instanța de recurs nu a răspuns la toate criticile formulate nici măcar

printr-un considerent comun, făcând și aprecieri eronate.

Astfel instanța de

recurs nu a justificat sau înlăturat faptul că s-a dat ce nu s-a cerut în

condițiile în care a admis excepția lipsei caracterului arbitral al litigiului

față de C.C. neprocedând la judecată și în contradictoriu cu acesta.

Nu s-a înlăturat nici

critica privind încălcarea dispozițiilor art. 1042 C. civ., și modul de

interpretare a art. 13 din contractul din 2003.

Astfel în adevăr nu

s-a contestat că SC C.C. SRL ar fi făcut plata către SC C.D. SRL numai că

această societate nu mai avea calitatea de mandatară și nici de împuternicită

pentru a primi prețul mărfii vândută de SC I.T.C. SRL.

Nu se poate reține că nu s-au indicat

motivele de ordine publică și nu s-a arătat cum nu s-a adus atingere bunelor

moravuri întrucât prin hotărârea dată se invocă art. 1096 și 1539 C. civ. în

situația în care SC C.D. SRL nu avea calitatea de mandatar.

Din cele arătate

rezultă că instanța de recurs a omis să examineze toate motivele de recurs,

astfel că văzând dispozițiile art. 318 și urm. C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

contestația în anulare

formulată de contestatoarea SC I.T.C. SRL București.

Anulează Decizia nr.

2908 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială, și stabilește termen pentru recurs la data de 17 iunie 2010, cu

citarea părților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 martie 2010.