ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2295/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului în recurs după admiterea contestației în anulare se reține că: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. la data de 20 octombrie 2005, reclamanta SC I. SRL a chemat în judecată pe pârâții SC C.C. SRL, SC C.D. SRL și C.C. solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora în solidar la plata sumei de 20.174,03 euro cu titlu de preț, 20.174,03 euro penalități de întârziere calculate de la 1 aprilie 2004 până la 20 septembrie 2005. În motivarea cererii arbitrale se arată că prin contractul de vânzare – cumpărare cu plata în rate din 21 aprilie 2003 reclamanta în calitate de vânzător s-a obligat să predea pârâtei SC C.C.

SRL în calitate de cumpărător cantitatea de 12.610 kg semințe de porumb, la prețul de 29.917,33 euro ce va fi plătit în rate până la data de 15 septembrie 2003 la cursul BNR din ziua plății. Ori, deși reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate în sensul de a livra pârâtei SC C.C. SRL întreaga cantitate de semințe contractată aceasta din urmă nu și-a îndeplinit obligația de a plăti prețul convenit, în sensul că a achitat numai avansul de 2.786,72 euro rămânând de achitat 20.174,03 euro. În plus mai arată reclamanta, a fost chemată în judecată și pârâta SC C.D. SRLdeoarece potrivit art. 13 din contract s-a stipulat că „plata contravalorii mărfii livrate va fi efectuată de către SC C.D. SRL (societate asociată cu PF C.C.

SRL Constanța, prin reprezentantul său legal C.C. conform datelor scadente din contract, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2003, iar prin addendum-ul din 10 august 2003 la contractul din 21 aprilie 2003 conform art. 13 s-a convenit cu pârâta SC C.D. SRL care a semnat și parafat addendum-ul că „suma totală de 20.837,30 euro va fi achitată în rate direct în contul reclamantei”. Cât privește pârâtul C.C. tot prin contract s-a convenit că, acesta în calitate de reprezentant legal al pârâtei SC C.C. SRL să garanteze și să răspundă solidar cu acesta de executarea obligațiilor asumate, conform art. 1652 C. civ. și art. 42 C. com., urmând a fi obligat în solidar cu cele două pârâte la plata debitului restant, aceasta neputând în niciun caz să susțină că și-ar fi îndeplinit o parte din obligațiile de plată față de reclamantă prin plata unor sume către pârâta SC C.D.

SRL atâta timp cât o astfel de clauză nu există în contractul din 21 aprilie 2003. Prin sentința nr. 64 din 21 mai 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.C. și a neîndeplinirii procedurii de conciliere conform art. 720 C. proc. civ. și s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 103 din 17 mai 2007 dată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. prin care s-a respins acțiunea reclamantei SC I. SRL. Împotriva soluției instanței de apel a declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Se susține că instanța de apel nu s-a pronunțat în legătură cu faptul că tribunalul arbitral a admis excepția lipsei caracterului arbitral al litigiului față de pârâtul persoană fizică deși această excepție nu a fost invocată de niciuna din părți. Nesoluționând litigiul față de pârâtul C.C., Tribunalul Arbitral a încălcat și dispozițiile imperative ale art. 3431 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea recurenta susține că s-a ignorat încălcarea de către Tribunalul Arbitral a dispozițiilor art. 1042 și art. 969 C. civ. Din conținutul contractului rezultă că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății respectiv art. 13 din contractul din 2003. Recursul este fondat. Prin criticile formulate, rezultă că instanța de apel a încălcat, în soluționarea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale ordinea publică și dispozițiile imperative ale legii.

Din conținutul contractului încheiat rezultă că plata prețului trebuia făcută de C.C. aceiași persoană care este reprezentant legal al SC C.C. SRL, întrucât art. 13 din contract prevede că plata se face de SC C.D. SRL prin C.C. Eronat, nu s-a ținut cont de încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 1042 C. civ., cât și art. 7 din contractul încheiat care prevede expres că „plata contravalorii mărfii livrate va fi efectuată de SC C.D. SRL prin reprezentantul său legal. De asemenea s-a ignorat faptul că addendumul din 10 august 2003 nu poate fi considerat decât cel mult un contract de fidejusiune din care s-ar înțelege că SC C.D. SRL s-a obligat să facă plata datoriei către creditor, dacă debitorul nu o face și că din textul art. 13 din contractul din 21 aprilie 2003 nu rezultă că SC C.D.

SRL ar fi mandatată de creditoarea reclamantă să primească plata prețului de la pârâtă, societatea neavând calitatea de mandatar. Procedând la admiterea excepției lipsei caracterului arbitral al litigiului față de persoana fizică s-au încălcat dispozițiile art. 364 lit. f), iar pentru motivele mai sus arătate lit. i), astfel că recursul urmează a fi admis, sentința nr. 64 din 21 mai 2009 modificată în sensul admiterii acțiunii în anulare și anulează hotărârea arbitrală nr. 103 din 17 mai 2007. Constatând că litigiul este în stare de judecată s-a trecut la soluționarea în fond a cauzei, în limitele convenției arbitrale conform art. 366 C. proc. civ. Prin precizările făcute la data de 9 mai 2007 reclamanta și-a stabilit cadrul procesual pasiv la SC C.C.

SRL și pârâtul C.C. solicitând obligarea acestora în solidar la plata sumelor pretinse. De reținut că, clauza compromisorie opera și asupra persoanei fizice atâta timp cât prin contractul din 21 aprilie 2003 s-a convenit la art. 9.1 că „Reprezentantul legal al cumpărătorului SC C.C. SRL – garantează și răspunde solidar cu acesta de executarea obligațiilor asumate conform art. 1652 C. civ. și art. 42 C. com., iar la art. 10 s-a convenit că orice litigiu în legătură cu acest contract se va soluționa pe calea arbitrajului”. Potrivit art. 969 C. civ. „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Deci, contractul din 21 aprilie 2003 au putere de lege. Raporturile contractuale au fost încheiate și parafate de vânzătorul reclamant, comisionar (mandatar) SC E.C.

SRL și cumpărător pârâta SC C.C. SRL. Prin art. 7 raportat la art. 4 s-a stabilit că plata se face de cumpărător, adică de pârâta SC C.C. SRL către vânzător, adică către reclamanta SC I. SRL. Comisionarul – mandatar nu avea nicio obligație în contract în ceea ce privește plata prețului semințelor. Prin art. 9.1 din contract reprezentantul legal al pârâtei s-a obligat solidar cu pârâta să execute obligațiile. Art. 13 din contractul încheiat s-a stabilit că „plata contravalorii mărfii livrate va fi efectuată de către SC C.D. SRL prin reprezentantul său legal, același C.C. Din economia acestor texte nu se poate reține că pârâta va face plata prețului semințelor către SC C.D. SRL și nu către SC I. SRL.

Ulterior s-a constatat că pârâtul C.C. nu este reprezentant al SC C.D. SRL, iar din conținutul addendumului din 10 august 2003 rezultă caracterul de contract de fidejusiune iar din textul art. 13 din contractul inițial încheiat nu rezultă că SC C.D. SRL ar fi mandatată de creditoarea reclamantă să primească prețul de la pârâtă. De altfel pârâta a recunoscut prin întâmpinare că a primit cantitatea de porumb prevăzută în contract, precizând că „Marfa a fost recepționată și transportată la societatea noastră”. Prin art. 7 și art. 9.1 pârâții s-au obligat să facă plata prețului. Clauza de la art. 13 nu poate fi de folos pârâtei atâta timp cât a afirmat că reprezentantul legal al SC C.D. SRL este C.C.

Chiar dacă s-ar accepta această clauză ca fiind în folosul pârâtei, pârâtul persoană fizică nu poate fi apărat de răspundere. Dacă în adevăr pârâta ar fi făcut plata către SC C.D. SRL, are calea unei acțiuni împotriva acestei societăți. Făcându-se dovada livrării cantității de semințe contractate, pârâții urmează a fi obligați în solidar în baza art. 1361 C. civ. și art. 42 C. com. la plata prețului în sumă de 20.174,03 euro. De asemenea pârâții, potrivit clauzei penale din contractul încheiat, vor fi obligați și la plata penalităților de întârziere în sumă de 69.933,24 lei. Față de cele arătate văzând art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 366 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC I. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 64 din 21 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite acțiunea în anulare, anulează hotărârea arbitrală nr. 103 din 17 mai 2007 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional, admite acțiunea reclamantei SC I. SRL București și obligă pârâții SC C.C. SRL Constanța și C.C. în solidar la plata sumei de 20.174,03 euro preț produse livrate și la 69.933,24 lei penalități de întârziere. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 iunie 2010.