ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2295/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului în recurs după admiterea contestației în anulare se

reține că:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. la data de 20 octombrie

2005, reclamanta SC I. SRL a chemat în judecată pe pârâții SC C.C.

SRL, SC C.D. SRL și C.C. solicitând ca în baza sentinței ce se va

pronunța să se dispună obligarea acestora în solidar la plata

sumei de 20.174,03 euro cu titlu de preț, 20.174,03 euro penalități

de întârziere calculate de la 1 aprilie 2004 până la 20 septembrie 2005.

În motivarea cererii arbitrale se arată

că prin contractul de vânzare – cumpărare cu plata în rate din 21

aprilie 2003 reclamanta în calitate de vânzător s-a obligat să predea

pârâtei SC C.C. SRL în calitate de cumpărător cantitatea de 12.610 kg

semințe de porumb, la prețul de 29.917,33 euro ce va fi plătit

în rate până la data de 15 septembrie 2003 la cursul BNR din ziua

plății.

Ori, deși reclamanta și-a

îndeplinit obligațiile asumate în sensul de a livra pârâtei SC C.C. SRL

întreaga cantitate de semințe contractată aceasta din urmă nu

și-a îndeplinit obligația de a plăti prețul convenit, în

sensul că a achitat numai avansul de 2.786,72 euro rămânând de

achitat 20.174,03 euro.

În plus mai arată reclamanta, a

fost chemată în judecată și pârâta SC C.D. SRLdeoarece potrivit art.

13 din contract s-a stipulat că „plata contravalorii mărfii livrate

va fi efectuată de către SC C.D. SRL (societate asociată cu PF C.C.

SRL Constanța, prin reprezentantul său legal C.C. conform datelor

scadente din contract, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2003, iar prin

addendum-ul din 10 august 2003 la contractul din 21 aprilie 2003 conform art. 13

s-a convenit cu pârâta SC C.D. SRL care a semnat și parafat addendum-ul

că „suma totală de 20.837,30 euro va fi achitată în rate direct

în contul reclamantei”.

Cât privește pârâtul C.C. tot

prin contract s-a convenit că, acesta în calitate de reprezentant legal al

pârâtei SC C.C. SRL să garanteze și să răspundă

solidar cu acesta de executarea obligațiilor asumate, conform art. 1652 C.

civ. și art. 42 C. com., urmând a fi obligat în solidar cu cele două

pârâte la plata debitului restant, aceasta neputând în niciun caz să

susțină că și-ar fi îndeplinit o parte din obligațiile

de plată față de reclamantă prin plata unor sume către

pârâta SC C.D. SRL atâta timp cât o astfel de clauză nu există în

contractul din 21 aprilie 2003.

Prin sentința nr. 64 din 21 mai

2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a

respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului C.C. și a neîndeplinirii procedurii de conciliere conform art. 720

C. proc. civ. și s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare

a sentinței arbitrale nr. 103 din 17 mai 2007 dată de Curtea de

Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. prin care s-a

respins acțiunea reclamantei SC I. SRL.

Împotriva soluției

instanței de apel a declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspecte

de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că

instanța de apel nu s-a pronunțat în legătură cu faptul

că tribunalul arbitral a admis excepția lipsei caracterului arbitral

al litigiului față de pârâtul persoană fizică deși

această excepție nu a fost invocată de niciuna din

părți.

Nesoluționând litigiul

față de pârâtul C.C., Tribunalul Arbitral a încălcat și

dispozițiile imperative ale art. 3431 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea recurenta susține

că s-a ignorat încălcarea de către Tribunalul Arbitral a

dispozițiilor art. 1042 și art. 969 C. civ.

Din conținutul contractului

rezultă că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății

respectiv art. 13 din contractul din 2003.

Recursul este fondat.

Prin criticile formulate,

rezultă că instanța de apel a încălcat, în

soluționarea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale ordinea

publică și dispozițiile imperative ale legii.

Din conținutul contractului

încheiat rezultă că plata prețului trebuia făcută de C.C.

aceiași persoană care este reprezentant legal al SC C.C. SRL,

întrucât art. 13 din contract prevede că plata se face de SC C.D. SRL prin

C.C.

Eronat, nu s-a ținut cont de

încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 1042 C. civ., cât

și art. 7 din contractul încheiat care prevede expres că „plata

contravalorii mărfii livrate va fi efectuată de SC C.D. SRL prin

reprezentantul său legal.

De asemenea s-a ignorat faptul

că addendumul din 10 august 2003 nu poate fi considerat decât cel mult un

contract de fidejusiune din care s-ar înțelege că SC C.D. SRL s-a

obligat să facă plata datoriei către creditor, dacă

debitorul nu o face și că din textul art. 13 din contractul din 21

aprilie 2003 nu rezultă că SC C.D. SRL ar fi mandatată de

creditoarea reclamantă să primească plata prețului de la

pârâtă, societatea neavând calitatea de mandatar.

Procedând la admiterea

excepției lipsei caracterului arbitral al litigiului față de

persoana fizică s-au încălcat dispozițiile art. 364 lit. f), iar

pentru motivele mai sus arătate lit. i), astfel că recursul

urmează a fi admis, sentința nr. 64 din 21 mai 2009 modificată

în sensul admiterii acțiunii în anulare și anulează hotărârea

arbitrală nr. 103 din 17 mai 2007.

Constatând că litigiul este în

stare de judecată s-a trecut la soluționarea în fond a cauzei, în

limitele convenției arbitrale conform art. 366 C. proc. civ.

Prin precizările făcute la

data de 9 mai 2007 reclamanta și-a stabilit cadrul procesual pasiv la SC

C.C. SRL și pârâtul C.C. solicitând obligarea acestora în solidar la plata

sumelor pretinse.

De reținut că, clauza

compromisorie opera și asupra persoanei fizice atâta timp cât prin

contractul din 21 aprilie 2003 s-a convenit la art. 9.1 că „Reprezentantul

legal al cumpărătorului SC C.C. SRL – garantează și

răspunde solidar cu acesta de executarea obligațiilor asumate conform

art. 1652 C. civ. și art. 42 C. com., iar la art. 10 s-a convenit că

orice litigiu în legătură cu acest contract se va soluționa pe

calea arbitrajului”.

Potrivit art. 969 C. civ.

„Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante”.

Deci, contractul din 21 aprilie 2003

au putere de lege.

Raporturile contractuale au fost încheiate

și parafate de vânzătorul reclamant, comisionar (mandatar) SC E.C.

SRL și cumpărător pârâta SC C.C. SRL.

Prin art. 7 raportat la art. 4 s-a

stabilit că plata se face de cumpărător, adică de pârâta SC

C.C. SRL către vânzător, adică către reclamanta SC I. SRL.

Comisionarul – mandatar nu avea nicio

obligație în contract în ceea ce privește plata prețului

semințelor.

Prin art. 9.1 din contract

reprezentantul legal al pârâtei s-a obligat solidar cu pârâta să execute

obligațiile.

Art. 13 din contractul încheiat s-a

stabilit că „plata contravalorii mărfii livrate va fi efectuată

de către SC C.D. SRL prin reprezentantul său legal, același C.C.

Din economia acestor texte nu se

poate reține că pârâta va face plata prețului semințelor

către SC C.D. SRL și nu către SC I. SRL.

Ulterior s-a constatat că

pârâtul C.C. nu este reprezentant al SC C.D. SRL, iar din conținutul

addendumului din 10 august 2003 rezultă caracterul de contract de

fidejusiune iar din textul art. 13 din contractul inițial încheiat nu

rezultă că SC C.D. SRL ar fi mandatată de creditoarea

reclamantă să primească prețul de la pârâtă.

De altfel pârâta a recunoscut prin

întâmpinare că a primit cantitatea de porumb prevăzută în

contract, precizând că „Marfa a fost recepționată și

transportată la societatea noastră”.

Prin art. 7 și art. 9.1

pârâții s-au obligat să facă plata prețului.

Clauza de la art. 13 nu poate fi de

folos pârâtei atâta timp cât a afirmat că reprezentantul legal al SC C.D.

SRL este C.C.

Chiar dacă s-ar accepta

această clauză ca fiind în folosul pârâtei, pârâtul persoană

fizică nu poate fi apărat de răspundere.

Dacă în adevăr pârâta ar

fi făcut plata către SC C.D. SRL, are calea unei acțiuni

împotriva acestei societăți.

Făcându-se dovada livrării

cantității de semințe contractate, pârâții urmează a

fi obligați în solidar în baza art. 1361 C. civ. și art. 42 C. com.

la plata prețului în sumă de 20.174,03 euro.

De asemenea pârâții, potrivit

clauzei penale din contractul încheiat, vor fi obligați și la plata

penalităților de întârziere în sumă de 69.933,24 lei.

Față de cele arătate

văzând art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 366 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC I. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 64

din 21 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

pe care o modifică în sensul că admite acțiunea în anulare,

anulează hotărârea arbitrală nr. 103 din 17 mai 2007 a

Curții de Arbitraj Comercial Internațional, admite acțiunea

reclamantei SC I. SRL București și obligă pârâții SC C.C.

SRL Constanța și C.C. în solidar la plata sumei de 20.174,03 euro preț

produse livrate și la 69.933,24 lei penalități de întârziere.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 17 iunie 2010.