ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2374/2003

La apelul nominal s-a prezentat recurentul pârât P. I. personal, lipsind intimata reclamantă S.C.”A.” S.A. Țăndărei. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că: recursul este netimbrat, după care recurentul pârât a depus dovada plății taxei de timbru și a timbrului judiciar. Curtea, neexistând cereri prealabile, a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul recurentului pârât în susținerea recursului său. Recurentul pârât a solicitat admiterea recursului și a arătat că a achitat suma în avans care nu s-a restituit. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.426/25 septembrie 2000, a Tribunalului Ialomița s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C.”A.” S.A.

Țăndărei, împotriva pârâtului P. I, care a fost obligat să plătească acesteia, suma de 12.053.012 lei cu titlu de contravaloare avans nerestituit, fiind respins capătul de cerere, privind obligarea aceluiaș pârât la plata sumei rezultate din devalorizarea leului. Prin aceeași sentință, a fost admisă în parte și cererea reconvențională formulată de pârât împotriva reclamantei S.C.”A.” S.A. Țăndărei, care a fost obligată să plătească acesteia suma de 773.430 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru achiziționarea unor cantități de porumb. Au fost compensate cheltuielile de judecată, și ca urmare, pârâtul a fost obligat, să plătească reclamantei suma de 873.898 lei cu acest titlu.

Pentru a soluționa astfel, prima instanță, a reținut în esență, că, în raport de dovezile existente la dosar, pentru neîndeplinirea integrală a obligațiilor asumate prin contractul de prestări servicii, având ca obiect achiziționarea de porumb boabe, părțile, datorează una alteia, sumele rezultate, din probatoriul administrat în cauză, respectiv, pârâtul 12.054.012 lei, reprezentând contravaloare avans nerestituit, iar reclamanta 773.430 lei, cu titlu de onorariu cuvenit raportat la cantitatea de porumb boabe achiziționată. Curtea de Apel București – Secția civilă, prin decizia nr.130 din 7 martie 2001, a admis apelul pârâtului, P. I.a desființat sentința susmenționată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Călărași, instanța apreciind că litigiul este de natură civilă.

În contra acestei decizii a declarat recurs, reclamanta S.C.”A.” S.A. Ialomița, susținând, că, litigiul este comercial. Prin decizia nr.3881 din 19 iunie 2001, Curtea Supremăde Justiție – Secția comercială, a admis recursul reclamantei, a casat decizia atactă și a trimis cauza la aceeași instanță – adică la Curtea de Apel București – Secția Comercială, pentru rejudecare. Pentru a hotărî astfel, instanța supremă, a reținut în esență, că în raport de probele existente la dosar, este de necontestat, caracterul comercial al litigiului din speță. Procedând la rejudecarea cauzei, Curtea de Apel București – Secția Comercială, prin decizia civilă nr.1310/A din 17 octombrie 2001, a respins apelul declarat de pârâtul P. I., împotriva sentinței civile nr.426 din 25 septembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Călărași.

Prin aceeași decizie, apelantul a fost obligat să plătească intimatei suma de 33.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Pentru a adopta această hotărâre, instanța de apel, a reținut în esență, că, pretențiile pârâtului formulate prin cererea reconvențională, sunt întemeiate numai în limita sumei de 773.430 lei, reprezentând onorariu cuvenit și neachitat (aferent cantităților de porumb livrate) la plata căreia dealtfel a fost obligată reclamanta prin sentință.

În ce privește diferența de 16.736.650 lei (până la concurența sumei de 17.470.110 lei solicitată prin cererea reconvențională) instanța a reținut, la fel ca tribunalul, că aceasta nu se cuvine pârâtului, în condițiile în care reclamanta s-a obligat prin contracte, să plătească acestuia, numai onorariul de 80 lei și respectiv 75 lei, pentru fiecare Kilogram de porumb achiziționat și livrat, fără a se obliga, să suporte niciun fel de alte cheltuieli accesorii (suplimentare) cum ar fi cele pretinse pentru lucrările de batozare a porumbului știuleți, la care s-ar adăuga chiria datorată de reclamantă, pentru folosința terenului proprietatea pârâtului, pe care a fost instalată o bază volantă și 2 porumbare, în vederea executării obligațiilor asumate prin cele două contracte de prestări servicii.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, pârâtul P.I., susținând în esență, ca decizia instanței de apel este criticabilă, deoarece această instanță a menținut sentința, deși, tribunalul nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor accesorii, de a căror efectuare depindea executarea contractelor de prestări servicii , care dealtfel au fost dovedite, cum deasemenea prima instanță, nu s-a pronunțat nici asupra cererii reconvenționale. În consecință, pârâtul solicita admiterea recursului, și în principal, casarea hotărârilor, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar în subsidiar, dacă se va reține pricina spre soluționare, să fie respinsă pe fond acțiunea principală ca neîntemeiată.

Recursul declarat în cauză nu este fondat. Din examinarea actelor de la dosar, (raportat la criticile formulate în recurs), rezultă, așa cum bine a reținut și instanța de apel, că, prin contractele de prestări servicii (filele 15 și 27 fond) reclamanta S.C.”A.” S.A. Țăndărei, și-a asumat o singură obligație, față de pârât, și anume, să plătească acestuia, pentru fiecare Kilogram de porumb boabe aprovizionat și livrat, 80 și respectiv 75 lei, astfel, că în raport de cantitatea de porumb livrată, instanța fondului, a constatat că, reclamanta, mai datorează pârâtului cu titlu de onorar, peste sumele deja achitate numai suma de 773.430 lei, la plata căreia, aceasta a fost obligată prin sentință, ca o consecință a admiterii în parte a cererii reconvenționale.

Ca atare, chiar dacă pârâtul pretinde că, în executarea obligațiilor asumate, a efectuat o serie de cheltuieli accesorii de care depindea nemijlocit realizarea contractelor de prestări servicii, care s-au cifrat la suma de 17.470.430 lei, adică, (atât cât a solicitat prin cerere a reconvențională) se constată, că în mod justificat, nu i-au acordat, cu acest titlu, diferența dintre suma pretinsă (17.470.430 lei) și cea la care a fost obligată reclamanta în urma admiterii în parte a cererii reconvenționale (737.430 lei) întrucât, prin contracte, (a căror clauze nu au fost modificate) care constituie conform art.969 cod civil, legea părților, reclamanta s-a obligat, să plătească pârâtului, numai onorariul convenit, de 80 lei și respectiv 75 lei, pentru fiecare Kilogram de porumb boabe aprovizionat și livrat, fără a se obliga, să suporte, eventual, o parte sau în întregime cheltuielile accesorii, în sumă de 16.736.680 lei, (care reprezintă diferența dintre suma solicitată și cea acordată cu titlu de onorariu, și a cărei, temeinicie (deși se pretinde că ar fi fost dovedită) nu este confirmată de nici a probă de la dosar.

Faptul, că reclamanta, a fost obligată în cererea reconvențională să plătească numai suma de 737.430 lei cu titlu de onorariu, cu excluderea diferenței de 16.736.680 lei, pentru care pretențiile au fost respinse) care ar reprezenta în opinia recurentului, contravaloarea cheltuielilor necesare și utile de care depindea executarea însăși a contractelor de prestări servicii, nu poate fi interpretat, așa cum se susține neîntemeiate în recurs, cu o nepronunțare a instanțelor, asupra cererii reconvenționale, ci dimpotrivă, demonstrează că instanțele s-au pronunțat cu privire la această cerere, dar nu în sensul dorit de recurent, ceea ce nu îl îndreptățește pe acesta să formuleze, critici, în legătură cu acest aspect, care sunt contrazise de însăși dispozițiile sentinței instanței de fond.

Dealtfel, susținerile pârâtului, sunt și contradictorii, deoarece pe de o parte, acesta a formulat cu precădere critici, sub aspectul nepronunțării instanțelor asupra cererii reconvenționale, ca mai apoi, să solicite, e adevărat în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea acțiunii principale deși din actele dosarului (fila 11 recurs) rezultă că ulterior introducerii recursului, respectiv la data de 16 aprilie 2003, acesta a achitat reclamantei (chestiune care urmează a fi avută în vedere în faza de executare) suma de 12.053.012 lei, la care a fost obligat la plată (în acțiunea principală) fără a-și mai reconsidera, cererea subsidiară, formulată în recurs, prin care a solicitat respingerea acțiunii principale.

În concluzie, bine au apreciat instanțele, că în lipsa modificării clauzelor contractuale astfel cum au fost stabilite prin cele două contracte, nu exista temei pentru obligarea reclamantei, în cererea reconvențională, la plata cheltuielilor accesorii, pretins efectuate în executarea contractelor de prestări servicii chiar dacă acestea ar fi fost dovedite, așa cum se susține neîntemeiat în speță. Așa fiind, recursul pârâtului urmează a fi respins și decizia atacată menținută. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.I. împotriva deciziei nr.1310/A din 17 octombrie 2001 a Curții de Apel București - Secția VI-a Comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2003.