ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2374/2003

La apelul

nominal s-a  prezentat recurentul pârât P. I.  personal, lipsind intimata

reclamantă   S.C.”A.” S.A. Țăndărei.

Procedura legal

îndeplinită.

S-a referit  de

către magistratul asistent că: recursul este netimbrat,  după care recurentul

pârât a depus dovada plății taxei de timbru și a   timbrului judiciar.

Curtea,

neexistând  cereri prealabile, a constatat cauza în stare de judecată și a acordat

cuvântul recurentului pârât în susținerea recursului său.

Recurentul

pârât a solicitat admiterea recursului și a arătat că a achitat suma în avans

care nu s-a restituit.

C U

R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin  sentința

civilă nr.426/25 septembrie 2000, a Tribunalului  Ialomița s-a admis în parte

acțiunea  formulată de reclamanta  S.C.”A.” S.A.  Țăndărei, împotriva

pârâtului P. I, care a fost obligat să plătească  acesteia, suma de

12.053.012  lei cu  titlu de contravaloare avans nerestituit,  fiind  respins

capătul  de cerere, privind   obligarea  aceluiaș  pârât la plata sumei

rezultate din  devalorizarea leului.

Prin aceeași

sentință,  a fost admisă în  parte și  cererea reconvențională formulată de

pârât  împotriva  reclamantei S.C.”A.” S.A. Țăndărei, care  a fost obligată să

plătească acesteia suma de 773.430 lei  reprezentând onorariu cuvenit  pentru

achiziționarea   unor cantități de porumb.

Au fost

compensate  cheltuielile  de  judecată, și ca urmare, pârâtul a fost obligat,

să  plătească  reclamantei suma de 873.898 lei   cu acest titlu.

Pentru  a

soluționa astfel, prima   instanță,  a reținut  în esență, că,  în raport de

dovezile existente la dosar,  pentru  neîndeplinirea   integrală  a

obligațiilor asumate prin  contractul de prestări servicii, având ca obiect

achiziționarea de porumb boabe, părțile,  datorează una alteia, sumele

rezultate, din probatoriul administrat în cauză, respectiv, pârâtul 12.054.012

lei,  reprezentând   contravaloare avans  nerestituit, iar reclamanta 773.430

lei, cu titlu de onorariu cuvenit raportat la  cantitatea de   porumb  boabe

achiziționată.

Curtea de Apel

București – Secția civilă,  prin decizia  nr.130 din  7 martie 2001,  a  admis

apelul pârâtului,  P. I.a  desființat  sentința susmenționată și  a  trimis

cauza spre  competentă soluționare la  Judecătoria Călărași, instanța

apreciind   că  litigiul este de  natură civilă.

În contra

acestei decizii a declarat recurs,  reclamanta S.C.”A.” S.A. Ialomița,

susținând, că,  litigiul este comercial.

Prin  decizia

nr.3881 din 19 iunie 2001,  Curtea Supremăde Justiție – Secția comercială,  a

admis  recursul reclamantei, a casat decizia  atactă și  a trimis cauza la aceeași

instanță – adică la Curtea  de Apel București – Secția Comercială, pentru

rejudecare.

Pentru a

hotărî  astfel,  instanța  supremă,  a reținut în esență, că în  raport de

probele  existente la dosar, este de necontestat,  caracterul  comercial al  litigiului

din speță.

Procedând  la

rejudecarea  cauzei,  Curtea de Apel București – Secția  Comercială, prin

decizia civilă nr.1310/A din 17 octombrie 2001, a respins apelul  declarat de

pârâtul  P. I., împotriva  sentinței  civile nr.426 din 25 septembrie 2000,

pronunțată  de Tribunalul  Călărași.

Prin  aceeași

decizie, apelantul   a fost obligat să plătească  intimatei suma  de 33.000 lei

cu  titlu de cheltuieli de  judecată în apel.

Pentru a adopta

această hotărâre, instanța de  apel, a reținut în esență, că, pretențiile

pârâtului formulate prin  cererea reconvențională, sunt  întemeiate  numai în

limita sumei de 773.430 lei, reprezentând   onorariu cuvenit și neachitat

(aferent  cantităților de porumb livrate)  la plata căreia   dealtfel a fost

obligată reclamanta prin sentință.

În ce privește

diferența  de 16.736.650 lei (până la  concurența sumei de  17.470.110 lei

solicitată prin  cererea reconvențională) instanța a reținut, la   fel ca

tribunalul, că   aceasta nu se  cuvine  pârâtului,  în  condițiile în care

reclamanta s-a obligat prin   contracte, să  plătească  acestuia, numai

onorariul  de 80 lei și respectiv 75 lei, pentru  fiecare  Kilogram  de porumb

achiziționat și livrat, fără a se  obliga, să  suporte  niciun fel de alte cheltuieli

accesorii   (suplimentare)  cum  ar fi cele pretinse   pentru  lucrările  de

batozare a porumbului  știuleți, la care s-ar adăuga chiria datorată de

reclamantă,  pentru folosința terenului proprietatea  pârâtului, pe care a fost

instalată o bază volantă și 2 porumbare, în  vederea executării obligațiilor

asumate  prin cele două contracte   de prestări servicii.

Împotriva

acestei ultime hotărâri  a declarat recurs,  pârâtul  P.I., susținând   în

esență,  ca decizia instanței  de apel este  criticabilă,  deoarece această

instanță a menținut  sentința, deși,  tribunalul  nu s-a  pronunțat  asupra

cheltuielilor  accesorii, de  a  căror  efectuare  depindea executarea

contractelor de  prestări servicii , care dealtfel au fost  dovedite, cum   deasemenea

prima instanță, nu s-a  pronunțat nici  asupra  cererii  reconvenționale.

În  consecință,

pârâtul  solicita  admiterea recursului,  și în  principal, casarea

hotărârilor, cu  trimiterea  cauzei spre  rejudecare la prima  instanță,  iar

în  subsidiar,  dacă se va  reține pricina  spre   soluționare, să fie respinsă

pe  fond  acțiunea principală ca  neîntemeiată.

Recursul

declarat în  cauză nu este  fondat.

Din examinarea

actelor de la  dosar, (raportat la criticile formulate în  recurs),  rezultă,

așa cum bine  a  reținut  și instanța de apel,  că,  prin  contractele de

prestări  servicii (filele 15  și 27 fond)  reclamanta S.C.”A.” S.A. Țăndărei,

și-a asumat o singură obligație, față de pârât, și anume,  să  plătească

acestuia, pentru  fiecare Kilogram de porumb  boabe aprovizionat și livrat, 80

și respectiv  75 lei, astfel, că în  raport de cantitatea de porumb livrată,

instanța   fondului, a constatat că,  reclamanta, mai datorează   pârâtului cu

titlu  de onorar, peste sumele deja achitate  numai suma de  773.430 lei, la

plata căreia,  aceasta  a fost   obligată prin sentință, ca o consecință a

admiterii  în parte a cererii  reconvenționale.

Ca atare, chiar

dacă  pârâtul pretinde că, în  executarea  obligațiilor asumate,  a  efectuat o

serie  de cheltuieli accesorii  de care depindea  nemijlocit  realizarea

contractelor   de  prestări  servicii,  care  s-au cifrat  la suma de

17.470.430 lei, adică,  (atât  cât  a solicitat prin  cerere a reconvențională)

se constată, că în  mod justificat, nu i-au  acordat, cu acest titlu,

diferența  dintre suma  pretinsă (17.470.430 lei) și cea la care  a fost

obligată reclamanta în urma admiterii în parte a cererii reconvenționale

(737.430 lei) întrucât, prin contracte, (a căror clauze nu au fost modificate)

care constituie conform art.969 cod civil, legea părților,  reclamanta s-a

obligat, să  plătească   pârâtului, numai onorariul   convenit,  de 80 lei și

respectiv    75 lei, pentru fiecare Kilogram de porumb  boabe  aprovizionat și

livrat, fără a se   obliga, să suporte, eventual,  o parte sau în  întregime

cheltuielile accesorii, în sumă de 16.736.680 lei,  (care reprezintă diferența

dintre suma solicitată  și cea acordată   cu titlu de onorariu, și a cărei,

temeinicie (deși se pretinde că  ar fi   fost  dovedită) nu este confirmată  de

nici a probă de la  dosar.

Faptul,  că

reclamanta,  a fost  obligată în cererea  reconvențională să  plătească

numai  suma de 737.430 lei cu titlu de onorariu, cu excluderea diferenței de

16.736.680 lei, pentru  care pretențiile  au fost  respinse) care ar

reprezenta  în opinia recurentului,  contravaloarea  cheltuielilor  necesare și

utile  de care depindea  executarea însăși a contractelor  de prestări

servicii, nu poate fi interpretat, așa cum  se susține neîntemeiate  în recurs,

cu o  nepronunțare  a  instanțelor, asupra  cererii reconvenționale, ci

dimpotrivă,  demonstrează că instanțele s-au  pronunțat  cu privire la  această

cerere, dar nu în  sensul  dorit de  recurent,  ceea ce  nu îl  îndreptățește

pe  acesta  să  formuleze,  critici, în  legătură  cu acest aspect, care sunt

contrazise  de însăși  dispozițiile  sentinței  instanței de fond.

Dealtfel,

susținerile  pârâtului,  sunt  și  contradictorii, deoarece pe de o parte,

acesta  a formulat cu  precădere  critici, sub  aspectul  nepronunțării

instanțelor  asupra cererii  reconvenționale, ca mai apoi, să  solicite,  e

adevărat în  subsidiar, reținerea cauzei spre  rejudecare și respingerea

acțiunii principale deși din actele dosarului (fila 11 recurs)  rezultă că

ulterior  introducerii  recursului, respectiv  la data de 16 aprilie 2003,

acesta a  achitat  reclamantei (chestiune care urmează  a fi  avută în  vedere

în  faza de executare) suma  de 12.053.012 lei,  la care  a fost  obligat la

plată (în  acțiunea principală)  fără  a-și mai reconsidera,  cererea

subsidiară,  formulată  în recurs,  prin care  a solicitat respingerea acțiunii

principale.

În  concluzie,

bine au apreciat  instanțele, că  în lipsa  modificării clauzelor  contractuale

astfel cum  au fost  stabilite prin cele două  contracte,  nu  exista temei

pentru obligarea reclamantei, în cererea reconvențională, la  plata

cheltuielilor  accesorii, pretins  efectuate în  executarea contractelor de

prestări  servicii  chiar dacă  acestea ar fi   fost  dovedite, așa cum  se

susține neîntemeiat în speță.

Așa fiind,

recursul pârâtului urmează  a fi respins  și decizia atacată  menținută.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.I.

împotriva deciziei

nr.1310/A din 17 octombrie 2001 a Curții de Apel București  - Secția VI-a

Comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 aprilie 2003.