ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2437/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 880/ PI din 7 iunie 2000,

Tribunalul Timiș, secția comercială, a admis, în parte, acțiunea precizată,

formulată de reclamanta SC R. SRL Timișoara și a obligat-o pe pârâta Direcția

Generală a Vămilor București, Vama Timișoara, să plătească reclamantei suma de

960042 dolari S.U.A. cu titlu de contravaloare tablă cupru, valorificată abuziv

și neachitată reclamantei, respingând în rest pretențiile reclamantei.

Pârâta a fost obligată, către reclamantă, și la plata

cheltuielilor de judecată, în sumă de 10.845.000 lei, reprezentând taxe

judiciare de timbru.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a

reținut că pârâta datorează despăgubiri pentru marfa valorificată fără drept și

care nu mai poate fi restituită și, referitor la capetele de cerere respinse,

că nerealizarea profitului nu este rezultatul direct al faptei ilicite

săvârșită de pârâtă, ci eventual, o consecință ce decurge din ansamblul

activității reclamantei și, respectiv, că obligarea pârâtei la plata

contravalorii taxei de timbru, pentru contestațiile adresate autorităților,

vamale este nejustificată, aceasta având reglementarea specială prevăzută de

procedura administrativă.

Prin decizia civilă nr. 26/ A din 15 ianuarie 2001,

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a

respins, ca tardiv introdus, apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței

mai sus menționate și, ca neîntemeiat, apelul pârâtei împotriva aceleiași

sentințe.

Prin decizia nr. 1394 din 27 februarie 2002, Curtea

Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de reclamantă

împotriva deciziei curții de apel, pe care a casat-o în parte și a trimis cauza

aceleiași instanțe, spre rejudecarea apelului formulat de reclamantă împotriva

sentinței nr. 880/2000 a Tribunalului Timiș, menținând celelalte dispoziții ale

deciziei.

A respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă

împotriva aceleiași decizii pronunțate de curtea de apel.

În rejudecare, Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 63 din 14

noiembrie 2002, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

civile nr. 880/ PI din 7 iunie 2000 a Tribunalului Timiș, pe care a modificat-o

în parte, în sensul că, admițând, în parte, cererea reclamantului, a obligat-o

pe pârâtă să plătească acesteia suma de 3.263.000 lei contravaloare taxe de

timbru, ce se va recalcula în funcție de rata inflației, începând cu data

efectuării plăților și până la data executării.

A menținut celelalte dispoziții .

A obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma

de 1.500.000 lei cheltuieli de judecată parțiale.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a

reținut că reclamanta a obținut despăgubiri echivalente cu valoarea din factură

a tablei de cupru și, fiind în măsură să stingă datoria, nu a făcut plata

acesteia către furnizor nici până la data soluționării apelului; rezultă că, de

fapt, datoria nici nu există, fiind, într-adevăr, stinsă prin compensație sau,

în orice caz, în împrejurări asupra cărora reclamanta înțelege a păstra

confidențialitatea și, deci întârzierea acesteia, nu putea să producă nici un

prejudiciu reclamantei.

A concluzionat că, în aceste condiții, nu se poate

reține existența unui prejudiciu cert în patrimoniul reclamantei, care să fi

fost cauzat prin fapta ilicită a pârâtei și, nefiind întrunite condițiile art.

998 C. civ., pretențiile de despăgubiri ale reclamantei nu puteau fi primite.

A mai reținut și că, în situația admiterii

contestației formulată de reclamantă în cadrul unei proceduri cu caracter

administrativ, pârâta trebuia să facă aplicarea în privința taxelor de timbru,

pentru identitate de rațiune, a dispozițiilor art. 6 alin. (3) din Legea nr.

105/1997, în vigoare la data respectivă, și, de asemenea, că, pentru o exactă

desdăunare, este justificată reactualizarea sumei datorate în funcție de

criteriul ratei inflației, astfel cum s-a solicitat.

Referitor la cheltuielile de judecată, a reținut că

acestea trebuie acordate, potrivit art. 276 C. proc. civ., numai în parte,

raportat la suma în privința căreia apelul a fost admis.

Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs

atât reclamanta, cât și pârâta.

Din examinarea actelor dosarului se constată

următoarele:

Reclamanta critică decizia curții de apel pentru

nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 - 10

C. proc. civ. și solicită admiterea recursului său în baza art. 312 C. proc.

civ. și, în fond, admiterea acțiunii și pentru cele două capete ale acțiunii

introductive și obligarea societății pârâte la plata profitului nerealizat, în

sumă de 8458 dolari S.U.A., și, respectiv, 70.000 dolari S.U.A., în echivalent

la data introducerii acțiunii, reactualizat la data executării efective cu

dobânzile legale, conform art. 43 C. com., art. 1088 C. civ. și O.G. nr.

9/2000, executabile în condițiile art. 371 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

De asemenea, solicită și obligarea organelor fiscale

la restituirea sumei de 54.008.703 lei, reprezentând taxa de timbru, la plata

căreia a fost obligată de către curtea de apel.

Recurenta-reclamantă susține astfel, în esență, că

atâta timp cât culpa Vămii Timișoara, în confiscarea și valorificarea sub preț

a cantității de 4.229 kg tablă de cupru, a fost reținută mai întâi de Direcția

Generală a Vămilor București, apoi, prin hotărârile instanțelor, și, mai ales,

prin decizia de casare cu trimitere nr. 1394/2002, pronunțată de Curtea Supremă

de Justiție, înseamnă că a fost stabilită, în mod irevocabil, culpa pârâtei în

producerea prejudiciului și se impune și angajarea răspunderii delictuale a

acesteia, conform art. 998, 999 C. civ., pentru obținerea beneficiului

nerealizat, indiferent de plata efectivă a contravalorii mărfii recepționate.

Pârâta, în recursul său, invocă dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și solicită modificarea în parte a deciziei recurate și,

rejudecând pe fond cauza, respingerea în totalitate a cererilor contestatoarei.

Recurenta-pârâtă susține că, în mod eronat, instanța

de apel a apreciat că pârâta, în privința taxelor de timbru pentru identitate

de rațiune, trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea

nr. 105/1997, în vigoare la data respectivă, deoarece Legea nr. 141/1997, legea

specială în materie vamală și aplicabilă în speță, nu prevede o asemenea

dispoziție în situația admiterii contestației.

Ca atare, consideră că, admițându-se în parte cererea

reclamantei, greșit a fost obligată la plata sumei de 3.263.000 lei

contravaloarea taxei de timbru, recalculată în funcție de rata inflației,

începând cu data efectuării plăților și până la data executării.

Recursurile nu sunt fondate potrivit considerentelor

ce vor fi arătate în continuare.

Din examinarea actelor dosarului, se constată

următoarele:

În ceea ce privește recursul reclamantei.

Într-adevăr, în mod corect, instanțele au reținut că

pârâta datorează reclamantei despăgubiri în sumă de 9.600,42 dolari S.U.A.,

reprezentând contravaloarea tablei de cupru, reținută și valorificată abuziv,

așa cum, chiar și Direcția Generală a Vămilor, a recunoscut prin admiterea

contestației reclamantei, considerând-o întemeiată.

Corect s-a reținut și că nelegalitatea operațiunii de

valorificare nu a constat în încălcarea procedurii prescrise de lege, ci în

faptul că ea s-a derulat și finalizat, în timp ce contestația reclamantei era

în curs de soluționare.

Este, însă, în afara oricărui dubiu că pârâta nu

datorează sumele ce fac obiectul celorlalte capete de acțiune și acestea

judicios au fost respinse ca neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, s-a

demonstrat, prin probele administrate, că nerealizarea profitului din

operațiunile juridice de vânzare-cumpărare nu sunt rezultatul direct al

săvârșirii unei fapte ilicite de către organele vamale, iar, pe de altă parte,

este evident că pârâta nu poate fi răspunzătoare de lipsa de diligență sau

erorile reclamantei în îndeplinirea obligațiilor contractuale pe care aceasta

și le-a asumat.

Prin urmare, se reține că prejudiciul a fost integral

reparat prin obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, în sumă de 9600,42

dolari S.U.A., și acordarea daunelor în completare pentru un pretins și

nedovedit profit nerealizat nu se justifică, nefiind îndeplinite cerințele art.

998 și art. 999 C. civ.

În ce privește solicitarea obligării organelor

financiare la restituirea sumei achitate, reprezentând taxa de timbru, este de

menționat că nu a fost motivată și este, oricum, lipsită de temei legal.

Referitor la recursul pârâtei, se reține că, în mod

greșit, aceasta critică hotărârea pronunțată de curtea de apel sub aspectul

acordării cheltuielilor de judecată, pentru identitate de rațiune, conform art.

6 din Legea nr. 105/1997, respectiv a sumei de 3.263.000 lei contravaloare taxe

de timbru, recalculată în funcție de rata inflației, întrucât, contestația în

procedura administrativă fiind obligatorie și, în speță, cheltuielile

ocazionate de soluționarea litigiului revenind în apel părții căzute în

pretenții, corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. civ., prin

raportare la textul legal mai sus menționat și nu la Legea nr. 141/1997,

lipsită de relevanță în chestiunea aflată în discuție.

În consecință, față de considerentele mai sus

arătate, reținându-se că hotărârea pronunțată de curtea de apel este legală și

temeinică și că părțile nu au formulat în recurs nici un motiv întemeiat, în

conformitate cu dispozițiile art. 304 C. proc. civ., urmează a fi respinse

ambele recursuri formulate în cauză, ca fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamanta SC R.

SRL Timișoara, prin administrator C.I., și de pârâta Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Timișoara, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor

București, împotriva deciziei nr. 63 din 14 noiembrie 2002, pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondate.

IREVOCABILE.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie

2003.