ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 866/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1183

pronunțată în ședința publică de la 27 ianuarie 2004 de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată

de către reclamantul Ministerul Sănătății cu sediul în București în

contradictoriu cu pârâta SC U. SA cu sediul în București.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că între reclamantă, în calitate de beneficiar și

pârâtă în calitate de prestator de servicii, s-a încheiat contractul

înregistrat la Ministerul Sănătății sub nr. G.H./17856 din 13 octombrie 2000

care avea ca obiect aplicarea O.M.S. nr. 875/1999 privind constituirea rezervei

de medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide și alte materiale

specifice necesare intervenției medicale în situație de urgență. În temeiul

acestui contract, reclamanta avea în principal obligația să asigure fondurile

în conformitate cu prevederile art. 2 din O.M.S. nr. 875/1999 și să indice

prioritățile de achiziție în funcție de resursele financiare. Conform art. 3

lit. c) din contract principala obligație a pârâtei consta în procurarea

produselor pe categoriile, reperele și cantitățile transmise de reclamantă, iar

conform art. 5 din contract, facturile CN U. trebuiau emise până la data de 15

ale lunii în care se efectua plata, urmând ca plata cheltuielilor necesare să

se efectueze lunar până la data de 30 ale lunii următoare pentru luna expirată

pe baza facturilor emise de pârâtă. În baza contractului mai sus menționat,

pârâta a încheiat contracte comerciale prin care a cumpărat produse de la

câștigătorii licitațiilor și contracte de livrare cu spitalele nominalizate a

stoca produse pentru R.S.S., existând însă întârzieri în plățile facturilor de

către spitale și implicit întârzieri la plata către furnizorii câștigători ai

licitației organizate de Ministerul Sănătății, la sfârșitul anului 2002

restanțele în plățile facturilor înregistrând suma totală de 3.078.571.212 lei.

Pentru a putea achita

contravaloarea acestor achiziții, pârâta a prezentat Ministerului Sănătății

factura centralizatoare nr. 668 din 27 decembrie 2000 și facturile anexe ale

furnizorilor pentru medicamentele contractate de aceasta în temeiul

contractului nr. GH/7856 din 13 octombrie 2000, plata acestei facturi fiind

făcută de către reclamantă prin O.P. nr. 801 din 28 decembrie 2000. Urmare a

recuperării sumelor de la spitalele custode, cu ordinul de plată nr. 777 din 17

august 2001, CN U. SA a virat reclamantei suma de 3.073.292.770 lei cu

explicația „factura 668/2000, produse R.S.S.”, sumă ce a fost virată la bugetul

statului de către reclamantă cu O.P. nr. 538 din 24 august 2001.

Reclamanta a pretins

obligarea pârâtei la plata sumei de 1.087.942.101 lei reprezentând majorări de

întârziere pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare pentru suma de

3.073.228.770 lei, majorări calculate conform H.G. nr. 564/2000.

Raporturile juridice dintre

părți au fost apreciate ca raporturi juridice contractuale, născute din

contractul G.H. nr. 7856 din 13 octombrie 2000, în care nu este prevăzută nici

un fel de obligație a pârâtei pentru plata penalităților de întârziere sau de a

suporta eventualele majorări de întârziere la plata obligațiilor bugetare

stabilite în sarcina reclamantei. De altfel, majorările de întârziere ca urmare

a încălcării dispozițiilor Legii nr. 72/1996, au fost stabilite conform

procesului verbal de constatare nr. DB/10216 din 5 noiembrie 2001 întocmit de

Curtea de Conturi exclusiv în sarcina reclamantei, în condițiile în care pârâta

nu are nici o obligație față de bugetul de stat, iar în lipsa unor prevederi contractuale

exprese, nu poate fi angajată răspunderea contractuală a pârâtei cu privire la

aceste sume.

Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 194 din 10 mai 2004, a respins, ca

nefondat, apelul formulat de apelantul Ministerul Sănătății cu sediul în

București împotriva sentinței nr. 1183 din 27 ianuarie 2004, pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata

SC U. SA București.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a stabilit că raporturile juridice dintre apelantă și intimată

sunt raporturi juridice contractuale. Contractul este legea părților, iar

potrivit prevederilor sale, intimata pârâtă avea obligația de a vira sumele la

termenele prevăzute în contract. Contractul nu a prevăzut însă sancțiuni pentru

achitarea cu întârziere a prețului și întrucât părțile nu au prevăzut

sancțiuni, instanța nu poate acorda penalitățile solicitate prin acțiune.

Împotriva deciziei nr. 194

din 10 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a promovat recurs reclamantul Ministerul Sănătății București, care

a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie,

sub aspectul că în mod greșit s-a reținut de instanța de apel că în contractul

G.H. nr. 7856 din 13 octombrie 2000 nu s-au stabilit obligații în sarcina

pârâtei de a plăti penalități de întârziere sau de a suporta majorări de

întârziere, fără a avea în vedere faptul că aceasta avea obligația de a vira

sumele la termenele prevăzute în contract, invocând ca temei de drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata pârâtă SC U. SA

București a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut

respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în

cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, recursul urmând a fi

respins pentru următoarele considerente.

Instanțele judecătorești

anterioare, printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, au stabilit

adevăratele raporturi juridice dintre părți, în cadrul contractului de prestări

servicii nr. 4598 încheiat la data de 6 martie 2000, având ca obiect aplicarea

O.M.S. nr. 875 din 13 decembrie 1999, art. 3 privind procurarea, depozitarea,

păstrarea, întreținerea, împrospătarea și scoaterea definitivă a produselor din

rezerva pentru situații speciale a Ministerului Sănătății compusă din

medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide și a altor materiale

specifice prezentate în Anexa 2 a ordinului menționat. De asemenea, au fost

stabilite cu maximă claritate întinderea drepturilor și obligațiilor asumate

reciproc, modalitățile de plată, răspunderea care se instituie în situația

nerespectării clauzelor contractuale, precum și cadrul legal aplicabil

litigiului de natură comercială.

În mod constant, începând cu

procesul verbal de soluționare a litigiului prin conciliere directă, conform

art. 720 C. proc. civ. și continuând cu apărările expuse în întâmpinările

formulate în toate fazele procesuale, pârâta SC U. SA, bine argumentat și amplu

motivat a considerat că nu există nici un debit datorat Ministerului Sănătății,

nu a avut datorii față de bugetul de stat asupra cărora să fie calculate

majorări, iar reclamanta a achitat în cunoștință de cauză factura nr. 668 din

27 decembrie 2000.

De necontestat că

raporturile juridice dintre părți sunt de natură efectiv contractuală, obiectul

contractului, corect intitulat, este de prestări servicii, calitățile părților

sunt de beneficiar pentru Ministerul Sănătății și prestator pentru CN U. SA.

Verificând conținutul contractului, nu poate fi primită critica reclamantei din

motivele de recurs privitoare la greșita neacordare a penalităților de

întârziere, deoarece o asemenea clauză sancționatorie nu se regăsește în

contractul părților.

Cadrul juridic și

argumentele expuse anterior, fac ca toate criticile formulate în cererea de

recurs de reclamantul Ministerul Sănătății să fie înlăturate, ca neîntemeiate,

urmând a respinge, ca nefondat, recursul promovat, nefiind îndeplinite nici una

din cerințele art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia

nr. 194 din 10 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a

comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul Ministerul Sănătății împotriva deciziei nr.

194 din 10 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2005.