Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.12.2009
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3217/2009

HOTĂRÂRE
03.12.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3217/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 martie 2007 reclamanta SC F. D.C.I. SA București cheamă în judecată pe pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata debitului principal în sumă de 553.214,66 lei și a penalităților de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 27.148,45 lei la data de 12 decembrie 2006 și datorate în continuare până la achitarea integrală a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 11280 din 11 octombrie 2007 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, respinge ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății Publice și excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, invocate de chematele în garanție, admite în parte acțiunea formulată de reclamante, obligă pârâtul la plata sumei de 553.214,66 lei contravaloare produse conform contractelor nr. 6755/2004 și nr. 2009/2005, precum și la plata sumei de 27.148,45 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la 12 decembrie 2006 și în continuare până la achitarea integrală a debitului, cu 8995 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtului, admite cererile de chemare în garanție a Ministerului Sănătății Publice și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și obligă în solidar chematele în garanție la plata sumei de 580.363 lei reprezentând daune către pârât.

Reține instanța de fond, pentru a decide astfel, că bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtului, instituție de sănătate publică, se aprobă anual, pe categorii de cheltuieli de către Ministerul Sănătății Publice prin Casa de Asigurări de Sănătate, în speță Timiș, și Autoritatea de Sănătate Publică Timiș, Ministerul Sănătății fiind ordonatorul principal de credite ce asigură finanțarea unităților din subordine conform art. 16 din Legea nr. 95/2006, dar că sumele în litigiu nu s-a dovedit a fi cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtului pentru a-i da posibilitatea acestuia să-și onoreze obligațiile față de furnizor, precum și că nu s-a contestat cuantumul creanței.

Apelurile declarate de chemații în garanție împotriva sentinței instanței de fond sunt respinse ca nefondate prin decizia comercială nr. 60 din 18 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, care reține, în acest sens, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 188, art. 190, art. 191 alin. (3) și (6), art. 192 din Legea nr. 95/2006 modificată și completată prin O.U.G. nr. 75/2006, art. 20 alin. (5) din Legea nr. 106 din 25 aprilie 2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat, și ale Ordinului nr. 1419/533 din 21 noiembrie 2006 al Ministerului Sănătății Publice și al Președintelui C.N.A.S.

pentru aprobarea Metodologiei privind condițiile și modalitatea de stingere a obligației de plată a unităților sanitare cu paturi înregistrată la 31 decembrie 2005 care, prevede că, în limita creditelor deschise de către Ministerul Sănătății Publice, casele de asigurări de sănătate virează, în contul unităților sanitare cu paturi, sumele aferente plăților către furnizorii de bunuri și servicii medicale în vederea stingerii respectivelor obligații de plată.

Mai reține instanța de control judiciar că intimata reclamantă a făcut dovada pretențiilor sale întemeiate pe cele două contracte de furnizare de medicamente care conțin și clauze penale de obligare a intimatului pârât la plata de penalități de întârziere pentru neplata la scadență a facturilor emise în perioada septembrie 2004 – august 2005 pentru produsele furnizate, precum și că intimatul pârât a înștiințat pe chemații în garanție în vederea fundamentării rectificării de buget, astfel încât aceștia nu pot invoca necunoașterea situației obligației de plată înregistrată de pârât la 31 decembrie 2005, pentru care aceștia aveau obligația să asigure plata.

Prin decizia nr. 3427 din 18 noiembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, admite recursurile declarate de chemații în garanție împotriva deciziei de mai sus a instanței de apel pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare a apelurilor, reținând că instanța de fond, cu încălcarea prevederilor art. 129 alin. (6), s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv cu privire la o acțiune în daune, iar instanța de apel nu a dat curs obligației sale de a califica juridic exact cererea, calificare în funcție de care urma să verifice condițiile de admisibilitate a cererii de chemare în garanție și să se pronunțe în concret în raport de obiectul cererii, nepronunțarea instanței asupra obiectului cererii stabilit de pârât echivalând cu o nesoluționare în fond a cererii de chemare în garanție și cu o încălcare a principiului disponibilității.

Prin decizia comercială nr. 201 din 14 aprilie 2009, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, admite apelurile chemaților în garanție împotriva sentinței instanței de fond pe care o schimbă în parte în sensul că respinge cererile de chemare în garanție și menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, reținând că, actele normative invocate în cauză de către pârât, respectiv O.U.G. nr. 72/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006, fiind mult ulterioare datei la care s-au încheiat contractele dintre reclamantă și pârât, cererile de chemare în garanție a Ministerului Sănătății Publice și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate au fost greșit admise câtă vreme aceste instituții nu au legitimare procesuală în cauză, obligațiile asumate de pârât neputând fi transferate altor instituții.

Împotriva deciziei de mai sus pârâtul intimat declară recurs prin care, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicită admiterea acestuia și, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru a fi reținut greșit lipsa calității procesuale a chemaților în garanție, iar, în subsidiar, modificarea în parte a deciziei și a sentinței comerciale în sensul respingerii acțiunii formulate ca rămasă fără obiect cu privire la debitul datorat în cuantum de 580.370,11 lei și obligarea chemaților în garanție la plata către recurent a sumei menționate cu titlu de penalități.

În susținerea recursului său recurentul critică instanța de apel pentru a fi interpretat greșit cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul recurent, reținând eronat că respectivii chemați în garanție nu au calitate procesuală în cauză, și pentru a fi pronunțat hotărârea cu greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor Ordinului nr. 1419/2006, ale O.U.G. nr. 154/2005 [alin. (5)] aprobată prin Legea nr. 106/2006 [art. 20 alin. (5)], ale art. 192 din Legea nr. 95/2006 modificat prin art. 1 pct. 17 din O.U.G. nr. 72/2006. Intimații chemați în garanție formulează întâmpinări prin care solicită respingerea recursului ca nefondat. Examinând recursul recurentului pârât prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta este fondat.

Se reține, în acest sens, că în litigiu sunt sume incluse în facturi emise între 20 septembrie 2004 – 8 august 2005, acceptate și neachitate, reprezentând contravaloarea medicamentelor furnizate recurentului de către intimata reclamantă în baza contractelor nr. 6755 din 1 iulie 2004 și nr. 2079 din 17 februarie 2005, pentru care, în aplicarea clauzei penale înscrise la art. 24.2, reclamanta a calculat penalități de întârziere, sume necontestate de către pârâtul recurent, precum și că prin Ordinul nr. 1419/2006 al ministrului sănătății publice și al președintelui C.N.A.S.

, adoptat în temeiul art. 192 alin. (2) și ale art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, s-a aprobat Metodologia privind condițiile și modalitatea de stingere a obligațiilor de plată ale unităților sanitare cu paturi, înregistrate până la data de 31 decembrie 2005 (art. 1), stabilindu-se expres că plata obligațiilor menționate se efectuează din sumele prevăzute în bugetul aprobat al Ministerului Sănătății Publice în cadrul Programului de administrație sanitară și poliției de sănătate, din venituri proprii și, în completare, prin transfer de la bugetul de stat către bugetul Fondului național unic de asigurări de sănătate, după caz (art. 2) și menționându-se că în prima etapă, în limita prevederilor bugetare aprobate se sting, în ordine cronologică obligațiile către furnizorii de medicamente înregistrate în contabilitatea unităților sanitare cu paturi până la data de 31 decembrie 2005 și rămase neachitate până la data de 30 septembrie 2006 (art. 3), categorie în care se încadrează și obligațiile de plată ale recurentului din litigiul de față.

Același Ordin menționează (art. 4) că prevederile sale vor fi aduse la îndeplinire – între altele – de direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății Publice și ale Casei Naționale de Asigurare de Sănătate. Față de dispozițiile evocate se constată că atât Ministerul Sănătății Publice cât și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au fost întemeiat chemați în garanție de către pârâtul recurent, întrucât aceștia aveau obligația alocării în termen a fondurilor bugetare necesare pârâtului ca unitate sanitară cu paturi, care nu și-a achitat obligațiile de plată față de reclamanta furnizoare de medicamente din lipsa sumelor necesare, nealocate de ordonatorul de credite, instanța criticată stabilind deci eronat și netemeinic că intimații chemați în garanție nu au calitate procesuală în cauză.

Se constată, de asemenea, că, întrucât Ordinul menționat se referă la stingerea obligațiilor de plată ale unităților sanitare cu paturi, nu se poate reține că această obligație privește numai stingerea debitului principal și nu și a accesoriului la acesta constând în penalitățile de întârziere, la care pârâtul recurent a fost obligat tocmai pentru că nu a efectuat la timp plata contravalorii medicamentelor furnizate din vina chemaților în garanție care nu i-au alocat sumele necesare în termen util. Astfel fiind, reținându-se că în mod neîntemeiat, cu greșita interpretare a dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și ale Ordinului 1419/2006, instanța de apel a modificat sentința primei instanțe respingând cererea de chemare în garanție a intimaților Ministerul Sănătății Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate stabilind greșit că aceștia nu au legitimare procesuală în cauză, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. decizia recurată urmează a fi casată și cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, care va analiza probele administrate în cauză și va stabili care este suma pe care chemații în garanție urmează a o achita pârâtului inclusiv penalitățile, față de plățile efectuate pe parcursul litigiului.

MOTIVE

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara împotriva deciziei nr. 201 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-06-15
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2343/2011
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: La data de 8 martie 2007, reclamanta SC F.D. SA București l-a chemat în judecată pe pârâtul S.C.J.U. Timișoara, solicitând instanței ca, prin hotărârea c
ÎCCJ 2008-11-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3427/2008
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 11280 din 11 octombrie 2007 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale
ÎCCJ 2010-09-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2740/2010
achitată reclamantei suma de 102.357,57 lei. Diferența de 226.964,10 lei rezultată în urma celor trei verificări a fost recunoscută de pârâtă potrivit adreselor din 27 aprilie 2006 și din 11 octombrie 2006. Deși a fost efectuată procedura c
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84797)
i Timișoara - Secția civilă. În motivarea soluției pronunțate, instanța a indicat că obiectul dedus judecății este o acțiune în pretenții, ce nu se încadrează la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, sit
ÎCCJ 2013-11-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4216/2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 20 noiembrie 2008, Dosar nr. 44339/3/2008, re
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă