ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4408/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4408/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
p
rin sentința nr. 1637
din 17 decembrie 2009, Tribunalul Neamț a admis în parte acțiunea formulată de
reclamanta
SC
P. SRL Târgu Mureș, în contradictoriu cu Spitalul Județean de Urgență Piatra
Neamț pe care l-a obligat să recepționeze produsul „instalație roetgen” achiziționat
prin contractul de furnizare produse din 19 decembrie 2008 și să plătească
reclamantei suma de 178.500 lei, reprezentând contravaloare produs. Instanța a
respins petitul prin care s-au solicitat penalitățile de întârziere.
În considerentele sentinței,
instanța de fond a reținut că prin
contractul de furnizare anterior menționat,
reclamanta s-a obligat să furnizeze pârâtului produse conform comenzilor
lunare, obligații pe care reclamanta le-a onorat, achiziționând produsul ce a
făcut obiectul contractului.
Cu toate acestea,
pârâtul nu a emis comanda, fiind notificat la 9 aprilie 2009 cu executarea
contractului, notificare la care a răspuns cu o propunere de reziliere a
contractului datorată imposibilității financiare de a-l onora, ce nu a fost acceptată
de către reclamantă.
Instanța a constatat
că pârâtul nu și-a respectat obligațiile asumate prin convenție și anume:
emiterea comenzii în cadrul termenului de executare a contractului,
recepționarea produsului în termenul convenit și efectuarea plății.
De asemenea, s-a avut
în vedere că blocajul financiar invocat de pârât nu poate constitui o cauză
imprevizibilă de natură a face imposibilă executarea contractului și că
rezilierea convenției nu poate fi cerută de partea în culpă, reclamanta fiind
îndreptățită la recepționarea și plata produsului.
Față de clauzele
contractuale, privind livrarea și recepționarea s-a apreciat că nu se poate da
eficiență cererii reclamantei de acordare a penalităților de întârziere,
neputându-se aplica prevederea referitoare la „perioada convenită”, în funcție
de care se calculează termenul de curgere a penalităților (art. 10.2), nefiind
îndeplinire prevederile clauzelor privind recepția produselor (cap. 15.4 art. 12
din contract).
Apelul declarat de
reclamantă împotriva sentinței a fost admis prin Decizia nr. 50 din 27 mai 2010
a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,
care a schimbat sentința în parte, în sensul că a admis în poate cererea de
acordare penalităților și în consecință, a dispus obligarea pârâtului la
51.586,5 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 14 iulie
2009 - 29 aprilie 2010.
Celelalte dispoziții
ale sentinței au fost menținute, iar apelul pârâtului declarat împotriva
aceleiași sentințe a fost respins, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor
de judecată de 2.653,25 lei.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța a apreciat că pentru a se putea invoca, de către pârâtă, lipsa
resurselor financiare ca eveniment de forță majoră, situația trebuia să fi fost
imprevizibilă la momentul închirierii contractului și de neînlăturat (art. 2 lit.
1) din contract).
În cauză, instanța a
reținut că încheierea contractului de furnizare produse s-a realizat ca urmare
a derulării procedurii de atribuire a contractelor de achiziții publice conform
dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006, prin angajarea fondurilor bugetare astfel că
la data inițierii procedurii, fondurile corespunzătoare cheltuielilor necesare
achiziționării produsului trebuiau asigurate conform art. 4 și art. 14 din
Legea nr. 500/2002.
S-a avut în vedere
că, fiind prevăzute în bugetul pârâtului fondurile necesare achiziționării
produsului, achizitorul avea obligația efectuării cheltuielilor înscrise și
angajate în bugetul aprobat.
De asemenea, instanța
a considerat că neîndeplinirea obligației contractuale de către pârâtă atrage
obligația la dezdăunări conform art. 10.2 din contract, iar data de la care
acestea încep să curgă se stabilește luând în considerare durata maximă a
contractului (art. 6), respectiv 30 aprilie 2009, la care se adaugă cele 60 de
zile de plată a prețului, termen împlinit la 29 iunie 2009.
În aceeași logică s-a
statuat că momentul de la care reclamanta este îndreptățită la penalități de
întârziere este ulterior împlinirii termenului de 14 zile de la expirarea
perioadei convenite, respectiv 14 iulie 2009, potrivit înțelegerii părților de
la art. 2 lit. j) din contract, cuantumul acestora fiind stabilit la 51.586,5
lei.
Împotriva deciziei,
pârâtul a declarat recurs prin care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 C.
proc. civ., susținând următoarele:
- Motivul real și
independent de voința sa, care a împiedicat executarea contractului de furnizare
îl constituie lipsa fondurilor bănești, datorată de situația dramatică, privind
finanțarea sistemului sanitar ce s-a concretizat în restrângerea operațiunilor
de deschidere de credite bugetare numai pentru plata asigurării drepturilor
salariale și a utilităților unităților sanitare cu paturi.
Recurentul consideră
că, în aceste condiții rezultă clar imposibilitatea financiară, fiind întrunite
condițiile prevăzute la art. 1156 alin. (4) C. civ., situația transmisă și
reclamantei prin adresa din 30 aprilie 2009.
- Referitor la plata penalităților
de întârziere se susține că, la identificarea „perioadei convenite” trebuie să
se aibă în vedere dispozițiile art. 9.2 din contract potrivit cu care
„achizitorul se obligă să plătească prețul produselor în termen de 60 de zile
de la livrarea produselor”, iar în speță – din motive independente de voința
unității sanitare nu s-a putut emite comanda pentru livrarea produsului astfel
că nu s-a împlinit termenul de la care să se poată percepe penalități de
întârziere.
Se apreciază că, în
lipsa condițiilor obiective de a determina momentul livrării produsului și a
neîndeplinirii condițiilor contractuale pentru plata penalităților, cererea
reclamantei este neîntemeiată.
Prin întâmpinarea
depusă la 25 octombrie 2010, intimata
SC P. SRL a solicitat respingerea recursului.
Analizând decizia
atacată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru
următoarele
considerente:
Așa cum a reținut și
instanța apelului, contractul de furnizare produse în litigiu s-a perfectat
conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 ceea ce presupunea, la momentul
declanșării procedurii de achiziție publică, asigurarea fondurilor necesare,
regula impusă de dispozițiile art. 4 și 14 din Legea nr. 500/2002 privind
finanțele publice.
În atare situație, în
care fondurile necesare achiziționării produsului erau sau ar fi trebuit să fie
prevăzute în bugetul pârâtului, acesta nu poate veni, ulterior, să-și motiveze
culpa în neexecutarea contractului pe seama blocajului financiar în care se
află.
Nu poate fi primită
nici susținerea în sensul căreia răspunderea sa contractuală ar putea fi
înlăturată ca urmare a invocării cazului fortuit ori a forței majore pentru că
în ambele situații cazul invocat ar fi trebuit să fie imprevizibil la momentul
încheierii contractului, de neînlăturat și mai mult, lipsa fondurilor bănești
nu poate fi asimilată situațiilor convenite de părți în cuprinsul art. 2 lit.
i) din contract.
- În ce privește
soluția dată petitului privind acordarea penalităților de întârziere,
raționamentul se înscrie într-o logică juridică firească rezultată dintr-o
interpretare corectă a clauzelor contractului.
Astfel, pârâtul își
invocă propria culpă în neîndeplinirea obligației de recepționare a produsului
atunci când invocă aceeași lipsă a fondurilor bănești, fără a avea în vedere că
reclamanta a achiziționat produsul pe care s-a obligat să-l livreze conform
convenției. Astfel neexecutarea obligațiilor contractuale asumate de către
pârâtă atrage incidența dispozițiilor art. 10.2 din contract, instanța,
neîmpărtășind opinia recurentului potrivit cu care nu se poate determina
momentul de la care se datorează penalități de întârziere.
Instanța s-a raportat
în mod corect la durata maximă a contractului (30 aprilie 2009) prevăzută la art.
6 ca dată limită de livrare și recepționare a produsului, dând apoi eficiență art.
9.1 - 9.2 și art. 10.2, privind termenul de 60 zile pentru plata prețului și
trecerea celor 14 zile de la expirarea perioadei convenite.
Prin urmare, față de
considerentele prezentate și în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul formulat de
pârâtul Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, împotriva Deciziei Curții de
Apel Bacău nr. 50 din 27 mai 2010
, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi,
15 decembrie 2010.