ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4408/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: p rin sentința nr. 1637 din 17 decembrie 2009, Tribunalul Neamț a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC P. SRL Târgu Mureș, în contradictoriu cu Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț pe care l-a obligat să recepționeze produsul „instalație roetgen” achiziționat prin contractul de furnizare produse din 19 decembrie 2008 și să plătească reclamantei suma de 178.500 lei, reprezentând contravaloare produs. Instanța a respins petitul prin care s-au solicitat penalitățile de întârziere. În considerentele sentinței, instanța de fond a reținut că prin contractul de furnizare anterior menționat, reclamanta s-a obligat să furnizeze pârâtului produse conform comenzilor lunare, obligații pe care reclamanta le-a onorat, achiziționând produsul ce a făcut obiectul contractului.

Cu toate acestea, pârâtul nu a emis comanda, fiind notificat la 9 aprilie 2009 cu executarea contractului, notificare la care a răspuns cu o propunere de reziliere a contractului datorată imposibilității financiare de a-l onora, ce nu a fost acceptată de către reclamantă. Instanța a constatat că pârâtul nu și-a respectat obligațiile asumate prin convenție și anume: emiterea comenzii în cadrul termenului de executare a contractului, recepționarea produsului în termenul convenit și efectuarea plății. De asemenea, s-a avut în vedere că blocajul financiar invocat de pârât nu poate constitui o cauză imprevizibilă de natură a face imposibilă executarea contractului și că rezilierea convenției nu poate fi cerută de partea în culpă, reclamanta fiind îndreptățită la recepționarea și plata produsului.

Față de clauzele contractuale, privind livrarea și recepționarea s-a apreciat că nu se poate da eficiență cererii reclamantei de acordare a penalităților de întârziere, neputându-se aplica prevederea referitoare la „perioada convenită”, în funcție de care se calculează termenul de curgere a penalităților (art. 10.2), nefiind îndeplinire prevederile clauzelor privind recepția produselor (cap. 15.4 art. 12 din contract).

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost admis prin Decizia nr. 50 din 27 mai 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, care a schimbat sentința în parte, în sensul că a admis în poate cererea de acordare penalităților și în consecință, a dispus obligarea pârâtului la 51.586,5 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 14 iulie 2009 - 29 aprilie 2010. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute, iar apelul pârâtului declarat împotriva aceleiași sentințe a fost respins, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată de 2.653,25 lei. Pentru a se pronunța astfel, instanța a apreciat că pentru a se putea invoca, de către pârâtă, lipsa resurselor financiare ca eveniment de forță majoră, situația trebuia să fi fost imprevizibilă la momentul închirierii contractului și de neînlăturat (art. 2 lit. 1) din contract).

În cauză, instanța a reținut că încheierea contractului de furnizare produse s-a realizat ca urmare a derulării procedurii de atribuire a contractelor de achiziții publice conform dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006, prin angajarea fondurilor bugetare astfel că la data inițierii procedurii, fondurile corespunzătoare cheltuielilor necesare achiziționării produsului trebuiau asigurate conform art. 4 și art. 14 din Legea nr. 500/2002. S-a avut în vedere că, fiind prevăzute în bugetul pârâtului fondurile necesare achiziționării produsului, achizitorul avea obligația efectuării cheltuielilor înscrise și angajate în bugetul aprobat.

De asemenea, instanța a considerat că neîndeplinirea obligației contractuale de către pârâtă atrage obligația la dezdăunări conform art. 10.2 din contract, iar data de la care acestea încep să curgă se stabilește luând în considerare durata maximă a contractului (art. 6), respectiv 30 aprilie 2009, la care se adaugă cele 60 de zile de plată a prețului, termen împlinit la 29 iunie 2009. În aceeași logică s-a statuat că momentul de la care reclamanta este îndreptățită la penalități de întârziere este ulterior împlinirii termenului de 14 zile de la expirarea perioadei convenite, respectiv 14 iulie 2009, potrivit înțelegerii părților de la art. 2 lit. j) din contract, cuantumul acestora fiind stabilit la 51.586,5 lei.

Împotriva deciziei, pârâtul a declarat recurs prin care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susținând următoarele: - Motivul real și independent de voința sa, care a împiedicat executarea contractului de furnizare îl constituie lipsa fondurilor bănești, datorată de situația dramatică, privind finanțarea sistemului sanitar ce s-a concretizat în restrângerea operațiunilor de deschidere de credite bugetare numai pentru plata asigurării drepturilor salariale și a utilităților unităților sanitare cu paturi.

Recurentul consideră că, în aceste condiții rezultă clar imposibilitatea financiară, fiind întrunite condițiile prevăzute la art. 1156 alin. (4) C. civ., situația transmisă și reclamantei prin adresa din 30 aprilie 2009. - Referitor la plata penalităților de întârziere se susține că, la identificarea „perioadei convenite” trebuie să se aibă în vedere dispozițiile art. 9.2 din contract potrivit cu care „achizitorul se obligă să plătească prețul produselor în termen de 60 de zile de la livrarea produselor”, iar în speță – din motive independente de voința unității sanitare nu s-a putut emite comanda pentru livrarea produsului astfel că nu s-a împlinit termenul de la care să se poată percepe penalități de întârziere.

Se apreciază că, în lipsa condițiilor obiective de a determina momentul livrării produsului și a neîndeplinirii condițiilor contractuale pentru plata penalităților, cererea reclamantei este neîntemeiată. Prin întâmpinarea depusă la 25 octombrie 2010, intimata SC P. SRL a solicitat respingerea recursului. Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Așa cum a reținut și instanța apelului, contractul de furnizare produse în litigiu s-a perfectat conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 ceea ce presupunea, la momentul declanșării procedurii de achiziție publică, asigurarea fondurilor necesare, regula impusă de dispozițiile art. 4 și 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

În atare situație, în care fondurile necesare achiziționării produsului erau sau ar fi trebuit să fie prevăzute în bugetul pârâtului, acesta nu poate veni, ulterior, să-și motiveze culpa în neexecutarea contractului pe seama blocajului financiar în care se află. Nu poate fi primită nici susținerea în sensul căreia răspunderea sa contractuală ar putea fi înlăturată ca urmare a invocării cazului fortuit ori a forței majore pentru că în ambele situații cazul invocat ar fi trebuit să fie imprevizibil la momentul încheierii contractului, de neînlăturat și mai mult, lipsa fondurilor bănești nu poate fi asimilată situațiilor convenite de părți în cuprinsul art. 2 lit. i) din contract. - În ce privește soluția dată petitului privind acordarea penalităților de întârziere, raționamentul se înscrie într-o logică juridică firească rezultată dintr-o interpretare corectă a clauzelor contractului.

Astfel, pârâtul își invocă propria culpă în neîndeplinirea obligației de recepționare a produsului atunci când invocă aceeași lipsă a fondurilor bănești, fără a avea în vedere că reclamanta a achiziționat produsul pe care s-a obligat să-l livreze conform convenției. Astfel neexecutarea obligațiilor contractuale asumate de către pârâtă atrage incidența dispozițiilor art. 10.2 din contract, instanța, neîmpărtășind opinia recurentului potrivit cu care nu se poate determina momentul de la care se datorează penalități de întârziere. Instanța s-a raportat în mod corect la durata maximă a contractului (30 aprilie 2009) prevăzută la art. 6 ca dată limită de livrare și recepționare a produsului, dând apoi eficiență art. 9.1 - 9.2 și art. 10.2, privind termenul de 60 zile pentru plata prețului și trecerea celor 14 zile de la expirarea perioadei convenite.

Prin urmare, față de considerentele prezentate și în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de pârâtul Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, împotriva Deciziei Curții de Apel Bacău nr. 50 din 27 mai 2010 , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2010.