ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1258/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1258/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 403 din 8

aprilie 2009 a Tribunalului Comercial Argeș a fost admisă în parte cererea

reclamantei SC A.A. SA Curtea de Argeș iar pârâtul Spitalul Municipal Curtea de

Argeș a fost obligat la plata sumei de 104.268 lei reprezentând majorări de

întârziere datorate pentru plata cu întârziere a contravalorii serviciilor

publice de alimentare cu apă și canalizare furnizate în temeiul contractului

din 27 mai 2003

.

Pentru a hotărî

astfel instanța a avut în vedere cele convenite de părți în art. 8 din contract

- în sensul că neachitarea facturilor în termen de 30 de zile de la data

emiterii lor atrage plata unor majorări de întârziere egale cu cele utilizate

pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, fără însă ca acestea să depășească

cuantumul debitului - împrejurarea că pârâtul a înregistrat întârzieri în plata

facturilor, că prin graficul de eșalonare din 28 iunie 2004 (fila 7 dosar)

pârâtul a recunoscut penalități de întârziere dar într-un cuantum mai mic decât

cel solicitat de reclamantă și care, urmare expertizei efectuate în cauză, prin

calcularea lor la zi, începând cu data convenită de părți în graficul de

eșalonare, însumează 104.268 lei, sumă la care a fost obligat pârâtul.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apeluri ambele părți, criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

Prin Decizia nr. 94

din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a fost admis apelul reclamantei, schimbată în parte

sentința de fond, iar pârâtul a fost obligat și la plata sumei de 71.735,62

lei, fiind astfel admisă în totalitate acțiunea reclamantei, apelul pârâtului

fiind respins, cu obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată din apel în

sumă de 1.346 lei

.

Instanța de apel a

reținut că prin procesul verbal de eșalonare a datoriilor din 28 iunie 2004 a

intervenit o nouă înțelegere între părți, la acea dată pârâtul recunoscând că

avea un sold restant față de reclamantă de 145.583,30 lei, plus 71.735,61 lei

penalități,

stabilindu-se totodată un grafic de eșalonare a plății lor.

Expertul desemnat la

fond a calculat majorările datorate de pârât pe perioada 3 august 2004 și până

la efectuarea expertizei, cu precizarea că pentru fiecare factură în parte

majorările calculate nu au depășit valoarea facturii, stabilind un cuantum

total de 104.268 lei, sumă în care, prin răspunsul la obiecțiunile formulate, a

precizat că nu a inclus și suma de

71.735,61 lei pe care părțile o convenise ca

datorată la 28 iunie 2004, anterior perioadei de la care expertul a avut ca

obiectiv să calculeze majorările (începând cu

3 august 2004).

În consecință

instanța de apel, având în vedere convenția părților din 28 iunie 2004,

expertiza precizată cât și dispozițiile art. 1204 C. civ. a apreciat că pârâtul

datorează și

71.735,61

lei, așa încât, în total, pe perioada 31 decembrie 2002 - martie 2007 pârâtul

datorează, în total, majorări în sumă de 176.728 lei, perioadă pentru care nu a

operat prescripția extinctivă având în vedere recunoașterea pârâtului făcută

prin procesul-verbal de eșalonare din 28 iunie 2004 și

dispozițiile art. 16

alin. (1) lit. a) din Decretul 167/1958.

Cât privește apelul

pârâtului instanța a reținut că curgerea majorărilor de întârziere nu a fost

condiționată nici de emiterea unei facturi pentru acestea, nici de

înregistrarea lor în contabilitate, ci numai de depășirea scadenței.

De asemenea, plata

debitului principal la 15 mai 2007 nu a dus la stingerea daunelor moratorii

care curseseră până la această dată, plata având ca efect doar stoparea

curgerii lor după acest moment.

Cât privește forța

majoră, invocată în apărarea sa de către apelantul pârât în considerarea art. 12

din contract, instanța de apel a reținut că faptele invocate de pârât - lipsa

resurselor financiare și acumularea unor datorii la mai mulți furnizori - nu

prezintă caracterul unor evenimente imprevizibile și insurmontabile, iar

pretinsa îmbunătățire a stării de sănătate a populației trebuie să producă

efecte și în planul cheltuielilor pe care acesta le face.

Exigibilitatea

majorărilor de întârziere a fost apreciată în raport de recunoașterea

pârâtului, de calculul expertizei precum și de

dispozițiile art. 1079 C. civ. și art.

43 C. com., care nu impun pentru curgerea lor o punere în întârziere.

În consecință, s-a

apreciat ca nefondat apelul pârâtului, stabilindu-se totodată că în mod corect

el a fost obligat la fond la plata cheltuielilor de judecată, în speță nefiind

incidente dispozițiile art. 275

C. proc. civ. și fiind obligat totodată

pârâtul să suporte și cheltuielile de judecată efectuate în apel de reclamantă.

Nemulțumit de această

decizie Spitalul Municipal Curtea de Argeș

a declarat recurs solicitând modificarea ei

pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9

C. proc. civ.

În motivarea

recursului recurentul invocă nulitatea absolută a procesului verbal de

eșalonare din 28 iunie 2004 pentru cauză imorală, susținând că acest act a fost

semnat prin constrângere morală, în condițiile în care reclamanta, singurul

furnizor de apă pe plan local, sistase furnizarea apei, fapt ce făcea

imposibilă continuarea activității și punea în pericol viața pacienților.

Împrejurarea că acest

act a fost vizat de C.A.S. Argeș nu are nici o relevanță, deoarece, conform art.

188 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,

spitalele publice au autonomie financiară, iar sursa veniturilor lor o

constituie sumele încasate pentru serviciile medicale prestate în temeiul

contractului de furnizare servicii medicale încheiat anual cu C.A.S.

Mai mult, deși prin

acest proces-verbal au fost eșalonate plăți începând cu iulie 2004 până în

iunie 2005, reclamanta a pretins majorări și pentru viitor iar instanța de apel

a acordat ceea ce nu s-a cerut inițial, reclamanta neprecizând în cererea

introductivă perioada pentru care a calculat majorările solicitate.

De asemenea instanța

de apel a aplicat greșit art. 12 din contract, care îl exonera de răspundere în

caz de forță majoră, el aflându-se într-o astfel de situație în perioada 2004 -

2006 când a avut deficit bugetar și mari datorii la alți furnizori, în

condițiile în care au avut pacienți tot mai puțini.

În final, recurentul

apreciază ca fiind lovită de nulitate clauza penală inserată în contract,

dispozițiile Legii nr. 313/1879 fiind aplicabile și contractelor de prestări

servicii, iar reclamanta făcând confuzie între penalități de întârziere și

majorări de

întârziere, majorări care nici nu au fost înregistrate în contabilitatea

reclamantei și pentru care nici nu s-a emis factură.

Cu privire la

cheltuielile de judecată la care a fost obligat, recurentul apreciază că

instanța a făcut o greșit aplicare a

dispozițiilor art. 275

C. proc. civ.,

deoarece ele nu mai erau datorate în condițiile în care debitul principal a

fost achitat la 15 mai 2007, anterior primei zile de înfățișare.

Prin întâmpinare

intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat

.

Recursul este

nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta:

Anterior analizării

criticilor invocate se impune, în considerarea

dispozițiilor art. 306 alin. (3)

C. proc. civ.,

reîncadrarea acestora în motivele de nelegalitate, invocate global de recurent ca

încadrându-se în motivele de recurs prevăzute de art.

304 pct. 7, 8 și 9

C. proc. civ.

În acest sens Curtea

reține că din criticile invocate nu rezultă motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ., recurentul neinvocând că decizia instanței de apel nu ar

cuprinde motivele pe care se sprijină sau că ar cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii

.

Cât privește

celelalte critici invocate de recurent urmează a fi analizate doar sub aspectul

nelegalităților ce se încadrează strict în motivele de recurs prevăzute de art.

304 pct. 8 și 9

C.

proc. civ., nu și acele aspecte ce vizează netemeinicia deciziei - cum a fi

modul de calcul al majorărilor de întârziere, practica judiciară invocată de

recurent, neînregistrarea sau neemiterea facturilor pentru majorări - aspecte

ce nu mai pot fi cenzurate pe calea recursului.

Astfel, reținând

incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8

C. proc. civ., Curtea

apreciază că

instanța de apel a făcut o corectă interpretare a procesului verbal de

eșalonare a datoriilor încheiate între părți la 28 iunie 2004, act în raport de

care a fost apreciată conduita contractuală și procesuală a recurentului, a

fost stabilită curgerea

majorărilor

de întârziere și apreciat cursul prescripției dreptului material la acțiune.

Deși recurentul a

invocat în recurs nulitatea absolută a acestui proces-verbal de eșalonare

pentru cauză imorală, susținând că a fost restrâns să-l semneze, el nu a adus

nici o probă în susținerea celor invocate în argumentarea acestei nulități, ba,

mai mult, a și executat acest protocol de eșalonare prin plata întregului

debit, în litigiul de față punându-se în discuție doar majorările de întârziere

convenite în art. 8 din contract și solicitate de reclamantă pentru facturile

emise de aceasta în perioada iulie 2004 - martie 2007 (f. 10 - 11 fond) și

achitate cu întârziere de pârât, conform precizărilor reclamantei din 11 iunie

2008 (f. 68 verso, fond).

De asemenea

recurentul a invocat și nulitatea clauzei penale stipulată în art. 8 din

contract, invocând

dispozițiile

Legii nr. 313/1879 și susținând că această lege nu face distincție între

contractele civile și cele comerciale, așa-încât, reclamanta nici n-ar mai fi

putut solicita aceste „majorări” întrucât, începând cu 1 ianuarie 2006,

noțiunea de „dobândă” a fost înlocuită cu sintagma „

majorări de

întârziere”, iar acestea nu se pot cumula cu penalitățile.

Lăsând deoparte

confuziile pe care recurentul le face între noțiunile de dobânzi, penalități și

majorări de întârziere sau susținerea total nejustificată cum că începând cu 1

ianuarie 2006 noțiunea de „dobândă” ar fi fost înlocuită, Curtea apreciază ca

neîntemeiată nulitatea invocată, ea bazându-se pe o interpretare eronată din

partea recurentului a celor stipulate în

Legea nr. 313/1879

.

Or, potrivit art. 1

din acest act normativ, ale cărei norme sunt în vigoare și constituționale -

conform Deciziei Curții Constituționale nr. 524 din 2 decembrie 1997 - clauza

penală este nulă doar în contractele civile de împrumut, caz în care se vor

putea stabili doar dobânzi astfel cum s-a stabilit și prin Decizia nr. XI din

24 octombrie 2005 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,

nu și în contractele comerciale, în care, prin acte normative speciale - a se

vedea Legea nr. 469/2002 - a fost reglementată special stipularea clauzei

penale și s-a prevăzut cumulul penalităților contractuale cu alte

daune-interese, moratorii sau compensatorii (art. 4 alin. (2) din Legea nr. 469/2002).

În consecință Curtea

apreciază că instanța de apel corect a dat eficiență celor convenite de părți

în art. 8 din contract prin care părțile au stipulat majorările datorate în caz

de întârziere în plată și curgerea acestora, precum și modalitatea stabilirii

cuantumului lor.

De asemenea

instanța de apel a

făcut și o corectă interpretare a celor stipulate în art. 12 din contract,

legea părților, referitoare la cazurile de exonerare de răspundere, stabilind

că dificultățile financiare și deficitul bugetar în care s-a aflat recurentul

pârât, care nu a mai primit fonduri suficiente de la C.A.S. Argeș la nivelul

solicitat nu reprezintă evenimente imprevizibile și insurmontabile, deoarece

finanțarea sa are ca principală sursă, după cum a susținut chiar recurentul,

sumele încasate pentru serviciile medicale prestate în baza contractului de

furnizare servicii medicale încheiat anual cu C.A.S.

Or, prestarea unor

servicii medicale pentru un număr de pacienți sub nivelul capacității

spitalului determină - firesc - încasarea unor sume mai mici de către recurent,

dar acest fapt nu se înscrie în evenimentul imprevizibil care să determine

insurmontabilitatea situației, așa încât acesta să poată invoca exonerarea sa

de răspundere față de reclamantă, cu atât mai mult cu cât, în același sens,

recurentul a invocat și datorii mari față de alți furnizori.

În consecință,

criticile recurentului sunt apreciate de Curte ca nefondate, motiv pentru care

recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Spitalul Municipal Curtea de Argeș, împotriva Deciziei nr. 94/A-C

din 7 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială

și contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 aprilie 2010.