ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3546/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta R.A. J.A.C. Iași, prin

acțiunea introductivă, a solicitat instanței să oblige pârâtul, Spitalul Clinic

de Urgență Iași, la plata sumei de 370.686.836 lei, reprezentând penalități de

întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Iași, prin sentința

civilă nr. 1780 din 5 decembrie 2000, a respins acțiunea reclamantei ca

nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, în baza contractului încheiat cu pârâtul,

reclamanta a prestat acestuia servicii de alimentare cu apă potabilă, industrială

și de canalizare a apelor uzate și meteorice, întocmind facturi lunare pentru

încasarea prețului, care au fost achitate cu întârziere.

Că, prin contract, s-a prevăzut

clauză penală și că intimatul obținea surse de finanțare de la buget pentru

plata furnizorilor, fără posibilitatea de a contracta împrumuturi și că, pentru

întârzierea plății, nu se află în culpă.

Curtea de Apel Iași, prin decizia nr.

320 din 2 iulie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă

împotriva hotărârii instanței de fond.

Împotriva menționatei decizii,

reclamanta, R.A. J.A.C. Iași, a declarat recurs, în temeiul art. 304 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în concluzie,

admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și obligarea pârâtului la plata

penalităților de întârziere.

În criticile formulate, recurenta

susține, în esență, că, potrivit art. 15 din contractul de prestări servicii

încheiat cu pârâtul, s-a prevăzut că facturile vor fi achitate în termen de 5

zile de la primirea acestora și că, prin alin. (2) din același articol, s-au

stipulat penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, facturile fiind

scadente la 30 de zile de la înmânare.

Se mai susține că pârâtul nu a făcut

dovada că executarea cu întârziere a obligației de plată s-a datorat faptului

că nu a avut asigurate surse financiare sau acestea au fost alocate cu

întârziere.

Recursul nu este fondat.

Din verificarea actelor și lucrărilor

dosarului se reține că obiectul acțiunii privește plata penalităților pentru

întârzierea în plată a serviciilor prestate de reclamantă.

Astfel, deși instanța de apel a

reținut, în mod corect, situația de fapt, în sensul că, la baza raporturilor

dintre părți, a stat contractul nr. 195 din 3 ianuarie 1995, privind furnizarea

apei potabile și industriale, evacuarea apelor uzate și meteorice, modificat

prin actul adițional nr. 1/1997 și nr. 2/1998, aceasta a făcut o aplicare

greșită a dispozițiilor legale în cauză.

Conform prevederilor actului

adițional nr. 2 (aflat la dosarul de la fond) „întârzierea în achitarea sumelor,

care sunt datorate după expirarea termenului de plată, atrage majorări de 0,2%

pentru fiecare zi de întârziere”, pentru beneficiar, facturile fiind scadente

în 30 de zile de la înmânare.

Reclamanta, R.A. J.A.C. Iași, prin

acțiunea formulată a solicitat instanței să oblige pârâtul, Spitalul Clinic de

Urgență Iași, la plata penalităților de întârziere, în sumă de 370.686.839 lei

și nu la majorări.

Răspunderea sub forma penalităților,

intervine când, în contractul încheiat între părți, s-a stipulat o clauză

penală (art. 1066 C. civ.).

Deoarece clauza penală este o

convenție, răspunderea sub forma penalităților intervine doar dacă părțile au

prevăzut în contract penalitățile ce urmează să fie plătite în cazul neexecutării

obligațiilor.

Omisiunea precizării în clauza

penală a cuantumului penalităților de întârziere atrage respingerea cererii de

acordare a acestora, deoarece prevederile contractuale nu se pot completa cu

alte dispoziții legale.

Deci, forța obligatorie a

contractului în cauză se limitează numai la ceea ce s-a convenit legal, în

sensul prevederilor art. 969 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute

au putere de lege între părțile contractuale, chiar dacă majorările

sancționează tot o întârziere de plată.

Având în vedere considerentele de

mai sus, recursul declarat de reclamantă, împotriva deciziei instanței de apel,

urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta, R.A. J.A.C. Iași, împotriva deciziei nr. 320 din 2 iulie 2001 a

Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 17 septembrie 2003.