ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2118/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2118/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 19 ianuarie 2001, reclamanta Primăria Municipiului Iași, – Citadin – D.S.P.M. Iași a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Clinic Universitar de Urgență S. Iași pentru a fi obligat la plata sumei de 231.372.323 lei preț servicii de salubritate și penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 418 din 12 martie 2001, Tribunalul Iași a admis, în parte, acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 53.161371 lei preț prestații și 12.949.897 lei cheltuieli de judecată, respingând capătul de cerere privind penalitățile de întârziere.
Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 287 din 25 iulie 2001, a admis apelul pârâtului, schimbând, în parte, sentința civilă de mai sus, în sensul că a constatat achitată suma de 53.161.371 lei preț și a obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.757.845 lei aferente sumelor achitate în cursul litigiului, menținând celelalte dispoziții. Împotriva acestei soluții, pârâta a declarat recurs, susținând, în esență, că, deși, a cerut cheltuieli de judecată în apel, în sumă de 1.947.341 lei, greșit nu i-au fost acordate. Recursul pârâtului este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Din examinarea susținerilor pe care pârâtul recurent le face, rezultă că acesta stăruie asupra cererii sale de a-i fi acordate cheltuielile de judecată în apel, întrucât apelul său a fost admis.
Este de reținut că, prin admiterea apelului pârâtului, instanța a constatat că aceasta a achitat prețul prestațiilor datorate reclamantei în cursul judecății litigiului, înlăturând numai obligarea acestuia la plata sumei respective și reținând în sarcina sa cheltuielile de judecată aferente. În această situație, cum pârâta a achitat prețul datorat numai după introducerea acțiunii reclamantei în justiție, potrivit art. 274 C. proc. civ., aflându-se în culpă procesuală, cheltuielile de judecată prilejuite de promovarea apelului său, rămân în sarcina sa. Cu alte cuvinte, cum pârâtul a achitat suma datorată în cursul judecății, nu se poate reține culpa procesuală a reclamantei și obligarea sa la cheltuieli de judecată în apel, cum greșit solicită pârâtul prin recursul de față.
În consecință, recursul pârâtului se privește ca nefondat și va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgențe S. Iași, împotriva deciziei nr. 287 din 25 iunie 2001 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.