ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1370/2020

Ședința publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal la 30 septembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâții Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea și S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se declare nulitatea societății pârâte.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 56 lit. g), coroborat cu art. 16 alin. (1) și cu art. 204 din Legea 31/1990 republicată, cu modificările ulterioare.

La 02 noiembrie 2015 reclamanta a depus cerere de completare a acțiunii, prin care a arătat că solicită și anularea actului constitutiv al S.C. B. S.R.L., că îl cheamă în judecată pe fostul administrator statutar C. și că solicită și citarea lichidatorului judiciar BNP D.. în numele S.C. B. S.R.L.

Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 453 din 23 martie 2013, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Totodată, a respins capătul de cerere privind obligarea celor doi pârâți la plata despăgubirilor ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins capetele de cerere privind constatarea nulității societății și anularea actului constitutiv fără număr și dată, aprobat prin încheierea nr. 15100 din 24 iunie 2008 ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 680/A-C din 17 noiembrie 2016, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin sentința nr. 69/F- C. civ. din 06 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de strămutare formulată de petenta A., a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului Vâlcea și trimiterea dosarului Tribunalului Specializat Argeș spre soluționare.

Prin sentința civilă nr. 899 din 21 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș în dosarul nr. x/2015 s-a respins acțiunea așa cum a fost completată și precizată de către reclamantă, care a fost obligată să plătească pârâtului C. suma de 6.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 673/A-C din 22 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II -a civilă a admis cererea formulată de petenta A., a strămutat dosarul de la Curtea de Apel Pitești la Curtea de Apel Craiova și a constatat că, potrivit art. 145 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în dosarul strămutat este desființată de drept ca efect al admiterii cererii de strămutare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă sub nr. Unic 3429/90/2015*, instanță care, prin decizia nr. 464 din 20 iunie 2019, a anulat apelul ca insuficient timbrat și a obligat-o pe apelantă la plata către intimatul C. a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de apel a reținut că măsurile de ajutor public judiciar, vizând reducerea taxei judiciare de timbru aferente cererii de chemare în judecată de la 9.233,04 RON la 4.616,5 RON și scutirea de plata sumei de 4.616,5 RON (acordate prin încheierea nr. 40 din 01 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, respectiv în reexaminare de Tribunalul Specializat Argeș prin încheierea din 19 octombrie 2017) au fost adoptate numai în ceea ce privește etapa soluționării cauzei în primă instanță.

În consecință, s-a pus în vedere apelantei, prin adresa emisă pentru termenul din 09 mai 2019, precum și prin citația emisă pentru termenul de judecată din 06 iunie 2019 (conform dovezilor existente la filele nr. x și 278 din dosar), să achite diferența de taxă judiciară de timbru în valoare de 4.616,5 RON și, totodată, i s-a comunicat faptul că, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, ajutorul public pentru exercitarea căii de atac se poate acorda în urma unei noi cereri.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În motivare, a evocat dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare și extraordinare, împotriva hotărârii judecătorești prin care a fost soluționată o acțiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru.

Totodată, recurenta a arătat că soluția instanței de apel contravine dispozițiilor deciziei nr. 55 din 03 iulie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2017, în care s-a stabilit că de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în calea de atac beneficiază numai reclamantul care a fost scutit în primă instanță de obligația timbrajului.

În acest sens, a arătat că, într-adevăr, pentru soluționarea acțiunii a fost stabilită în sarcina sa obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru în sumă de 9.233,04 RON, însă prima instanță i-a acordat ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

Așa fiind, potrivit dispozițiilor art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 și apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

În opinia recurentei, în mod nelegal a reținut curtea de apel că acordarea ajutorului public judiciar a vizat doar etapa soluționării cauzei în primă instanță, încălcând astfel dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 18 septembrie 2019, intimatul C. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în susținerea căreia a arătat că recurenta avea deschisă calea reexaminării taxei judiciare de timbru, iar nu a recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondată a căii de atac.

La 27 septembrie 2019, intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

La 30 octombrie 2019, recurenta a răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul C..

S-a întocmit în cauză raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 februarie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Recurenta a depus punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 8 aprilie 2020 a fost admis în principiu recursul, constatându-se suspendarea de plin drept a judecății, în temeiul art. 42 alin. (6) Capitolul V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020.

Judecarea cauzei a fost reluată, stabilindu-se termen pentru dezbateri în ședință publică pentru termenul din 15 iulie 2020.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Înalta Curte reiterează faptul că excepția inadmisibilității a fost calificată la termenul din 15 iulie 2020 drept apărare de fond, astfel cum s-a consemnat în practicaua prezentei decizii, întrucât admisibilitatea căii de atac se cenzurează din perspectiva recunoașterii prin lege a respectivei căi de atac, astfel cum prevăd dispozițiile art. 129 din Constituția României și dispozițiile art. 457 C. proc. civ. or, în speță s-a apreciat că recurenta-reclamantă are deschisă calea de atac a recursului.

Apărarea invocată de către intimat vizează posibilitatea pe care o are recurenta-reclamantă de a critica modul de aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013 pe calea recursului în condițiile în care avea deschisă în apel calea de atac specifică a reexaminării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, de care recurenta-reclamantă nu a uzat.

Pentru dezlegarea acestei probleme de drept, Înalta Curte reține că recurenta a invocat, în susținerea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., greșita aplicare a dispozițiilor art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Prealabil, instanța supremă face mențiunea că dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013 nu sunt norme de drept material, ci de drept procesual, întrucât reglementează o condiție de formă extrinsecă pe care trebuie să o îndeplinească cererile de chemare în judecată și cele pentru exercitarea căilor de atac, astfel că toate criticile încadrate în acest motiv de recurs vor fi analizate nu subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cum a solicitat recurenta-reclamantă, ci din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., așa cum s-a propus și prin raport.

Privitor la posibilitatea de a critica pe calea apelului sau a recursului caracterul timbrabil sau nu al cererii ori modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru impuse în sarcina părții trebuie evocată decizia nr. 7/2014, publicată în Monitorul Oficial ala României - Partea I nr. 137 din 24 februarie 2015, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a decis că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului".

S-a reținut în argumentarea acestei soluții că " prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, conferă părții în sarcina căreia s-a stabilit obligația de timbrare o procedură clară, precisă și previzibilă de contestare a modului de stabilire a taxei de timbru sub aspectul caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată.

Reexaminarea privește, potrivit textului legal menționat, «modul de stabilire a taxei judiciare de timbru», ca operațiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acțiunii sau a cererii deduse judecății în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidențe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situația în care se stabilește că acțiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acțiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

În lipsa unei dispoziții legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru și având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează «modul de stabilire a taxei judiciare de timbru», nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării."

Privitor la posibilitatea ca partea să aducă, în calea de atac, critici referitoare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, s-a reținut expres în decizia evocată că "limitarea posibilității părții în sarcina căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru de a contesta caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv prin intermediul cererii de reexaminare nu încalcă dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. Această cale de atac permite părții în sarcina căreia s-a impus obligația de timbrare să supună contestația sa unei instanțe imparțiale și independente, care nu trebuie să funcționeze neapărat la nivelul unei jurisdicții superioare celei care a stabilit taxa de timbru contestată, având în vedere că art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicție."

Înalta Curte apreciază că decizia nr. 7/2014, dată în interesul legii, deși face referire la dispozițiile art. 18 din Legea nr. 146/1997, continuă să își producă efectele, întrucât O.U.G. nr. 80/2013 reia vechea reglementare în art. 39 privind cererea de reexaminare, fiind pe deplin incidente dispozițiile art. 518 C. proc. civ.

Conchizând, instanța supremă apreciază apărarea formulată de către intimatul-pârât ca întemeiată, reținând că toate argumentele referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, în acord cu art. 6 din C.E.D.O. puteau fi deduse judecății instanței de apel pe calea reexaminării prevăzute de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, acestea neputând fi primite pe calea recursului de față.

Având în vedere considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A..

Față de prevederile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată, ca parte care a pierdut procesul, la plata către intimatul-pârât C. a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial, potrivit dovezii de la dosarului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 464 din 20 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata către intimatul-pârât C. a sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iulie 2020.