ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1262/2021

Ședința publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2018 la 12 martie 2018 pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâții S.C. B. S.R.L., reprezentată prin administrator special C. și prin lichidator judiciar C.I.I. D. și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor S.C. B. S.R.L. din 6 iulie 2010, a actului constitutiv al societății din aceeași dată, a rezoluției Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov nr. 11332 din 11 august 2010, precum și a tuturor actelor subsecvente perfectate după această dată. De asemenea, a solicitat repunerea părților în situația anterioară perfectării actelor încheiate în numele debitoarei la 6 iulie 2010.

Prin încheierea de ședință din 4 septembrie 2018 s-a admis excepția necompetenței funcționale a completului inițial învestit și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea completului specializat, învestit cu soluționarea dosarului de insolvență nr. 1802/114/2014.

Prin sentința nr. 220 din 30 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov și excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L.. A respins acțiunea și a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâta S.C. B. S.R.L. a sumei de 2.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte cererea și a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 6 iulie 2010, a actului constitutiv al S.C. B. S.R.L. din aceeași dată, precum și a rezoluției Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov nr. 11332 din 11 august 2010, cu consecința repunerii părților în situația anterioară. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând păstrarea dispozitivului deciziei, așa cum a fost formulat la alin. (1), înlăturarea alin. (2) și (3) ale dispozitivului, ca fiind străine de restul dispozitivului, precum și a alin. (10), (12), (13) și (15) din considerentele deciziei atacate.

Cu privire la scopul demersului său judiciar, recurenta a arătat că, numai ca urmare a admiterii recursului cererile sale privind dreptul de moștenire vor fi analizate și soluționate în mod corect de judecătorul-sindic și de instanțele de control judiciar. A apreciat autoarea căii de atac că, în caz contrar, toate cererile sale vor fi respinse cu motivarea că a achiesat tacit la considerentele deciziei atacate, conform cărora nu are calitate procesuală activă în cadrul procedurii insolvenței debitoarei S.C. B. S.R.L., invocându-se autoritatea de lucru judecat.

În motivarea recursului, autoarea căii de atac a susținut, în esență, că instanța nu a fost învestită să se pronunțe cu privire la calitatea de asociat a minorei A., iar cele reținute, în sensul că a dobândit calitatea de asociat în baza certificatului de moștenitor, sunt eronate, atât timp cât din acest act juridic reiese doar calitatea sa de moștenitor al părților sociale și nu și-a exercitat dreptul de opțiune cu privire la obținerea contravalorii în bani a părților sociale sau a calității de asociat.

A subliniat recurenta că, prin alin. (1) și (4) din dispozitivul deciziei atacate, instanța de apel a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 6 iulie 2010, a actului constitutiv al S.C. B. S.R.L. din aceeași dată, precum și a rezoluției Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov nr. 11332 din 11 august 2010 (prin care în mod nelegal i-a fost conferită calitatea de asociat), cu consecința repunerii părților în situația anterioară, iar, pe de altă parte, instanța a reținut în mod eronat că a dobândit calitatea de asociat în baza certificatului de moștenitor.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 C. proc. civ.

La 31 august 2020, intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Părțile nu și-au exprimat acordul ca, în ipoteza în care este admisibil în principiu, recursul să fie soluționat de completul de filtru.

La 23 noiembrie 2020, recurenta a formulat o cerere de renunțare la judecata recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților, care nu au înțeles să formuleze un punct de vedere la raport.

Deși la dosar s-a depus cerere prin care recurenta solicită să se ia act că renunță la judecata recursului declarat, instanța supremă nu va da eficiență acestei cereri, care, în accepțiunea art. 463-464 C. proc. civ., trebuie calificată drept achiesare la decizia pronunțată de instanța de apel, având în vedere că declarația depusă este dată prin înscris sub semnătură privată, iar dispozițiile art. 464 alin. (2) C. proc. civ. impun pentru achiesarea expresă forma autentică a actului, formă care în cauză lipsește.

În condițiile date, Înalta Curte va lua în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilitatea prezentei căi de atac, propusă prin raport, asupra căreia reține următoarele:

Recursul are ca obiect decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă într-o cerere vizând constatarea nulității unei hotărâri a adunării generale a acționarilor, decizie care poartă mențiunea "definitivă".

Instanța supremă reține că, prin încheierea din 4 septembrie 2018, pronunțată de completul S3 al Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2018, instanța, invocând din oficiu excepția necompetenței funcționale a completului, a reținut că este învestită cu o cerere aferentă procedurii de insolvență, așa încât competența funcțională de soluționare revine completului specializat pe rolul căruia se află dosarul de insolvență nr. 1802/114/2014, în temeiul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Cauza a fost înregistrată pe rolul completului specializat C5 din cadrul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018*.

Astfel învestită, luând în analiză cu prioritate, la termenul din 18 februarie 2019, excepția necompetenței materiale a completului C5, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L., instanța, anume judecătorul-sindic, a respins excepția necompetenței funcționale a completului S5.

Totodată, instanța supremă constată că problema competenței nu a format obiectul criticilor în apel, prin urmare competența a fost stabilită în mod definitiv în favoarea judecătorului-sindic prin încheierea din 18 februarie 2019 a Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

În contextul dat, Înalta Curte reține că obiectul judecății îl constituie o cerere conexă, aferentă procedurii insolvenței în dosarul nr. x/2014, dosar de insolvență a cărui dată inițială este 6 iunie 2014, cerere apreciată în mod definitiv ca fiind de competența judecătorului-sindic, motiv pentru care stabilește că acțiunea este guvernată de dispozițiile Legii nr. 85/2006 în conformitate cu dispozițiile art. 343 din Legea nr. 85/2014, iar Legea nr. 85/2006 se completează, potrivit art. 149, în măsura compatibilității, cu dispozițiile C. proc. civ.

Dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 prevăd că "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel", iar în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (1) din același act normativ "curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive", textele legale citate fiind cele în forma în vigoare la data introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei S.C. B. S.R.L. - 6 iunie 2014.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea 2/2013, cu referire la art. 483 alin. (2), teza finală din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului".

Nu în ultimul rând, instanța supremă are în vedere și împrejurarea că, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive … hotărârile date în apel, fără drept de recurs" și că, în baza alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Din coroborarea dispozițiilor evocate rezultă indubitabil că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, așa cum în mod judicios s-a consemnat în dispozitivul acesteia, astfel că ea nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs nici din această perspectivă, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse și având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 39 din 29 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2021.