ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2274/2021

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra excepției lipsei de interes a recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

De asemenea, reclamanții au solicitat cheltuieli de judecată.

În drept, au invocat dispozițiile art. 133 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 997 și urm. C. proc. civ., Legea nr. 31/1990, Legea nr. 85/2014, Legea nr. 24/2017 și Regulamentul nr. 5/2018.

Prin încheierea din 26 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a amânat pronunțarea la data de 27.02.2020, având nevoie de timp pentru a delibera.

Prin sentința civilă nr. 38 din 28 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, s-a luat act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantul C., s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a reclamanților invocată de pârâta D. S.A. prin administrator special F. și s-a respins cererea, astfel cum a fost precizată.

Totodată, s-a respins cererea de intervenție accesorie în interesul reclamanților, formulată de G. S.R.L. și s-a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei D. S.A. prin administrator special F. și administrator judiciar, formulată de H. S.A.

Împotriva aceleiași hotărâri a formulat apel incident creditoarea K. S.R.L., prin administrator special F..

Prin încheierea din 28 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtei D. S.A., formulată de L..

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs L., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2017/a102.1, la data de 15 iunie 2020.

Prin încheierea din 16 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, s-a constatat suspendarea de drept a judecății cauzei până la soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului formulat împotriva încheierii din data de 28 mai 2020, potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. civ., în vigoare la data deschiderii procedurii insolvenței.

Recurenții au arătat că, în mod greșit, a dispus instanța de apel suspendarea de drept a judecății cauzei până la soluționarea recursului formulat împotriva încheierii din data de 28 mai 2020 privind respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție accesorie.

Astfel, au susținut recurenții, contrar celor reținute de instanța de apel, că legea aplicabilă soluționării cererii de intervenție accesorie este cea care guvernează procesul în cadrul căruia a fost formulată, respectiv C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, în vigoare la data înregistrării cererii introductive ce formează obiectul dosarului nr. x/2017

Recurenții au precizat că potrivit art. 64 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, încheierea de admitere în principiu nu se poate ataca decât odată cu fondul, prin urmare soluția privind suspendarea judecății cauzei până la soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului formulat împotriva încheierii din data de 28 mai 2020, este eronată.

Potrivit recurenților, cauza având ca obiect suspendarea efectelor hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor D. S.A. din data de 10.06.2019, nu poate fi calificat drept un dosar intermediar procedurii de insolvență pentru a fi înregistrat ca dosar asociat în cadrul insolvenței, întrucât procedura este una distinctă atât din perspectiva obiectului cât și din perspectiva efectelor soluționării prezentului dosar.

Recurenții au invocat dispozițiile art. 55 din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora, în vederea numirii administratorului special, adunarea generală a acționarilor funcționează după regulile aplicabile potrivit dreptului comun și art. 45 din Legea 85/2014, care nu prevede printre atribuțiile judecătorului sindic și pe cea de control a deciziilor asociaților sau acționarilor.

Prin urmare, au susținut recurenții că în mod greșit s-a pronunțat instanța de apel în sensul aplicării dispozițiilor procedurale existente la data deschiderii procedurii insolvenței D. S.A. atât timp cât acesta este un dosar distinct de dosarul de insolvență al debitoarei D. S.A.

De asemenea, recurenții apreciază că instituția suspendării nu este compatibilă cu procedura de soluționare a cererii privind emiterea unei ordonanțe președințiale prevăzută de art. 999 alin. (3) C. proc. civ.

La 22 octombrie 2020, intimata I. S.R.L., prin administrator special J., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului și casarea încheierii recurate în sensul respingerii cererii de suspendare ca inadmisibilă.

La 14 octombrie 2020, intimata D. S.A. prin administrator special F. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

La 26 octombrie 2020, intimata E. SPRL, administrator judiciar al societății D. S.A., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 aprilie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 5 iulie 2021, Înalta Curte constatând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 493 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., a dispus amânarea cauzei la 14 septembrie 2021, în complet de filtru.

Prin încheierea din 14 septembrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamanți împotriva încheierii din 16 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a prorogat discutarea excepției lipsei de interes și a stabilit termen de judecată la data de 02 noiembrie 2021.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția lipsei de interes a cererii de recurs și a reținut următoarele:

Dispozițiile art. 32 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula potrivit căreia orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia are capacitate și calitate procesuală, formulează o pretenție și justifică un interes.

Aceste condiții trebuie îndeplinite nu numai la declanșarea acțiunii civile prin sesizarea instanței cu cererea de chemare în judecată, ci și pentru punerea în mișcare a oricăreia dintre formele procesuale ce intră în conținutul acțiunii, excepției, căii de atac sau procedurii de executare silită.

Prin urmare, partea care promovează căile de atac este obligată să respecte atât condițiile generale de exercitare a acțiunii cât și condițiile specifice căilor de atac.

Astfel, interesul reprezintă una dintre condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune și constă în folosul practic material sau moral urmărit pentru a se justifica punerea în mișcare și soluționarea procedurii judiciare.

Potrivit art. 33 teza I C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea căii de atac, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii în procedura specifică.

De asemenea, conform art. 458 C. proc. civ. "Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes (…)".

În cauză, la 23 iunie 2020 reclamanții au formulat recurs împotriva încheierii din 16 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, prin care s-a constatat suspendarea de drept a judecății apelului până la soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului formulat împotriva încheierii din data de 28 mai 2020, pronunțată de aceeași instanță, privind respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție accesorie.

Înalta Curte constată că, ulterior promovării recursului, la 4 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 214, pronunțată în dosarul nr. x/2017.1, a soluționat recursul formulat împotriva încheierii din data de 28 mai 2020, fiind casată încheierea și trimisă cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenții nu mai au interes în susținerea căii extraordinare de atac formulate având în vedere că motivul pentru care a fost suspendată judecata apelului prin încheierea din 16 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, nu mai susbzistă, fiind soluționat recursul declarat împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție accesorie.

În consecință, cererea de recurs promovată de recurenți a rămas lipsită de interes, demersul procesual, inițial justificat, a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte raportat la dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva încheierii din 16 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, ca lipsit de interes.

Referitor la cererea intimatei-pârâte D. S.A. privind obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva încheierii din 16 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, ca lipsit de interes.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-pârâtă D. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2021.