ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1008/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 4 mai 2018 sub nr. x/2017/a33, contestatorul A., în calitate de creditor în dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Buzău, având ca obiect insolvența debitoarei S.C. B. S.A., a formulat acțiune în anulare a hotărârii adunării generale a acționarilor S.C. B. S.A. din data de 3 mai 2018, prin care a solicitat să se constate, în baza art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nulitatea absolută a acestei hotărâri.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 4 mai 2018 sub nr. x/2017/a34, S.C. B. S.A. în insolvență, reprezentată legal prin administrator special, a formulat acțiune în anulare a hotărârii adunării generale a acționarilor S.C. B. S.A. din data de 3 mai 2018, solicitând să se constate, în baza art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a acționarilor.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 9 mai 2018 sub nr. x/2017/a36, contestatorul C., în calitate de acționar al debitoarei S.C. B. S.A., având deschisă procedura insolvenței în dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Buzău și în contradictoriu cu aceasta, a formulat acțiune în anulare a hotărârii adunării generale ordinare a acționarilor S.C. B. S.A. din data de 3 mai 2018, prin care a solicitat să se constate, în baza art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a acționarilor.

Prin încheierea de ședință din data de 20 iunie 2018, pronunțată în dosarul numărul x/2017, în temeiul prevederilor art. 139 C. proc. civ., coroborat cu art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, instanța a admis excepția conexării dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2017.

De asemenea, prin încheierea de ședință din data de 20 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, în temeiul prevederilor art. 139 C. proc. civ., coroborat cu art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, instanța a admis excepția conexării dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2017.

Prin sentința nr. 510 din 28 decembrie 2018, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al debitoarei S.C. B. S.A. a lui A., invocată de debitoare prin administrator special D. și a anulat cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant. A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A., invocată de debitoare prin administrator judiciar și special, și a respins cererea reclamantului A., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. A respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C., invocată de debitoare prin administrator judiciar și special și excepția lipsei de interes a reclamantului C., invocată de debitoare prin administrator special. A admis cererea formulată de reclamantul C. în cauzele conexe, având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii adunării generale a acționarilor B. S.A. din data de 3.05.2018 și a dispus anularea acestei hotărâri.

Prin sentința nr. 22 din 17 ianuarie 2019, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamantului A. pentru S.C. B. S.A., invocată de această societate, prin D.. A anulat cererea formulată de A., în calitate de administrator al S.C. B. S.A., ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant. A respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a reclamantului C. în formularea cererii. A respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii, invocată de S.C. B. S.A., prin D.. A respins ca neîntemeiată cererea de completare a sentinței nr. 510 din 28 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2017, formulată de reclamantul C. în cadrul cererii formulate de A., în calitate de administrator special al debitoarei S.C. B. S.A. și C., în calitate de acționar al debitoarei.

Prin decizia nr. 320 din 26 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a luat act de renunțarea la cererea de intervenție accesorie de către E. și de faptul că noul administrator judiciar al S.C. B. S.A . - F.., nu își însușește apelul formulat de către fostul administrator judiciar G.., și a respins acest apel declarat împotriva încheierii din data de 21 noiembrie 2018 și a sentinței civile nr. 510 din data de 28 decembrie 2018, ambele pronunțate de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Instanța a luat act de renunțarea actualului administrator special E., la judecata apelului principal promovat de către S.C. B. S.A., prin fostul administrator special D., împotriva sentinței nr. 510 din data de 28 decembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de achiesarea acestei apelante la sentința primei instanțe.

În temeiul art. 472 alin. (2) C. proc. civ., s-a constatat ca rămas fără efect apelul incident formulat de către apelantul C., împotriva sentinței nr. 510 din data de 28 decembrie 2018, completată prin încheierea din 9 ianuarie 2019, ambele pronunțate de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A fost respinsă cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelanta H. S.R.L. - în insolvență, prin administrator special D., ca neîntemeiată.

A fost admisă excepția tardivității apelului formulat de apelanta H. S.R.L., - în insolvență, prin administrator special D., excepție invocată de E., administratorul special al debitoarei S.C. B. S.A., în ședință publică.

A fost respins ca tardiv acest apel declarat împotriva sentinței nr. 510 din data de 28 decembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii, recurentul D. - administrator special al societății H. S.R.L. - în faliment a declarat recurs.

Un prim motiv de recurs invocat de recurent vizează faptul că hotărârea nu cuprinde o motivare în raport de situația din dosar, de susținerile părților și probele din dosar, asupra cărora instanța nu s-a pronunțat.

Recurentul arată că instanța nu a motivat soluția dispusă, fiind, astfel, încălcate prevederile art. 5 C. proc. civ. și, implicit, dreptul părții la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 C.E.D.O.

Un alt motiv de recurs invocat este reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, recurentul consideră că, raportat la situația de fapt prezentată, la actele și lucrările dosarului, la gradul de complexitate al cauzei și implicațiile asupra atâtor participanți, durata procesului, instanța de apel în mod nelegal a luat act de renunțarea actualului administrator special E. la apelul declarat de debitoarea B. S.A. prin administratorul special de la acel moment - D., apreciind ca fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 464 alin. (2) C. proc. civ., asupra cărora s-a pronunțat, însă, trunchiat, omițând că administratorul societății este un mandatar al acționarilor, astfel încât, în baza acelorași dispoziții legale invocate, acesta nu putea acționa decât în baza unei procuri speciale.

În consecință, potrivit recurentului, instanța de apel nu putea lua act de achiesarea la hotărârea primei instanțe și de renunțarea la apelul promovat anterior de debitoare, cu atât mai mult cu cât, acționarul majoritar ai debitoarei, S.C. H. S.R.L., prin reprezentantul convențional, a arătat, în ședință publică, că nu este de acord cu renunțarea la apel și nu a acordat un mandat în acest sens administratorului B. S.A. Ca atare, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 464 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul menționează și că natura raporturilor juridice dintre administratorul special și, după caz, debitorul supus procedurii insolvenței sau acționarii săi este specifică mandatului, însuși legiuitorul, prin alin. (1) al art. 18 din legea insolvenței (art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014), făcând referire la mandatul administratorului special.

Potrivit recurentului, în speță, conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014, administratorul special reprezintă interesele debitoarei și ale acționarilor în procedură, acesta nu acționează în nume propriu și nu poate manifesta în justiție acte de voință proprii. Administratorul special nu poate face acte juridice în afara voinței societare, și cu atât mai puțin acte ce depășesc sfera intereselor debitoarei și ale acționarilor pentru care nu numai acționarii l-au mandatat, ci însuși legiuitorul, acestea fiind lovite de nulitate absolută.

În cauză, potrivit recurentului, manifestarea de voință a actualului administrator special E. este proprie acestuia și nu debitoarei și acționarilor, fiind contrară intereselor acestora și dispozițiilor Legii nr. 85/2014.

Recurentul afirmă, de asemenea, că la acel moment, nu erau înscrise la O.R.C. mențiunile privind schimbarea administratorului special al S.C. B. S.A, procesul-verbal al A.G.E.A. din 10.06.2019 nefiind opozabil terților, nici nu producea efecte la acel moment, astfel încât instanța de apel nu putea lua act de faptul că debitoarea este reprezentată prin E..

Pe de altă parte, recurentul invocă faptul că numirea lui E. s-a realizat cu fraudarea legii și în baza unui act nul, hotărârea A.G.E.A. de numire a acestuia fiind contestată în dosarul asociat al0l, iar în dosarul asociat al02 este înregistrată cererea de suspendare a executării hotărârii A.G.E.A. din 10.06.2019 în temeiul art. 133 Legea nr. 31/1990, în raport de care în acest dosar s-a solicitat în apel amânarea cauzei/amânarea pronunțării până după soluționarea cererii de suspendare a executării hotărârii A.G.E.A., asupra căreia instanța de apel nu s-a pronunțat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. B. S.A. - societate în insolvență - prin administrator special E., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, a lipsei de interes, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea excepției inadmisibilității, intimata arată că, judecând cauza care a făcut obiectul dosarului asociat a33, curtea de apel, în baza art. 463 C. proc. civ. a luat act de renunțarea actualului administrator special E. la judecata apelului principal promovat de S.C. B. S.A., prin fostul administrator special - D. și de achiesarea la hotărârea primei instanțe.

Întrucât în cauză nu a fost făcută o renunțare la judecată în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., ci o achiesare la hotărârea fondului, iar art. 463 C. proc. civ. nu prevede calea de atac a recursului, intimata apreciază ca fiind inadmisibil recursul declarat.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a recurentului în formularea prezentului recurs, intimata arată că recurentul reprezintă o altă parte decât cea care a declarat apelul originar și pentru care s-a renunțat la apel, respectiv s-a achiesat la hotărârea fondului.

Astfel, renunțarea la apel și achiesarea s-au făcut în numele societății comerciale B. S.A., în timp ce recurentul, criticând renunțarea la judecată, exprimă interesele S.C. H. S.R.L. - societate în faliment, care nu a avut calitatea de apelant.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru, prin încheierea din data de 4 noiembrie 2020, a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza excepția inadmisibilității recursului declarat de recurentul D., excepție invocată prin întâmpinare de către intimata B. S.A.- societate în insolvență, excepție ce urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ale drepului procesual civil român este principiul disponibilității, definit ca prerogativă conferită persoanelor fizice sau juridice de către legea procesuală, de a sesiza o autoritate judiciară, de a dispune de obiectul procesului sau de a valorifica ori nu mijloacele de apărare instituite de lege. Principiul disponibilității include și prerogativa părților de a exercita sau nu căile de atac prevăzute de lege, de a renunța la judecata procesului sau la însuși dreptul pretins ori de a renunța la judecata căii de atac deja declarate. În procesul civil, mecanismul procesual prin intermediul căruia principiul disponibilității devine efectiv este reprezentat de ansamblul actelor procesuale prin intermediul cărora părțile interesate îți manifestă dreptul de dispoziție, astfel cum rezultă din norma inclusă în articolul 9 din C. proc. civ.

În ceea ce privește renunțarea părții interesate la exercitarea drepturilor sale, legiuitorul român face o distincție clară între renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată, renunțarea la însuși dreptul pretins și, respectiv, renunțarea la exercitarea căilor de atac. Această distincție este enunțată cu titlul general în dispozițiile art. 9 alin. (3) din C. proc. civ., astfel:

"În condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege".

Din enumerarea actelor procesuale de dispoziție făcută de norma generală inclusă în art. 9 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că acestea pot fi acte de desesizare - renunțarea la judecată și la dreptul pretins, acte de achiesare -achiesarea la hotărârea pronunțată prin renunțarea la declararea căii de atac sau renunțarea la însăși calea de atac deja declarată, respectiv, acte de tranzacționare - tranzacția judiciară. Dată fiind natura juridică distinctă a acestor trei categorii de acte procesuale de dispoziție, regimul juridic al acestora este de asemenea diferit, fiecare categorie beneficiind de o reglementare proprie în cadrul C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că legiuitorul român a înțeles să reglementeze renunțarea la judecată în art. 406-407 C. proc. civ., renunțarea la însuși dreptul pretins în art. 408 C. proc. civ. și achiesarea la hotărârea pronunțată în art. 463-464 C. proc. civ., făcând o distincție clară între regimul juridic aplicabil fiecărui act procesual de dispoziție în parte. Această diferență de regim juridic aplicabil, inclusiv sub aspectul posibilității exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești ce constată astfel de acte procesuale de dispoziție, este dată, între altele, de condiționarea acestor acte de voința celorlalte părți implicate în proces. Astfel, dacă pentru renunțarea la judecată după primul termen de judecată este necesar acordul părții adverse, conform art. 406 C. proc. civ., pentru achiesarea la hotărârea pronunțată sau retragerea căii de atac, un atare acord nu este necesar în ipoteza în care achiesarea este necondiționată, întrucât reprezintă o acceptare ca validă a unei situații procesuale nefavorabile de către partea care a pierdut procesul, renunțând la dreptul de a mai utiliza căile de atac prevăzute de lege. Reflexia procesuală a acestei condiționări este posibilitatea de a contesta hotărârea prin care se constată un atare act procedural de dispoziție.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu toate actele procesuale de dispoziție pot fi verificate de către instanța ierarhic superioară, întrucât produc efecte definitive încă de la întocmirea lor, neputând fi cenzurate din punct de vedere al legalității acestora. Un atare act de dispoziție este achiesarea necondiționată la hotărârea pronunțată, instituție juridică reglementată de dispozițiile art. 463-464 C. proc. civ.. Hotărârea judecătorească prin care se ia act de renunțare la judecata apelului prin achiesare necondiționată -cazul în speță - nu mai este supusă niciunei căi de atac, întrucât actul necondiționat de achiesare conferă caracter definitiv hotărârii la care se achiesează prin simpla declarare în fața instanței, în condițiile reglementate de art. 463-464 C. proc. civ.. Actul procesual al achiesării necondiționate la hotărârea atacată prin renunțarea la calea de atac nu poate fi confundat cu renunțarea la judecată, act procesual de dispoziție reglementat de dispozițiile art. 406 C. proc. civ., a cărui constatare este supusă verificării sub aspectul legalității, instanței ierarhic superioare, cu excepția renunțării la judecată făcută în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în speță, instanța de apel a luat act de renunțarea la judecata căii de atac a apelului prin achiesare, făcută de către apelanta-debitoare B. S.A. prin administrator special E., această dispoziție a instanței fiind atacată prin prezentul recurs de către recurentul D., în calitate de administrator special al H. S.R.L., recursul cuprinzând critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 punctele 5, 6 și 8 C. proc. civ., cu privire la legalitatea actului de renunțare la calea de atac a apelului.

Întrucât un atare act de dispoziție nu poate fi contestat în fața instanței ierarhic superioare, potrivit argumentelor arătate în precedent, hotărârea instanței de apel devenind definitivă prin simpla manifestare de voință a părții interesate în sensul acceptării soluției instanței de fond, manifestare de voință făcută în fața curții de apel prin reprezentant legal, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 246 alin. (1), raportat la art. 247 și 248 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 463 și 464 C. proc. civ., precum și principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, va admite excepția inadmisibilității prezentului recurs și, în consecință, va respinge recursul declarat ca inadmisibil.

Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu se mai impune analizarea excepției lipsei de interes invocată de pârâta B. S.A. prin întâmpinare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata S.C. B. S.A., prin administrator special E., prin întâmpinare.

Respinge recursul declarat de recurentul D. - administrator special al societății H. S.R.L. - în faliment împotriva deciziei nr. 320 din 26 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2021.