ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2390/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă

următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 10396/2003

C.C. și C.V. au chemat în judecată pe V.M. solicitând instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța să constate nulitatea absolută a actului de

adjudecare, încheiat la data de 29 iulie 2002.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că procesul-verbal de licitație privind apartamentul soților C. a fost

întocmit cu nerespectarea dispozițiunilor legale vizând persoanele cărora le

este interzisă cumpărarea unor bunuri, iar în cuprinsul procesului-verbal nu

este indicat titlul în temeiul căruia se face executarea, numele și domiciliul

creditorului, fapt care atrage nulitatea actului de adjudecare și a evacuării

forțate.

De asemenea reclamanții au pretins

că evacuarea din apartament s-a făcut cu încălcarea procedurii de executare

întrucât potrivit art. 1309 C. civ. judecătorii nu pot fi cesionari de drepturi

litigioase, iar pe de altă parte reclamanții nu au fost prezenți personal la

licitație.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin

sentința nr. 6584 din 22 decembrie 2003 a respins acțiunea reclamanților C.C. și

C.V.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că în speță nu sunt incidente dispozițiunile art. 1309 C.

civ., deoarece nu s-a procedat la cesionarea unor drepturi litigioase.

Apartamentul a fost vândut pe calea executării silite, liber de sarcini și fără

a fi în litigiu, în cadrul unei proceduri concurențiale și cu respectarea

tuturor normelor în vigoare.

Actul de adjudecare, încheiat la 29

iulie 2003 nu poate fi considerat nul pe motiv că s-ar fi cesionat un drept

litigios, deoarece nu sunt întrunite cerințele art. 1403 C. civ.

Dreptul de proprietate al

reclamanților asupra imobilului supus licitației nu a fost contestat și nu a

existat o judecată în sensul legii civile asupra acestuia. Contestațiile la

executare ale debitorilor împotriva actului de adjudecare, chiar dacă vizează

aspecte de fond care sunt inadmisibile în această cale procesuală, nu semnifică

vânzarea unui drept litigios, deoarece acesta a fost consacrat prin hotărâre

judecătorească definitivă, chiar dacă ea trebuie adusă la îndeplinire prin

executare silită.

Vânzările silite urmează reguli

diferite și sunt supuse unor cerințe de formă amănunțite cerute de lege în

vederea protecției intereselor creditorului, altele decât cele comune ale

vânzării-cumpărării sau cesiunii de drepturi.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

nr. 1102 din 27 mai 2004 secția civilă a admis apelul declarat de reclamanții C.V.

și C.C. împotriva sentinței civile nr. 6584 din 22 decembrie 2003 pronunțată de

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pe care a schimbat-o în sensul că a admis acțiunea

reclamanților și a constatat nulitatea absolută a actului de adjudecare

încheiat la 29 iulie 2003 de către executorul judecătoresc R.C.

Instanța de apel a concluzionat că

prin sentința pronunțată s-a dat o greșită interpretare dispozițiunilor art. 1309

și art. 1403 C. civ. deoarece apartamentul ce a făcut obiectul vânzării silite

imobiliare a devenit un bun litigios de vreme ce în privința acestuia s-a

purtat un proces în faza de executare silită pe raza Tribunalului Vâlcea, unde

pârâta îndeplinește funcția de judecător.

Restrângerea dreptului litigios

făcută de instanță doar la cesiunea de creanță, este greșită, întrucât sintagma

folosită de legiuitor, aceea de „cesiune” are ca semnificație transmiterea

oricărui drept, fie de creanță, fie real, în timpul unui proces.

Ori, este știut faptul că, procesul

nu se sfârșește odată cu pronunțarea hotărârii ci continuă până la realizarea

dreptului confirmat prin actul jurisdicțional, în faza de executare silită,

care se desfășoară după aceeași procedură contencioasă, fiind aplicabile

regulile de la judecata pe fond, dacă nu se prevede altfel.

În această viziune, dreptul în

cauză, transmis prin actul de adjudecare este unul cu caracter litigios,

dobândit de către pârâtă în cadrul unei vânzări silite, contrar dispozițiunilor

imperative prevăzute de art. 1309 C. civ., ce sancționează actul astfel

încheiat cu nulitate absolută.

În recursul declarat V.M. critică

decizia Curții de Apel Pitești sub următoarele aspecte:

- Instanța de apel a săvârșit o

gravă eroare în privința situației de fapt și a încadrării în drept a cauzei,

deduse judecății, deoarece a confundat raportul juridic de adjudecare prevăzut

de art. 518 C. proc. civ. cu raportul juridic de cesiune prevăzut de art. 1391

și urm. C. civ., elementele constitutive având o natură și o reglementare

diferită.

- În cauză nu se aplică regulile

cesiunii de drepturi litigioase și drept urmare nici norma imperativă prevăzută

de art. 1309 C. civ., așa cum greșit a concluzionat instanța de apel, deoarece

în cazul vânzării la licitație dreptul asupra lucrului ce se vinde nu este

litigios.

- Este eronat și considerentul

instanței de apel privind caracterul contencios al procedurii de executare

silită și de aici aplicabilitatea regulilor de la judecata în fond. Urmărirea

silită imobiliară este o procedură de executare cu caracter necontencios și

tocmai de aceea magistratul poate deveni adjudecatar al bunurilor imobile

urmărite silit.

- În temeiul art. 973 C. civ.,

convențiile au efecte relative, astfel că și nulitatea își produce efectele

numai între părțile contractante. Ca urmare, nulitatea actului de adjudecare nu

poate opera în privința lui V.I. atâta timp cât operează regimul matrimonial al

comunității de bunuri.

- Din momentul depunerii prețului,

actul de adjudecare fiind definitiv, nu se mai poate solicita ulterior

nulitatea acestuia.

Recursul este întemeiat.

Decizia instanței de apel a fost

pronunțată cu încălcarea esențială a legii.

Constatând nulitatea absolută a

actului de adjudecare din 29 iulie 2003, prin care s-a adjudecat definitiv în

favoarea recurentei V.M. apartamentul ce a constituit proprietatea

reclamanților C.C. și C.V., instanța de apel a reținut că în cauză au fost

înfrânte dispozițiunile art. 1309 C. civ., text potrivit căruia magistraților

le este interzis de a deveni cesionarii drepturilor litigioase, de competența

tribunalului în a cărui rază teritorială își exercită funcția, deoarece în

speță, apartamentul ce a făcut obiectul executării silite a devenit bun

litigios de vreme ce în baza executării silite asupra lui, s-a purtat un

proces.

Instanța de apel s-a aflat în eroare

atunci când a încadrat raportul juridic de adjudecare din art. 518 C. proc.

civ. în acela de cesiune (art. 1391 și urm. C. civ.) de drepturi litigioase, ca

varietate a cesiunii de creanță, căruia îi sunt incidente interdicțiile

prevăzute de art. 1309 C. civ.

Prin adjudecare proprietatea

imobilului sau după caz a unui drept real care a făcut obiectul urmăririi

silite ce se transmite de la debitor la adjudecatar, care prin intabulare

dobândește dreptul de a dispune de imobilul vândut, potrivit regulilor de carte

funciară (art. 518 C. proc. civ.). Este limpede că în cazul adjudecării silite

a imobilului raportul juridic se încheie între debitor și adjudecatarul bunului

scos la vânzare silită, în speță între reclamanți și recurenta-pârâtă.

Cesiunea de drepturi litigioase, ca

varietate a cesiunii de creanță, are ca obiect una sau mai multe creanțe care

fac obiectul unui litigiu în curs, iar principala particularitate a acestei

cesiuni o constituie dreptul debitorului de a face retract litigios. Obiectul

contractului îl constituie transmiterea unei creanțe de la cedent la cesionar, (debitorul

cedat fiind terț) și nu un drept real, cum este în cazul adjudecării, chiar

dacă această modalitate silită de executare are ca finalitate recuperarea

creanței pe care D.G. o avea față de debitorii C.C. și C.V.

Se poate bine observa că regulile

cesiunii de drepturi litigioase, căreia îi este incidentă incapacitatea

specială prevăzută de art. 1309 C. civ. nu operează în cazul vânzării la

licitație, întrucât dreptul lucrului care se vinde nu este litigios.

Nu se poate discuta în speță de

existența unui drept litigios, deoarece din probele aflate la dosar, inclusiv

în acela de executare, rezultă că la data întocmirii formelor și a actului de

adjudecare nu era înregistrat nici un litigiu, dreptul necontestat de

proprietate al imobilului conferindu-i acestuia vocația de a participa la

licitație. Debitorii C. au contestat doar formele de executare, ceea ce nu este

același lucru cu dreptul litigios.

În accepțiunea art. 1403 C. civ.,

lucrul se socotește litigios când există proces sau contestație asupra fondului

dreptului în momentul cesiunii. Dreptul nu se socotește litigios dacă pârâtul

contestă doar modalitățile de executare ori dacă opune excepții dilatorii ori peremptorii.

În cazul vânzării la licitație,

dreptul asupra lucrului care se vinde nu mai este litigios, astfel că art. 1309

C. civ. nu-și poate găsi aplicare, atunci când avocatul sau magistratul devine

adjudecatar.

Greșit instanța de apel reține că

apartamentul vândut la licitație a devenit un bun litigios, deoarece asupra lui

s-a purtat un proces în faza de executare silită, căci contestația la executare

a vizat desființarea formelor de executare și valabilitatea titlului executoriu

și nicidecum dreptul de proprietate al debitorilor C.C. și C.V. În realitate,

contestația prevăzută de art. 1403 C. civ. se referă la o contestare a

dreptului de creanță care s-a soluționat prin hotărârea definitivă pusă în

executare.

Textul de la art. 1403 C. civ. nu se

referă la contestația la executare care vizează executarea însăși.

Considerentul instanței de apel

privitor la caracterul contencios al procedurii de executare silită este

eronat.

Urmărirea silită imobiliară este o

procedură de executare cu caracter necontencios.

Ca urmare, actul de adjudecare emis

în cadrul unei astfel de proceduri nu poate intermedia un drept litigios, căci

astfel bunul nu ar fi putut fi scos la vânzare prin licitație publică.

Legea nu instituie pentru magistrați

interdicția de a deveni adjudecători, nici în contul unei creanțe pe care ar

trebui să o recupereze și nici în situația vânzării imobilului terțului debitor

la cererea terțului creditor, așa cum este situația în cauza de față, de vreme

ce imobilul se află în circuitul civil și este liber de sarcini.

Și sub un alt aspect soluția Curții

de apel este greșită. Actul de adjudecare fiind definitiv și irevocabil cu

privire la dreptul de proprietate transmis cu efect retroactiv, din momentul

depunerii prețului, el nu mai putea fi anulat de vreme ce reclamanții nu au

solicitat anularea procesului-verbal de licitație din 15 iulie 2003,

reclamanții necontestând procedura licitației până în momentul plății prețului

și întocmirea actului de adjudecare, nu mai puteau solicita constatarea

nulității actului ulterior.

Soluția instanței de apel afectează

și dreptul de proprietate devălmașe a soțului adjudecatarei, care în virtutea

regimului comunității de bunuri, prevăzut de art. 30 C. fam. a dobândit

coproprietatea apartamentului, deși nu a participat la licitație și nici nu a

fost citat în cauza de față, prin care s-a procedat la anularea actului de adjudecare.

Pe această cale s-a ajuns la extinderea efectelor nulității și asupra altor

dobânditori de drepturi, violându-se astfel dispozițiunile art. 973 C. civ.

Din perspectiva celor mai sus

arătate Înalta Curte de Casație și Justiție concluzionează că instanța de apel

a săvârșit nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 9 și 8 C. proc. civ.,

considerent pentru care recursul de față urmează a fi admis conform art. 314 C.

proc. civ., în sensul casării deciziei și respingerii apelului declarat de

reclamanții C.C. și C.V. împotriva sentinței civile nr. 6584 din 22 decembrie

2003 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea pe care o menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta V.M.

împotriva deciziei nr. 1102 A din 27 mai 2004 a Curții de Apel Pitești, secția

civilă.

Casează decizia atacată și respinge

apelul declarat de reclamanții C.C. și C.V. împotriva sentinței nr. 6584 din 22

decembrie 2003 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2005.