ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4997/2005

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată la Judecătoria Râmnicu Vâlcea sub nr. 5297 din 30 mai

2003, contestatoarea V.C. a solicitat să se constate nulitatea absolută a

titlului executoriu și a formelor de executare din dosarul nr. 179/2003 al

Biroului Executorului Judecătoresc B.D.T.

În

motivarea contestației s-a arătat că, la data de 14 mai 2003 s-a emis

publicația de vânzare nr. 179/2003 privind locuința situată în Râmnicu Vâlcea,

care este proprietatea sa, în vederea acoperirii unui debit în sumă de 2400 dolari

SUA și 9.500.000 lei cheltuieli de judecată și de executare, stabilit prin

sentința civilă nr. 1565 din 27 februarie 1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea,

în sarcina soțului său V.D., de care este separată în fapt de doi ani.

Contestația

a fost respinsă prin sentința civilă nr. 5281 din 24 octombrie 2003 a

Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, ca nefondată.

S-a

reținut că locuința supusă vânzării este bun comun al contestatoarei cu soțul

său debitor, că prin sentința ce constituie titlu executoriu s-a sistat starea

de devălmășie, imobilul fiind atribuit debitorului, astfel că el poate fi

urmărit de creditorul personal acestuia.

Constatându-se

că au fost respectate dispozițiile art. 33 C. fam., instanța de fond a respins,

ca neîntemeiată, contestația la executare.

Apelul

declarat de contestatoare a fost admis prin decizia nr. 44/A din 15 ianuarie

2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, sentința a fost schimbată în tot,

pronunțându-se admiterea contestației în sensul anulării formelor de executare.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Contestatoarea

este căsătorită cu debitorul V.D.F. de la data de 1 iulie 1989.

Conform

contractului nr. 19863/1993, debitorul a cumpărat de la RAESA Râmnicu Vâlcea,

cu plata în rate, apartamentul care face obiectul executării silite, la cererea

creditorului C.G.

Apartamentul

are caracterul de bun comun și, potrivit art. 33 alin. (1) C. fam., acesta nu

poate fi urmărit de creditorii personali ai unuia dintre soți.

Potrivit

art. 33 alin. (2) C. fam., după urmărirea bunurilor proprii ale soțului

debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, dar

numai în măsura necesară pentru acoperirea creanțelor sale.

În

acest din urmă caz, bunurile atribuite prin împărțire fiecărui soț devin bunuri

proprii [art. 33 alin. (3) C. fam.].

În

cauză nu s-a realizat partajul bunurilor comune, astfel că dispozițiile art. 33

C. fam. au fost încălcate, în condițiile în care instanța de fond nu a observat

că bunul nu este urmăribil, dând eficiență unei hotărâri pronunțate pe temeiul

art. 493 C. proc. civ. și în contradictoriu cu mama debitorului, E.V., hotărâre

care nu este deci opozabilă contestatoarei.

S-a

reținut că, sub aspectul soluționării contestației la executare, prima instanță

a pronunțat o hotărâre esențial nelegală, care trebuia schimbată, dar, sub

aspectul soluționării cererii privind nulitatea absolută a titlului executoriu,

apelul a fost apreciat ca nefondat, cererea fiind inadmisibilă pentru că nu

vizează un titlu executoriu dintre cele prevăzute de art. 399 alin. (3) C.

proc. civ.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs creditorul, criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Creditorul

recurent susține că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii

și străine de natura pricinii, iar instanța de apel a ignorat hotărârea prin

care s-a sistat starea de devălmășie a soților V., chiar dacă cei doi soți au

înșelat toate instanțele, inclusiv pe creditor, ascunzându-și adevăratele prenume

(C. și nu E., D.F. și nu numai D.) și invocând inopozibilitatea acestei

hotărâri.

Recursul

este nefondat.

Într-adevăr,

executarea silită a fost declanșată de creditorul C.G. pentru o datorie

personală a soțului contestatoarei, V.D.F., rezultată din titlul executoriu

constituit de sentința civilă nr. 1565 din 27 februarie 1998 a Judecătoriei

Râmnicu Vâlcea.

Executarea

poartă asupra apartamentului situat în Râmnicu Vâlcea, cumpărat în anul 1993 de

debitor, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 19863/1993. Fiind

dobândit în timpul căsătoriei cu contestatoarea, imobilul se bucură de

prezumția comunității de bunuri, astfel că, pentru a putea fi urmărit de

creditorul personal al lui V.D.F., conform art. 33 alin. (2) C. fam., era

necesară partajarea bunurilor comune.

În

cadrul procesului de partaj, soluționat prin sentința civilă nr. 6534 din 27

septembrie 2002 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, rămasă definitivă și

irevocabilă, apartamentul a fost atribuit debitorului, astfel că, aparent,

executarea silită pornită de creditor era validă.

Această

sentință nu este opozabilă contestatoarei pentru că s-a pronunțat într-un

litigiu în care nu a fost parte; mai exact, procesul s-a purtat în

contradictoriu cu V.E. (care este mama debitorului) și nu V.C., soția debitorului.

Aceasta

din urmă justifică dreptul său codevălmaș asupra locuinței, calitatea de bun

comun fiind prezumată (art. 30 C. fam.).

Întrucât

contestatoarea este vătămată prin executarea silită pornită la cererea

creditorului recurent, contestația sa este justificată și corect a fost admisă

[art. 399 alin. (1) C. proc. civ.].

Susținerile

recurentului privind conduita vicleană a contestatoarei și a debitorului nu au

relevanță în cauză, în raport de dispozițiile art. 33 C. fam. care stabilesc în

ce condiții pot fi urmărite bunurile comune de către creditorii personali ai

unuia dintre soți.

De

altfel, în contestație se susține că apartamentul este bun propriu al

contestatoarei, aspect ce nu a fost cercetat pentru că instanța nu a fost

sesizată cu o astfel de cerere, formulată eventual în condițiile art. 400

1

C. proc. civ. sau pe cale separată, în temeiul art. 31 C. fam.

Instanța

de apel a reținut o stare de fapt corectă, precum și încălcarea dispozițiilor

art. 33 C. fam., iar motivarea deciziei nu cuprinde argumente străine cauzei

sau contradictorii, neexistând motivele de nelegalitate invocate de creditorul

recurent.

În

concluzie, pentru considerentele expuse mai sus și în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. se va respinge recursul creditorului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditorul C.G.

împotriva deciziei nr. 44/A din 15 ianuarie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 iunie 2005.