ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 873/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 304 din 29 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Harghita, s-a dispus, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c), precum și a art. 99 alin. (3) și art. 109 alin. (1) C. pen., condamnarea inculpatului minor l.l. la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 110 și art. 110 1 , raportat la art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani. A obligat inculpatul să se prezinte o dată la două luni la S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Harghita și să se supună măsurilor de supraveghere, prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a) – d) C. pen.

A atras atenția inculpatului minor asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 110 1 alin. (3) și ale art. 86 4 , art. 86 5 C. pen. A constatat că inculpatul a fost pus în libertate în baza încheierii penale nr. 3 din 31 august 2004, în aceeași zi. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive a inculpatului minor, începând cu data de 29 iunie 2004 până la 31 august 2004, inclusiv. Prin aceeași sentință, în temeiul art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M. la o pedeapsă de 7 ani închisoare. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv, între 1 iulie și 5 iulie 2004, inclusiv.

A fost admisă acțiunea civilă a părții civile S.B. și au fost obligați inculpații, în solidar, la plata despăgubirilor către aceasta. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.M. care a criticat modul de individualizare a pedepsei, solicitând reducerea acesteia. Prin decizia penală nr. 179/ A din 5 noiembrie 2004, Curtea de Apel Tg. Mureș a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte hotărârea primei instanțe și în rejudecare a redus pedeapsa de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Nemulțumit de soluția instanței de apel, inculpatul B.M., în termen legal, a declarat recurs, susținând, de această dată, că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat și a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare. Atât prima instanță, cât și cea de apel, au reținut o situație de fapt bazată pe probele administrate în cauză și au stabilit o corectă încadrare juridică. Declarațiile părții civile S.B., declarațiile inculpatului minor L.L. date pe parcursul urmăririi penale în prezența avocatului și a mamei sale, procesul-verbal de confruntare dintre cei doi inculpați, precum și procesul-verbal de reconstituire scot în evidență fără echivoc, contribuția inculpatului B.M.

la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie de către inculpatul minor L.L. Faptul că au hotărât împreună să comită tâlhăria, că și-au pus planul în aplicare, atrăgând victima într-un loc ferit și întunecos, precum și prezența inculpatului B.M. la distanță foarte mică (1-2 m) de locul în care inculpatul minor a săvârșit agresarea și deposedarea părții vătămate de telefon, conferă inculpatului major calitatea de complice la infracțiunea de tâlhărie. Mai mult decât atât, inculpatul B.M. s-a folosit de telefonul mobil sustras, prin violență de inculpatul minor și urma să valorifice împreună radiocasetofonul obținut în schimbul telefonului mobil. Revenirea, în fața instanței, asupra declarațiilor făcute la urmărirea penală de către inculpatul minor, este nejustificată, neputând fi acceptată, întrucât noua sa poziție vine în contradicție cu întreg probatoriul administrat în cauză.

Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 179 din 5 noiembrie 2004 a Curții de Apel Tg. Mureș. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor j udiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2005.