ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4894/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 454 din 8 mai 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., pentru inculpații S.B. și I.P., în art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. și din art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., pentru inculpatul S.A.G., în art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

În baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen., au fost condamnați inculpații minori S.B. și I.P. la pedepse cu închisoare de câte un an și 6 luni. În baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului S.A.G. la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor stabilind termene de încercare de câte 3 ani, pentru inculpații minori S.B. și I.P. și de 5 ani, pentru inculpatul major S.A.G. S-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 C. pen. În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc.

pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților, iar în baza art. 88 C. pen., li s-a dedus prevenția de la 23 octombrie 2002 la data punerii efective în libertate. S-a constatat că prejudiciul a fost parțial restituit prin restituire și s-a dispus obligarea inculpaților în solidar, la plata sumei de 180.000 lei către partea civilă P.D.A., inculpații minori în solidar și cu părțile responsabile civilmente. A fost respinsă, ca nefondată, cererea de aplicare a măsurii de siguranță prevăzută de art. 116 C. pen. Instanța de fond a reținut că, în noaptea de 22 octombrie 2002, cei 3 inculpați aflați în sala de așteptare a Gării Titan, l-au deposedat pe numitul P.D.A. de suma de 180.000 lei și două pachete de țigări.

Deși inculpații au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, instanța a procedat la schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat, apreciind că nu se poate reține existența unor violențe fizice sau psihice săvârșite de inculpați asupra părții vătămate. Simpla temere a părții vătămate în fața superiorității numerice a inculpaților, în lipsa unor amenințări sau violențe care să îmbrace forma infracțiunilor prevăzute de art. 193 C. pen. și respectiv art. 180 C. pen., nu este suficientă pentru a reține că sustragerea bunurilor s-a realizat în modalitatea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. De altfel, în mod constant partea vătămată a arătat, inclusiv în declarația dată în fața instanței, că inculpații au sustras bunurile și țigările din buzunare în timp ce dormea.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub 2 aspecte: - aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice dată faptelor, din tâlhărie în furt calificat, a individualizării greșite a pedepselor aplicate și a neaplicării măsurii de siguranță prevăzută de art. 116 C. pen. Prin decizia penală nr. 511/ A din 9 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru următoarele motivele: 1. instanțele au făcut o apreciere eronată a probelor administrate în cauză atunci când au schimbat încadrarea juridică a faptelor din tâlhărie în furt calificat, fără a observa că sustragerea bunurilor a avut loc prin punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra ca urmare a imobilizării de către cei doi inculpați, cât și prin amenințarea exercitată asupra acesteia, astfel cum rezultă din declarațiile date în faza de urmărire penală; 2. instanțele au aplicat și, respectiv, au menținut pedepse cu suspendarea condiționată în condițiile în care inculpații au comis fapta pe timp de noapte, în loc public și au avut o atitudine oscilantă în fața organelor judiciare, date ce nu justifică clemența instanțelor; 3. în mod greșit nu au fost aplicate dispozițiile art. 116 C. pen., deși dispozițiile art. 116 alin. (4) C. pen., permit acest lucru indiferent de cuantumul pedepsei aplicată în cazul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie; pe de altă parte, inculpații nu domiciliază în București, sunt fără ocupație iar prezența lor în această localitate prezintă un pericol grav pentru societatea civilă.

Examinând recursul declarat de parchet prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 17, 14 și 17 1 C. proc. pen., Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Încadrarea juridică dată faptei, aceea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., este justificată de declarațiile date în instanță de inculpați dar, mai ales, de partea vătămată, aceasta arătând că bunurile i-au fost sustrase în timp ce dormea, iar temerea sa a fost generată de numărul inculpaților și de ideea că aceștia l-ar putea lovi, deși nu au făcut nici un gest în acest sens. Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar în speță situația de fapt stabilită de instanțe a fost consecința unei evaluări corecte a ansamblului materialului probator administrat în cauză, astfel că recursul parchetului sub acest aspect este nefondat.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, aceasta corespunde criteriilor generale de individualizare, prevăzută de art. 72 C. pen. și scopului pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen. Inculpații sunt la prima încălcare a legii penale, provin din familii organizate care sunt preocupate de comportarea acestora în societate, doi dintre inculpați erau minori, iar modalitatea în care a fost săvârșită fapta denotă o periculozitate redusă a acestora, astfel că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate, mai ales că inculpații au cunoscut rigorile detenției pe perioada arestului preventiv timp de 7 luni, fiind în măsură să aprecieze, o dată în plus, clemența instanței.

Cum aplicarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 116 C. pen., este facultativă, instanțele de fond și apel, luând în considerare modul de săvârșire a faptei și persoana inculpaților, au apreciat în mod corect că nu se impune a le interzice acestora de a se afla în municipiul București. Pentru toate aceste considerente, văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București ca nefondat. Conform prevederilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei nr. 511 din 9 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția II-a penală, privind pe inculpații S.A.G., S.B. și I.P., ca nefondat. Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 septembrie 2004.