ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2143/2005

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 588/ PI din 21 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul Timiș, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul V.L.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211, alin. (2) lit. b) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și art. 2 1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., texte de lege din urmă în baza cărora a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în temeiul art. 82 C. pen., a fost stabilit termen de încercare de 5 ani, atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate dacă nu este arestat în altă cauză, iar potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului V.L.G. durata arestului preventiv de la 29 aprilie 2004 la 26 mai 2004 și de la 25 iunie 2004 la zi. În temeiul art. 334 C. proc.

pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei privind și pe inculpatul A.A.A., din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și art. 2 1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., texte de lege din urmă, în baza cărora a fost condamnat inculpatul minor la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare. În baza art. 110 C. pen., raportat la art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului minor, fiind stabilit termen de încercare potrivit art. 110 C. pen., de 2 ani și i s-a atras atenția asupra art. 83 C. pen.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului potrivit art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., dacă nu este arestat într-o altă cauză și i s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 29 aprilie 2004 la 26 mai 2004 și de la 25 iunie 2004 la zi. S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate T.S.M., care nu s-a mai constituit ca parte civilă. Au fost respinse, ca nefondate, pretențiile formulate de partea vătămată S.M. Au fost obligați inculpații să plătească către stat câte 3.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a se pronunța această sentință, instanța de fond în esență a reținut următoarea situație de fapt. În ziua de 23 aprilie 2004, în jurul orelor 14,30, partea vătămată T.S.

se deplasa pe str. Traian Lalescu din Timișoara și purta o convorbire la telefonul său mobil. Pe aceeași stradă, în spatele acestei se deplasau și inculpații V.L.G. și A.A.A., care, au hotărât să-i sustragă telefonul părții vătămate. În realizarea acțiunii, cei doi s-au apropiat de partea vătămată iar V.L.G. i-a luat telefonul acesteia pe care îl ținea neglijent, fără a-l smulge sau a întrebuința acte de violență. Partea vătămată a ripostat acțiuni întreprinse de inculpat și a strigat, astfel că s-a sesizat martorul M.A. care a plecat în urmărirea celor doi, la intervenția și a unei patrule de poliție, telefonul a fost aruncat de către inculpat și restituit părții vătămate. La data de 2 aprilie 2004, S.M.

a depus o plângere la Poliția Municipiului Timișoara, prin care reclama faptul că, în jurul orelor 22,30, în timp ce se deplasa prin Piața Victoriei în apropierea fostului magazin M., autori necunoscuți i-au sustras prin smulgere geanta pe care o purta pe umăr și în care se afla suma de 270.000 lei, un telefon mobil, actele de identitate, legitimație și cheile de la apartament. În urma cercetărilor întreprinse organul de urmărire penală a reținut că cel care a sustras bunurile părții vătămate este inculpatul V.L.G., însă instanța, în urma interpretării ansamblului probator de la dosar, a apreciat că nu el este autorul infracțiunii de tâlhărie în dauna părții vătămate S.M., și în consecință l-a achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. Cu privire la fapta din 23 aprilie 2004, vizând pe partea vătămată T.S.M., instanța a reținut că, deși între inculpați a existat o înțelegere de a sustrage telefonul mobil al acesteia, activitatea lor materială întreprinsă a fost aceea că, inculpatul V.L.G. nu a folosit violența și numai profitând de neglijența părții vătămate în modul de a ține telefonul și l-a însușit, după care cei doi au fugit. Reținând că inculpații nu au întreprins nici o activitate materială din care să rezulte forma de constrângere ca acțiune adiacentă-secundară, de particularizare a acțiunii principale care îl constituie sustragerea bunului părții vătămate, fapta lor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat pentru inculpatul V.L.G.

și de complicitate la această infracțiune pentru cel de-al doilea inculpat. Față de reținerea acestei stări de fapt s-a dispus schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de tâlhărie în formă agravantă în infracțiunea de furt calificat și complicitate la această infracțiune, cu reținerea stării de minorat pentru inculpatul A.A.A., astfel că, cei doi inculpați au fost condamnați în baza textelor de lege menționate mai sus la pedepse cu închisoarea, iar ca modalitate de executare s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 81 C. pen. La individualizarea și aplicarea pedepselor s-a arătat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unor pedepse la limita minimă prevăzută de lege și cu modalitatea înscrisă la art. 81 C. pen., existând temeiuri că scopul pedepsei poate fi atins în acest mod.

Cu privire la infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina inculpatului V.L.G., privind fapta din 2 aprilie 2004, s-a apreciat în raport de materialul probator de la dosar că nu el este autorul sustragerii bunurilor prin smulgerea genții pe care o purta partea vătămată S.M., a fost achitat. S-a reținut în esență că, inculpatul a făcut dovada pe deplin că, la ora când i s-a sustras bunurile prin violență, respectiv 22,30 din seara zilei de 2 aprilie 2004, el se afla în Clubul de calculatoare din Piața Doina - Calea Șagului, din municipiul Timișoara, la o distanță de mai mulți km de locul unde s-a comis fapta. Reținând că inculpatul nu este autorul acestei fapte de tâlhărie s-a apreciat așa cum s-a menționat, achitarea, astfel că în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., a fost achitat inculpatul pentru art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen. Potrivit art. 362 și art. 363 C. proc. pen., sentința a fost atacată cu apel atât de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș cum și de către cei doi inculpați. Motivele de apel ale parchetului au vizat aspecte legate de nelegalitatea și netemeinicia sentinței constând în următoarele: - greșit a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din ziua de 23 aprilie 2004 din infracțiunea de tâlhărie în formă agravantă și complicitate la această infracțiune, în infracțiunea de furt calificat și complicitate la această infracțiune, în condițiile în care inculpații au acționat în baza unei înțelegeri prealabile privind sustragerea bunului, iar inculpatul V.L.G.

a deposedat-o pe partea vătămată de telefonul mobil, prin smulgerea acestuia din mână, ceea ce constituie un act de violență și este tocmai acțiunea adiacentă a infracțiunii de furt. - greșit instanța de fond a aplicat ca modalitate de executare pentru cei doi inculpați prevăzută de art. 81 C. pen., întrucât, nu sunt temeiuri că scopul pedepsei poate fi atins în acest mod. - ultima critică vizează greșita achitare a inculpatului privind comiterea infracțiunii de tâlhărie din seara zilei de 2 aprilie 2004 în dauna părții vătămate S.M., întrucât, potrivit materialului probator existent, respectiv declarațiile părții vătămate și procesele verbale de recunoaștere a acestora, el este autorul infracțiunii.

Prin urmare parchetul a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței și înlăturarea aspectelor de nelegalitate și netemeinicie potrivit motivelor arătate. Inculpații au invocat motive de apel după cum urmează: A.A.A. a solicitat achitarea, întrucât nu a comis infracțiunea de complicitate neavând nici o participare în sustragerea telefonului mobil de către inculpatul V.L.G. De asemenea, a mai solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) și art. 18 1 C. pen., întrucât, fapta sa nu prezintă gradul de pericol asocia al unei infracțiuni, ținându-se seama de gravitarea redusă a faptei, lipsa de participare în activitatea întreprinsă de către celălalt inculpat cum și de datele sale personale.

Inculpatul V.L.G. a solicitat achitarea și aplicarea unei sancțiuni administrative, întrucât, sunt temeiuri că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei amenzi așa cum prevăd dispozițiile art. 91 C. pen. Prin urmare și inculpații au solicitat admiterea apelurilor, desființarea în parte a sentinței și înlăturarea aspectelor de nelegalitate și netemeinicie potrivit motivelor arătate. Curtea de Apel Timișoara a examinat apelurile declarate de parchet și inculpați în raport de motivele invocate, materialul probator existent la dosar, sentința pronunțată în cauză, cum și din oficiu potrivit art. 371 C. proc. pen., și prin decizia penală nr. 338/ A din 6 octombrie 2004, a respins apelurile, ca nefondate, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În considerentele deciziei s-a arătat că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, justă dreaptă și conformă cu actele și lucrările de la dosar, atât din punct de vedere al reținerii corecte a situației de fapt, a încadrării juridice, a vinovăției inculpaților, cum și din punct de vedere al tragerii la răspundere penală, prin durata pedepsei aplicate și durata de executare față de cei doi inculpați. În răspunsul la critici, curtea a apreciat că inculpații au comis infracțiunea de furt calificat în ziua de 23 aprilie 2004 în dauna părții vătămate T.S.M. și nu infracțiunea de tâlhărie, întrucât inculpatul V.L.G. nu a acționat cu violență în deposedarea părții vătămate de telefonul mobil și că acesta și l-a însușit fără a întrebuința acte de violență, profitând de modul neglijent în care îl ținea în mână partea vătămată, desigur, cu încurajarea și participarea celuilalt inculpat A.A.A.

De asemenea, corect a reținut instanța de fond nevinovăția inculpatului V.L.G. în dauna părții vătămate S.M., deoarece acesta nu a deposedat pe partea vătămată de bunuri în seara zilei de 2 aprilie 2004, întrucât, la ora respectivă se afla în Clubul de calculatoare din Piața Doina - Calea Șagului, pe care nu l-a părăsit în intervalul, orele 22,00 – 24,00 sau chiar ora 2,00 noaptea. Nici sub aspectul achitării inculpaților pe considerent că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, critica nu a fost însușită, întrucât, prin modul cum a fost concepută și realizată infracțiunea de sustragere, aceasta presupune un grad ridicat de pericol social, ceea ce face ca în cauză să nu fie aplicabile prevederile art. 18 1 C. pen.

Și sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei s-a apreciat că motivele de recurs nu sunt întemeiate, întrucât, pedepsele aplicate celor doi inculpați ca durată și modalitate de executare s-au făcut cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen., având drept consecință finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen. Apreciind că, în cauză nici unul dintre motivele invocate nu își găsesc corespondent în materialul probator, față de hotărârea pronunțată, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelurile declarate au fost respinse ca nefondate. În baza art. 385 3 C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs atât de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cât și de către cei doi inculpați, care au invocat aceleași motive ca și în apel.

Motivele de recurs invocate de către parchet și inculpați, constituie cazuri de casare în sensul pct. 18 și 14 de la art. 385 9 C. proc. pen. Examinând recursurile declarate potrivit motivelor invocate, care au constituit critici și în apel, de actele și dovezile existente la dosar, de decizia și sentința pronunțate în cauză, se constată că numai recursul parchetului este fondat și se va admite pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos, iar ale inculpaților urmează să fie respinse. Referitor la prima critică invocată de către parchet, constând în greșita schimbare a încadrării juridice a faptei comisă de către inculpați la data de 23 aprilie 2004, în dauna părții vătămate T.S.M., din infracțiunea de tâlhărie în formă calificată și complicitate la această infracțiune în infracțiunea de furt calificat și respectiv complicitate la această infracțiune, se constată că este întemeiată.

Potrivit declarațiilor date de inculpați în faza de urmărire penală cum și în cea de cercetare judecătorească, aceștia au declarat în mod constant că, în ziua de 23 aprilie 2004, în jurul orelor 14,30, în timp ce se deplasau pe strada Traian Lelescu din Timișoara, au observat-o pe partea vătămată T.S.M., vorbind la telefon, situație față de care au luat rezoluția infracțională de a-i sustrage bunul. În acest context, inculpații s-au apropiat de aceasta, însă cel care a luat bunul din mâna părții vătămate a fost inculpatul V.L.G., după care au fugit, iar la strigătele părții vătămate s-a sesizat martorul M.A., care a pornit în urmărirea celor doi inculpați. Partea vătămată în declarațiile sale, arată că în timp ce avea o convorbire telefonică un tânăr s-a apropiat rapid în spatele său și i-a luat telefonul din mână.

Declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorului M.A., care arată că la strigătele părții vătămate, sesizând că acesteia i s-a sustras un bun, a plecat în urmărirea lor. Tot acest ansamblu probatoriu, coroborat cu procesul verbal întocmit de organele de poliție, demonstrează în mod ireversibil că inculpații, în baza unei înțelegeri prealabile, au hotărât să sustragă telefonul mobil al părții vătămate, iar cel care a realizat deposedarea prin smulgerea din mână a fost inculpatul V.L.G. Așa fiind, se constată că inculpații au comis infracțiunea de tâlhărie în formă calificată, V.L.G. și complicitate la această infracțiune pentru celălalt inculpat, întrucât activitatea de sustragere a fost însoțită de activitatea de agresiune prin smulgerea telefonului mobil din mâna părții vătămate.

Aserțiunea reținută de către cele două instanțe, în sensul că nu s-a întrebuințat violența de către inculpatul V.L.G. în sustragerea bunului, nu-și găsește temei în materialul probator și nici de drept, întrucât bunul nu putea fi luat din posesia părții vătămate fără a se întreprinde o acțiune agresivă, respectiv violența. Așa fiind, și cum sunt întrunite cele două componente ale infracțiunii prevăzută de art. 211 C. pen., respectiv însușirea și violența, primul motiv de recurs este fondat și se va admite, astfel că se vor casa cele două hotărâri și se va înlătura nelegalitatea în sensul menționat. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs al parchetului vizând greșita achitare a inculpatului V.L.G., cu privire la infracțiunea de tâlhărie din noaptea de 2 aprilie 2004, se constată că este neîntemeiat.

Inculpatul, cu privire la această faptă, constant a arătat în declarațiile date, atât la urmărirea penală cât și la instanță că, în seara zilei de 2 aprilie 2004, între orele 22,00 și 2,00 s-a aflat în Clubul de calculatoare din Piața Doina - Calea Șagului, astfel că, nu cunoaște nimic cu privire la această faptă, iar în sprijinul apărărilor sale a solicitat să fie audiați martorii B.I., C.D.C. și M.A. Cei trei martori, în declarațiile lor, arată că, în seara zilei de 02 aprilie 2004, între orele 22,00 și 24,00, inculpatul nu a părăsit clubul calculatoarelor și tot timpul s-au aflat împreună, practicând jocuri.

De altfel și partea vătămată S.M., în primele declarații pe care le-a dat la organele de cercetare penală a arătat că nu poate descrie persoana care în seara zilei de 2 aprilie 2004, în timp ce se deplasa în zona Pieței Victoria din apropierea fostului magazin M. a fost deposedată prin smulgerea genții pe care o purta pe umăr de către doi tineri, pentru ca ulterior să revină asupra acestei declarații și să precizeze, când i-au fost prezentate fotografii de către organul de cercetare penală vizând pe unii infractori din municipiul Timișoara, partea vătămată l-a identificat ca autor pe inculpat, ca fiind persoana care i-a sustras bunurile.

Aceste probe, respectiv declarațiile ulterioare ale părții vătămate și procesul verbal de recunoaștere din grup, corect au fost înlăturate de către instanțe, întrucât, potrivit ansamblului probator de la dosar, rezultă o altă stare de fapt și anume că, inculpatul, aflându-se în Clubul de calculatoare între orele 22,00 și 24,00 nu putea comite infracțiunea de tâlhărie din Zona Pieței Victoria, deoarece nu putea fi în același loc și în același timp în două locuiri diferite și că, declarațiile ulterioare ale părții vătămate nu-și găsesc corespondentul în faptul că, după ce inițial a arătat că nu are semnalmente vizând persoana care i-a sustras geanta, ulterior să revină și să dea detalii cu privire la inculpat.

Ca atare, declarațiile părții vătămate și procesul verbal de recunoaștere din grup urmează să fie înlăturate, fiind singulare, necoroborându-se cu alte probe de la dosar. În raport de declarațiile martorilor, așa cum s-a menționat, inculpatul nu putea fi autorul infracțiunii de tâlhărie în condițiile în care se afla în Clubul de calculatoare, distanță care se află la 7 km de locul unde s-a comis infracțiunea și că, partea vătămată nu avea cum să-l identifice, urmare a faptului că persoana care i-a sustras bunurile a venit din spate, după care a fugit, cum și de ora târzie, 22,30. În consecință, se apreciază că, în legătură cu cel de-al doilea motiv invocat de către parchet, privind greșita achitare a inculpatului V.L.G.

se constată că este neîntemeiată și ca atare se va înlătura, instanțele, sub acest aspect au pronunțat hotărâri legale și netemeinice. În ceea ce privește recursurile declarate de inculpați, pe baza situației de fapt reținute în răspunsul la motivul de recurs al parchetului, se constată deci, a se preciza că inculpații au comis fapta ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie și complicitate la această infracțiune, pentru inculpatul minor A.A.A. și cu reținerea stării de minorat. Prin urmare se va dispune așa cum s-a menționat mai sus, înlăturarea schimbării încadrării juridice și condamnarea inculpaților pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă agravantă și complicitate la această infracțiune.

Din oficiu, în recursul parchetului se constată că se impun a fi aplicabile prevederile art. 74 și art. 76 C. pen., vizând circumstanțele atenuante personale, față de încadrarea juridică dată faptei, atitudinea sinceră a inculpaților și că, limita minimă a pedepsei pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată și complicitate la această infracțiune este mare, față de cei doi inculpați, împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, inculpatul V.L.G. nu a folosit o violență deosebită în sustragerea bunului, că aceștia sunt elevi, au recunoscut și regretat comiterea faptei, fiind la primul contact cu legea penală. Ca atare se vor aplica circumstanțe atenuante personale pentru cei doi inculpați.

La individualizarea și aplicarea pedepselor, se vor avea în vedere toate criteriile de individualizare înscrise în art. 72 C. pen., astfel încât, pedepsele care urmează să le execute inculpații să-și găsească finalitatea prevăzută în art. 52 C. pen. În legătură cu criticile invocate de către inculpați, constând în aceea că fapta lor nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și se impune achitarea, se vor înlătura, întrucât nu-și găsesc corespondent în gravitatea faptei și datele personale ale inculpaților, astfel încât nu se justifică o înlocuire a răspunderii penale printr-o răspundere administrativă, așa cum prevăd dispozițiile înscrise în art. 18 1 și art. 91 C. pen.

Și critica invocată de către inculpați, vizând greșita individualizare a pedepselor, ca fiind mare, exagerată nu-și găsește aplicarea, fiind neîntemeiată față de înlăturarea schimbării calificării juridice a faptei din 23 aprilie 2004, de aplicarea de circumstanțe atenuante personale în recursul parchetului și că, motivele acestora viza calificarea juridică care urmează a se schimba. În consecință, se va constata că motivul de recurs invocat de către parchet, vizând comiterea unei grave eroare de fapt este întemeiat numai în ceea ce privește infracțiunea comisă de către inculpați din data de 23 aprilie 2004, ea constituind caz de casare în sensul pct. 18 de la art. 385 9 C. proc. pen. Ca atare, recursul parchetului se va admite în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., urmând a se casa decizia și sentința, în sensul menționat în răspunsul la criticile arătate. În ceea ce privește recursurile inculpaților-recurenți, așa cum s-a menționat, acestea nu au temei probator și nici de drept, astfel încât să se aplice prevederile art. 74 și art. 76 C. proc. pen., sub calificarea juridică reținută de către cele două instanțe, insă aceste prevederi legale se vor reține față de inculpați sub noua calificare juridică. De asemenea, nefondat este și motivul de recurs invocat de către inculpatul A.A.A, referitoare la faptul că el nu a dat un ajutor efectiv celuilalt inculpat în sustragerea telefonului mobil, acesta acționând în baza art. 28 alin. (2) C. pen., potrivit căruia circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra tuturor participanților numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

Cum anterior comiterii infracțiunii de tâlhărie între cei doi inculpați a existat o înțelegere pentru a sustrage bunul, de către oricare dintre ei și că numai inculpatul V.L.G. l-a sustras, nu poate fi împărtășită critica că acesta, A.A.A. nu are calitatea de complice la infracțiunea de tâlhărie în formă agravantă. Ca atare, recursurile declarate de inculpați se vor respinge în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce detenția față de inculpații-recurenți. Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 338/ A din 6 octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, privind pe inculpații A.A.A. și V.L.G. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 588 din 21 iulie 2004 a Tribunalului Timiș, numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor săvârșite în dauna părții vătămate T.S.M. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor comise de inculpați, după cum urmează: - din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și e), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 și a art. 76 C. pen., și în baza acestor din urmă texte de lege, condamnă pe inculpatul V.L.G.

la 5 ani închisoare; - din complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și e), cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., în complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 99 și următoarele, art. 74 și a art. 76 C. pen. și în baza acestor din urmă texte de lege, condamnă pe inculpatul A.A.A. la 2 ani închisoare. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.A.A. și V.L.G. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, perioada executată de la 29 aprilie 2004, la 26 mai 2004 și de la 25 iunie 2004 până la punerea lor efectivă în libertate.

Obligă pe recurentul inculpat A.A.A. la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe recurentul inculpat V.L.G., la plata cu același titlu, a sumei de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 martie 2005.