ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2143/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2143/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 588/

PI din 21 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul Timiș, în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat

inculpatul V.L.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211, alin.

(2) lit. b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc.

pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și art. 2

1

lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75

lit. c) C. pen., texte de lege din urmă în baza cărora a fost condamnat

inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în temeiul art. 82

C. pen., a fost stabilit termen de încercare de 5 ani, atrăgându-i-se atenția

inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 350 alin. (3)

lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate dacă nu este

arestat în altă cauză, iar potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului V.L.G. durata arestului preventiv de la 29 aprilie 2004

la 26 mai 2004 și de la 25 iunie 2004 la zi.

În temeiul art. 334 C. proc.

pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei privind și pe

inculpatul A.A.A., din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la

art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și art. 2

1

lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26,

raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și urm. C. pen., texte de lege din urmă, în baza cărora a

fost condamnat inculpatul minor la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare.

În baza art. 110 C. pen.,

raportat la art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicată inculpatului minor, fiind stabilit termen de încercare

potrivit art. 110 C. pen., de 2 ani și i s-a atras atenția asupra art. 83 C. pen.

S-a dispus punerea de îndată

în libertate a inculpatului potrivit art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen.,

dacă nu este arestat într-o altă cauză și i s-a dedus din pedeapsa aplicată

durata arestului preventiv de la 29 aprilie 2004 la 26 mai 2004 și de la 25

iunie 2004 la zi.

S-a constatat recuperat

prejudiciul cauzat părții vătămate T.S.M., care nu s-a mai constituit ca parte

civilă.

Au fost respinse, ca

nefondate, pretențiile formulate de partea vătămată S.M.

Au fost obligați inculpații

să plătească către stat câte 3.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pentru a se pronunța această

sentință, instanța de fond în esență a reținut următoarea situație de fapt.

În ziua de 23 aprilie 2004,

în jurul orelor 14,30, partea vătămată T.S. se deplasa pe str. Traian Lalescu

din Timișoara și purta o convorbire la telefonul său mobil.

Pe aceeași stradă, în

spatele acestei se deplasau și inculpații V.L.G. și A.A.A., care, au hotărât

să-i sustragă telefonul părții vătămate.

În realizarea acțiunii, cei

doi s-au apropiat de partea vătămată iar V.L.G. i-a luat telefonul acesteia pe

care îl ținea neglijent, fără a-l smulge sau a întrebuința acte de violență.

Partea vătămată a ripostat

acțiuni întreprinse de inculpat și a strigat, astfel că s-a sesizat martorul

M.A. care a plecat în urmărirea celor doi, la intervenția și a unei patrule de

poliție, telefonul a fost aruncat de către inculpat și restituit părții

vătămate.

La data de 2 aprilie 2004,

S.M. a depus o plângere la Poliția Municipiului Timișoara, prin care reclama

faptul că, în jurul orelor 22,30, în timp ce se deplasa prin Piața Victoriei în

apropierea fostului magazin M., autori necunoscuți i-au sustras prin smulgere

geanta pe care o purta pe umăr și în care se afla suma de 270.000 lei, un

telefon mobil, actele de identitate, legitimație și cheile de la apartament.

În urma cercetărilor

întreprinse organul de urmărire penală a reținut că cel care a sustras bunurile

părții vătămate este inculpatul V.L.G., însă instanța, în urma interpretării

ansamblului probator de la dosar, a apreciat că nu el este autorul infracțiunii

de tâlhărie în dauna părții vătămate S.M., și în consecință l-a achitat în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen.

Cu privire la fapta din 23

aprilie 2004, vizând pe partea vătămată T.S.M., instanța a reținut că, deși

între inculpați a existat o înțelegere de a sustrage telefonul mobil al

acesteia, activitatea lor materială întreprinsă a fost aceea că, inculpatul

V.L.G. nu a folosit violența și numai profitând de neglijența părții vătămate

în modul de a ține telefonul și l-a însușit, după care cei doi au fugit.

Reținând că inculpații nu au

întreprins nici o activitate materială din care să rezulte forma de

constrângere ca acțiune adiacentă-secundară, de particularizare a acțiunii

principale care îl constituie sustragerea bunului părții vătămate, fapta lor

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat pentru

inculpatul V.L.G. și de complicitate la această infracțiune pentru cel de-al

doilea inculpat.

Față de reținerea acestei

stări de fapt s-a dispus schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 C.

proc. pen., din infracțiunea de tâlhărie în formă agravantă în infracțiunea de

furt calificat și complicitate la această infracțiune, cu reținerea stării de

minorat pentru inculpatul A.A.A., astfel că, cei doi inculpați au fost

condamnați în baza textelor de lege menționate mai sus la pedepse cu

închisoarea, iar ca modalitate de executare s-a apreciat că sunt incidente

dispozițiile art. 81 C. pen.

La individualizarea și

aplicarea pedepselor s-a arătat că au fost avute în vedere toate criteriile

înscrise în art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins

prin aplicarea unor pedepse la limita minimă prevăzută de lege și cu

modalitatea înscrisă la art. 81 C. pen., existând temeiuri că scopul pedepsei

poate fi atins în acest mod.

Cu privire la infracțiunea

de tâlhărie reținută în sarcina inculpatului V.L.G., privind fapta din 2

aprilie 2004, s-a apreciat în raport de materialul probator de la dosar că nu

el este autorul sustragerii bunurilor prin smulgerea genții pe care o purta

partea vătămată S.M., a fost achitat.

S-a reținut în esență că,

inculpatul a făcut dovada pe deplin că, la ora când i s-a sustras bunurile prin

violență, respectiv 22,30 din seara zilei de 2 aprilie 2004, el se afla în

Clubul de calculatoare din Piața Doina - Calea Șagului, din municipiul

Timișoara, la o distanță de mai mulți km de locul unde s-a comis fapta.

Reținând că inculpatul nu

este autorul acestei fapte de tâlhărie s-a apreciat așa cum s-a menționat,

achitarea, astfel că în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru art. 211

alin. (2) lit. b) C. pen.

Potrivit art. 362 și art.

363 C. proc. pen., sentința a fost atacată cu apel atât de către Parchetul de

pe lângă Tribunalul Timiș cum și de către cei doi inculpați.

Motivele de apel ale

parchetului au vizat aspecte legate de nelegalitatea și netemeinicia sentinței

constând în următoarele:

- greșit a fost schimbată

încadrarea juridică a faptei din ziua de 23 aprilie 2004 din infracțiunea de

tâlhărie în formă agravantă și complicitate la această infracțiune, în

infracțiunea de furt calificat și complicitate la această infracțiune, în

condițiile în care inculpații au acționat în baza unei înțelegeri prealabile

privind sustragerea bunului, iar inculpatul V.L.G. a deposedat-o pe partea

vătămată de telefonul mobil, prin smulgerea acestuia din mână, ceea ce

constituie un act de violență și este tocmai acțiunea adiacentă a infracțiunii

de furt.

- greșit instanța de fond a

aplicat ca modalitate de executare pentru cei doi inculpați prevăzută de art.

81 C. pen., întrucât, nu sunt temeiuri că scopul pedepsei poate fi atins în

acest mod.

- ultima critică vizează

greșita achitare a inculpatului privind comiterea infracțiunii de tâlhărie din

seara zilei de 2 aprilie 2004 în dauna părții vătămate S.M., întrucât, potrivit

materialului probator existent, respectiv declarațiile părții vătămate și

procesele verbale de recunoaștere a acestora, el este autorul infracțiunii.

Prin urmare parchetul a

solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței și înlăturarea

aspectelor de nelegalitate și netemeinicie potrivit motivelor arătate.

Inculpații au invocat motive

de apel după cum urmează:

A.A.A. a solicitat

achitarea, întrucât nu a comis infracțiunea de complicitate neavând nici o

participare în sustragerea telefonului mobil de către inculpatul V.L.G.

De asemenea, a mai solicitat

achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

b

1

) și art. 18

1

C. pen., întrucât, fapta sa nu prezintă

gradul de pericol asocia al unei infracțiuni, ținându-se seama de gravitarea

redusă a faptei, lipsa de participare în activitatea întreprinsă de către

celălalt inculpat cum și de datele sale personale.

Inculpatul V.L.G. a

solicitat achitarea și aplicarea unei sancțiuni administrative, întrucât, sunt

temeiuri că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei amenzi așa cum

prevăd dispozițiile art. 91 C. pen.

Prin urmare și inculpații au

solicitat admiterea apelurilor, desființarea în parte a sentinței și

înlăturarea aspectelor de nelegalitate și netemeinicie potrivit motivelor

arătate.

Curtea de Apel Timișoara a

examinat apelurile declarate de parchet și inculpați în raport de motivele

invocate, materialul probator existent la dosar, sentința pronunțată în cauză,

cum și din oficiu potrivit art. 371 C. proc. pen., și prin decizia penală nr.

338/ A din 6 octombrie 2004, a respins apelurile, ca nefondate, în baza art.

379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În considerentele deciziei

s-a arătat că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și temeinică,

justă dreaptă și conformă cu actele și lucrările de la dosar, atât din punct de

vedere al reținerii corecte a situației de fapt, a încadrării juridice, a

vinovăției inculpaților, cum și din punct de vedere al tragerii la răspundere

penală, prin durata pedepsei aplicate și durata de executare față de cei doi

inculpați.

În răspunsul la critici,

curtea a apreciat că inculpații au comis infracțiunea de furt calificat în ziua

de 23 aprilie 2004 în dauna părții vătămate T.S.M. și nu infracțiunea de

tâlhărie, întrucât inculpatul V.L.G. nu a acționat cu violență în deposedarea

părții vătămate de telefonul mobil și că acesta și l-a însușit fără a

întrebuința acte de violență, profitând de modul neglijent în care îl ținea în

mână partea vătămată, desigur, cu încurajarea și participarea celuilalt

inculpat A.A.A.

De asemenea, corect a

reținut instanța de fond nevinovăția inculpatului V.L.G. în dauna părții

vătămate S.M., deoarece acesta nu a deposedat pe partea vătămată de bunuri în

seara zilei de 2 aprilie 2004, întrucât, la ora respectivă se afla în Clubul de

calculatoare din Piața Doina - Calea Șagului, pe care nu l-a părăsit în

intervalul, orele 22,00 – 24,00 sau chiar ora 2,00 noaptea.

Nici sub aspectul achitării

inculpaților pe considerent că fapta nu prezintă gradul de pericol social al

unei infracțiuni, critica nu a fost însușită, întrucât, prin modul cum a fost

concepută și realizată infracțiunea de sustragere, aceasta presupune un grad

ridicat de pericol social, ceea ce face ca în cauză să nu fie aplicabile

prevederile art. 18

1

C. pen.

Și sub aspectul greșitei

individualizări a pedepsei s-a apreciat că motivele de recurs nu sunt

întemeiate, întrucât, pedepsele aplicate celor doi inculpați ca durată și

modalitate de executare s-au făcut cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen.,

având drept consecință finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.

Apreciind că, în cauză nici

unul dintre motivele invocate nu își găsesc corespondent în materialul

probator, față de hotărârea pronunțată, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., apelurile declarate au fost respinse ca nefondate.

În baza art. 385

3

C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs atât de către

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cât și de către cei doi

inculpați, care au invocat aceleași motive ca și în apel.

Motivele de recurs invocate

de către parchet și inculpați, constituie cazuri de casare în sensul pct. 18 și

14 de la art. 385

9

C. proc. pen.

Examinând recursurile

declarate potrivit motivelor invocate, care au constituit critici și în apel,

de actele și dovezile existente la dosar, de decizia și sentința pronunțate în

cauză, se constată că numai recursul parchetului este fondat și se va admite

pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos, iar ale inculpaților urmează să

fie respinse.

Referitor la prima critică

invocată de către parchet, constând în greșita schimbare a încadrării juridice

a faptei comisă de către inculpați la data de 23 aprilie 2004, în dauna părții

vătămate T.S.M., din infracțiunea de tâlhărie în formă calificată și

complicitate la această infracțiune în infracțiunea de furt calificat și respectiv

complicitate la această infracțiune, se constată că este întemeiată.

Potrivit declarațiilor date

de inculpați în faza de urmărire penală cum și în cea de cercetare

judecătorească, aceștia au declarat în mod constant că, în ziua de 23 aprilie

2004, în jurul orelor 14,30, în timp ce se deplasau pe strada Traian Lelescu

din Timișoara, au observat-o pe partea vătămată T.S.M., vorbind la telefon,

situație față de care au luat rezoluția infracțională de a-i sustrage bunul. În

acest context, inculpații  s-au apropiat de aceasta, însă cel care a luat bunul

din mâna părții vătămate a fost inculpatul V.L.G., după care au fugit, iar la

strigătele părții vătămate s-a sesizat martorul M.A., care a pornit în

urmărirea celor doi inculpați.

Partea vătămată în declarațiile

sale, arată că în timp ce avea o convorbire telefonică un tânăr s-a apropiat

rapid în spatele său și i-a luat telefonul din mână.

Declarațiile părții vătămate

se coroborează cu declarațiile martorului M.A., care arată că la strigătele

părții vătămate, sesizând că acesteia i s-a sustras un bun, a plecat în

urmărirea lor.

Tot acest ansamblu

probatoriu, coroborat cu procesul verbal întocmit de organele de poliție,

demonstrează în mod ireversibil că inculpații, în baza unei înțelegeri

prealabile, au hotărât să sustragă telefonul mobil al părții vătămate, iar cel

care a realizat deposedarea prin smulgerea din mână a fost inculpatul V.L.G.

Așa fiind, se constată că

inculpații au comis infracțiunea de tâlhărie în formă calificată, V.L.G. și

complicitate la această infracțiune pentru celălalt inculpat, întrucât

activitatea de sustragere a fost însoțită de activitatea de agresiune prin

smulgerea telefonului mobil din mâna părții vătămate.

Aserțiunea reținută de către

cele două instanțe, în sensul că nu s-a întrebuințat violența de către

inculpatul V.L.G. în sustragerea bunului, nu-și găsește temei în materialul

probator și nici de drept, întrucât bunul nu putea fi luat din posesia părții

vătămate fără a se întreprinde o acțiune agresivă, respectiv violența.

Așa fiind, și cum sunt

întrunite cele două componente ale infracțiunii prevăzută de art. 211 C. pen.,

respectiv însușirea și violența, primul motiv de recurs este fondat și se va

admite, astfel că se vor casa cele două hotărâri și se va înlătura

nelegalitatea în sensul menționat.

Referitor la cel de-al

doilea motiv de recurs al parchetului vizând greșita achitare a inculpatului

V.L.G., cu privire la infracțiunea de tâlhărie din noaptea de 2 aprilie 2004,

se constată că este neîntemeiat.

Inculpatul, cu privire la această

faptă, constant a arătat în declarațiile date, atât la urmărirea penală cât și

la instanță că, în seara zilei de 2 aprilie 2004, între orele 22,00 și 2,00 s-a

aflat în Clubul de calculatoare din Piața Doina - Calea Șagului, astfel că, nu

cunoaște nimic cu privire la această faptă, iar în sprijinul apărărilor sale a

solicitat să fie audiați martorii B.I., C.D.C. și M.A.

Cei trei martori, în

declarațiile lor, arată că, în seara zilei de 02 aprilie 2004, între orele

22,00 și 24,00, inculpatul nu a părăsit clubul calculatoarelor și tot timpul

s-au aflat împreună, practicând jocuri.

De altfel și partea vătămată

S.M., în primele declarații pe care le-a dat la organele de cercetare penală a

arătat că nu poate descrie persoana care în seara zilei de 2 aprilie 2004, în

timp ce se deplasa în zona Pieței Victoria din apropierea fostului magazin M. a

fost deposedată prin smulgerea genții pe care o purta pe umăr de către doi

tineri, pentru ca ulterior să revină asupra acestei declarații și să precizeze,

când i-au fost prezentate fotografii de către organul de cercetare penală

vizând pe unii infractori din municipiul Timișoara, partea vătămată l-a

identificat ca autor pe inculpat, ca fiind persoana care i-a sustras bunurile.

Aceste probe, respectiv

declarațiile ulterioare ale părții vătămate și procesul verbal de recunoaștere

din grup, corect au fost înlăturate de către instanțe, întrucât, potrivit

ansamblului probator de la dosar, rezultă o altă stare de fapt și anume că,

inculpatul, aflându-se în Clubul de calculatoare între orele 22,00 și 24,00 nu

putea comite infracțiunea de tâlhărie din Zona Pieței Victoria, deoarece nu

putea fi în același loc și în același timp în două locuiri diferite și că,

declarațiile ulterioare ale părții vătămate nu-și găsesc corespondentul în

faptul că, după ce inițial a arătat că nu are semnalmente vizând persoana care

i-a sustras geanta, ulterior să revină și să dea detalii cu privire la

inculpat.

Ca atare, declarațiile

părții vătămate și procesul verbal de recunoaștere din grup urmează să fie

înlăturate, fiind singulare, necoroborându-se cu alte probe de la dosar.

În raport de declarațiile

martorilor, așa cum s-a menționat, inculpatul nu putea fi autorul infracțiunii

de tâlhărie în condițiile în care se afla în Clubul de calculatoare, distanță

care se află la 7 km de locul unde s-a comis infracțiunea și că, partea

vătămată nu avea cum să-l identifice, urmare a faptului că persoana care i-a

sustras bunurile a venit din spate, după care a fugit, cum și de ora târzie,

22,30.

În consecință, se apreciază

că, în legătură cu cel de-al doilea motiv invocat de către parchet, privind

greșita achitare a inculpatului V.L.G. se constată că este neîntemeiată și ca

atare se va înlătura, instanțele, sub acest aspect au pronunțat hotărâri legale

și netemeinice.

În ceea ce privește

recursurile declarate de inculpați, pe baza situației de fapt reținute în

răspunsul la motivul de recurs al parchetului, se constată deci, a se preciza

că inculpații au comis fapta ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de tâlhărie și complicitate la această infracțiune, pentru inculpatul minor

A.A.A. și cu reținerea stării de minorat.

Prin urmare se va dispune

așa cum s-a menționat mai sus, înlăturarea schimbării încadrării juridice și

condamnarea inculpaților pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă

agravantă și complicitate la această infracțiune.

Din oficiu, în recursul

parchetului se constată că se impun a fi aplicabile prevederile art. 74 și art.

76 C. pen., vizând circumstanțele atenuante personale, față de încadrarea

juridică dată faptei, atitudinea sinceră a inculpaților și că, limita minimă a

pedepsei pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată și

complicitate la această infracțiune este mare, față de cei doi inculpați,

împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, inculpatul V.L.G. nu a

folosit o violență deosebită în sustragerea bunului, că aceștia sunt elevi, au

recunoscut și regretat comiterea faptei, fiind la primul contact cu legea

penală.

Ca atare se vor aplica

circumstanțe atenuante personale pentru cei doi inculpați.

La individualizarea și

aplicarea pedepselor, se vor avea în vedere toate criteriile de individualizare

înscrise în art. 72 C. pen., astfel încât, pedepsele care urmează să le execute

inculpații să-și găsească finalitatea prevăzută în art. 52 C. pen.

În legătură cu criticile

invocate de către inculpați, constând în aceea că fapta lor nu prezintă gradul

de pericol social al unei infracțiuni și se impune achitarea, se vor înlătura,

întrucât nu-și găsesc corespondent în gravitatea faptei și datele personale ale

inculpaților, astfel încât nu se justifică o înlocuire a răspunderii penale

printr-o răspundere administrativă, așa cum prevăd dispozițiile înscrise în

art. 18

1

și art. 91 C. pen.

Și critica invocată de către

inculpați, vizând greșita individualizare a pedepselor, ca fiind mare,

exagerată nu-și găsește aplicarea, fiind neîntemeiată față de înlăturarea

schimbării calificării juridice a faptei din 23 aprilie 2004, de aplicarea de

circumstanțe atenuante personale în recursul parchetului și că, motivele

acestora viza calificarea juridică care urmează a se schimba.

În consecință, se va

constata că motivul de recurs invocat de către parchet, vizând comiterea unei

grave eroare de fapt este întemeiat numai în ceea ce privește infracțiunea

comisă de către inculpați din data de 23 aprilie 2004, ea constituind caz de

casare în sensul pct. 18 de la art. 385

9

C. proc. pen.

Ca atare, recursul

parchetului se va admite în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., urmând a se casa decizia și sentința, în sensul menționat în răspunsul la

criticile arătate.

În ceea ce privește

recursurile inculpaților-recurenți, așa cum s-a menționat, acestea nu au temei

probator și nici de drept, astfel încât să se aplice prevederile art. 74 și

art. 76 C. proc. pen., sub calificarea juridică reținută de către cele două

instanțe, insă aceste prevederi legale se vor reține față de inculpați sub noua

calificare juridică.

De asemenea, nefondat este

și motivul de recurs invocat de către inculpatul A.A.A, referitoare la faptul

că el nu a dat un ajutor efectiv celuilalt inculpat în sustragerea telefonului

mobil, acesta acționând în baza art. 28 alin. (2) C. pen., potrivit căruia

circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra tuturor participanților

numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

Cum anterior

comiterii infracțiunii de tâlhărie între cei doi inculpați a existat o

înțelegere pentru a sustrage bunul, de către oricare dintre ei și că numai

inculpatul V.L.G. l-a sustras, nu poate fi împărtășită critica că acesta,

A.A.A. nu are calitatea de complice la infracțiunea de tâlhărie în formă

agravantă.

Ca atare, recursurile

declarate de inculpați se vor respinge în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce detenția față

de inculpații-recurenți.

Văzând și dispozițiile art.

189 și urm. C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 338/

A din 6 octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, privind pe inculpații A.A.A.

și V.L.G.

Casează decizia atacată,

precum și sentința penală nr. 588 din 21 iulie 2004 a Tribunalului Timiș, numai

cu privire la încadrarea juridică a faptelor săvârșite în dauna părții vătămate

T.S.M.

În baza art. 334 C. proc.

pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor comise de inculpați, după cum

urmează:

- din infracțiunea de furt

calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit.

a) și e), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a), cu

aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 și a art. 76 C. pen., și în baza acestor din

urmă texte de lege, condamnă pe inculpatul V.L.G. la 5 ani închisoare;

- din complicitate la

infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208

alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și e), cu aplicarea art. 99 și

următoarele C. pen., în complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de

art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit.

a), cu aplicarea art. 99 și următoarele, art. 74 și a art. 76 C. pen. și în

baza acestor din urmă texte de lege, condamnă pe inculpatul A.A.A. la 2 ani

închisoare.

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații A.A.A. și V.L.G. împotriva aceleiași

decizii.

Deduce din pedepsele

aplicate inculpaților, perioada executată de la 29 aprilie 2004, la 26 mai 2004

și de la 25 iunie 2004 până la punerea lor efectivă în libertate.

Obligă pe recurentul

inculpat A.A.A. la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției,

iar pe recurentul inculpat V.L.G., la plata cu același titlu, a sumei de

1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 martie 2005.