ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5001/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 37 din 16

februarie 2004, Tribunalul Arad, în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.,

raportat la art. 99 și art. 109 C. pen., a condamnat pe inculpatul

A.C.

la pedeapsa de 6 ani închisoare,

pentru infracțiunea de viol.

Pe durata și în condițiile prevăzute

de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute

de art. 64 C. pen.

În temeiul art. 14 C. proc. pen.,

art. 998 și art. 1000 alin. (2) C. civ., a obligat în solidar inculpatul cu

partea responsabilă civilmente M.M. către A.G. în numele și pe seama părții

vătămate C.A.C., la plata sumei de 30.000.000 lei despăgubiri civile, daune

morale.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că în după-amiaza zilei de 10 mai 2003,

în jurul orei 18,00, în timp de se întorcea acasă de la cumpărături, partea

vătămată C.A.C., în vârstă de 14 ani, a fost ajunsă din urmă de inculpatul

A.C., care a prins-o cu o mână de gură și cu cealaltă de dosul bluzei cu care

era îmbrăcată, apoi a împins-o circa 20-30 metri într-un loc ascuns de

vegetație, unde, prin constrângere și profitând de imposibilitatea ei de a se

apăra, a trântit-o la pământ, a dezbrăcat-o și a întreținut cu ea un act sexual

normal.

Deși după consumarea actului sexual

inculpatul a amenințat-o cu moartea pe minoră, în cazul în care va spune cuiva

despre cele întâmplate, totuși partea vătămată s-a deplasat direct acasă și i-a

povestit totul mamei sale A.G., care în aceeași zi a sesizat organele de

poliție.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză, respectiv procesul-verbal de constatare încheiat de Poliția Barzava,

plângerea părții vătămate C.A.C. și a ocrotitorului său legal A.G., mama părții

vătămate, Raportul medico-legal nr. 276/A/3 din 14 mai 2003 al Serviciului

Județean de Medicină Legală Arad, declarațiile inculpatului, declarațiile

martorilor A.A., J.G., S.A. și Șt.A.

Atât în faza de urmărire penală, cât

și în cea de cercetare judecătorească, inculpatul a recunoscut fapta comisă,

susținând însă că a avut consimțământul părții vătămate.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 133 din 14 aprilie 2004, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul A.C. împotriva sentinței penale nr. 37 din 16 februarie

2004 a Tribunalului Arad, însușindu-și argumentația instanței de fond.

Împotriva acestei decizii inculpatul

a declarat recurs pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct.

12 și 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,

considerând că nu se face vinovat de săvârșirea faptei, întrucât nu a exercitat

violențe psihice sau fizice asupra părții vătămate, neexistând urme de violență

pe corpul minorei, relațiile sexuale întreținându-le cu acordul acesteia, iar

în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că este minor.

Recursul este nefondat.

Analizând decizia atacată în raport

de probele dosarului, Curtea constată că situația de fapt a fost corect

reținută și vinovăția inculpatului pe deplin dovedită, fiind susținută de

ansamblul materialului probator administrat în cauză.

Apărarea inculpatului, în sensul că

a întreținut raportul sexual cu acordul minorei nu poate fi primită, ea fiind

infirmată de toate probele dosarului.

Astfel, martorul Șt.A., care a fost

prezent când bunica fetei a anunțat telefonic organele de poliție, a menționat

că minora era plânsă și în stare de șoc.

Partea vătămată și bunica acesteia

au avut declarații constante în care au arătat pe larg cum minora a fost

obligată să se deplaseze într-un loc mai ferit, pentru a fi supusă la raporturi

sexuale împotriva voinței ei.

Totodată, raportul medico-legal

consemnează deflorarea recentă și prezența spermatozoizilor, fără a releva urme

de violență fizică, ceea ce este explicabil, dat fiind că raportul sexual s-a

realizat prin violență psihică, respectiv amenințare.

De esență, infracțiunea de viol este

aceea că raportul sexual trebuie realizat prin constrângere, fie profitând de

neputința victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința.

Constrângerea poate fi fizică sau

morală. Constrângerea morală constă în amenințarea victimei exercitată pentru a

o determina pe aceasta la raport sexual, împrejurarea dacă victima a opus sau

nu rezistență neavând, mare semnificație, legiuitorul prevăzând că impactul

psihologic al faptei, suportat de victimă justifica pe deplin o asemenea lipsă

de reacție.

În ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social sporit al

faptei apreciat în concret, împrejurările în care a fost săvârșită,

consecințele acesteia în raport cu persoana părții vătămate, precum și

circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că acesta este cunoscut în

localitate ca fiind autorul unor fapte de sustragere, astfel cum rezultă din

ancheta socială, precum și conduita procesuală a inculpatului, astfel încât se

constată că pedeapsa aplicată a fost just individualizată și nu se impune redozarea

acesteia.

Ca atare, după verificarea cauzei și

în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) și art.

189 C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 133 din 14 aprilie

2004 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

octombrie 2004.