ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2900/2011

Ședința publică de la 29 septembrie 2011

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 985

din 8 martie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

respins ca inadmisibil recursul declarat împotriva încheierii din 6 mai 2010 și

ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței nr. 42 din 15 iulie 2010 ale

Curții de Apel Craiova, secția comercială, ambele recursuri formulate de

reclamantul P.A.

Împotriva acestei

decizii revizuentul A.P. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv

revizuentul, după o prezentare detaliată a situației de fapt, a susținut, în

esență, că prin decizia nr. 4484 din 27 mai 2006 pronunțată de I.C.C.J. s-a

stabilit natura de dreptul muncii a litigiilor generate de convenția nr.

277/2000 și competența de soluționare a instanței speciale de jurisdicție a

muncii, fiind apoi confirmată prin decizia nr. 47/R/2008 a Curții de Apel

Galați au căpătat putere de lucru judecat, obligatorii pentru părți și pentru

instanțele judecătorești.

Astfel că, susține revizuentul,

Înalta Curte de Casație și Justiție nu putea să califice litigiul izvorât din

aceeași convenție ca fiind comercial considerând că decizia nr. 985 pronunțată

de I.C.C.J. la data de 8 martie 2011 este nelegală existând contrarietate de

hotărâri, în aceeași pricină, a încheierii, încetării și nulității aceleiași

convenții, astfel încât fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct.

7 C. proc. civ. a solicitat admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei

a cărei revizuire s-a cerut.

Înalta Curte a luat în examinare în

conformitate cu art. 137 raportat la art. 324 pct. 1 C. proc. civ. excepția

tardivității formulării cererii de revizuire și a reținut:

Potrivit art. 322

alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța

de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de

recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile enumerate la

punctele 1-9. În speță cererea a fost întemeiată pe punctul 7 care vizează

situația când există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau

de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate.

În

conformitate cu dispozițiile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., termenul de

revizuire este de o lună și se socotește, în cazul în care hotărârile

potrivnice sunt date de instanța de recurs, de la data pronunțării ultimei

hotărâri. În cauză, decizia a cărei anulare s-a cerut a fost pronunțată la data

de 8 martie 2011 iar cererea de revizuire a fost depusă la data de 23 martie

2011, în termenul legal prevăzut de dispozițiile procedurale menționate, astfel

încât excepția tardivității cererii de revizuire invocată de intimata SC M.B.

SA va fi respinsă.

Cererea

de revizuire formulată de revizuentul A.P. va fi respinsă pentru următoarele

considerente:

Revizuirea fiind o

cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de

strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în

cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege

Potrivit art. 322

alin. (7) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța

de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de

recurs atunci când evocă fondul se poate cere...(7) dacă există hotărâri

definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau grade deosebite în

una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Cazul

de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se întemeiază pe

autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care, prin cea de-a

doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și

având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară,

aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri

reprezintă „constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat”.

În

acest sens, tripla identitate ca și condiție de admisibilitate a cererii de

revizuire trebuie analizată în raport de dispozițiile

art. 1201

C. civ., conform căruia „este

lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este

întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în

contra lor în aceeași calitate”.

Cerințele

legale prevăzute de art. 1201 C. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece

se constată că prin decizia civilă nr.

4484 din 21 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit doar

competența de soluționare a cauzei ce avea ca obiect plata remunerației

convenite prin încheierea convenției și penalitățile aferente acestei

remunerații, iar prin decizia nr. 985 din 8 martie 2011 s-a respins ca nefondat

recursul în cauza ce a avut ca obiect nulitatea absolută a convenției nr. 277

din 22 ianuarie 2000, deciziile nefiind potrivnice întrucât acestea nu conțin

elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat, obiectul, cauza,

în litigiile arătate fiind diferit.

Totodată,

se reține că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța

de recurs, legiuitorul a impus condiția ca soluția dată în această instanță să

fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea altei stări de fapt decât cea

care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor

dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare

din ipoteze urmând să se dea o dezlegare a raportului juridic dedus judecății,

alta decât cea care fusese aleasă până la acel moment.

Cererea

de revizuire formulată împotriva unei decizii pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție prin care recursul a fost respins ca nefondat, nu poate fi

revizuită, întrucât, respingând recursul, instanța nu a pronunțat ea însăși o

hotărâre asupra fondului, ci a examinat criticile invocate de recurent prin

prisma motivelor de nelegalitate, controlul privind numai aplicarea corectă a

legii.

În consecință, Înalta Curte

apreciază cererea de revizuire formulată de revizuentul A.P. ca nefondată

urmând a o respinge, nefiind întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ..

Având

în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., revizuentul va fi obligat la

plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității formulării cererii de revizuire.

Respinge cererea de

revizuire formulată de revizuent A.P. împotriva deciziei nr. 985 din 8 martie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Obligă revizuentul

A.P. la plata sumei de 5100 lei cheltuieli de judecată către intimata SC M.B.

SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2011.