ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 234/2019

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 12.05.2015, pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la plata drepturilor izvorâte din contractul individual de muncă, în cuantum de 19.550 RON, inclusiv sport de 5% cu titlu de vechime.

Prin Sentința civilă nr. 1947 din 8.11.2016, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 19.550 RON reprezentând drepturi salariale pentru perioada 02.04.2012 - 05.03.2014, precum și la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 65 din 17.01.2017, s-a admis cererea de completare dispozitiv, formulată de reclamant și s-a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 1947 din 8.11.2016, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 1080 RON către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu expertiză.

Hotărârea primei instanțe, pronunțată la 8.11.2016, a fost atacată cu apel de către pârâta S.C. B. S.R.L.

La termenul de judecată din data de 23 mai 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a dispus suspendarea judecării apelului, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților.

Prin cererea înaintată prin fax, la data de 27.11.2017, intimatul A. a solicitat constatarea perimării, în baza art. 416 C. proc. civ., întrucât pricina a rămas în nelucrare timp de 6 luni, fără ca apelanta să solicite repunerea pe rol, perioadă de timp scursă de la momentul suspendării și până în prezent.

Prin Decizia nr. 46 din 10 ianuarie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis excepția perimării apelului, invocată de intimatul A. și a constatat perimat apelul declarat de pârâtă împotriva Sentinței civile nr. 1947 din 8.11.2016, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Prin Decizia nr. 367 din 14 februarie 2018, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului deciziei din apel, în sensul obligării apelantei la plata, către intimat, a sumei de 500 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei din apel, a formulat recurs pârâta S.C. B. S.R.L.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut, în sinteză, că în mod greșit a fost admisă excepția de perimare în fața instanței de apel, câtă vreme încheierea din 23.05.2017, de suspendare a judecății pentru lipsa părților, nu i-a fost comunicată. Prin urmare, nefiind îndeplinit acest act de procedură, termenul de perimare de 6 luni nu a început să curgă în speță.

Intimatul A. nu a depus întâmpinare în cauză.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 2 octombrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că partea are deschisă calea de atac a recursului la instanța ierarhic superioară în temeiul dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., însă acesta apare ca tardiv declarat, față de data pronunțării hotărârii recurate - 10 ianuarie 2018, recursul fiind exercitat la 14 februarie 2018.

Completul de filtru C4, la data de 11 octombrie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

În speță, recurenta S.C. B. a depus punct de vedere la raport, prin care a susținut că tardivitatea recursului trebuie analizată și din perspectiva art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la o cale efectivă de atac. Totodată, prin reglementarea cuprinsă în art. 421 alin. (2) C. proc. civ. ce impune exercitarea căii de atac într-un termen calculat de la data pronunțării hotărârii, nu se asigură respectarea dreptului la apărare și la un proces echitabil, întrucât partea nu are posibilitatea de a cunoaște argumentele care au condus la pronunțarea hotărârii și, în acest mod, nu i se garantează dreptul la o cale efectivă de atac.

Intimatul A., prin punctul de vedere la raport, a solicitat respingerea recursului, ca tardiv formulat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 500 RON, conform chitanței din 29.10.2018, depusă la dosarul de recurs.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 31 ianuarie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția tardivității, reținută prin raportul întocmit în cauză, pe care o va analiza cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge, ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente:

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Conform dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Se observă că recursul declarat împotriva Deciziei nr. 46 din 10 ianuarie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin care s-a admis excepția perimării apelului, invocată de intimatul A., fiind constatat perimat apelul pârâtei S.C. B. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 1947 din 8.11.2016, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ și peremptoriu, prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.

Potrivit art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură. De asemenea, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 2 din același act normativ, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

În situația nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd următoarele: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Legea procesual civilă reglementează și situația în care partea, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispozițiile art. 186 ce dispun:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Coroborând dispozițiile legale amintite, din interpretarea lor sistematică, rezultă că termenul pentru exercitarea recursului împotriva Deciziei nr. 46 din 10 ianuarie 2018, a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, reprezintă un termen procedural de 5 zile, care începe să curgă de la pronunțare.

Din verificarea lucrărilor dosarului, se constată că decizia prin care a fost constatată perimată judecata apelului a fost pronunțată la data de 10 ianuarie 2018.

În aplicarea prevederilor legale anterior redate, reiese că termenul pentru exercitarea recursului s-a împlinit la data de 16 ianuarie 2018. Or, conform datei de pe ștampila aplicată de oficiul poștal și expedierii prin fax, recursul a fost exercitat și motivat la 14 februarie 2018.

Prin urmare, acesta a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ și de decădere prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., partea neinvocând nicio împrejurare mai presus de voința sa care să o fi împiedicat în exercitarea căii de atac.

Nu pot fi avute în vedere apărările recurentei, invocate în cadrul punctului de vedere la raport, în legătură cu încălcarea dreptului la o cale efectivă de atac (art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului). În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că liberul acces la justiție nu reprezintă un drept absolut, exercițiul acestuia fiind supus unor limite și condiții de procedură prevăzute de dreptul intern, cum sunt cele referitoare la nerespectarea termenelor procedurale, situație regăsită în speța de față.

A mai susținut recurenta că, prin formularea textului art. 421 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia termenul de recurs este de 5 zile de la pronunțarea hotărârii, i se încalcă dreptul la o cale efectivă de atac, neavând posibilitatea de a lua cunoștință de argumentele ce au condus instanța la adoptarea soluției în cauză.

Acest argument nu poate fi validat de către instanța de recurs, câtă vreme sancțiunea decăderii intervine pentru depășirea termenului legal pentru exercitarea căii de atac a recursului, prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., care curge de la pronunțare. Motivarea recursului poate fi însă realizată în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 487 coroborate cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ. ce dispun: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs. În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii." Or, în dosarul de față, recurenta a introdus calea de atac peste termenul instituit de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca tardiv declarat, recursul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 46 din 10 ianuarie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, iar, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale 451 alin. (1) din același cod, va obliga pe recurenta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanța depusă la dosar, către intimatul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 46 din 10 ianuarie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Obligă pe recurenta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului A.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN