ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2399/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 897 din 22 mai 2019, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă A., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B., așa cum a fost precizată; a respins cererea reconvențională, a constatat că prin decizia nr. 3709 din 26 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017 s-a stabilit natura de contract de muncă a contractului de activitate sportivă încheiat între părți la 22 august 2017; a anulat decizia de concediere emisă de pârât la 3 octombrie 2017 și l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, în cuantum de 13.600 euro, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data concedierii până la data rămânerii definitive a hotărârii instanței; a fost respinsă în rest acțiunea.

La 9 iulie 2019, în baza art. 450 alin. (5) C. proc. civ., B. a formulat o cerere de suspendare provizorie a executării silite a sentinței sus-menționate.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă sub nr. x/2019.

Prin cererea depusă la dosar la 1 august 2019, petentul și-a modificat cererea, arătând că temeiul de drept îl reprezintă dispozițiile art. 450 alin. (1) C. proc. civ. și că solicită suspendarea executării sentinței primei instanțe.

Prin încheierea din 20 august 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins cererea formulată de petentul B. privind suspendarea executării silite a sentinței civile nr. 897 din 22 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei încheieri, B. a declarat recurs, solicitând casarea sa, cu consecința admiterii cererii de suspendare, iar în ipoteza menținerii încheierii atacate, a solicitat restituirea cauțiunii.

În motivare, a arătat că instanța care a pronunțat încheierea atacată nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor art. 450 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora cererea de suspendare se soluționează de instanța de apel.

Or, în speță, cererea de suspendare, astfel cum a fost modificată la primul termen de judecată, a fost soluționată de un complet care nu este specializat în litigii de muncă și, mai mult, nu este același cu cel care soluționează apelul.

O altă critică vizează încălcarea dispozițiilor art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora, dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii.

În acest sens, a arătat că, deși i-a respins cererea de suspendare, curtea de apel a omis să îi restituire suma de 3.696 RON, consemnată la dispoziția instanței cu titlu de cauțiune.

A mai susținut recurentul că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 450 alin. (4) C. proc. civ., conform cărora suspendarea va putea fi încuviințată numai cu plata unei cauțiuni.

În opinia recurentului, instanța are rolul de a constata plata cauțiunii și a unor motive întemeiate, fără a transforma însă această din urmă cerință într-o condiție sine qua non.

Aceasta întrucât plata cauțiunii acoperă prejudicial pe care intimata l-ar suferi prin neexecutarea hotărârii instanței de fond.

În final, a susținut că, raportat la situația concretă, se impune suspendarea executării silite, de vreme ce intimata nu realizează suficiente venituri care să garanteze întoarcerea executării silite, iar, pe de altă parte, propria situație financiară nu îi permite momentan să plătească despăgubirile datorate intimatei, conform sentinței primei instanțe.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

La termenul din 7 octombrie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a stabilit termen în ședință publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., iar prin încheierea din 3 februarie 2021 a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că, deși au fost legal citate, părțile nu s-au înfățișat la strigarea cauzei și nu au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor.

În ședința publică de la 10 noiembrie 2021, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția perimării cererii de recurs, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Articolul 416 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată și căi de atac, chiar împotriva incapabililor, rămase în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.

Perimarea este o sancțiune procesuală determinată de lipsa de stăruință a părților în continuarea judecății și instituirea ei are la bază următoarele elemente esențiale: rămânerea cauzei în nelucrare și culpa procesuală a părții în neefectuarea niciunui demers pentru repunerea cauzei pe rol. Pe lângă natura sa sancționatorie, perimarea dă efect unei prezumții de desistare a părților care, rămânând pasive, consfințesc lipsa lor de interes în finalizarea judecății.

În speță, judecata cauzei a fost suspendată prin încheierea din 3 februarie 2021, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar această încheiere constituie ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, în condițiile în care niciuna dintre părți nu a solicitat reluarea judecății.

Așadar, condițiile perimării așa cum se desprind din prevederile art. 416 C. proc. civ. sunt îndeplinite în cauză, de la 3 februarie 2021 - data ultimului act de procedură și până la 6 octombrie 2021 - data întocmirii referatului trecând mai mult de 6 luni, în care părțile nu au solicitat redeschiderea judecății.

Pentru considerentele expuse, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 416, art. 420 și art. 421 C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 20 august 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2021.