ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1485/2021

Ședința publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, a invocat prevederile art. 269

1

alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii și art. 210

3

din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Prin sentința civilă nr. 22 din 9 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1040 din 13 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I Civilă, a fost respins apelul formulat de reclamant, ca nefondat.

Recurentul susține că, în mod greșit, UAT Pucioasa a emis titlul executoriu nr. x/02.10.2019 și l-a pus în executare prin adresa de înfiintare a popririi nr. x/24.09.2019, în condițiile în care, pe de o parte, creanța nu este certă iar, pe de altă parte, aceasta ar fi pornit executarea silită fără a exista o decizie de impunere aferentă sumei restante.

Mai arată recurentul că intimata-pârâtă a pus în aplicare adresa de înființare a popririi cu încalcarea legii, a indisponibilizat o parte din drepturilor salariale și le-a virat ulterior creditoarei UAT Pucioasa.

Recurentul-reclamant și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 483 alin. (1), art. 223, art. 485, art. 488, art. 490 din C. proc. civ., art. 169 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, art. 236 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și Legea dialogului social nr. 62/2011.

La 10 februarie 2021 intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil iar, în subsidiar, ca nefondat, cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

La 4 martie 2021 recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare și admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulată iar la 14 iunie 2021 a formulat note scrise, prin care a reiterat cele susținute prin cererea de recurs și răspunsul la întâmpinare.

Cauza a fost înregistrată la 21 decembrie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă iar, prin rezoluția din 9 martie 2021, s-a fixat termen de judecată la 15 iunie 2021.

Înalta Curte, în sedința publică din 15 iunie 2021, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele următoare:

Cauza are ca obiect recursul împotriva deciziei nr. 1040 din 13 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I Civilă, prin care a fost respins apelul reclamantului ca nefondat într-o actiune privind "drepturi bănești".

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii."

Totodată, potrivit art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, iar, potrivit art. 214 din același act normativ, hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Art. 216 din Legea nr. 62/2011 prevede că dispozițiile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cauze având ca obiect conflicte de muncă și de asigurări sociale, iar potrivit art. 483 alin. (2) teza II-a din același cod, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că hotărârea prin care se soluționează în primă instanță un conflict de muncă este supusă numai apelului, fiind exclusă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei pronunțate în apel.

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una din garanțiile procesului echitabil.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunțarea sa potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., fiind incident principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1040 din 13 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca inadmisibil.

În ceea ce privește cererea formulată de intimata-pârâtă privind acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 452 din C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs potrivit art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1040 din 13 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. B. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2021.