ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2364/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2364/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând

asupra prezentului recurs:

Prin sentința penală nr. 213 din 4

noiembrie 2010 Tribunalul Harghita a dispus următoarele:

În baza art. 174 alin. (1), art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. a) C. pen.

l-a condamnat pe inculpatul D.M., la :

- 4 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și doi ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 71

C. pen. s-a interzis pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 4 ani închisoare

aplicată inculpatului.

În baza art. 86

2

C. pen. s-a fixat un termen de încercare de 8 ani.

Pe durata

termenului de încercare de 8 ani s-au stabilit următoarele măsuri de

supraveghere conform art. 86

3

alin. (1) C. pen.:

a) să se

prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul

Harghita;

b)să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice

și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359

C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului cu privire la cazurile de revocare

a suspendării executării sub supraveghere prevăzute de art. 86

4

C.

pen.

S-a făcut

aplicarea prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 88

alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată ziua reținerii respectiv data

de 02 mai 2010 orele 02,00 până la data de 20 mai 2010 orele 20,50 și perioada

arestării preventive începând cu data de 02 mai 2010 până la data de 07 mai 2010.

În baza art. 118

lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a unui cuțit, corp delict,

aparținând inculpatului și distrugerea acestuia după rămânerea definitivă a

sentinței.

S-a constatat

că partea vătămată B.I., nu s-a constituit ca parte civilă în cauză.

A fost aplicate

disp.art. 191 C. proc. pen.

S-au reținut

următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita înregistrat la

această instanță sub nr. 1374/96/2010 din data de 07 iunie 2010, inculpatul D.M.,

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat

prevăzut de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., în stare de

libertate

În fapt, s-a

reținut că în după amiaza zilei de 01 mai 2010, în jurul orelor 18,30

inculpatul D.M. se deplasa pe drumul comunal din satul Șoimoșul Mare, com. Săcel,

județul Harghita, îndreptându-se spre casă având în mână o creangă.

Ajuns în fața

casei în care locuia victima G.Ș. care stătea pe o bancă împreună cu vecinul

său D.I., în momentul în care inculpatul D.M., s-a apropiat de cei doi, câinele

cel însoțea pe G.Ș. a început să-l latre, motiv pentru care între inculpat și

victima G.Ș. s-au iscat niște discuții, în timpul căreia inculpatul a sărit

să-l lovească cu creanga, pe partea vătămată. Aceasta a reușit să-i smulgă din

mână creanga după care l-a lovit în cap pe autor de câteva ori împrejurare

conformată de martora P.E. (f. 48) care era în fața porții așteptând să-i vină

soțul.

Inculpatul a

scos imediat un cuțit din cizmă, cu ajutorul căruia a aplicat două sau trei

lovituri victimei G.Ș. care s-a prăbușit pe marginea drumului.

După comiterea

faptei inculpatul și-a continuat drumul întâlnindu-se cu martora P.E. căreia

i-a relatat faptul că l-a omorât pe G.Ș.. Tot cu această ocazie inculpatul a

afirmat către martor că, cuțitul cu care l-a înțepat pe G.Ș., l-a aruncat lângă

cadavru. S-a deplasat apoi la locuința martorului K.S. preotul comunei căruia

de asemenea i-a relatat despre cele întâmplate.

S-a efectuat

necropsia cadavrului numitului G.Ș. în vârstă de 77 ani, ocazie cu care s-a

constatat că moartea a fost violentă și s-a datorat unui stop cardiac după o

plagă împunsă-penetrantă a hemitoracelui stg. cu lezarea cordului. Leziunile

constatate la autopsie descrise la capitolul „Semne de violență" s-au putut

produce prin lovire directă cu un instrument înțepător tăietor, leziunea

cardiacă având legătură de cauzalitate directă-i med iată cu moartea.

Partea vătămată

B.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În fața

instanței inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că nu a

intenționat să omoare victima, de care a fost speriat, deoarece a fost lovit de

acesta cu o bâtă în regiunea capului și toracică de 3-4 ori, iar, ca urmare, a

agresiunii în regiunea capului leșinând, și fiind căzut victima l-a lovit cu

piciorul în regiunea coastelor atunci el revenindu-și, s-a ridicat în genunchi

și cu un cuțit pe care îl avea la el, l-a împuns în regiunea abdominală pe

victimă, o singură dată, ulterior spunându-i-se că de 2 sau 3 ori.

După aceasta

s-a dus la martorul S.K. ca să anunțe salvarea, aceasta venind cam într-o

jumătate de oră ulterior venind și poliția.

Inculpatul a

declarat că nu era în relații de dușmănie cu victima, în timpul vieții de la

acesta cumpărând lapte, astfel regretă cele întâmplate dar întărește faptul că

înainte de săvârșirea faptei a fost provocat de victimă, fiind lovit de acesta

în regiunea capului.

S-a reținut că

inculpatul a arătat că era vorba despre un câine, însă nu cunoaște motivul

pentru care acesta îl deranja pe victimă și presupune că ar fi fost vorba de ce

duce câinele cu el la stână, unde și lucra. Cuțitul îl avea în cizmă și îl

ținea pentru tăierea produselor de la stână, el neobișnuind să poarte cu el

cuțit sau orice alt obiect înțepător sau tăietor.

Și în fața

instanței partea vătămată B.I. (f. 17), fiica victimei a susținut că nu se

constituie ca parte civilă în cauză, întrucât nu are niciun fel de pretenție și

nici nu solicită daune materiale sau morale de la inculpat, solicitând doar

condamnarea acestuia pentru fapta săvârșită (f.16).

Martorii K.S.

și S.K. care au fost amenințați și de inculpat, în declarația lor au susținut

că s-au întâlnit cu acesta după agresiune relatându-le că l-a înțepat pe

victimă, ei neîntrebând care a fost motivul, dar Ie-a arătat că victima se află

la o distanță de circa 30 - 100 m, când au ajuns în locul respectiv, fiind

decedată.

Acești martori

au susținut că inculpatul consumase ceva alcool, dar nu avea tulburări de

comportament sau echilibru era puțin nervos și Ie-a spus ce a făcut astfel

și-au dat seama din starea în care era că ar fi consumat alcool, inculpatul

spunându-le că a băgat de 3 ori cuțitul în victimă (f.27 și 29).

S-a reținut că

martorul P.A. a confirmat faptul că în seara zilei de 01 mai 2010, când veneau acasă

s-a întâlnit cu inculpatul, acesta spunându-i că l-a omorât pe G.I., cu cuțitul

pe care l-a aruncat lângă acesta.

Tot acest

martor a susținut că inculpatul nu prezenta nici o urmă de agresiune însă i-a

spus că a fost lovit în cap de către victimă (f.38).

Din declarația

martorei P.E. sa reținut că victima G.Ș. se afla pe bancă în fața casei

vecinului D.I., dinspre deal apropiindu-se inculpatul care avea un băț în mână.

Când s-a apropiat de cei doi, victima care avea lângă el un câine, l-a asmuțit

către inculpat, iar acesta s-a îndreptat către bancă i-a pus victimei orizontal

bățul la gât și l-a împins spre gard, cerându-i să nu mai întărâte câinele spre

el.

Victima s-a

ridicat de pe bancă i-a smuls bățul și l-a lovit pe inculpat în regiunea

capului de 4 ori, iar în timp ce îl lovea, numitul D.I. a fugit în curte iar pe

martoră nu a mai interesat-o ce se întâmplă întrucât se apropia soțul său -

martorul P.A. și a închis poarta, întorcându-se în casă.

După 20 de

minute când a ajuns soțul său acasă, a deschis poarta pentru căruță și a

văzut-o pe victimă căzută în drum cu urme de agresiune, lângă el nefiind alte

persoane. Acesta trăia încă dar nu putea vorbi.

Așa cum a

susținut și soțul său martorul P.A., de la acesta știa și ea faptul că

inculpatul i-a relatat că l-a omorât pe G.Ș., (f.48 - 49 d.u. și f.28 dosar

cauză).

S-a reținut că

cele susținute de martora P.E., în legătură cu agresiunea victimei asupra

inculpatului, prin lovirea acestuia în regiunea capului, anterior agresiunii în

sens invers, sunt confirmate și de avizul medico-legal depus în dosarul de

urmărire penală dar și în dosarul cauzei, eliberat de I.M.L. Tg.Mureș, în care

se arată faptul că victima a fost implicată într-o altercație (f.26 dosar

cauză), cu inculpatul cei doi suferind leziuni (f.40 dosar urmărire penală.)

S-a

concluzionat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor

calificat, urmând să suporte consecințele legale însă instanța a apreciat că se

poate reține ca circumstanță atenuantă provocarea prev.de art. 73 lit. b) C.

pen., fapt care a rezultat atât din declarația martorei P.E. cât și din

concluziile medico-legale, respectiv victima G.Ș. i-a provocat inculpatului o

puternică tulburare și emoție prin asmuțirea câinelui asupra acestuia și prin

loviturile pe care i Ie-a aplicat acesta fiind considerate ca fiind grave,

inculpatul nefiind în stare să se abțină de la această ripostă decât prin

săvârșirea infracțiunii.

Instanța a

reținut că fapta victimei de a-l provoca pe inculpat în felul de mai sus nu a

fost atât de gravă însă s-a considerat că a avut o apropiată semnificație față

de fapta acestuia care a acționat cu intenție indirectă pentru a-și apăra

viața, într-o stare de puternică tulburare și emoție provocată de atitudinea

victimei.

Părțile nu erau

în dușmănie, se cunoșteau de mult timp, iar inculpatul este cunoscut ca o

persoană fără comportamente negative, cu o fire liniștită și nonconflictuală,

având perspective de reintegrare în societate, aceste trăsături de caracter

fiind concluzionate în referatul de evaluare, întocmit de Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita (f.36-37).

Ca urmare,

instanța a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii pentru care

a fost trimis în judecată care atrage pe cale de consecință răspunderea penală

a acestuia și necesitatea aplicării unei pedepse raportată la pericolul social

concret al faptei dar și persoana inculpatului acesta neavând antecedente

penale.

S-a considerat

că atitudinea inculpatului, după săvârșirea faptei, lipsa antecedentelor penale

ar justifica concluzia că pronunțarea condamnării constituie un avertisment

pentru acesta și pentru executarea pedepsei în stare de libertate fiind

incidente în cauză dispozițiile art. 86

1

C. pen. privind executarea

pedepsei sub supraveghere.

Împotriva

acestei decizii au declarat, în termen legal, apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Harghita și partea vătămată B.I. care au solicitat condamnarea

inculpatului la o pedeapsă majorată, înlăturându-se circumstanța atenuantă a

provocării.

Examinând

sentința prin prisma motivelor de apel invocate instanța de control judiciar a

admis apelurile promovate pentru următoarele considerente:

Starea de fapt

reținută de prima instanță este parțial conformă cu realitatea celor

întâmplate. Astfel, în ziua de 01 mai 2010, în jurul orelor 18,30, inculpatul D.M.,

se deplasa pe drumul comunal din satul Șoimușu Mare, com. Săcel, jud. Harghita,

aflat fiind sub influența băuturilor alcoolice și având în mână o creangă, iar

în cizmă, un cuțit.

Când a ajuns în

fața casei unde locuia victima G.Ș. a văzut că victima stătea pe bancă împreună

cu vecinul său D.I. Victima a ațâțat câinele spre inculpat, câine care l-a

lătrat pe acesta fără însă să îl muște. Atunci inculpatul a pus bățul pe care

îl avea în mână la gâtul victimei, pe care a împins-o spre gard. Victima G.Ș.

s-a ridicat de pe bancă și i-a smuls din mână inculpatului bățul (care era de

fapt o creangă mai subțire, astfel cum rezultă și din fotografiile aflate

dosar) și l-a lovit pe inculpat cu acel băț, în zona capului, spunându-i să nu

mai aibă treabă cu el.

Inculpatul a

scos un cuțit, din cizmă și, i-a aplicat două sau trei lovituri victimei,

străpungându-i inima fapt care a dus la decesul acesteia. După aceasta

inculpatul a părăsit locul faptei și a anunțat persoanele pe care Ie-a întâlnit

în drumul său că l-a omorât pe G.Ș. Trebuie amintit că victima avea 77 de ani,

iar inculpatul avea la data comiterii faptei 62 de ani.

Fără îndoială,

încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat este cea dată de prima

instanță, adică de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen., dar fără aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. a) C.

pen.

Se consideră că

nu se poate reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă, prev. de art.

73 Iit. b) C. pen., deoarece nu putem considera că inculpatul a săvârșit fapta

aflat fiind sub imperiul unei puternice tulburări provocată de asmuțirea

câinelui de către victimă și prin loviturile pe care victima i Ie-a aplicat.

În primul rând,

câinele asmuțit asupra sa nu i-a creat niciun fel de vătămare, iar dovadă a

faptului că acel câine nu l-a speriat pe inculpat este și faptul că acesta s-a

îndreptat spre victimă pe care a amenințat-o cu un băț și a împins-o, fără ca

acel câine să-l mai amenințe în vreun fel.

În al doilea

rând, inculpatul a fost cel care primul a amenințat și a împins victima după

care a urmat reacția victimei care, simțindu-se lezată de gesturile

inculpatului, l-a lovit pe acesta din urmă cu acel băț, după ce în prealabil îi

luase bățul, aplicându-i vreo patru lovituri.

Inculpatul a

scos din cizmă un cuțit cu care a aplicat victimei două-trei lovituri în zona

inimii, lovituri care au dus la decesul victimei. Inculpatul nu a încercat să

se refugieze din calea loviturilor aplicate de victimă. Nu se poate reține că

inculpatul ar fi leșinat în urma loviturilor aplicate de victimă, deoarece nu

ar mai fi reacționat atât de brutal, folosindu-se de un cuțit.

De asemenea, nu

se poate reține nici faptul că victima s-ar fi folosit de o bâtă pentru a-l

lovi pe inculpat, întrucât nu s-a găsit la fața locului un astfel de obiect.

Dimpotrivă, victima a fost găsită decedată, ținând în mână acel băț, constând

într-o creangă subțire.

Se

concluzionează că reacția victimei la atitudinea amenințătoare a inculpatului,

nu a putut să constituie o amenințare atât de gravă pentru viața inculpatului,

căruia să-i fi provocat o atât de puternică tulburare, încât, inculpatul nu

putea să reacționeze, în alt mod, decât cel în care a acționat, suprimând viața

victimei.

După cum

rezultă din declarațiile martorilor, tulburarea inculpatului era indusă de

faptul că acesta se afla în momentul săvârșirii faptei, sub influența

alcoolului, fapt care, se pare că, l-a făcut să reacționeze, în sensul celor

arătate mai sus.

În ceea ce

privește individualizarea pedepsei instanța de apel a ținut seama de gradul de

pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care aceasta a fost

comisă, de persoana inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei și nu are

antecedente penale, dar și de rezultatul ireversibil al faptei săvârșite. Se

consideră că o pedeapsă orientată spre minimul special este în măsură să conducă

la reeducarea inculpatului care, astfel poate să conștientizeze consecințele

faptei sale.

Ca atare, în

baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. instanța de control judiciar a admis

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și al părții

vătămate B.I. împotriva sentinței penale nr. 213 din 4 noiembrie 2010 a

Tribunalului Harghita.

S-a dispus

desființarea, în parte, a sentinței atacate și înlăturând dispozițiile art. 73 lit.

b) și art. 76 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul D.M., pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., la pedeapsa

de 15 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 7 ani a drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 71

C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

De asemenea s-a

înlăturat, din hotărârea sus-menționată, aplicarea dispozițiilor art. 86

1

,

art. 86

2

C. pen., art. 86

4

C. pen. și art. 71 alin. (5) C.

pen.

S-au menținut

restul dispozițiilor din sentința atacată.

Împotriva

Deciziei penale nr. 7 din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș

pronunțată în sensul celor anterior menționate, în termen legal, s-a exercitat

calea de atac a recursului de către inculpat.

Inculpatul D.M.

apreciază că apelurile declarate au fost nefondate și consideră că prima

instanță a apreciat în mod corect depozițiile vizând individualizarea

sancțiunii. Față de starea de fapt reținută consideră că în mod corect s-a

reținut starea de provocare.

Instanța de

recurs rezervându-se în examinare doar la modificarea soluției din sentință,

întrucât inculpatul nu a folosit apelul, potrivit art. 385

1

alin. (4)

C. proc. pen., motivele de recurs invocate cu abordarea și a cazurilor de

casare ce pot fi tratate din oficiu, art. 385

6

C. proc. pen., reține

următoarele:

Starea de fapt

reținută de instanța de apel este confirmată pe deplin cu realitatea celor

întâmplate.

Astfel, în ziua

de 01 mai 2010, în jurul orelor 18,30, inculpatul D.M., se deplasa pe drumul

comunal din satul Șoimușu Mare, com. Săcel, jud. Harghita, aflat fiind sub

influența băuturilor alcoolice și având în mână o creangă, iar în cizmă, un

cuțit. Când a ajuns în fața casei unde locuia victima G.Ș. a văzut că victima

stătea pe bancă împreună cu vecinul său D.I. Victima a ațâțat câinele spre

inculpat, câine care l-a lătrat pe acesta fără însă să îl muște. Atunci

inculpatul a pus bățul pe care îl avea în mână la gâtul victimei, pe care a

împins-o spre gard. Victima G.Ș. s-a ridicat de pe bancă și i-a smuls din mână

inculpatului bățul (care era de fapt o creangă mai subțire, astfel cum rezultă

și din fotografiile aflate dosar) și l-a lovit pe inculpat cu acel băț, în zona

capului, spunându-i să nu mai aibă treabă cu el.

Inculpatul a

scos un cuțit, din cizmă și, i-a aplicat două sau trei lovituri victimei,

străpungându-i inima fapt care a dus la decesul acesteia. După aceasta

inculpatul a părăsit locul faptei și a anunțat persoanele pe care Ie-a întâlnit

în drumul său că l-a omorât pe G.Ș. Trebuie amintit că victima avea 77 de ani,

iar inculpatul avea la data comiterii faptei 62 de ani.

Încadrarea

juridică dată faptei comise de inculpat este cea dată de prima instanță, adică

de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen., dar fără aplicarea art. 73 lit. b) și 76 lit. a) C. pen.

Nu se poate

reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 73 Iit. b)

C. pen., deoarece nu putem considera că inculpatul a săvârșit fapta aflat fiind

sub imperiul unei puternice tulburări provocată de asmuțirea câinelui de către

victimă și prin loviturile pe care victima i Ie-a aplicat.

Reacția

victimei la atitudinea amenințătoare a inculpatului nu a putut să constituie o

amenințare atât de gravă pentru viața inculpatului, căruia să-i fi provocat o

atât de puternică tulburare, încât, inculpatul nu putea să reacționeze, în alt

mod, decât cel în care a acționat, suprimând viața victimei.

În ceea ce

privește individualizarea pedepsei, instanța de apel a ținut seama de gradul de

pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care aceasta a fost

comisă, de persoana inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei și nu are

antecedente penale, dar și de rezultatul ireversibil al faptei săvârșite.

Altfel spus,

elementele favorabile în caracterizarea inculpatului au fost luate în

considerare, tocmai din acest motiv s-a apreciat că o pedeapsă orientată spre

minimul special este în măsură să conducă la reeducarea inculpatului care,

astfel poate să conștientizeze consecințele faptei sale.

Ca atare, cu

deplină justificare instanța de prim control judiciar a admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și al părții vătămate B.I.

împotriva sentinței penale nr. 213 din 4 noiembrie 2010 a Tribunalului Harghita.

S-a dispus desființarea, în parte, a sentinței atacate și înlăturând

dispozițiile art. 73 lit. b) și 76 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul D.M.,

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C.

pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 7 ani a

drepturilor prevăzute de art. 64 Iit. a), b) C. pen.

În acest

context, recursul de față grefat pe disp. art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen. nu are suportul necesar în susținere, fiind de respins ca nefondat,

hotărârea atacată a fost pronunțată în condiții de deplină legalitate și

temeinicie, cazuri de casare constatabile din oficiu nu s-au evidențiat.

Inculpatul

fiind în culpă procesuală va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare

suportate de partea vătămată, justificate expres prin chitanță vizând onorariu

avocațial în recurs.

Văzând și disp.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 7

din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat și 4.000 lei, cu același titlu, către partea vătămată B.I.

Onorariul

interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 10 iunie 2011.