ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2364/2011

Deliberând asupra prezentului recurs: Prin sentința penală nr. 213 din 4 noiembrie 2010 Tribunalul Harghita a dispus următoarele: În baza art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul D.M., la : - 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și doi ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului. În baza art. 86 2 C. pen.

s-a fixat un termen de încercare de 8 ani. Pe durata termenului de încercare de 8 ani s-au stabilit următoarele măsuri de supraveghere conform art. 86 3 alin. (1) C. pen.: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita; b)să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului cu privire la cazurile de revocare a suspendării executării sub supraveghere prevăzute de art. 86 4 C. pen.

S-a făcut aplicarea prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată ziua reținerii respectiv data de 02 mai 2010 orele 02,00 până la data de 20 mai 2010 orele 20,50 și perioada arestării preventive începând cu data de 02 mai 2010 până la data de 07 mai 2010. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a unui cuțit, corp delict, aparținând inculpatului și distrugerea acestuia după rămânerea definitivă a sentinței. S-a constatat că partea vătămată B.I., nu s-a constituit ca parte civilă în cauză. A fost aplicate disp.art. 191 C. proc. pen.

S-au reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita înregistrat la această instanță sub nr. 1374/96/2010 din data de 07 iunie 2010, inculpatul D.M., a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzut de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., în stare de libertate În fapt, s-a reținut că în după amiaza zilei de 01 mai 2010, în jurul orelor 18,30 inculpatul D.M. se deplasa pe drumul comunal din satul Șoimoșul Mare, com. Săcel, județul Harghita, îndreptându-se spre casă având în mână o creangă. Ajuns în fața casei în care locuia victima G.Ș. care stătea pe o bancă împreună cu vecinul său D.I., în momentul în care inculpatul D.M., s-a apropiat de cei doi, câinele cel însoțea pe G.Ș.

a început să-l latre, motiv pentru care între inculpat și victima G.Ș. s-au iscat niște discuții, în timpul căreia inculpatul a sărit să-l lovească cu creanga, pe partea vătămată. Aceasta a reușit să-i smulgă din mână creanga după care l-a lovit în cap pe autor de câteva ori împrejurare conformată de martora P.E. (f. 48) care era în fața porții așteptând să-i vină soțul. Inculpatul a scos imediat un cuțit din cizmă, cu ajutorul căruia a aplicat două sau trei lovituri victimei G.Ș. care s-a prăbușit pe marginea drumului. După comiterea faptei inculpatul și-a continuat drumul întâlnindu-se cu martora P.E. căreia i-a relatat faptul că l-a omorât pe G.Ș.. Tot cu această ocazie inculpatul a afirmat către martor că, cuțitul cu care l-a înțepat pe G.Ș., l-a aruncat lângă cadavru.

S-a deplasat apoi la locuința martorului K.S. preotul comunei căruia de asemenea i-a relatat despre cele întâmplate. S-a efectuat necropsia cadavrului numitului G.Ș. în vârstă de 77 ani, ocazie cu care s-a constatat că moartea a fost violentă și s-a datorat unui stop cardiac după o plagă împunsă-penetrantă a hemitoracelui stg. cu lezarea cordului. Leziunile constatate la autopsie descrise la capitolul „Semne de violență" s-au putut produce prin lovire directă cu un instrument înțepător tăietor, leziunea cardiacă având legătură de cauzalitate directă-i med iată cu moartea. Partea vătămată B.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În fața instanței inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că nu a intenționat să omoare victima, de care a fost speriat, deoarece a fost lovit de acesta cu o bâtă în regiunea capului și toracică de 3-4 ori, iar, ca urmare, a agresiunii în regiunea capului leșinând, și fiind căzut victima l-a lovit cu piciorul în regiunea coastelor atunci el revenindu-și, s-a ridicat în genunchi și cu un cuțit pe care îl avea la el, l-a împuns în regiunea abdominală pe victimă, o singură dată, ulterior spunându-i-se că de 2 sau 3 ori. După aceasta s-a dus la martorul S.K. ca să anunțe salvarea, aceasta venind cam într-o jumătate de oră ulterior venind și poliția. Inculpatul a declarat că nu era în relații de dușmănie cu victima, în timpul vieții de la acesta cumpărând lapte, astfel regretă cele întâmplate dar întărește faptul că înainte de săvârșirea faptei a fost provocat de victimă, fiind lovit de acesta în regiunea capului.

S-a reținut că inculpatul a arătat că era vorba despre un câine, însă nu cunoaște motivul pentru care acesta îl deranja pe victimă și presupune că ar fi fost vorba de ce duce câinele cu el la stână, unde și lucra. Cuțitul îl avea în cizmă și îl ținea pentru tăierea produselor de la stână, el neobișnuind să poarte cu el cuțit sau orice alt obiect înțepător sau tăietor. Și în fața instanței partea vătămată B.I. (f. 17), fiica victimei a susținut că nu se constituie ca parte civilă în cauză, întrucât nu are niciun fel de pretenție și nici nu solicită daune materiale sau morale de la inculpat, solicitând doar condamnarea acestuia pentru fapta săvârșită (f.16). Martorii K.S. și S.K.

care au fost amenințați și de inculpat, în declarația lor au susținut că s-au întâlnit cu acesta după agresiune relatându-le că l-a înțepat pe victimă, ei neîntrebând care a fost motivul, dar Ie-a arătat că victima se află la o distanță de circa 30 - 100 m, când au ajuns în locul respectiv, fiind decedată. Acești martori au susținut că inculpatul consumase ceva alcool, dar nu avea tulburări de comportament sau echilibru era puțin nervos și Ie-a spus ce a făcut astfel și-au dat seama din starea în care era că ar fi consumat alcool, inculpatul spunându-le că a băgat de 3 ori cuțitul în victimă (f.27 și 29). S-a reținut că martorul P.A. a confirmat faptul că în seara zilei de 01 mai 2010, când veneau acasă s-a întâlnit cu inculpatul, acesta spunându-i că l-a omorât pe G.I., cu cuțitul pe care l-a aruncat lângă acesta.

Tot acest martor a susținut că inculpatul nu prezenta nici o urmă de agresiune însă i-a spus că a fost lovit în cap de către victimă (f.38). Din declarația martorei P.E. sa reținut că victima G.Ș. se afla pe bancă în fața casei vecinului D.I., dinspre deal apropiindu-se inculpatul care avea un băț în mână. Când s-a apropiat de cei doi, victima care avea lângă el un câine, l-a asmuțit către inculpat, iar acesta s-a îndreptat către bancă i-a pus victimei orizontal bățul la gât și l-a împins spre gard, cerându-i să nu mai întărâte câinele spre el. Victima s-a ridicat de pe bancă i-a smuls bățul și l-a lovit pe inculpat în regiunea capului de 4 ori, iar în timp ce îl lovea, numitul D.I. a fugit în curte iar pe martoră nu a mai interesat-o ce se întâmplă întrucât se apropia soțul său - martorul P.A.

și a închis poarta, întorcându-se în casă. După 20 de minute când a ajuns soțul său acasă, a deschis poarta pentru căruță și a văzut-o pe victimă căzută în drum cu urme de agresiune, lângă el nefiind alte persoane. Acesta trăia încă dar nu putea vorbi. Așa cum a susținut și soțul său martorul P.A., de la acesta știa și ea faptul că inculpatul i-a relatat că l-a omorât pe G.Ș., (f.48 - 49 d.u. și f.28 dosar cauză). S-a reținut că cele susținute de martora P.E., în legătură cu agresiunea victimei asupra inculpatului, prin lovirea acestuia în regiunea capului, anterior agresiunii în sens invers, sunt confirmate și de avizul medico-legal depus în dosarul de urmărire penală dar și în dosarul cauzei, eliberat de I.M.L.

Tg.Mureș, în care se arată faptul că victima a fost implicată într-o altercație (f.26 dosar cauză), cu inculpatul cei doi suferind leziuni (f.40 dosar urmărire penală.) S-a concluzionat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor calificat, urmând să suporte consecințele legale însă instanța a apreciat că se poate reține ca circumstanță atenuantă provocarea prev.de art. 73 lit. b) C. pen., fapt care a rezultat atât din declarația martorei P.E. cât și din concluziile medico-legale, respectiv victima G.Ș. i-a provocat inculpatului o puternică tulburare și emoție prin asmuțirea câinelui asupra acestuia și prin loviturile pe care i Ie-a aplicat acesta fiind considerate ca fiind grave, inculpatul nefiind în stare să se abțină de la această ripostă decât prin săvârșirea infracțiunii.

Instanța a reținut că fapta victimei de a-l provoca pe inculpat în felul de mai sus nu a fost atât de gravă însă s-a considerat că a avut o apropiată semnificație față de fapta acestuia care a acționat cu intenție indirectă pentru a-și apăra viața, într-o stare de puternică tulburare și emoție provocată de atitudinea victimei. Părțile nu erau în dușmănie, se cunoșteau de mult timp, iar inculpatul este cunoscut ca o persoană fără comportamente negative, cu o fire liniștită și nonconflictuală, având perspective de reintegrare în societate, aceste trăsături de caracter fiind concluzionate în referatul de evaluare, întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita (f.36-37).

Ca urmare, instanța a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată care atrage pe cale de consecință răspunderea penală a acestuia și necesitatea aplicării unei pedepse raportată la pericolul social concret al faptei dar și persoana inculpatului acesta neavând antecedente penale. S-a considerat că atitudinea inculpatului, după săvârșirea faptei, lipsa antecedentelor penale ar justifica concluzia că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și pentru executarea pedepsei în stare de libertate fiind incidente în cauză dispozițiile art. 86 1 C. pen. privind executarea pedepsei sub supraveghere. Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și partea vătămată B.I.

care au solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă majorată, înlăturându-se circumstanța atenuantă a provocării. Examinând sentința prin prisma motivelor de apel invocate instanța de control judiciar a admis apelurile promovate pentru următoarele considerente: Starea de fapt reținută de prima instanță este parțial conformă cu realitatea celor întâmplate. Astfel, în ziua de 01 mai 2010, în jurul orelor 18,30, inculpatul D.M., se deplasa pe drumul comunal din satul Șoimușu Mare, com. Săcel, jud. Harghita, aflat fiind sub influența băuturilor alcoolice și având în mână o creangă, iar în cizmă, un cuțit. Când a ajuns în fața casei unde locuia victima G.Ș. a văzut că victima stătea pe bancă împreună cu vecinul său D.I.

Victima a ațâțat câinele spre inculpat, câine care l-a lătrat pe acesta fără însă să îl muște. Atunci inculpatul a pus bățul pe care îl avea în mână la gâtul victimei, pe care a împins-o spre gard. Victima G.Ș. s-a ridicat de pe bancă și i-a smuls din mână inculpatului bățul (care era de fapt o creangă mai subțire, astfel cum rezultă și din fotografiile aflate dosar) și l-a lovit pe inculpat cu acel băț, în zona capului, spunându-i să nu mai aibă treabă cu el. Inculpatul a scos un cuțit, din cizmă și, i-a aplicat două sau trei lovituri victimei, străpungându-i inima fapt care a dus la decesul acesteia. După aceasta inculpatul a părăsit locul faptei și a anunțat persoanele pe care Ie-a întâlnit în drumul său că l-a omorât pe G.Ș.

Trebuie amintit că victima avea 77 de ani, iar inculpatul avea la data comiterii faptei 62 de ani. Fără îndoială, încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat este cea dată de prima instanță, adică de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., dar fără aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. a) C. pen. Se consideră că nu se poate reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă, prev. de art. 73 Iit. b) C. pen., deoarece nu putem considera că inculpatul a săvârșit fapta aflat fiind sub imperiul unei puternice tulburări provocată de asmuțirea câinelui de către victimă și prin loviturile pe care victima i Ie-a aplicat. În primul rând, câinele asmuțit asupra sa nu i-a creat niciun fel de vătămare, iar dovadă a faptului că acel câine nu l-a speriat pe inculpat este și faptul că acesta s-a îndreptat spre victimă pe care a amenințat-o cu un băț și a împins-o, fără ca acel câine să-l mai amenințe în vreun fel.

În al doilea rând, inculpatul a fost cel care primul a amenințat și a împins victima după care a urmat reacția victimei care, simțindu-se lezată de gesturile inculpatului, l-a lovit pe acesta din urmă cu acel băț, după ce în prealabil îi luase bățul, aplicându-i vreo patru lovituri. Inculpatul a scos din cizmă un cuțit cu care a aplicat victimei două-trei lovituri în zona inimii, lovituri care au dus la decesul victimei. Inculpatul nu a încercat să se refugieze din calea loviturilor aplicate de victimă. Nu se poate reține că inculpatul ar fi leșinat în urma loviturilor aplicate de victimă, deoarece nu ar mai fi reacționat atât de brutal, folosindu-se de un cuțit. De asemenea, nu se poate reține nici faptul că victima s-ar fi folosit de o bâtă pentru a-l lovi pe inculpat, întrucât nu s-a găsit la fața locului un astfel de obiect.

Dimpotrivă, victima a fost găsită decedată, ținând în mână acel băț, constând într-o creangă subțire. Se concluzionează că reacția victimei la atitudinea amenințătoare a inculpatului, nu a putut să constituie o amenințare atât de gravă pentru viața inculpatului, căruia să-i fi provocat o atât de puternică tulburare, încât, inculpatul nu putea să reacționeze, în alt mod, decât cel în care a acționat, suprimând viața victimei. După cum rezultă din declarațiile martorilor, tulburarea inculpatului era indusă de faptul că acesta se afla în momentul săvârșirii faptei, sub influența alcoolului, fapt care, se pare că, l-a făcut să reacționeze, în sensul celor arătate mai sus.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei instanța de apel a ținut seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care aceasta a fost comisă, de persoana inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei și nu are antecedente penale, dar și de rezultatul ireversibil al faptei săvârșite. Se consideră că o pedeapsă orientată spre minimul special este în măsură să conducă la reeducarea inculpatului care, astfel poate să conștientizeze consecințele faptei sale. Ca atare, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. instanța de control judiciar a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și al părții vătămate B.I. împotriva sentinței penale nr. 213 din 4 noiembrie 2010 a Tribunalului Harghita.

S-a dispus desființarea, în parte, a sentinței atacate și înlăturând dispozițiile art. 73 lit. b) și art. 76 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul D.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 7 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. De asemenea s-a înlăturat, din hotărârea sus-menționată, aplicarea dispozițiilor art. 86 1 , art. 86 2 C. pen., art. 86 4 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. S-au menținut restul dispozițiilor din sentința atacată.

Împotriva Deciziei penale nr. 7 din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș pronunțată în sensul celor anterior menționate, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpat. Inculpatul D.M. apreciază că apelurile declarate au fost nefondate și consideră că prima instanță a apreciat în mod corect depozițiile vizând individualizarea sancțiunii. Față de starea de fapt reținută consideră că în mod corect s-a reținut starea de provocare. Instanța de recurs rezervându-se în examinare doar la modificarea soluției din sentință, întrucât inculpatul nu a folosit apelul, potrivit art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen., motivele de recurs invocate cu abordarea și a cazurilor de casare ce pot fi tratate din oficiu, art. 385 6 C. proc.

pen., reține următoarele: Starea de fapt reținută de instanța de apel este confirmată pe deplin cu realitatea celor întâmplate. Astfel, în ziua de 01 mai 2010, în jurul orelor 18,30, inculpatul D.M., se deplasa pe drumul comunal din satul Șoimușu Mare, com. Săcel, jud. Harghita, aflat fiind sub influența băuturilor alcoolice și având în mână o creangă, iar în cizmă, un cuțit. Când a ajuns în fața casei unde locuia victima G.Ș. a văzut că victima stătea pe bancă împreună cu vecinul său D.I. Victima a ațâțat câinele spre inculpat, câine care l-a lătrat pe acesta fără însă să îl muște. Atunci inculpatul a pus bățul pe care îl avea în mână la gâtul victimei, pe care a împins-o spre gard. Victima G.Ș.

s-a ridicat de pe bancă și i-a smuls din mână inculpatului bățul (care era de fapt o creangă mai subțire, astfel cum rezultă și din fotografiile aflate dosar) și l-a lovit pe inculpat cu acel băț, în zona capului, spunându-i să nu mai aibă treabă cu el. Inculpatul a scos un cuțit, din cizmă și, i-a aplicat două sau trei lovituri victimei, străpungându-i inima fapt care a dus la decesul acesteia. După aceasta inculpatul a părăsit locul faptei și a anunțat persoanele pe care Ie-a întâlnit în drumul său că l-a omorât pe G.Ș. Trebuie amintit că victima avea 77 de ani, iar inculpatul avea la data comiterii faptei 62 de ani. Încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat este cea dată de prima instanță, adică de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., dar fără aplicarea art. 73 lit. b) și 76 lit. a) C. pen.

Nu se poate reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 73 Iit. b) C. pen., deoarece nu putem considera că inculpatul a săvârșit fapta aflat fiind sub imperiul unei puternice tulburări provocată de asmuțirea câinelui de către victimă și prin loviturile pe care victima i Ie-a aplicat. Reacția victimei la atitudinea amenințătoare a inculpatului nu a putut să constituie o amenințare atât de gravă pentru viața inculpatului, căruia să-i fi provocat o atât de puternică tulburare, încât, inculpatul nu putea să reacționeze, în alt mod, decât cel în care a acționat, suprimând viața victimei. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, instanța de apel a ținut seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care aceasta a fost comisă, de persoana inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei și nu are antecedente penale, dar și de rezultatul ireversibil al faptei săvârșite.

Altfel spus, elementele favorabile în caracterizarea inculpatului au fost luate în considerare, tocmai din acest motiv s-a apreciat că o pedeapsă orientată spre minimul special este în măsură să conducă la reeducarea inculpatului care, astfel poate să conștientizeze consecințele faptei sale. Ca atare, cu deplină justificare instanța de prim control judiciar a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și al părții vătămate B.I. împotriva sentinței penale nr. 213 din 4 noiembrie 2010 a Tribunalului Harghita. S-a dispus desființarea, în parte, a sentinței atacate și înlăturând dispozițiile art. 73 lit. b) și 76 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul D.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 7 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 Iit.

a), b) C. pen. În acest context, recursul de față grefat pe disp. art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. nu are suportul necesar în susținere, fiind de respins ca nefondat, hotărârea atacată a fost pronunțată în condiții de deplină legalitate și temeinicie, cazuri de casare constatabile din oficiu nu s-au evidențiat. Inculpatul fiind în culpă procesuală va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare suportate de partea vătămată, justificate expres prin chitanță vizând onorariu avocațial în recurs. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 7 din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și 4.000 lei, cu același titlu, către partea vătămată B.I. Onorariul interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2011.