ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2894/2011

Ședința publică de la 29 septembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 6977 din 10 iunie 2010, Tribunalul București, secția a VI a comercială, a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta-parata SC B.D. SRL în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Universitatea din București, a admis în parte cererea reconvențională precizată, a obligat părțile să încheie act adițional la contractul nr. 2/2005 în care să se menționeze locator Universitatea din București în loc de Casa Universitarilor, a constatat încetarea dreptului de folosință al pârâtei reclamante asupra spațiului ce a constituit obiectul contractului de închiriere nr. 1 din 21 februarie 2005 și a respins celelalte cereri ca neîntemeiate.

De asemenea, s-a luat act de renunțarea pârâtei reclamante la capetele trei și cinci din cererea reconvențională, s-a dispus evacuarea pârâtei reclamante din spațiile ce constituie obiectul contractului nr. 1/2005 București, sector 1 în suprafață de 80 mp pentru lipsă titlu. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că proprietarul spațiului închiriat ce constituie obiectul contractului nr. 2/2005 este Universitatea din București, situație ce se va materializa prin încheierea uni act adițional în care să fie menționate corect părțile contractante. Un asemenea act adițional este solicitat de ambele părți, dar cu un conținut diferit, durata contractului, cuantumul chiriei, modalitatea de calcul, recunoașterea sporului de valoare adus spațiilor, recuperarea eventualelor debite, urmând a se decide de părți, nefiind atributul instanței care nu poate interveni în acordul de voință al părților ce trebuie exprimat în condițiile art. 969 C. civ.

Excepția inadmisibilității nu a fost reținută deoarece părțile urmăresc valorificarea propriilor drepturi în temeiul raporturilor juridice derulate prin contractele încheiate. Contractul de închiriere nr. 1/2005 s-a încheiat pe perioadă determinată, durata acestuia expirând, astfel încât reclamanta pârâtă nu mai justifică dreptul de folosință asupra spațiului, cu consecința evacuării spațiului respectiv pentru lipsă titlu. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC B.D. SRL și prin decizia nr. 15 din 21 ianuarie 2011 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta nu a arătat în ce au constat eventualele îmbunătățiri sau în ce constă sporul de valoare pretins, ceea ce în condițiile art. 1169 C. civ., conduce la concluzia că acest capăt de cerere este neîntemeiat.

În ce privește critica apelantei referitoare la neidentificarea spațiilor comerciale din care s-a solicitat și apoi, s-a dispus evacuarea, din punct de vedere topo-cadastral s-a reținut că este neîntemeiată, deoarece Universitatea din București a depus la dosar extras din Cartea Funciară cu toate spațiile comerciale din imobilul situat în București, în suprafață totală de 3678 mp compus din construcții, înscrisuri din care rezultă modul cum sunt identificate spațiile comerciale. Pentru interpretarea contractelor de închiriere, din perspectiva încetării acestora sau a executării lor, este importantă convenția părților, nefiind neapărat necesară dezmembrarea și identificarea separată a fiecărei suprafețe dintre cele închiriate în Cartea Funciară, fiind suficientă identificarea suprafeței închiriate.

Referitor la data încheierii actului adițional, Curtea a apreciat că posibilitatea instanței de a dispune este limitată de cererea părților, astfel că în lipsa unei cereri prin care să se solicite stabilirea unei date de încheiere a actului adițional, instanța, corect nu a stabilit o atare dată. S-a mai reținut că nu se poate susține că a operat o prelungire a duratei contractului de închiriere nr. 1 din 21 februarie 2005 prin simpla formulare a unei cereri de către chiriaș, așa încât și în această privință, hotărârea apelată este legală și temeinică. Împotriva acestei decizii reclamanta SC B.D. SRL a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc.

civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei pronunțate și pe cale de consecință admiterea în tot a acțiunii. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele: - La data introducerii cererii principale reclamanta Universitatea din București nu justifica nici un titlu deoarece nu avea intabulat titlul de proprietate. După depunerea întâmpinării de către recurentă, Universitatea din București a prezentat în instanță încheierea de intabulare rectificată. Nici până în prezent Universitatea din București nu a precizat din ce spațiu dorește evacuarea. - Deși instanța de apel a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde în considerente motivele ce au stat la baza pronunțării soluției de respingere a unor capete de cerere ale recurentei apreciază că soluția este legală și temeinică.

- La data încheierii contractelor nr. 1 și 2 nu exista o identificare topo-cadastrală care să fie opozabilă erga omnes . De aceea respingerea capătului de cerere referitor la identificarea acestor corpuri de clădire este neîntemeiată. Intimata Universitatea din București a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul nu este fondat. Examinând recursul prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de SC B.D. SRL. Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat întrucât instanța de apel s-a pronunțată numai în limitele cererilor formulate de părți și a probelor administrate, neacordând mai mult decât s-a cerut atunci când a respins apelul.

Nici motivul de recurs fundamentat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este incident în cauză întrucât hotărârea cuprinde în considerente motivele pe care și-a întemeiat decizia, concluzionându-se că motivele invocate de SC B.D. SRL nu pot conduce la reformarea hotărârii instanței de fond. Instanța de apel corect a reținut că SC B.D. SRL nu a arătat în ce au constatat eventualele îmbunătățiri sau în ce constă sporul de valoare pretins, nici nu a precizat care este valoarea sumei pe care aceasta o solicită cu acest titlu și că nu s-au produs probe în sensul că spațiile ar fi beneficiat de pretinsul spor de valoare invocat de aceasta. În mod întemeiat instanța de apel în raport de starea de fapt stabilită, necenzurabilă în recurs, a reținut că Universitatea din București a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, precum și modul de identificare a spațiilor comerciale în cauză.

Este de principiu că locatarul cunoaște exact ce spațiu a închiriat, astfel că pretextul neidentificării cu numărul cadastral a spațiilor ocupate efectiv de pârâtă nu este suficient pentru continuarea unei folosințe în lipsa unui titlu. Sub acest aspect, așa cum corect a reținut și instanța de apel recurenta nu poate invoca propria culpă pentru a obține protecția unui drept al său. Raportat la aceste considerente se apreciază că nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este întemeiat. Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul recurentei SC B.D. SRL ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC B.D. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 15 din 21 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2011.