ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2894/2011

Ședința publică de la 29 septembrie 2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 6977 din 10 iunie 2010, Tribunalul București, secția a

VI

a comercială, a

respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea

precizată formulată de reclamanta-parata SC B.D. SRL în contradictoriu cu

pârâta-reclamantă Universitatea din București, a admis în parte cererea

reconvențională precizată, a obligat părțile să încheie act adițional la

contractul nr. 2/2005 în care să se menționeze locator Universitatea din

București în loc de Casa Universitarilor, a constatat încetarea dreptului de

folosință al pârâtei reclamante asupra spațiului ce a constituit obiectul

contractului de închiriere nr. 1 din 21 februarie 2005 și a respins celelalte

cereri ca neîntemeiate.

De asemenea, s-a luat

act de renunțarea pârâtei reclamante la capetele trei și cinci din cererea

reconvențională, s-a dispus evacuarea pârâtei reclamante din spațiile ce

constituie obiectul contractului nr. 1/2005 București, sector 1 în suprafață de

80 mp pentru lipsă titlu.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că proprietarul spațiului închiriat ce

constituie obiectul contractului nr. 2/2005 este Universitatea din București,

situație ce se va materializa prin încheierea uni act adițional în care să fie

menționate corect părțile contractante. Un asemenea act adițional este

solicitat de ambele părți, dar cu un conținut diferit, durata contractului,

cuantumul chiriei, modalitatea de calcul, recunoașterea sporului de valoare

adus spațiilor, recuperarea eventualelor debite, urmând a se decide de părți,

nefiind atributul instanței care nu poate interveni în acordul de voință al

părților ce trebuie exprimat în condițiile art. 969 C. civ.

Excepția

inadmisibilității nu a fost reținută deoarece părțile urmăresc valorificarea

propriilor drepturi în temeiul raporturilor juridice derulate prin contractele

încheiate.

Contractul de

închiriere nr. 1/2005 s-a încheiat pe perioadă determinată, durata acestuia

expirând, astfel încât reclamanta pârâtă nu mai justifică dreptul de folosință

asupra spațiului, cu consecința evacuării spațiului respectiv pentru lipsă

titlu.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta SC B.D. SRL și prin decizia nr. 15 din 21

ianuarie 2011 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca

nefondat apelul.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta nu a arătat în ce au constat

eventualele îmbunătățiri sau în ce constă sporul de valoare pretins, ceea ce în

condițiile art. 1169 C. civ., conduce la concluzia că acest capăt de cerere

este neîntemeiat.

În ce privește

critica apelantei referitoare la neidentificarea spațiilor comerciale din care

s-a solicitat și apoi, s-a dispus evacuarea, din punct de vedere topo-cadastral

s-a reținut că este neîntemeiată, deoarece Universitatea din București a depus

la dosar extras din Cartea Funciară cu toate spațiile comerciale din imobilul

situat în București, în suprafață totală de 3678 mp compus din construcții, înscrisuri

din care rezultă modul cum sunt identificate spațiile comerciale.

Pentru interpretarea

contractelor de închiriere, din perspectiva încetării acestora sau a executării

lor, este importantă convenția părților, nefiind neapărat necesară dezmembrarea

și identificarea separată a fiecărei suprafețe dintre cele închiriate în Cartea

Funciară, fiind suficientă identificarea suprafeței închiriate.

Referitor la data

încheierii actului adițional, Curtea a apreciat că posibilitatea instanței de a

dispune este limitată de cererea părților, astfel că în lipsa unei cereri prin

care să se solicite stabilirea unei date de încheiere a actului adițional,

instanța, corect nu a stabilit o atare dată.

S-a mai reținut că nu

se poate susține că a operat o prelungire a duratei contractului de închiriere

nr. 1 din 21 februarie 2005 prin simpla formulare a unei cereri de către

chiriaș, așa încât și în această privință, hotărârea apelată este legală și

temeinică.

Împotriva acestei

decizii reclamanta SC B.D. SRL a declarat recurs, invocând motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., în temeiul

cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei

pronunțate și pe cale de consecință admiterea în tot a acțiunii.

În dezvoltarea în

fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele:

- La data

introducerii cererii principale reclamanta Universitatea din București nu

justifica nici un titlu deoarece nu avea intabulat titlul de proprietate. După

depunerea întâmpinării de către recurentă, Universitatea din București a

prezentat în instanță încheierea de intabulare rectificată. Nici până în

prezent Universitatea din București nu a precizat din ce spațiu dorește

evacuarea.

- Deși instanța de

apel a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde în

considerente motivele ce au stat la baza pronunțării soluției de respingere a

unor capete de cerere ale recurentei apreciază că soluția este legală și

temeinică.

- La data încheierii

contractelor nr. 1 și 2 nu exista o identificare topo-cadastrală care să fie

opozabilă

erga omnes

. De aceea respingerea capătului de cerere referitor

la identificarea acestor corpuri de clădire este neîntemeiată.

Intimata

Universitatea din București a depus concluzii scrise solicitând respingerea

recursului ca nefondat.

Recursul nu este

fondat.

Examinând recursul

prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se

apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care

nu poate fi reformată prin recursul declarat de SC B.D. SRL.

Motivul de recurs

întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat întrucât instanța de

apel s-a pronunțată numai în limitele cererilor formulate de părți și a

probelor administrate, neacordând mai mult decât s-a cerut atunci când a

respins apelul.

Nici motivul de recurs

fundamentat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este incident în

cauză întrucât hotărârea cuprinde în considerente motivele pe care și-a

întemeiat decizia, concluzionându-se că motivele invocate de SC B.D. SRL nu pot

conduce la reformarea hotărârii instanței de fond.

Instanța de apel

corect a reținut că SC B.D. SRL nu a arătat în ce au constatat eventualele

îmbunătățiri sau în ce constă sporul de valoare pretins, nici nu a precizat

care este valoarea sumei pe care aceasta o solicită cu acest titlu și că nu

s-au produs probe în sensul că spațiile ar fi beneficiat de pretinsul spor de

valoare invocat de aceasta.

În mod întemeiat

instanța de apel în raport de starea de fapt stabilită, necenzurabilă în

recurs, a reținut că Universitatea din București a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra imobilului situat în București, precum și modul de

identificare a spațiilor comerciale în cauză.

Este de principiu că

locatarul cunoaște exact ce spațiu a închiriat, astfel că pretextul

neidentificării cu numărul cadastral a spațiilor ocupate efectiv de pârâtă nu

este suficient pentru continuarea unei folosințe în lipsa unui titlu.

Sub acest aspect, așa

cum corect a reținut și instanța de apel recurenta nu poate invoca propria

culpă pentru a obține protecția unui drept al său.

Raportat la aceste

considerente se apreciază că nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ. nu este întemeiat.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul recurentei SC B.D.

SRL ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC B.D. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 15 din 21

ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2011.