ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5024/2019

Ședința publică din data de 24 octombrie 2019

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4151 din 27 noiembrie 2018, a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1844 din 31 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că hotărârea primei instanțe este legală, în cauză nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ., invocate.

Astfel, a apreciat că nu sunt incidente ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4 ș 6 din C. proc. civ., iar pe fondul cauzei a reținut că sentința atacată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor corespunzătoare din Legea nr. 161/2003 și Legea educației naționale nr. 1/2011.

În concluzie, a constatat că în mod corect s-a considerat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, starea de incompatibilitate reținută fiind generată de deținerea simultană de către reclamant în perioada 26.09.2012-29.10.2013, atât a funcției de primar al orașului Fundulea, județul Călărași, cât și funcția de membru în Consiliul de administrație al Liceului Tehnologic al Orașului Fundulea.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul A., invocând prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură.

În motivarea căii de atac, contestatorul a reiterat atât situația de fapt, cât și criticile invocate în cererea de recurs, susținând, în esență, că dezlegarea dată cauzei este rezultatul unei erori materiale.

Contestatorul a făcut trimitere la prevederile art. 25 alin. (5) din Legea 176/2010, introduse prin Legea nr. 54/2019, susținând că instanța de recurs, în analiza motivelor de nelegalitate, trebuie să țină cont de aceste dispoziții legale noi, care au natura juridică a unor norme explicative de lămurire a modalității în care operează prescripția în privința respectivelor situații și răspunderi.

Contrar celor reținute, contestatorul a susținut că nu a făcut parte din Consiliul de administrație al Liceului Tehnologic nr. 1 Fundulea în perioada 26.09.2012 - 29.10.2013, în acest sens a invocat Adresa nr. x din 12.11.2015 emisă de Primăria Orașului Fundulea, din care rezultă faptul că în perioada 2010-2013, în cadrul Consiliului Local al orașului Fundulea nu a fost adoptată nici o hotărâre cu privire la numirea sa în Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic nr. 1 Fundulea.

Potrivit contestatorului, o alta greșeală materială realizată de instanța de recurs este legată de valoarea juridică pe care a acordat-o Deciziei nr. 61 din 26.09.2012 emise de către Liceul Tehnologic nr. 1. Fundulea, decizie luată fără consimțământul și informarea acestuia și fără să-i fie comunicată.

Drept urmare, a apreciat că a fost greșit interpretată legislația în vigoare, făcând trimitere și la schimbările legislative importante, în special în cadrul normelor de interpretare menite să ajute tranșarea unor situații juridice de incompatibilitate, cu referire la O.U.G. nr. 40/2014.

În concluzie, contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare și anularea deciziei atacate.

Prin întâmpinare, intimata Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, și, în subsidiar, ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Art. 503 din C. proc. civ., prevede:

"(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...)

În cauză, contestatorul a invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., susținând că este incidentă ipoteza greșelii materiale.

Dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, se referă la situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale și sunt de strictă interpretare, având un câmp limitat de aplicare.

Noțiunea de "eroare materială"a fost analizată în doctrină și jurisprudență prin opoziție cu greșeala de judecată, arătându-se că textul legal vizează erori cu caracter formal, procedural sau situații în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.

Altfel spus, eroarea materială trebuie să fie evidentă și să vizeze confundarea unor elemente sau date materiale esențiale ale cauzei care au condus la pronunțarea unei soluții greșite.

În cauză, contestatorul face trimitere la valoarea juridică dată unor înscrisuri de către instanța de recurs, având ca efect, în opinia acestuia, interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente, și la faptul că modificarea art. 25 din Legea 176/2010, intervenită prin Legea nr. 54/2019, ulterior pronunțării deciziei atacate, are menirea de a lămuri modalitatea în care trebuie analizate faptele de incompatibilitate și răspundere, sub aspectul prescripției.

Se observă astfel că partea reiterează criticile din recurs, urmărind reanalizarea probelor existente la dosar și reinterpretarea dispozițiilor legale incidente, inclusiv a modificărilor legislative în materie, intervenite ulterior pronunțării deciziei atacate.

Or, aceste aspecte nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, printre care și critici noi, constituind astfel un veritabil "recurs la recurs", ceea ce este inadmisibil.

Din modul de redactare, dar și din conținutul motivelor contestației în anulare, contestatorul tinde la anularea unei hotărâri pentru că, în opinia sa, nu a fost bine soluționată cauza, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România și Stanca Popescu c. România), ceea ce nu este cazul în speță.

Prin urmare, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru formularea prezentului demers judiciar.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 coroborat cu art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 4151 din 27 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2019.