ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.07.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3878/2021

HOTĂRÂRE
07.07.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3878/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 7 iulie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 19.05.2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând anularea Raportului de Evaluare nr. x/28.04.2016 întocmit de pârâtă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, reclamanta invocate excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 61/26.09.2012 emisa de Liceul Tehnologic Nr. l Fundulea prin care a fost constituit consiliul de administrație al acestuia pentru anul școlar 2012-2013.

Prin sentința civilă nr. 1232 din 16 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția de nelegalitate, ca neîntemeiată și a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Integritate și Liceul Tehnologic Nr. 1 Fundulea, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului și casarea în tot a sentinței atacate.

În motivarea recursului, recurenta a formulat critici ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că sentința primei instanțe este legală și temeinică, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor aplicabile speței.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de Evaluare nr. x/28.04.2016 întocmit de pârâtă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată și a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Integritate și Liceul Tehnologic Nr. 1 Fundulea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Examinând excepția de nelegalitate, instanța de fond a reținut că art. 96 alin. (23) din Legea nr. 1/2011 și art. 33 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 5619/2010 prevăd că din Consiliul de Administrație trebuie să facă parte și un reprezentant al consiliului local, fără a impune condiția existenței unei hotărâri a consiliului local pentru fiecare an școlar.

Prin Decizia nr. 61/26.09.2012 reclamanta a fost numită în Consiliul de administrație al Liceului Tehnologic nr. 1 Fundulea, în calitate de reprezentant al Consiliului Local, decizia fiind adoptată ca urmare a ședinței Consiliului de administrație din data de 25.09.2012, iar reclamanta a luat cunoștință de aceasta, fapt dovedit prin semnătura sa.

De aceea, instanța fondului a reținut că reclamanta cunoștea că a fost numită în Consiliul de administrație, în calitate de reprezentant al Consiliului Local, ca urmare a consimțământului său.

Ca urmare a faptului că art. 96 alin. (23) din Legea nr. 1/2011 și art. 33 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 5619/2010 nu prevăd condiția existenței unei hotărâri a consiliului local pentru fiecare an școlar, instanța fondului a considerat că decizia nr. 61/26.09.2012 este legală.

Pe fondul cauzei, judecătorul fondului a reținut că prin Raportul de evaluare nr. x/28.04.2016 întocmit de pârâtă s-a constatat situația de incompatibilitate în care s-a aflat reclamanta, prin încălcarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, deoarece în perioada 26.09.2012 - 29.10.2013 a deținut funcția de viceprimar, simultan cu cea de membru în Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic nr. 1 Fundulea.

Reclamanta s-a prezentat la sediul Agenției Naționale de Integritate la data de 17.02.2016, luând cunoștință de documentele aflate la dosar. Ulterior, a transmis un punct de vedere. înregistrat la Agenția Națională de Integritate sub nr. x/09.03.2016

Curtea observă că, în perioada 26.09.2012 - 29.10.2013, reclamanta a deținut calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic nr. 1 Fundulea. după cum rezultă din Deciziile nr. 61/26.09.2012 și nr. 112/29.10.2013 emise de directorul Liceului Tehnologic nr. 1 Fundulea precum și din Procesele-verbale ale ședințelor Consiliului de Administrație din perioada evaluată.

Reclamanta a participat în mod activ la ședințele Consiliului de Administrație, după cum rezultă din Procesele-verbale ale acestor ședințe, desfășurate în perioada evaluată.

Decizia nr. 61/26.09.2012 prin care reclamanta a fost numită în Consiliul de administrație al Liceului Tehnologic nr. 1 Fundulea, în calitate de reprezentant al Consiliului Local este legală pentru motivele arătate mai sus.

Art. 14 ale Metodologiei de organizare și funcționare a consiliului de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar, invocat de reclamantă, prevede că:,,(1) Revocarea membrilor consiliului de administrație se face cu votul a 2/3 din membrii consiliului de administrație.

Revocarea membrilor consiliului de administrație este de drept în următoarele situații:

a) înregistrarea a 3 absențe consecutive/5 absențe în decursul unui an școlar la ședințele ordinare ale consiliului de administrație;

b) retragerea, înlocuirea, în scris, de către autoritatea care a desemnat membrul respectiv;

în cazul în care se află într-o situație conflictuală. de natură juridică, cu unitatea de învățământ:

c) Membrii consiliului de administrație care nu îndeplinesc condițiile menționate la alin. (1)și (2) ale art. 11 din prezenta metodologie, la sfârșitul primului an de mandat.

d) prin demisie;

e) a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni sau a fost lipsită de dreptul de a ocupa un post didactic prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;

(2) Revocarea membrilor consiliului de administrație se face prin votul a jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți, în următoarele situații:

a) săvârșirea de abateri care dăunează interesului învățământului și prestigiului unității de învățământ:

b) neîndeplinirea din culpă a atribuțiilor delegate în cadrul consiliului de administrație:"

În speță, nu există niciuna dintre situațiile enumerate limitativ de lege astfel încât nu a intervenit nicio revocare a reclamantei în calitate de membru al Consiliului de administrație.

Pe de altă parte, conform Proceselor-verbale ale ședințelor Consiliului de Administrație din perioada evaluată, participarea reclamantei a avut loc în calitate de membru, calitate în care a semnat respectivele procese-verbale, nefiind menționată participarea vreunui invitat din cele două categorii stipulate la art. 15.

Înalta Curte apreciază că sentința atacată este legală în raport cu motivele de recurs invocate.

Contrar susținerilor recurentei, în mod corect instanța de fond a reținut calitatea sa de membru, iar nu de invitat, în consiliul de administrație al unității școlare, calitate care rezultă în mod neîndoielnic din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (procese-verbale ale ședințelor, convocatoare).

Totodată, Înalta Curte constată caracterul legal al Deciziei nr. 61/26.09.2012 emisa de Liceul Tehnologic Nr. 1 Fundulea, în condițiile în care prin decizia nr. 4382/30.10.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a CAF s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta din prezenta cauză împotriva sentinței nr. 405/10.05.2017 a Tribunalului Călărași prin care se respinsese ca nefondată acțiunea acesteia având ca obiect anularea Deciziei nr. 61/26.09.2012 emisa de Liceul Tehnologic Nr. 1 Fundulea. În considerentele deciziei Curții de Apel București s-a reținut că pentru desemnarea reprezentantului consiliului local în consiliul de administrație al unității școlare legea nu impune condiții explicite de formă, precum existența unei hotărâri a consiliului local în acest sens pentru fiecare an școlar. Această decizie are autoritate de lucru judecat în condițiile art. 431 alin. (2) din noul C. proc. civ., care reglementează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

De asemenea, Înalta Curte reține că, deși recurenta-reclamantă a susținut că mandatul de membru în consiliul de administrație al unității școlare trebuie acordat anual, aceasta nu a indicat dispozițiile legale care să prevadă o asemenea obligație a consiliului local.

Cât privește criticile referitoare la incidența prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, precum și la nerespectarea de către instanța de fond a prevederilor art. 22 alin. (2) din noul C. proc. civ. și ale art. 2550 alin. (2) din noul C. civ., Înalta Curte nu va proceda la analizarea acestora, dat fiind că au fost invocate după expirarea termenului de recurs, prin notele scrise depuse la data de 17.11.2020 . Or, potrivit dispozițiilor art. 487 alin. (1) din noul C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1232 din 16 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1232 din 16 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 7 iulie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3083/2021
Ședința publică din data de 21 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistr
ÎCCJ 2024-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1639/2024
Ședința publică din data de 21 martie 2024 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea instanței de fond Prin cererea
ÎCCJ 2021-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1127/2021
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul București, secția a II-a contencios administr
ÎCCJ 2020-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 528/2020
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chematre în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2022-03-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1371/2022
Ședința publică din data de 9 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucu
Sursă