ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1639/2024

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 11.08.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x din 24 iulie 2020 întocmit de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 105 din 17 decembrie 2020, Curtea a admis cererea de chemare în judecată și a anulat Raportul de evaluare întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate la data de 24 iulie 2020 și înregistrat la Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale pentru Integritate sub nr. x/24.07.2020.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și ale art. 96 alin. (1) și (2) lit. a), b) și c) din Legea educației naționale nr. 1/2011.

Prin Decizia nr. 678 din 8 februarie 2023, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile formulată de intimata-reclamantă A..

A respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de intimata-reclamantă A..

A respins cerera de solicitare a avizului consultativ al Curții Europene a Drepturilor Omului, formulată de intimata-reclamantă A..

A admis recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, a casat sentința recurată și, în rejudecare, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

A obligat intimata-reclamantă la plata către recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

A constatat Înalta Curte că, prin raportul de evaluare contestat în cauză, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate a reținut că reclamanta A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât, în perioada 31.08.2016 (când a fost desemnată prin hotărâre de consiliu local ca înlocuitor al primarului Comunei Horgești în Consiliul de Administrație al Școlilor Horgești și Răcătău) - 28 martie 2017 (data ultimului proces-verbal semnat de către aceasta în cadrul ședinței consiliului de administrație al Școlii Gimnaziale Horgești), a exercitat funcția de membru în consiliul de administrație al Școlii Horgești și al Școlii Răcătău simultan cu funcția de viceprimar al Comunei Horgești din Județul Bacău.

Constatarea stării de incompatibilitate în care s-a aflat reclamanta s-a întemeiat pe dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora funcția de viceprimar este incompatibilă cu funcția de (...) membru al consiliului de administrație (...) la instituțiile publice (cu mențiunea că acest text de lege a fost modificat la data de 10 iunie 2017, prin Legea nr. 87/2017, în sensul reglementării incompatibilităților funcției de primar/viceprimar doar în cazul exercitării simultane a funcției publice și a calităților/funcțiilor menționate la art. 87 alin. (1) lit. a) - k).

Criticile de nelegalitate formulate de pârâtă privesc, în principal, greșita aplicare și interpretare a efectelor modificărilor legislative operate conform O.U.G. nr. 49/2014 asupra situației de incompatibilitate în care se află reclamanta, viceprimar al comunei Horgești.

Înalta Curte a reținut că, până la data de 26 iunie 2014, dispozițiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 stipulau că:

"(2) În cazul instituțiilor de învățământ de stat, consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administrație este format din 7 membri, cu următoarea componentă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și pentru învățământul preșcolar și primar.

b) în cazul în care consiliul de administrație este format din 9 membri, dintre aceștia 4 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanți ai consiliului local și 2 reprezentanți ai părinților. Directorul și directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă;

c) în cazul în care consiliul de administrație este format din 13 membri, dintre aceștia 6 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 3 reprezentanți ai consiliului local și 3 reprezentanți ai părinților. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă".

Prin O.U.G. nr. 49 din 26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educației, cercetării științifice și pentru modificarea unor acte normative (intrată în vigoare la 30 iunie 2014), prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 au fost completate în sensul că, din consiliul de administrație al unității de învățământ va face parte "primarul sau un reprezentant al primarului".

Potrivit Hotărârii Consiliului Local Horgești nr. 36 din 31 august 2016, aflată la fila x din vol. I al instanței de fond, reclamanta A. a fost desemnată să participe ca membru în consiliul de administrație în calitate de înlocuitor al primarului. Contrar celor reținute de prima instanță, această împrejurare nu este de natură a înlătura incidentul de integritate, întrucât participarea viceprimarului ca membru în consiliul de administrație creează o situație de incompatibilitate, indiferent în ce modalitate s-a ajuns la desemnarea sa în consiliu.

Înalta Curte a constatat că funcția de membru în consiliul de administrație a fost deținută și exercitată efectiv de intimata-reclamantă, aceasta participând la ședințele consiliului de administrație și semnând procesele-verbale expuse în cuprinsul raportului de evaluare contestat și anexate în dosarul instanței de fond, în calitate de membru al consiliului . Din conținutul acestora reiese și că intimata-reclamantă s-a implicat activ în cadrul ședințelor, intervențiile acesteia în timpul discuțiilor fiind consemnate ca fiind efectuate în calitatea sa de membru al consiliului de administrație.

Pe de altă parte, normele care stabilesc atribuțiile organelor autorității publice locale au caracter general față de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, care se aplică cu prioritate în privința incidentului de integritate.

De asemenea, instanța de recurs a apreciat că prima instanță a făcut o nelegală aplicare în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 49/2014, prin care prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 au fost completate în sensul că, din consiliul de administrație al unității de învățământ va face parte "primarul sau un reprezentant al primarului". Contrar considerentelor sentinței de fond, această modificare legislativă este una de strictă aplicare și nu privește și funcția de viceprimar, neproducând efecte asupra situației de incompatibilitate în care s-a aflat reclamanta în perioada 31 august 2016 - 28 martie 2017. Prin urmare, întrucât această ordonanță de urgență nu este aplicabilă viceprimarului, referindu-se exclusiv la primar, indiferent de calificarea pe care o dă reclamanta acestei norme, ea nu este incidentă speței.

De altfel, așa cum s-a reținut în jurisprudența consolidată a instanței supreme, "reprezentantul primarului" în consiliul de administrație poate fi orice persoană care nu deține o funcție incompatibilă cu cea desemnată. Or, viceprimarul este nominalizat expres de prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare în perioada de referință, funcția sa fiind astfel incompatibilă cu funcția de membru al consiliului de administrație la instituțiile publice și, prin urmare, și la unitățile de învățământ de stat.

De aceea, în mod legal, pârâta ANI a aplicat faptelor de incompatibilitate dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la data comiterii acestora, și nu dispozițiile Legii nr. 128/2017, care a intrat în vigoare ulterior săvârșirii faptei de incompatibilitate referitoare la deținerea și exercitarea simultană a funcției de viceprimar și funcției de membru în Consiliul de Administrație al unor școli gimnaziale.

Față de acestea, intimata-reclamantă s-a aflat în stare de incompatibilitate, prin efectul legii, întrucât a exercitat simultan funcția de viceprimar al comunei Horgești județul Bacău și cea de membru în consiliul de administrație al Școlii Horgești și al Școlii Răcătău.

Soluția legislativă instituită de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate, este clar în sensul unei incompatibilități pentru situația de cumul de calități precum cel în cauză, astfel că, nu invită la speculații și interpretări, în care forma viitoare a legii (care introduce excepția), să poată constitui un argument de clarificare, interpretare. Această lege este o chestiune de optică legislativă ce aparține exclusiv legiuitorului, care și-a asumat o astfel de formă, tot astfel cum, ulterior, în 2017, legiuitorul a înțeles să-și asume o altă optică și să instituie o excepție în sensul arătat anterior.

În acest sens, de altfel, s-a pronunțat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 45 din 22 ianuarie 2019, arătând că din această perspectivă, a succesiunii legilor în timp, Curtea a observat că autorul critică, în realitate, modul de interpretare și aplicare a legii de către Agenția Națională de Integritate, aspect ce excedează controlului de constituționalitate. În acest sens, Curtea a reținut că, în jurisprudența sa în materie, a constatat că susținerile privind înțelegerea conținutului normelor juridice criticate, prin corelare cu alte dispoziții legale, vizează interpretarea și aplicarea legilor în cauza dedusă judecății. Cu privire la succesiunea în timp a soluțiilor legislative criticate, Curtea a reținut că acestea reprezintă opțiunea legiuitorului, încadrându-se în marja sa de apreciere cu privire la stabilirea regimului incompatibilităților, iar instanța judecătorească analizează aplicarea legii la cazul dedus judecății, potrivit principiului tempus regit actum.

A mai reținut Înalta Curte, în ceea ce privește argumentele evocate de intimata-reclamantă prin notele de ședință depuse la termenul din data de 20 octombrie 2022, că acestea au vizat, în esență, următoarele chestiuni de drept:

- încălcarea principiului proporționalității sancțiunilor, analizat din perspectiva art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 și a art. 15 alin. (1), art. 39-40, art. 47, art. 49, art. 51 și art. 52 alin. (1) și (3) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene;

- nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate în lucrarea nr. x/01.02.2019, inclusiv a Raportului de evaluare nr. x/24.07.2020, cu care a fost finalizată această lucrare, în temeiul art. 20 coroborat cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, dat fiind că solicitarea de date și informații nepublice s-a făcut înainte de invitarea persoanei cercetate pentru a depune un punct de vedere;

- aplicarea greșită a legislației Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, așa cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara.

Analizând, însă, astfel de chestiuni în mod comparativ cu cele invocate prin cererea de chemare în judecată și prin întâmpinarea formulată la cererea de recurs, Înalta Curte a observat că, în fapt, chestiunile antereferite reprezintă seturi noi de argumente, ce privesc aspecte de drept bine determinate, având cauză juridică proprie și care nu se regăsesc printre motivele de nelegalitate evocate de intimata- reclamantă în fața primei instanțe în susținerea cererii de anulare a raportului de evaluare nr. x/24.07.2020.

De asemenea, Înalta Curte constată că respectivele critici nu au corespondent în motive de fapt care să fi făcut obiectul unei cereri de completare sau modificare a cererii de chemare în judecată, ce ar fi trebuit să fie formulată în condițiile art. 204 C. proc. civ., fiind evocate de reclamantă, pentru prima dată în recurs.

Prin urmare, reclamanta nu a îndeplinit, în faza de judecată a fondului, rigorile procedurale ale învestirii instanței de judecată cu sus indicatele aspecte, iar prin aceste noi critici de nelegalitate se tinde la schimbarea cauzei juridice a litigiului pendinte.

În considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 și art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că obiectul căii extraordinare de atac a recursului este limitat la analizarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de apărările evocate în fața acesteia, în recurs neputând fi schimbată calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

Totodată, instanța de control judiciar a avut în vedere și că, prin Decizia nr. 45/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M. Of. nr. 386/23.05.2017, s-a statuat, cu forță obligatorie, faptul că prin invocarea chestiunii prevalenței dreptului unional nu se poate schimba cauza juridică a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susțin obiectul cererii sau, altfel spus, al drepturilor subiective invocate care stau la baza pretențiilor formulate și a căror protecție se solicită pe cale judiciară.

Astfel, Înalta Curte a constatat că starea de incompatibilitate reținută în privința reclamantei a fost legal constatată de Agenția Națională de Integritate prin raportul de evaluare contestat, iar soluția atacată, prin care s-a dispus anularea raportului de evaluare, este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și ale art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, impunându-se reformarea sentinței sub acest aspect.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, solicitând schimbarea în tot a deciziei revizuite și, pe cale de consecință, respingerea recursului formulat de Agenția Națională de Integritate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Revizuenta susține că Decizia nr. 678/08.02.2023 a fost pronunțată cu încălcarea dreptului Uniunii Europene, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene - CJUE, prin hotărârea din Cauza C-40/21, prin aceea că instanța de recurs, în rejudecare, nu a analizat proporționalitatea sancțiunii interdicției exercitării de funcții publice alese pentru o perioadă de 3 ani, prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, în raport de gravitatea faptei.

CJUE a decis, prin hotărârea din cauza C-40/21, în cadrul acțiunii care are ca obiect controlul de legalitate al raportului de evaluare al Agenției Naționale de Integritate, faptul că instanța națională trebuie să analizeze proporționalitatea sancțiunilor aplicate.

Hotărârile în interpretare pronunțate de CJUE produc efecte retroactive, în sensul că se consideră că așa ar fi trebuit interpretată legislația incidentă încă de la momentul la care a intrat în vigoare.

În speță, sancțiunea ce intervine ca urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare și anume, încetarea mandatului înainte de termen și interdicția exercitării de funcții publice alese pentru o perioadă de 3 ani este vădit disproporționată în raport cu gravitatea faptei.

Incompatibilitatea reținută nu a produs vreun folos material pentru sine și nici vreun prejudiciu în patrimoniul UAT, dar are un impact deosebit de grav asupra situației personale, profesionale și economice a revizuentei.

Mai arată revizuenta că Înalta Curte a stabilit printr-o decizie pronunțată în recurs în interesul legii, Decizia RIL nr. 5/2021, că instanța de judecată nu poate proceda la examinarea proporționalității unei sancțiuni stabilite în cuantum fix prin lege.

Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea cererii de revizuire ca nefondată, întrucât hotărârea CJUE din cauza C-40/21 are în vedere situația conflictului de interese și nu a incompatibilității, în acest din urmă caz se urmărește evitarea oricăror consecințe negative pe care desfășurarea activității paralele le poate avea asupra celei specifice în exercitarea atribuțiilor de funcție publică, astfel că odată reținută încălcarea art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, este îndeplinită și condiția gravității comportamentului reclamantei față de valorile care se urmăresc a fi protejate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Examinând hotărârea atacată, actele și lucrările dosarului, motivele invocate de revizuentă în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analiza cererii de revizuire

Înalta Curte, având în vedere temeiul de drept invocat de revizuentă, respectiv disp. art. 21 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, precum și Hotărârea CJUE din data de 04.05.2023 pronunțată în cauza C-40/21 T.A.C. împotriva Agenției Naționale de Integritate, reține că, principiul proporționalității trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislații naționale care prevede o măsură constând în interdicția de a ocupa orice funcție publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani împotriva unei persoane față de care s-a constatat existența unui conflict de interese în exercitarea unei asemenea funcții, cu condiția ca, având în vedere toate împrejurările relevante, aplicarea acestei legislații să conducă la aplicarea unei sancțiuni adecvate gravității încălcării pe care o reprimă, ținând seama de obiectivul de a asigura integritatea și transparența în exercitarea funcțiilor și a demnităților publice, precum și de a preveni corupția instituțională.

Această situație nu s-ar regăsi, arată CJUE, atunci când, în mod excepțional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situației personale, profesionale și economice a acestei persoane se dovedește deosebit de grav.

De asemenea, Curtea a arătat că măsura este legală dacă persoana în cauză are efectiv posibilitatea de a contesta legalitatea raportului în care s-a efectuat această constatare și a sancțiunii aplicate în temeiul acesteia, inclusiv proporționalitatea acesteia.

Înalta Curte constată că hotărârea instanței europene poate fi aplicată și în situația de față, când interdicția de a ocupa orice funcție publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani a survenit ca urmare a constatării unei stări de incompatibilitate și nu numai a constatării unui conflict de interese, situație permisă analizată de instanța europeană.

Dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 se referă atât la conflictul de interese, cât și la starea de incompatibilitate, prin urmare, argumentele și concluzia în privința posibilității ca persoana în cauză să constate legalitatea raportului de evaluare, sancțiunea aplicată, inclusiv proporționalitatea acesteia, sunt comune și absolut identice.

În analizarea unei cereri de revizuire întemeiate pe disp. art. 21 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, conform cărora constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată, instanța de revizuire se supune normelor procedurale impuse de legislația și jurisprudența naționale.

Relevantă și obligatorie este Decizia nr. 45/2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care s-au interpretat dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, din cuprinsul acesteia se desprinde concluzia conform căreia prin cererea de revizuire nu se poate urmări schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susțin obiectul cererii.

Astfel, în cadrul revizuirii nu este permisă invocarea unor fapte relevante noi ce se constituie în motive de nelegalitate noi, ce nu au fost invocate în fața instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a cerut și cu atât mai mult, în fața instanței de fond.

Printr-o hotărâre a CJUE din data de 16.03.2006, pronunțată în cauza C-234/04, Rosmarie Kapferer, Curtea a arătat că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârșită prin hotărârea în cauză.

În speță, instanța de recurs, prin Decizia nr. 678/08.02.2023 a cărei revizuire s-a cerut, a stabilit definitiv că reclamanta A. nu a invocat în fața primei instanțe încălcarea principiului proporționalității sancțiunii, iar în calea de atac, prin notele de ședință din data de 20.10.2022 a susținut acest motiv ce reprezintă argumente noi, aspect ce încalcă disp. art. 204, art. 478 alin. (3), art. 483 și art. 494 din C. proc. civ.

Instanța de recurs a avut în vedere și Decizia nr. 45/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar și faptul că prin invocarea chestiunii prevalenței dreptului unional nu poate schimba cauza juridică a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susțin obiectul cererii, al drepturilor subiective invocate care stau la baza pretențiilor formulate și a căror protecție se solicită pe cale judiciară.

Prin însăși hotărârea CJUE invocată în cererea de revizuire se arată la paragraful 91 că nu este pusă la îndoială efectivitatea căii de atac prevăzute în dreptul român sau conformitatea legislației naționale în discuție în litigiul principal, iar instanța națională controlează toate aspectele de fapt și de drept invocate (par. 89), or, în dosarul de față, revizuenta a formulat o acțiune de anulare a unui act administrativ și a invocat motive de fapt și de drept asupra cărora judecătorul fondului și judecătorii din calea de atac a recursului s-au pronunțat, iar invocarea încălcării principiului proporționalității sancțiunii s-a făcut cu încălcarea normelor imperative ale procesului civil, stabilite de C. proc. civ., anterior arătate.

Jurisprudența depusă la dosar de revizuentă, respectiv Decizia nr. 334/23.01.2024, pronunțată în Dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal confirmă cele arătate de instanța de revizuire, desființarea deciziei date în recurs, admiterea recursului ANI și casarea sentinței de fond sub consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, datorându-se neanalizării de către prima instanță și cea din recurs a încălcării principiului proporționalității sancțiunii, motiv invocat prin acțiunea introductivă.

Așadar, chiar și în ipoteza în care hotărârea CJUE din cauza C-40/21 s-a pronunțat după data de 12.01.2023, când instanța de recurs a pronunțat propria decizie și nu putea să o aibă în vedere, prezentul demers judiciar întemeiat pe cazul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată nu este fondat, admiterea cererii de revizuire conducând la schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, respectiv la invocarea unor noi motive de fapt ce se constituie în motive noi de nelegalitate a actului administrativ atacat.

În ceea ce privește aplicarea Deciziei RIL nr. 5/2021, invocată de revizuentă, Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunțată în materia contravențională, cu referire la sancțiunea complementară, constând în suspendarea dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, iar argumentele deciziei susțin interpretarea principiilor și dispozițiilor legale incidente, fără legătură cu litigiul pendinte.

Față de acestea, nefiind întrunit disp. art. 21 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, revizuire va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 678 din 8 februarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.