ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1522/2020

Ședința publică din data de 11 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 02 februarie 2017, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București, au solicitat:

(i) anularea parțială a Ordinului de salarizare nr. 3522/C din data de 28.09.2016, pct. 1 cu referire la Anexa I, emis de Ministrul Justiției, în ceea ce îi privește pe reclamanți;

(ii) emiterea, pentru fiecare dintre reclamanți în parte, a unor noi ordine de salarizare, în vederea recalculării indemnizației de încadrare, cu drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 5% ce au fost stabilite în data de 01.01.2007 (față de nivelul lunii decembrie 2006), cu 2% ce au fost stabilite în data de 01.04.2007 (față de nivelul lunii martie 2007) și cu 11% ce au fost stabilite la 01.10.2007 (față de nivelul lunii septembrie 2007), sume care se vor plăti începând cu 01.08.2013, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective prevăzute de O.G. nr. 10/2007 privind creșterile salariale;

(iii) obligarea pârâților la acordarea diferențelor salariale, rezultate din neaplicarea creșterilor salariale menționate la punctul anterior, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală conform O.G. nr. 13/2011, începând cu data de 01.08.2013 și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Justiției să efectueze demersurile necesare în vederea plății către fiecare reclamant a diferențelor salariale rezultate;

(iv) stabilirea aspectului că tranșele de indexare solicitate ce urmează a se aplica au fost și rămân incluse în indemnizația de încadrare lunară.

Prin sentința civilă nr. 113 din 24 mai 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București;

(ii) a anulat parțial Ordinul de salarizare nr. 3522/C din 28.08.2016, pct. 1 cu referire la Anexa I, emis de Ministerul Justiției, în ceea ce-i privește pe reclamanți;

(iii) a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită ordine de salarizare pentru reclamanți, cu luarea în considerare a creșterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, respectiv 5%,2%,11%, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare;

(iv) a obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București la plata diferențelor salariale anterior menționate, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală până la data plății efective;

(v) a respins în rest acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 113 din 24 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât a susținut că soluția instanței de fond privind acordarea majorărilor salariale în favoarea reclamanților de la data de 09.04.2015 este nelegală, întrucât Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, se aplică numai pentru viitor, neputând retroactiva.

A arătat pârâtul că prima instanță nu a avut în vedere faptul că, urmare a pronunțării acestei decizii de către Curtea Constituțională, la data de 21.12.2016 a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016, prin care s-a dispus ca, începând cu data de 09.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Totodată, art. 2 din ordin prevede că, începând cu data de 01.08.2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci și 5%, 2% și 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Prin urmare, instanța de fond nu a reținut că Ministerul Justiției și-a îndeplinit toate obligațiile care îi incumbau în aceeași zi în care a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016. Atât timp cât dispozițiile declarate neconstituționale erau în vigoare, autoritatea ministerială nu putea emite acte administrative contrare prevederilor legale.

O a doua critică formulată de pârât privește soluția instanței de fond prin care a fost obligat la plata diferențelor salariale cuvenite reclamanților. A susținut recurentul-pârât că, potrivit Legii nr. 500/2002 și art. 6 punctul VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009, obligația sa constă doar în asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, iar obligația de plată efectivă revine instituției angajatoare, respectiv pârâtei Curtea de Apel București.

Intimații-reclamanți și intimata-pârâtă nu au depus întâmpinări față de cererea de recurs formulată de pârâtul Ministerul Justiției.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

II.1. Critica de nelegalitate prin care pârâtul Ministerul Justiției a susținut că, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C/2016, au fost îndeplinite obligațiile legale ce-i revin în privința stabilirii drepturilor salariale cuvenite reclamanților, vor fi respinse, ca nefondate.

Înalta Curte reține că, prin sentința recurată, pârâtul Ministerul Justiției a fost obligat la emiterea unor ordine de salarizare individuale, pentru fiecare reclamant, cu luarea în considerare a creșterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, astfel cum au solicitat reclamanții prin cererea de chemare în judecată.

Or, emiterea Ordinului nr. 4680/C/2016, care reprezintă un ordin colectiv (generic), nu echivalează cu emiterea ordinului individual, aferent fiecărui reclamant, iar la dosarul cauzei nu s-a depus vreun înscris din care să rezulte că ordinele individuale au fost emise anterior pronunțării sentinței recurate.

Chiar dacă ordinul colectiv (prin care s-a procedat la recalcularea drepturilor cuvenite tuturor judecătorilor în funcție de anumite valori de referință sectoriale, precum și prin includerea majorărilor de 2%, 5% și 11%) a fost emis anterior promovării cererii de chemare în judecată și pronunțării sentinței recurate, cu respectarea dispozițiile legale incidente, astfel cum susține pârâtul, relevanță în soluționarea cauzei prezintă actele cu caracter individual, prin care sunt tranșate pretențiile de natură salarială ale reclamanților care fac obiectul cererii de chemare în judecată. De altfel, recurentul-pârât nu a criticat obligația concretă pusă în sarcina sa de către instanța de fond, respectiv aceea de emitere a ordinelor de salarizare pentru reclamanți, motivele de recurs rezumându-se la reafirmarea legalității Ordinului nr. 4680/C/2016 și la concluzia îndeplinirii obligațiilor de natură salarială.

Prin urmare, argumentele recurentului-pârât, referitoare la instituirea unui mod corect de calculare a drepturilor salariale cuvenite tuturor judecătorilor, prin Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, vor fi respinse, ca nefondate, fiind insuficiente pentru tranșarea chestiunii litigioase deduse judecății, care vizează, concret și punctual, pretențiile de natură salarială ale reclamanților, acestea nefiind satisfăcute decât prin emiterea actelor administrative individuale.

În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Așadar, argumentul recurentului-pârât este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ține de temporalitatea aplicării deciziilor Curții Constituționale. În realitate, aplicare unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor la edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

De altfel, chiar pârâtul Ministerul Justiției a înțeles să valorifice considerentele deciziei Curții Constituționale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari, în cuprinsul căruia indemnizația de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Așadar, prin cererea de recurs, pârâtul își contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispozițiile constituționale.

II.2. În ceea ce privește critica referitoare la lipsa calității recurentului-pârât de persoană obligată la acordarea/plata diferențelor salariale cuvenite reclamanților, Înalta Curte o apreciază a fi fondată, constatând că o astfel de obligație nu poate fi identificată, în actualul cadru legislativ, în sarcina autorității ministeriale.

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul Justiției având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiției asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul Justiției și Libertăților Cetățenești are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărind modul de utilizare a acestora.

Totodată, calitatea de ordonatori secundari/terțiari de credite revine, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Înaltei Curți de Casație si Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, curților de apel, parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunalelor și parchetelor de pe lângă tribunale, care au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic.

În raport de obligațiile ce revin pârâtului Ministerul Justiției, Înalta Curte constată că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite magistraților care activează în cadrul instanțelor de judecată nu poate să atragă obligarea Ministerului Justiției în acest sens, numai prin prisma calității de ordonator principal de credite. Raportul obligațional, care are ca obiect plata salariului, se desfășoară între intimații-reclamanți și Curtea de Apel București, în timp ce Ministerul Justiției este parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanțelor judecătorești, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către curtea de apel/tribunal, ordonatori secundari/terțiari de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale.

Chestiunea vizând existența unei obligații legale a Ministerului Justiției, privind plata diferențelor salariale solicitate de reclamanții magistrați prin acțiunile adresate instanțelor judecătorești, a făcut obiectul unei sesizări referitoare la pronunțarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, și art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiției în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială.

Deși sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 60/2019, în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut următoarele aspecte, cu relevanță pentru soluția pronunțată în prezenta cauză:

"55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecință a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, următoarele: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".

Așadar, Înalta Curte constată că, în sarcina pârâtului nu subzistă obligația de acordare a diferențelor salariale solicitate de reclamanți, în sensul plății efective a pretențiilor bănești formulate de reclamanți, Ministerului Justiției revenindu-i doar obligația asigurării resurselor bugetare necesare plăților salariale, împrejurare de natură a conduce la reformarea sentinței instanței de fond de către instanța de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge, capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata către reclamanți a diferențelor salariale, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Dată

Tip

Sursă

21/02/2017

Cerere de chemare în judecată

UNITATEA ADM. TERITORIALA MUNICIPIUL ARAD

26/07/2017

Cerere de recurs

Reclamant - UNITATEA ADM. TERITORIALA MUNICIPIUL ARAD

27/07/2017

Cerere de recurs

Reclamant - UNITATEA ADM. TERITORIALA MUNICIPIUL ARAD

09/10/2017

Întâmpinare

Intimat - MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE

09/10/2017

Întâmpinare

Intimat - MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE

12/10/2017

Întâmpinare

Intimat - MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE

Dată

Tip

Sursă

06/10/2017

Întâmpinare

Intimat - S.C. S. SRL

27/10/2017

Întâmpinare

Recurent - AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 113 din 24 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, rejudecând:

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata către reclamanți a diferențelor salariale, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2020.