ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2667/2019

Ședința publică din data de 21 mai 2019

Asupra celor trei contestații conexe de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârile contestate

Prin Hotărârea nr. 42 din 21 ianuarie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât:

"Art. (1) - Stabilește numărul de posturi la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor, pentru anul 2016, respectiv 150 locuri, repartizate după cum urmează: 50 locuri la curțile de apel și 100 locuri la tribunale.

Art. (2) - Stabilește numărul de posturi la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a procurorilor pentru anul 2016, respectiv 60 posturi, repartizate, după cum urmează: 5 posturi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, 15 posturi la parchetele de pe lângă curțile de apel și 40 posturi la parchetele de pe lângă tribunale".

Prin Hotărârea nr. 92 din 28 ianuarie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât: "Art. 1 - Aprobă organizarea concursului de promovare în funcții de execuție, efectivă și pe loc, a judecătorilor și procurorilor, la București, la data de 3 aprilie 2016, conform calendarului propus de Institutul Național al Magistraturii, cu mențiunile din nota direcției de specialitate, astfel cum rezultă din anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Aprobă scoaterea la concurs a locurilor stabilite prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42/21.01.2016 pentru promovarea pe loc, respectiv 100 locuri la tribunale, 50 locuri la curți de apel, 5 locuri la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, 15 locuri la parchetele de pe lângă curțile de apel și 40 locuri la parchetele de pe lângă tribunale, cu mențiunea că între acestea nu sunt incluse locuri pentru instanțele și parchetele militare;

Art. 3 - Aprobă alocarea pe materii a locurilor aprobate, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42/21.01.2016, pentru promovarea pe loc, după cum urmează:

a) 100 locuri la tribunale, astfel: Drept penal - 23 locuri; Drept comercial - 20 locuri; Drept administrativ - 15 locuri; Drept financiar și fiscal - 7 locuri; Drept civil -20 locuri; Dreptul familiei - 5 locuri; Dreptul muncii - 10 locuri;

b) 50 locuri la curți de apel, astfel: Drept penal - 12 locuri; Drept comercial - 6 locuri; Drept administrativ - 14 locuri; Drept financiar și fiscal- 4 locuri; Drept civil - 8 locuri; Dreptul muncii - 6 locuri;

Art. 4 - Aprobă alocarea materiei de concurs "drept penal" pentru toate cele 60 locuri aprobate pentru promovarea pe loc la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești, respectiv 5 locuri la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, 15 locuri la parchetele de pe lângă curțile de apel și 40 locuri la parchetele de pe lângă tribunale.

Art. 5 - Stabilește posturile vacante pentru promovarea efectivă în funcții de execuție la tribunal și curți de apel, conform anexei 2, și parchetele de pe lângă tribunale și curți de apel, conform anexei nr. 3, ambele anexe fiind parte integrantă din prezenta hotărâre, sub rezerva actualizării posturilor vacante de judecător și procuror, după soluționarea cererilor de transfer și a cererilor de pensionare, precum și altor cereri care determină modificarea situației posturilor de la tribunale și curți de apel, în raport cu dispozițiile din Regulament și în acord cu măsurile de indisponibilizare dispuse anterior de Consiliu.

Art. 6 - Aprobă includerea posturilor pentru care există propunerea Consiliului Superior al Magistraturii de eliberare din funcție, în categoria posturilor susceptibile a fi ocupate prin concurs.

Art. 7 - Aprobă includerea posturilor pentru care există cereri de eliberare din funcție pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii și care urmează a fi analizate până cel târziu la data aprobării concursului în categoria posturilor susceptibile a fi ocupate prin concurs.

Art. 8 - Aprobă includerea în categoria posturilor susceptibile a fi ocupate prin concurs a posturilor de execuție care se vor vacanta ulterior datei de 28.01.2016, dar în temeiul unor măsuri dispuse de Plen sau Secții până cel târziu la data aprobării concursului, respectiv data de 28.01.2016.

Art. 9 - Aprobă tematica și bibliografia concursului, propuse de Institutul Național al Magistraturii, conform anexei 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Art. 10 - Aprobă cererile tip de înscriere la concursul de promovare efectivă în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, conform anexelor 5 și 6, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 11 - Aprobă cererile tip de înscriere la concursul de promovare pe loc în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, conform anexelor 7 și 8, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 12 - Prezenta hotărâre se comunică Direcției Resurse Umane și organizare, pentru a fi pusă în aplicare, conform legii".

Prin Hotărârea nr. 420 din 26 aprilie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât: "Art. 1 - Stabilește numărul de posturi la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor, pentru anul 2016, respectiv 150 locuri, repartizate după cum urmează: 50 locuri la curțile de apel și 100 locuri la tribunale.

Art. 2 - Stabilește numărul de posturi la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a procurorilor pentru anul 2016, respectiv 60 de posturi repartizate, după cum urmează: 5 posturi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, 15 posturi la parchetele de pe lângă curțile de apel și 40 de posturi la parchetele de pe lângă tribunale.

Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică Direcției Resurse Umane și organizare, pentru a fi pusă în aplicare, conform legii".

Contestațiile formulate

Prin acțiunea înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 11 iulie 2016, sub nr. x/2016, contestatoarea A. a formulat contestație împotriva următoarelor hotărâri:

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42/21.01.2016, solicitând anularea parțială a acesteia, respectiv a dispoziției de la art. 1 prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor, pentru anul 2016, și anume 150 de locuri repartizate după cum urmează: 50 de locuri la curțile de apel și 100 de locuri la tribunale, ca act administrativ premergător Hotărârii nr. 420/26.04.2016,

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 92/28.01.2016, solicitând anularea parțială a acesteia, respectiv a dispoziției de la art. 2 și art. 3 prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concurs pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor, pentru anul 2016, și anume 150 de locuri repartizate, pe materii, după cum urmează: 50 de locuri la curțile de apel și 100 de locuri la tribunale ca act administrativ premergător Hotărârii nr. 420/26.04.2016,

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 420/26.04.2016, solicitând anularea dispoziției de validare a concursului de promovare pe loc doar în ceea ce privește numărul limitat de locuri și anularea dispoziției de respingerea a cererii contestatoarei de validare a rezultatului concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor pe loc, organizat la data de 03.04.2016, cu obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de validare a rezultatului obținut de aceasta la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor pe loc, organizat la data de 03.04.2016 și promovarea sa pe loc, în grad profesional de Curte de Apel, începând cu data de 01.07.2016.

Contestatoarea invocă dispozițiile art. 27 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, apreciind că acestea impun citarea obligatorie a C.N.C.D. cu ocazia judecării cererii prin care se solicită anularea situațiilor create prin discriminare.

În motivarea demersului său judiciar, contestatoarea a susținut că este judecător la Tribunalul București și a participat la concursul de promovare pe loc din data de 03.04.2016, pentru a obține gradul superior de Curte de Apel la Disciplina Dreptul Muncii.

În urma acestui concurs a obținut nota 8,025, care este peste media generală 7, aceasta fiind media notelor peste nota 5 obținute la fiecare dintre cele două probe de concurs (nota 9,60 la proba teoretică și nota 7,50 la proba practică), conform art. 27 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor din 21.09.2006.

Contestatoarea apreciază că promovarea prin recunoașterea gradului de Curte de Apel obținut pe loc se impune indiferent dacă nota se încadrează în numărul limitat de locuri alocat pentru materia dreptul muncii la care a participat, deoarece stabilirea unui număr limitat de locuri pentru promovarea în funcții de execuție pe loc este o măsură discriminatorie prin raportare la condițiile în care promovează personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii, care este asimilat magistraților inclusiv sub acest aspect, făcând trimitere la prevederile art. 45 din Legea nr. 303/2004.

A mai susținut contestatoarea că, din cuprinsul hotărârii Plenului CSM nr. 92/28.01.2016 se observă că organizarea concursului de promovare pe loc în funcții de execuție a judecătorilor este condiționată de asigurarea finanțării corespunzătoare de către Ministerul Justiției, în calitatea sa de ordonator principal de credite cu privire la bugetele tuturor instanțelor judecătorești, altele decât Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând comparativ noțiunea de " concurs" și cea de " examen", se constată că diferența o face nu modalitatatea de examinare, ci concurența: examenul nepresupunând o competiție.

Legea nr. 303/2004 folosește noțiunea de "examen" în cazurile care nu impun, în mod neapărat, o concurență pe loc și noțiunea de "concurs" cu referire la admiterea în magistratură ori la promovarea magistraților în funcții de conducere sau în funcții de execuție, însă, analizând comparativ definițiile celor două noțiuni, se constată că diferența o face nu modalitatea de examinare, ci concurența, examenul nepresupunând o competiție între participanți.

Contestatoarea a arătat că, pentru promovarea în funcții de execuție, toți magistrații, judecători și procurori, sunt obligați să participe la un concurs, însă, pentru promovarea în funcții de execuție, personalul asimilat magistraților susține doar examene.

Promovarea pe loc nu presupune a priori existența unor locuri vacante la instanțele/parchetele superioare, la fel ca și în cazul asimilaților, magistraților creându-li-se un regim de promovare mai dezavantajos prin comparație.

Critica de nelegalitate a prevederilor contestate din cuprinsul hotărârilor atacate constă în caracterul discriminatoriu al acestora prin raportare la o categorie socioprofesională asimilată în totalitate magistraților, respectiv personalul de specialitate juridică din cadrul Ministerului Justiției, Ministerului Public, Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național de Criminologie, Institutului Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii.

A mai arătat contestatoarea că, prin instituirea unui concurs, în cazul magistraților, chiar pentru promovarea pe loc, care nu presupune în mod obiectiv un număr limitat de locuri, se creează o discriminare față de categoria " personalul de specialitate juridică asimilat magistraților", adică a celor care copiază statutul magistraților. Aceasta deoarece, asimilații magistraților trebuie doar să îndeplinească cumulat anumite cerințe mult mai favorabile.

Invocă Hotărârea C.S.M. nr. 621/2006 privind organizarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, Hotărârea C.S.M. nr. 1260/2014 privind regulamentul de organizare și desfășurare a examenului de promovare în funcții de execuție a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul aparatului propriu al C.S.M. și al I.N.M., respectiv Ordinul Ministrului Justiției nr. 663/2007 privind Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului de promovare a personalului de specialitate juridică, cu funcții de execuție, asimilat judecătorilor și procurorilor, din Ministerul Justiției, susținând că, în vreme ce judecătorii pot promova, în baza Regulamentului adoptat prin Hotărârea C.S.M. nr. 621/2006, cel mult până la gradul de curte de apel, personalul asimilat judecătorilor și procurorilor poate promova în grad profesional echivalent celui de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Urmare acestui fapt, tocmai pentru considerentul că Statutul profesional al magistraților este identic (conform legii) cu cel al personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, contestatoarea solicită aplicarea aceluiași regim de promovare cu cel instituit pentru acesta.

Asimilarea acestui personal, conform dispozițiilor legale este totală în tot ceea ce privește promovarea, singura diferență fiind aceea că acesta participă doar la examene, niciodată la concursuri.

Însăși Curtea Constituțională, în considerentele Deciziei nr. 785/2009, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a reținut că "tipul de activitate desfășurată de personalul de specialitate juridică în aparatul Parlamentului ori al Administrației Prezidențiale este greu să fie asimilat cu activitatea jurisdicțională".

Pentru a sublinia modul restrictiv de promovare impus magistraților, susține contestatoarea că promovarea pe loc nu impune un număr limitat de locuri pentru nici o altă categorie socio-profesională, făcând trimitere la legislația ce reglementează statutul altor categorii socioprofesionale, cum ar fi medicii, profesorii, funcționarii publici, personalul silvic, polițiștii.

Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 1038 din 14.09.2010, în cadrul căreia instanța constituțională a reținut, cu ocazia analizării excepției de neconstituționalitate asupra

În concluzie, contestatoarea a susținut că aceasta este critica de nelegalitate a prevederii contestate din cuprinsul hotărârilor contestate: caracterul discriminatoriu al acestora prin raportare la o categorie socioprofesională asimilată în totalitate magistraților, respectiv personalul de specialitate juridică din cadrul Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii.

In cuprinsul contestației a fost invocată excepția de neconstituționalitate a art. 45 din Legea nr. 303/2004.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 12 iulie 2016, sub nr. x/2016, contestatoarea B. a formulat contestație împotriva următoarelor hotărâri:

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42/21.01.2016, solicitând anularea parțială a acesteia, respectiv a dispoziției de la art. 1 prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor, pentru anul 2016, și anume 150 de locuri repartizate după cum urmează: 50 de locuri la curțile de apel și 100 de locuri la tribunale,

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 92/28.01.2016, solicitând anularea parțială a acesteia, respectiv a dispoziției de la art. 2 și art. 3 prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concurs pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor, pentru anul 2016, și anume 150 de locuri repartizate, pe materii, după cum urmează: 50 de locuri la curțile de apel și 100 de locuri la tribunale,

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 420/26.04.2016, ca act final emis de Plenul CSM privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, respectiv în ceea ce privește art. 4 al acestei hotărâri, prin care s-a respins cererea contestatorului de validare a rezultatelor concursului de promovare pe loc, organizat la data de 03.04.2016 și obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de validare a rezultatelor obținute de acesta la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor pe loc, organizat la data de 03.04.2016 și promovarea sa pe loc, în grad profesional de tribunal, începând cu data de 01.07.2016 (în acord cu art. 10 din aceeași hotărâre), conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor adoptat prin Hotărârea CSM nr. 621/211.09.2006.

În motivarea acțiunii sale, susține contestatoarea că este judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, din data de 05.07.2010 și a participat la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 03.04.2016, organizat potrivit Hotărârilor Plenului CSM nr. 42/21ș01.2016 și nr. 92/28.01.2016, pentru a obține gradul profesional de tribunal, prin promovare pe loc, la disciplina drept administrativ, având atribuit codul de concurs A1087, nota finală obținută fiind 9,05 (9,20 la proba teoretică și 9,00 la proba practică), ceea ce reprezintă mai mult decât media generală 7 și respectiv 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs, astfel cum impune art. 27 alin. (2) din Regulamentul de concurs.

La data de 25.04.2016 a înaintat către CSM o cerere de validare a rezultatului final pe care l-a obținut la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 03.04.2016 și pe cale de consecință, promovarea sa prin recunoașterea gradului profesional de tribunal (promovare pe loc), conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul de concurs.

Prin articolul 8 al Hotărârii CSM nr. 420/26.04.2016 i-a fost respinsă această cerere, reținându-se că " promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor este o modalitate de promovare în funcție diferită față de modalitatea de promovare a personalului de specialitate juridică (asimilat judecătorilor și procurorilor) reglementată în mod diferit".

Apreciază contestatoarea că recunoașterea gradului profesional de tribunal obținut prin promovarea pe loc se impune indiferent dacă nota pe care o obținut-o se încadrează în numărul limitat de locuri alocat pentru materia la care a susținut concursul, astfel cum s-a stabilit prin hotărârile Plenului CSM ce fac obiectul contestației. Ceea ce contează pentru validarea rezultatului este îndeplinirea condiției de notare impuse de art. 27 alin. (2) din Regulamentul de concurs, întrucât stabilirea unui număr limitat de locuri pentru promovarea în funcțiide execuție pe loc este o măsură discriminatorie, prin raportare la condițiile în care promovează personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii care este asimilat magistraților, inclusiv sub acest aspect.

Invocă dispozițiile art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, conform cărora" Judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii".

Din cuprinsul Hotărârii Plenului CSM nr. 92/28.01.2016, se observă că organizarea concursului de promovare pe loc în funcții de execuție a judecătorilor este condiționată de asigurarea finanțării corespunzătoare de către Ministerul Justiției, în calitatea sa de ordonator principal de credite cu privire la bugetele tuturor instanțelor judecătorești - altele decât Înalta Curte de Casație și Justiție.

Apreciază contestatoarea că modul concret în care este reglementată posibilitatea de promovare în funcții de execuție pentru judecători, respectiv în limita unui anumit număr de locuri (lăsat la latitudinea ordonatorului de credite) este discriminatoriu, întrucât această categorie profesională a judecătorilor (precum și cea a procurorilor) este dezavantajată sub acest aspect, în raport de alte categorii profesionale, fără o justificare obiectivă și rezonabilă.

Invocă astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, susținând că, prin instituirea, în cazul magistraților, a unui concurs pentru promovarea pe loc (care nu presupune în mod obiectiv un număr limitat de locuri) se creează o discriminare față de categoria asimilaților, adică a celor care copiază statutul magistraților.

În continuare, susținerile contestatoarei B. sunt în mare parte aceleași cu susținerile contestatoarei A., în final aceasta solicitând aplicarea aceluiași tratament cu cel aplicabil în situații similare personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii și recunoașterea gradului superior obținut prin promovare pe loc.

În cadrul contestației a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 și art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și a dispozițiilor art. 40 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Prin încheierea din data de 26 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016 cu termen de judecată la data de 17 ianuarie 2017.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 13 iulie 2016, sub nr. x/2016, contestatorul C. a formulat contestație împotriva următoarelor hotărâri:

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42/21.01.2016, solicitând anularea parțială a acesteia, respectiv a dispoziției de la art. 1 prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor, pentru anul 2016, și anume 150 de locuri repartizate după cum urmează: 50 de locuri la curțile de apel și 100 de locuri la tribunale,

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 92/28.01.2016, solicitând anularea parțială a acesteia, respectiv a dispoziției de la art. 2 și art. 3 prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concurs pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor, pentru anul 2016, și anume 150 de locuri repartizate, pe materii, după cum urmează: 50 de locuri la curțile de apel și 100 de locuri la tribunale,

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 420/26.04.2016, ca act final emis de Plenul CSM privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, respectiv în ceea ce privește art. 4 al acestei hotărâri, prin care s-a respins cererea contestatorului de validare a rezultatelor concursului de promovare pe loc, organizat la data de 03.04.2016 și obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de validare a rezultatelor obținute de acesta la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor pe loc, organizat la data de 03.04.2016 și promovarea sa pe loc, în grad profesional de tribunal, începând cu data de 01.07.2016 (în acord cu art. 10 din aceeași hotărâre), conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor adoptat prin Hotărârea CSM nr. 621/211.09.2006.

În motivarea acțiunii sale, susține contestatorul că este judecător în cadrul Judecătoriei Medgidia, județ Constanța, din data de 05.07.2010 și a participat la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 03.04.2016, organizat potrivit Hotărârilor Plenului CSM nr. 42/21ș01.2016 și nr. 92/28.01.2016, pentru a obține gradul profesional de tribunal, prin promovare pe loc, la disciplina drept penal, având atribuit codul de concurs A1642, nota finală obținută fiind 8,10 (8,40 la proba teoretică și 8,00 la proba practică), ceea ce reprezintă mai mult decât media generală 7 și respectiv 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs, astfel cum impune art. 27 alin. (2) din Regulamentul de concurs.

Față de această situație, a înaintat către CSM o cerere de validare a rezultatului final pe care l-a obținut la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 03.04.2016 și pe cale de consecință, promovarea sa prin recunoașterea gradului profesional de tribunal (promovare pe loc), conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul de concurs.

Prin articolul 4 al Hotărârii Plenului CSM nr. 420/26.04.2016 i-a fost respinsă această cerere, reținându-se că " promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor este o modalitate de promovare în funcție diferită față de modalitatea de promovare a personalului de specialitate juridică (asimilat judecătorilor și procurorilor) reglementată în mod diferit".

Apreciază contestatorul că recunoașterea gradului profesional de tribunal obținut prin promovarea pe loc se impune indiferent dacă nota pe care o obținut-o se încadrează în numărul limitat de locuri alocat pentru materia la care a susținut concursul, astfel cum s-a stabilit prin hotărârile Plenului CSM ce fac obiectul contestației. Ceea ce contează pentru validarea rezultatului este îndeplinirea condiției de notare impuse de art. 27 alin. (2) din Regulamentul de concurs, întrucât stabilirea unui număr limitat de locuri pentru promovarea în funcțiide execuție pe loc este o măsură discriminatorie, prin raportare la condițiile în care promovează personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii care este asimilat magistraților, inclusiv sub acest aspect.

În continuare, susținerile contestatorului C. sunt identice cu susținerile contestatoarei B., inclusiv sub aspectul invocării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 și art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 precum și a art. 40 din O.U.G. nr. 83/2014.

Prin încheierea din data de 13 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016 cu termen de judecată la data de 17 ianuarie 2017.

Apărările intimatului

În toate cele trei dosare conexate intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinări, în cadrul cărora a solicitat respingerea, contestațiilor, ca neîntemeiate, susținând în esență că, contrar susținerilor contestatorilor, magistrații și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor reprezintă categorii socio-profesionale distincte, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovarea în funcții de execuție.

Deși personalul de specialitate juridică este asimilat magistraților în ceea ce privește drepturile și obligațiile acestora, există deosebiri esențiale prin raportare la natura activității efectiv desfășurate.

Precizează intimatul că asimilarea prevăzută la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare nu presupune stabilirea unor reguli identice pentru admitere, evaluare, respectiv promovare, date fiind atribuțiile distincte ale fiecărei categorii profesionale viuate în speță precum și activitatea efectiv desfășurată de persoanele încadrate în fiecare dintre cele două profesii.

În cazul judecătorilor și procurorilor, finanțarea posturilor scoase la concursul de promovare efectivă sau pe loc în funcții de execuție este atributul ordonatorilor principali de credite, Ministerul Justiției și Ministerul Public, ce pot comunica Consiliului Superior al Magistraturii un număr limitat de locuri pentru concurs, din rațiuni bugetare.

În ceea ce privește promovarea personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, trebuie observat că ordonatorii de credite sunt distincți, fiecare apreciind în funcție de bugetul propriu oportunitatea organizării unui astfel de examen.

Dacă pentru magistrați, articolul 43 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 impune ca un concurs de promovare să fie organizat cel puțin anual, în cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, articolul 2 din Hotărârea Plenului nr. 1260/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenului de promovare în funcții de execuție a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și al Institutului Național al Magistraturii, stabilește că respectivul examen se organizează anual, numai dacă este cazul.

În cazul promovării pe loc în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, limitarea numărului de locuri pentru concursul de promovare este determinată, în plus față de finanțarea locurilor, și de faptul că judecătorii și procurării, ulterior promovării pe loc, au posibilitatea de a se transfera la instanța/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, în schimb, personalul asimilat nu poate uza de o astfel de procedură.

În același timp, numărul de locuri scoase la concursul de promovare pe loc este influențat și de schemele de personal de la instanțe și parchete, deoarece în situația în care magistrații care au promovat concursul formulează cereri de transfer, este necesar ca la instanțele și parchetele la care și se acordă transferul să existe posturi vacante și susceptibile de a fi ocupate în această modalitate.

Prin urmare, numărul de locuri stabilit pentru concursul de promovare pe loc este determinat, pe lângă obiectivitatea finanțării corespunzătoare și de eventuala posibilitate a magistratului de a-și desfășura activitatea la instanța/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit.

Apreciază intimatul că nu poate fi reținută ca formă de discriminare directă sau indirectă stabilirea unor condiții de promovare diferite pentru magistrați și pentru alte categorii socioprofesional (medici, profesori, militari, funcționari publici), stabilirea de către legiuitor a unor cerințe distincte de promovare pentru diverse categorii socio profesionale fiind determinată în primul rând de statutul diferit al acestor categorii și atribuțiile specifice fiecăruia dintre acestea.

Susține intimatul că pretinsa discriminare care ar fi săvârșită cu ocazia organizării concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, raportat la examenul de promovare al altor categorii socio-profesionale, nu are nici un fundament juridic, Consiliul Superior al Magistraturii nefăcând altceva decât să pună în executare legea în materia concursurilor de promovare în funcții de execuție.

Limitarea prin lege a numărului de locuri scoase la concurs pentru promovarea pe loc a judecătorilor și procurorilor are, pe lângă rațiuni de ordin bugetar și rațiuni care țin de modul de organizare a instanțelor și parchetelor, de ierarhia acestora și competențele ce revin fiecărui grad de jurisdicție.

Inexistența unei asemenea limitări pentru promovarea pe loc a magistraților ar conduce la situații de neacceptat, avându-se în vedere numărul extrem de mare de candidați la astfel de concursuri (peste 2000 de candidați la concurs) și media scăzută cu care se poate promova (media finală 7 și cel puțin 5 la fiecare din materiile de concurs), medie ce este atinsă într-o proporție covârșitoare.

Astfel, un număr foarte mare de magistrați pot obține gradul superior prin această modalitate de promovare, fără să-și desfășoare activitatea la intanța corespunzătoare gradului obținut.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004, prin raportare la art. 16 din Constituția României, invocată de toți cei trei contestatori, apreciază intimatul că este neîntemeiată.

Cât privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la prevederile art. 124-126 și art. 132 din Constituția României, invocată de contestatorii C. și B., apreciază intimatul că aceasta este, în principal, inadmisibilă și în subsidiar, neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 din O.U.G. nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice îna nul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prin raportare la prevederile art. 124 alin. (1) și art. 126 alin. (1) din Constituția României, invocată de cei doi contestatori mai sus menționați, apreciază intimatul că aceasta este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cerințele impuse în mod cumulativ de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, intimatul solicită prin întâmpinările formulate respingerea contestațiilor, ca fiind neîntemeiate.

Prin Precizările depuse la dosar în data de 16.05.2019, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a invocat excepția autorității de lucru judecat, solicitând admiterea aceste excepții și pe cale de consecință respingerea contestațiilor pentru autoritate de lucru judecat, raportat la alte dosare ce s-au aflat pe rolul acestei instanțe, respectiv raportat la dosarele înregistrate pe rolul aceleași secții de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secției de Contenciois administrativ și sub nr. x/2016, y/2016 și y/2016, soluționate definitiv de instanța supremă.

Astfel, în ceea ce-i privește pe contestatorii A. și C., se susține de către intimat că autoritatea de lucru judecat este parțială, în sensul că obiectul dosarelor este parțial identic, iar în ceea ce o privește pe contestatoarea B., autoritatea de lucru judecat este totală, fiind vorba de dosare ce au același obiect, aceleași părți și aceeași cauză.

Față de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. intimatul solicită instanței să facă aplicarea puterii de lucru judecat.

Considerentele Înaltei Curți asupra celor trei contestații conexate

Argumente de fapt și de drept relevante

În prealabil, Înalta Curte reține că, prin încheierea de ședință din data de 17 ianuarie 2017 s-au admis cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004, formulate de toți cei trei contestatori din prezenta cauză, respingându-se, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a dispozițiilor art. 40 din O.U.G. nr. 83/2014, formulate de contestatorii C. și B..

În 17 decembrie 2018, s-a atașat la dosar Decizia Curții Constituționale nr. 413 din 19 iunie 2018, prin care a fost soluționată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 teza finală din Legea nr. 303/2004, invocată de toți cei trei contestatori din prezenta cauză, în sensul respingerii acesteia, ca neîntemeiată.

Examinând toate cele 3 contestații conexate, în raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza mai întâi excepția autorității de lucru judecat, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Articolul 432 C. proc. civ. reglementează excepția autorității de lucru judecat ca o excepție de fond, peremptorie și absolută.

Principiul autorității de lucru judecat este un principiu de interes general, care corespunde necesității de stabilitate juridică, potrivit căruia ceea ce s-a hotărât într-un act de jurisdicție se consideră că exprimă adevărul și judecata, nu mai poate fi reluată, fiind un principiu diriguitor deopotrivă, pentru părțile litigante și judecătorii care au decis prin hotărârea lor, în mod definitiv, asupra unui litigiu.

Autoritatea de lucru judecat pune capăt, definitiv oricărui litigiu în care părțile au uzat deja de toate căile de atac deschise și puse la dispoziția lor de către lege.

Excepția autorității de lucru judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată (non bis in idem) și impune condiția identității de acțiuni care, potrivit legii, reclamă același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, astfel încât, o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției. Deci, principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 430 C. proc. civ. conform cărora:

"1)Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2)Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. ", precum și dispozițiile art. 431 C. proc. civ. ce prevăd următoarele:

"1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. 2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Rezultă, deci, din prevederile legale mai sus menționate că elementele care caracterizează instituția autorității de lucru judecat sunt identitatea de părți, de obiect și de cauză.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarelor conexate, din persectiva îndeplinirii cerințelor prevăzute la art. 430 C. proc. civ. civilă, raportat la deciziile invocate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv deciziile nr. 4451/11.12.2018, nr. 1184/13.04.2016 și nr. 1140/11.04.2016, ce au caracter definitiv, reține că în cauză există autoritate de lucru judecat cu privire la contestatoarea B. și autoritate de lucru judecat parțială cu privire la contestatorii A. și C..

Astfel, în ceea ce o privește pe contestatoarea B., Înalta Curte constată că, în data de 18 februarie 2016, a mai formulat o contestație împreună cu contestatorii D., E., F., G., H., I., J. și K., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul căreia a solicitat inițial anularea parțială a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42/21.01.2016, respectiv a dispoziției de la art. 1 prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concurs pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor, pentru anul 2016, respectiv 150 de locuri repartizate după cum urmează: 50 de locuri la curțile de apel și 100 de locuri la tribunale, respectiva contestație fiind înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. de dosar x/2016

Ulterior, au fost contestate și Hotărârile Plenului CSM nr. 92/28.01.2016, nr. 420/26.04.2016 și nr. 494/26.04.2016.

Prin Decizia nr. 4451 pronunțată la data de 11 decembrie 2018, în dosarul nr. x/2016, ce are caracter definitiv, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorii B., D., K. și G., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum a fost modificată, împotriva Hotărârilor nr. 42/21.01.2016, nr. 92/28.01.2016, nr. 420/26.04.2016 și nr. 494/26.04.2016 emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Analizându-se conținutul Deciziei nr. 4451/11.12.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016, prin raportare la contestația formulată de aceeași parte în prezenta cauză (înregistrată sub nr. de dosar x/2016, conexat la dosarul nr. x/2016), se constată că există autoritate de lucru judecat, fiind îndeplinită tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză. Astfel, Înalta Curte constată că, atât în dosarul de față cât și în dosarul nr. x/2016 contestatoarea B. și Consiliul Superior al Magistraturii au avut calitatea de părți, că în ambele dosare contestatoarea B. a solicitat anularea parțială a Hotărârii Plenului CSM nr. 42/21.01.2016, respectiv a dispoziției de la articolul 1, anularea parțială a Hotărârii CSM nr. 92/28.01.2016, respectiv a dispoziției de la articolul 2, precum și anularea în parte a Hotărârii nr. 420/26.04.2016, în ceea ce privește respingerea cererilor de validare a rezultatelor concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor pe loc, organizat la data de 03.04.2016, cauza cererilor fiind aceeași.

Astfel, Înalta Curte reține că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care, contestația formulată de contestatoarea B., împotriva Hotărârilor Plenului CSM nr. 42/21.01.2016, nr. 92/28.01.2016 și nr. 420/26.04.2016, în cadrul dosarului nr. x/2016, conexat la dosarul de față nr. x/2016, urmează a fi respinsă, pentru existența autorității de lucru judecat, raportat la Decizia nr. 4451/11.12.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016, ce are caracter definitiv.

Astfel cum s-a reținut în doctrină și practica judiciară, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale - aceea de excepție procesuală și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți.

În manifestarea sa care interesează prezenta cauză, aceea de excepție procesuală, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente- a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate- și corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată.

În ce privește aspectul pozitiv, reglementarea puterii de lucru judecat sub forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Partea care a câștigat procesul se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea judecătorească într-un nou proces, care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior . Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

În speță, se constată că este dedusă judecății o a doua contestație cu același obiect, întemeiată pe aceeași cauză, între aceleași părți, în condițiile în care o altă contestație împotriva Hotărârilor Plenului CSM nr. 42/21.01.2016, nr. 92/28.01.2016 și nr. 420/26.04.2016, între aceleași părți, a fost deja soluționată definitiv prin Decizia nr. 4451 din 11 decembrie 2018 în dosarul nr. x/2016, nefiind admisibilă o nouă judecată, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va admite excepția autorității de lucru judecat și pe cale de consecință, va respinge contestația formulată de contestatoarea B. împotriva Hotărârilor Plenului CSM nr. 42/21.01.2016, nr. 92/28.01.2016 și nr. 420/26.04.2016, pentru existența autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, cu referire la contestațiile formulate de contestatorii A. și C., Înalta Curtea constată că, în privința lor există o autoritate de lucru judecat parțială, raportat la Deciziile nr. 1184/13.04.2016 și nr. 1140/11.04.2016, motiv pentru care urmează a admite ca atare excepția, având în vedere următoarele considerente:

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 19.02.2016 sub nr. de dosar x/2016, contestatoarea A. alături de alți contestatori, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat instanței să dispună anularea parțială a Hotărârii Plenului CSM nr. 42/21.01.2016, respectiv a dispoziției de la punctul 1 din această hotărâre, prin care s-a stabilit un anumit număr de locuri scoase la concursul de promovare pe loc în funcții de execuție pentru judecători, mai exact 150 de locuri, după cum urmează: 50 de locuri la curțile de apel și 100 de locuri la tribunale.

Ulterior, contestatorii au solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatul CSM, să dispună anularea parțială și a Hotărârii nr. 92/28.01.2016, respectiv a dispoziției cuprinse la art. 2 al acesteia, prin care s-a aprobat numărul de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor în anul 2016, cerând, totodată, introducerea în proces a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, temeiul legal al cererii de extindere a cadrului procesual pasiv fiind cel arătat în cuprinsul prevederilor art. 27 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Prin Decizia nr. 1184 din data de 13 aprilie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016, ce are caracter definitiv, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. alături de alți contestatori, împotriva Hotărârilor nr. 42 din 21 ianuarie 2016 și nr. 92 din 28 ianuarie 2016, pronunțate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, reținând că acestea sunt acte preparatorii ce nu produc efecte juridice prin ele însele, dar care sunt premergătoare elaborării actului producător de efecte juridice, respectiv hotărârea de validare a concursului.

Contestația formulată de contestatoarea A. și înregistrată sub număr de dosar x/2016, ce face obiectul prezentei judecăți alături de contestațiile conexate formulate de B. și C., a vizat Hotărârile Plenului CSM nr. 42 din 21 ianuarie 2016, nr. 92 din 28 ianuarie 2016 și nr. 420/26.04.2016.

Se observă astfel că există o autoritate de lucru judecat parțială cu privire la contestatoarea A., față de Decizia nr. 1184 pronunțată la data de 13 aprilie 2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, această instanță statuând definitiv cu privire la contestația formulată împotriva Hotărârilor Plenului CSM nr. 42 din 21 ianuarie 2016 și nr. 92 din 28 ianuarie 2016, nu și cu privire la Hotărârea Plenului CSM nr. 420/26.04.2016, Pe cale de consecință, urmează a se admite excepția autorității de lucru judecat parțială și a se respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva celor două hotărâri mai sus menționate, pentru existența autorității de lucru judecat.

Cât privește contestația formulată de aceeași parte, contestatoarea A., împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 420/26.04.2016, urmează a fi analizată pe fond, în condițiile în care nu există autoritate de lucru judecat, aceasta nefăcând obiectul analizei judecătorești în cadrul Deciziei nr. 1184/13.04.2016.

În ceea ce-l privește pe contestatorul C., se constată că, prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 17.02.2016 sub nr. de dosar x/2016, acesta alături de alți contestatori (respectiv L., M., N. și O.), în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat instanței să dispună anularea parțială a Hotărârii Plenului CSM nr. 42/21.01.2016, respectiv a dispoziției de la punctul 1 din această hotărâre, prin care s-a stabilit un anumit număr de locuri scoase la concursul de promovare pe loc în funcții de execuție pentru judecători, mai exact 150 de locuri, după cum urmează: 50 de locuri la curțile de apel și 100 de locuri la tribunale.

La data de 07.03.2016, contestatorii au formulat o cerere adițională, solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatul CSM, să dispună și anularea parțială a Hotărârii nr. 92/28.01.2016, respectiv a dispoziției cuprinse la art. 2 al acesteia, prin care s-a aprobat numărul de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor în anul 2016, respectiv 150 de locuri repartizate după cum urmează: 50 de locuri la curțile de apel și 100 de locuri la tribunale.

Prin Decizia nr. 1140 din data de 11 aprilie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016, ce are caracter definitiv, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul C. alături de alți contestatori, împotriva Hotărârilor nr. 42 din 21 ianuarie 2016 și nr. 92 din 28 ianuarie 2016, pronunțate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Analizând deopotrivă și contestația ce face obiectul prezentei judecăți, formulată de același contestator -C. - și înregistrată inițial sub număr de dosar x/2016, conexat cu dosarul de față nr. x/2016, Înalta Curte reține că aceasta vizează Hot