ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2554/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea introdusă la data de 5

iunie 2003 reclamantul P.I. a solicitat instanței să constate nulitatea

absolută, parțială, a contractului autentic de vânzare cumpărare nr. 559 din 2

noiembrie 1999 prin care pârâtul P.C. a vândut celuilalt pârât R.A.M. un teren

arabil în suprafață de 2961,02 mp situat în intravilanul satului Robești,

comuna Câieni.

Sancțiunea nulității a fost cerută

în principal pentru cauză ilicită susținându-se că pârâții au încheiat

contractul în scopul de a ocupa fără drept din proprietatea reclamantului

suprafața de 566 mp, întrucât lățimea la stradă a terenului vândut era de 42 mp

și nu de 47,39 m cum s-a trecut cu rea-credință în actul atacat; în subsidiar

nulitatea contractului a fost solicitată pentru eroare, asupra bunului

înstrăinat (cumpărătorul având reprezentarea că terenul proprietatea

vânzătorului are suprafața de 2961,02, deși în realitate aceasta era doar de

2395 mp) ori asupra dimensiunilor acestuia (lățimea reală la stradă fiind aceea

arătată anterior).

În drept, cererea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 948 și art. 968 C. civ., despre cauza licită, condiție

esențială pentru validitatea convențiilor.

Prin încheierea din ședința publică

de la 9 iunie 2003 s-a admis în principiu cererea de intervenție în interes

propriu formulată de tatăl reclamantului P.E. care a invocat calitatea de

coproprietar în indiviziune asupra terenului în litigiu în suprafață de 566 mp.

În cauză s-au administrat dovezi cu

înscrisuri, contract de vânzare–cumpărare 559/1999, schița terenului,

certificat de rol, hotărâri judecătorești date în litigiile dintre părți cu

privire la același imobil și martorii L.I., S.A., D.M. și C.D., fiind efectuată

și expertiză tehnică de ing. expert ....

Prin sentința civilă nr. 873 din 20

septembrie 2003 Judecătoria Brezoi a respins ca nefondată acțiunea, fiind omisă

soluționarea cererii de intervenție.

Apelul declarat de reclamant, la

care a aderat și intervenientul, a fost admis de Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, care, prin decizia civilă nr. 376/A din 27 februarie 2004, a anulat

sentința pentru nemotivare în fapt și în drept, obligație imperativă prevăzută

de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., și în consecință; în rejudecare pe

fondul cauzei a respins ca neîntemeiată acțiunea și cererea de intervenție în

interes propriu.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că nu au fost dovedite în cauză elemente de fapt care să ateste

că încheierea actului juridic este fondată pe reaua–credință a părților

contractante. Pârâtul R.A.M. a cumpărat de la celălalt pârât P.C., prin

contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 559 din 2 noiembrie 1999

suprafața de teren de 2961,02 mp pe care vânzătorul o avea în stăpânire prin

înzestrare de la părinții săi, regăsindu-se ca atare în evidențe la rd agricol

la Primăria Câineni, teren punct „baltă”, (identic cu Ostrov) în suprafață de

0,36 ha (registru agricol 59–60). Forma și dimensiunile terenului în suprafață

de 2961,02 mp sunt în conformitate cu schița anexă la acest contract de

vânzare–cumpărare cu nr. cadastral 3, evidențiat la O.J.C.G.C. Vâlcea și

înregistrat sub nr. 8276 din 22 septembrie 1999 respectiv: L = 62,4 m, l =

47,39 m, L = 47,53 m.

Aceleași dimensiuni au fost regăsite

în teren și prin expertiza tehnică efectuate în cauză.

Contractul de vânzare cumpărare

559/1999 a devenit comun și reclamantului în cadrul acțiunii anterioare în

revendicare imobiliară soluționată irevocabil în favoarea pârâtului R.M.A. prin

decizia civilă nr. 389/R din 6 martie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția

civilă.

Cu privire la motivul subsidiar de

nulitate s-a reținut că eroarea asupra obiectului contractului nu este dovedită

în cauză deoarece cumpărătorul a avut o reprezentare exactă, conformă cu

realitatea, asupra terenului dobândit în proprietate în raport cu acte de

identificare arătate în cuprinsul contractului și anexele la acesta în plus,

s-a argumentat că cererea asupra dimensiunilor fondului funciar nu poate fi

invocată, sub sancțiunea lipsei de interes în caz contrar decât de cumpărătorul

bunului imobil în cauză.

Ca atare, Curtea a concluzionat că

în situația în speță, privind vânzarea terenului altuia, acțiunea în anulare,

pentru cauza ilicită sau eroare, intentată de pretinsul proprietar este

nefondată.

Împotriva soluției în apel s-a

declarat recurs de către reclamant și intervenientul în interes propriu

invocându-se motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ. cu solicitarea, în principal, de a fi casată decizia cu trimitere spre

rejudecare pentru încălcarea dispozițiilor art. 297 alin. (2) teza a II-a C.

proc. civ., iar în subsidiar, modificarea acestuia în sensul admiterii

cererilor privind constatarea nulității absolute, parțiale, a contractului de

vânzare–cumpărare 559/1999.

Recursul este nefondat.

Nulitatea absolută a vânzării

lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părțile au încheiat

contractul știind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane, ascunzând

intenția de a aduce altuia o pagubă.

Numai în aceste condiții actul

juridic este fondat pe o cauză ilicită sau frauda având va numitor comun reaua–credință

a părților.

În lipsa acestor împrejurări

nulitatea contractului nu se justifică.

Art. 297 alin. (1) C. proc. civ. impune

anularea sentinței și evocarea fondului cauzei numai în situațiile în care

prima instanță a respins sau anulat cererea de chemare în judecată fără să

intre în cercetarea fondului.

Dacă „recercetarea fondului” nu se

datorează admiterii unei excepții procesuale, ci nerealizării de loc a cererii,

cum a fost cazul cu intervenția în speță, practica judiciară a decis că și în

această situație sentința va putea fi anulată după ce instanța de apel a

reținut pricina pentru evocarea fondului cererii canalizate în primă instanță

în cauza acestei soluții se impune și pentru faptul că cererea de intervenție

în interes propriu are același obiect cu acțiunea principală iar aceasta din

urmă a fost judecată în fond de prima instanță, anularea sa fiind dispusă în

apel pentru motivele de procedură prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, cazul de casare cu

trimitere întemeiat pe dispozițiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. motivat de

încălcarea în apel a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. este

nefondat.

Cu referire la cazul de motivare

prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocat de recurenți cu motivarea

că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra declarațiilor martorilor D.M. și M.M.

precum și a schiței și contractelor de încheiere a terenului în litigiu, sunt

de arătat următoarele:

Pentru a putea dispune modificarea

hotărârii în temeiul acestui caz se cer a fi îndeplinite cumulativ două

condiții: a) instanța nu s-a pronunțat asupra dovezii administrate și b) dovada

administrată era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în sensul că dacă

le-ar fi avut în vedere, instanța ar fi reținut o altă situație de fapt și ar

fi pronunțat altă soluție.

Probele amintite, administrate în

cauză, cu privire la care instanța de apel a omis să se pronunțe nu constituie

acte de proprietate și se referă la operațiuni administrative ce au avut loc cu

ocazia preluării în folosință a terenurilor de Electrocentrale Vîlcea anterior

anului 1989; restituirea ulterioară a terenurilor după anul 1992 s-a făcut

pentru suprafețe mai mari datorită lucrărilor de umplere cu pământ efectuate

între timp; aceste înscrisuri omit a menționa printre proprietari denumită T.A.

fiind apreciate ca lipsite de semnificație juridică în cadrul acțiunii

anterioare în revendicare imobiliară incluzând în suprafața de teren în

litigiu.

Drept urmare instanța de apel a

procedat corect la rejudecarea cauzei în fond, după anularea sentinței, iar

soluția adoptată privind respingerea acțiunii și a cererii de intervenție este

justificată, nefiind întrunite cerințele legale invocate pentru constatarea

nulității absolute a contractului autentic de vânzare–cumpărare 559/1999.

În consecință, recursul declarat de

reclamant și intervenienții în interes propriu împotriva deciziei civile nr.

376/A din 27 februarie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, va fi

respins ca nefondat în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul P.I. împotriva deciziei nr. 831 din 27 aprilie 2004 a

Curții de apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.