ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.03.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1412/2020

HOTĂRÂRE
05.03.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1412/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita înregistrată la 7 august 2019 sub nr. x/2019 și modificată la 18 septembrie 2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Unitatea Militară Nr. 1788 Lunca de Sus și Ministerul Apărării Naționale, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună următoarele:

- anularea Deciziei de imputare nr. A 158 din 16 ianuarie 2019 emisă de Comandantul UM 1788 Lunca de Sus.

- anularea Hotărârii Comandatului UM 1788 Lunca de Sus nr. A 898 din 22 martie 2019, precum și a Deciziei administrativ-jurisdicțională nr. 42/CJI 4279/2019 din 28 iunie 2019 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul MAI.

2.1. Prin Sentința nr. 1591/2019, Tribunalul Harghita a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă Decizia de imputare nr. A 158 din 16 ianuarie 2019 emisă de comandantul UM 1788 Lunca de Sus, Hotărârea nr. A - 898 din 22 martie 2019 a acestuia și Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 42/CJI 4279 din 28 iunie 2019 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor (CJI) din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Cum actul administrativ-jurisdicțional contestat a fost emis de o autoritate publică centrală, Tribunalul a apreciat că în speță, competența materială aparține curții de apel conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în a cărei circumscripție este domiciliul reclamantului.

Prin Sentința nr. 2 din 21 ianuarie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut că atât militarii, astfel cum sunt prevăzuți la art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, cât și militarii aflați în misiune în afara granițelor țării, prevăzuți de art. 9 din aceeași ordonanță, reprezintă o categorie specială de funcționari publici și, odată calificate raporturile acestora cu unitatea angajatoare ca fiind raporturi de serviciu, dreptul comun aplicabil este Legea nr. 188/1999, nemaifiind relevantă, în stabilirea competenței materiale a instanțelor judecătorești, ierarhia autorității publice emitente a actului administrativ contestat.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei de imputare nr. A 158 din 16 ianuarie 2019 emisă de Comandantul UM 1788 Lunca de Sus, a Hotărârii Comandatului UM 1788 Lunca de Sus nr. A 898 din 22 martie 2019, precum și a Deciziei administrativ-jurisdicțională nr. 42/CJI 4279/2019 din 28 iunie 2019 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul MAI.

Înalta Curte reține că, pentru determinarea instanței competente material să soluționeze prezentul litigiu, prezintă relevanță natura dreptului pretins de către reclamant, dar și cea a raporturilor juridice dintre reclamant și instituția pârâtă.

Potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, răspunderea materială a militarilor este angajată, în condițiile prevăzute în cuprinsul său, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, provocate de militari, din vina acestora și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției, indiferent dacă, după producerea pagubei, persoanele a căror răspundere este angajată, mai au sau nu calitatea de militar.

Art. 7 din același act normativ stabilește ce se înțelege prin termenul "militari", în sensul acestei ordonanțe: militari în termen, militari cu termen redus, rezerviști concentrați sau mobilizați, elevi și studenți ai instituțiilor militare de învățământ, militari angajați pe bază de contract și cadre militare.

În consecință, prin O.G. nr. 121/1998 este instituită o procedură specială în ceea ce privește aceste categorii de personal, diferită de cea din dreptul comun, în vederea atragerii răspunderii materiale a acestora pentru pagubele cauzate în legătură cu munca lor ori în legătură cu obligația de restituire a sumelor nedatorate. Totuși, prin acest act normativ nu este reglementată o competență specială, derogatorie, a instanțelor judecătorești, motiv pentru care aceasta se stabilește în considerarea raporturilor de serviciu ale militarilor, astfel cum sunt enumerați la art. 7 din O.G. nr. 121/1998.

În acest sens, din Decizia nr. 10 din 16 aprilie 2018, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, rezultă că militarii reprezintă o categorie aparte de funcționari publici, fiindu-le aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 cu titlu de drept comun, cu consecința atragerii competenței secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului în privința soluționării tuturor cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al acestora, excepție făcând situațiile pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

De asemenea, și în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 34 din 9 februarie 2016 s-a constatat că Legea nr. 188/1999 reprezintă cadrul general pentru funcționarii publici, precizându-se în mod clar faptul că militarii sunt o categorie specială de funcționari publici.

Prin Decizia nr. 23/2018 din 12 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 109 din 12 februarie 2019 s-a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, litigiile având ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare și a hotărârilor comisiilor de jurisdicție a imputațiilor constituite la nivelul ministerelor și autorităților publice centrale, promovate de militarii nominalizați de art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, de militarii aflați în misiune în afara granițelor țării prevăzuți de art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 și de funcționarii publici din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, sunt de competența tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal."

Prin considerentele deciziei mai sus amintite s-a concluzionat că elevii și studenții instituțiilor militare de învățământ sunt incluși în noțiunea de "militari", în sensul art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, reprezentând o categorie specială de funcționari publici și, odată calificate raporturile acestora cu unitatea angajatoare ca fiind raporturi de serviciu, dreptul comun aplicabil este Legea nr. 188/1999, nemaifiind relevantă, în stabilirea competenței materiale a instanțelor judecătorești, ierarhia autorității publice emitente a actului administrativ contestat.

Astfel fiind, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport cu dispozițiile legii speciale, și anume Legea nr. 188/1999, care la art. 109 prevede:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

În consecință, răspunderea materială a funcționarilor publici și, implicit, a tuturor militarilor, astfel cum au fost prevăzuți de art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, derivă din raporturile de serviciu ale acestora, astfel că litigiile având ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare revin competenței materiale de soluționare în primă instanță a tribunalelor, nefiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, textul de lege privitor la competență din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 10 alin. (1), stabilește competența curții de apel în primă instanță în cazul litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel, ceea ce atrage subsidiaritatea aplicării acestora în raport cu prevederile unor norme speciale în materie, derogatorii de la norma generală, iar o asemenea normă specială și derogatorie în materie este prevăzută la art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Prin urmare, față de calitatea reclamantului și raporturile juridice deduse judecății, devin aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, ce atrag competența secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâții Unitatea Militară 1788 Lunca de Sus și Ministerul Apărării Naționale în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-03-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1602/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea introdusă pe rolul Curții de Apel București la 29.09.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul
ÎCCJ 2017-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2485/2017
a II-a din Legea nr. 554/2004, competența revenind Curții de Apel Cluj în primă instanță. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct.
ÎCCJ 2019-05-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2290/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fis
ÎCCJ 2019-04-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2241/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Mureș, secția contencios
ÎCCJ 2019-04-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2177/2019
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 29 februarie 2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții
Sursă