ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.09.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2485/2017

HOTĂRÂRE
18.09.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2485/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență se solicită să se dispună anularea Deciziei de imputare nr. 78553 din 7 martie 2016 emisă de MAI - Departamentul pentru situații de Urgență - ISU "B." al Județului Cluj; în principal: anularea în tot a acestei decizii, ca nelegală și netemeinică cu consecința exonerării reclamantului de la obligația de plată a sumei de 54.237,62 RON; în subsidiar: anularea în parte a acestei decizii, în sensul reevaluării vinovăției reclamantului la cauzarea prejudiciului, cu consecința diminuării, în mod proporțional, a sumei datorată pentru repararea acestui prejudiciu;

anularea Hotărârii nr. 120.736 din 9 mai 2016 emisă de MAI - Departamentul pentru Situații de Urgență, ISU "B." al Județului Cluj, Comisia de soluționare a Contestațiilor, în soluționarea contestației formulate de subsemnatul împotriva Deciziei de imputare nr. 78.553 din 7 martie 2016;

anularea Hotărârii nr. 85 din 8 august 2016 emisă de MAI - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor în Dosar nr. x/2016, în soluționarea plângerii formulate de subsemnatul împotriva Hotărârii nr. 120736 din 9 mai 2016 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor; suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 78553 din 7 martie 2016, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004; obligarea pârâtului la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, în cuantumul și potrivit dovezilor.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin Sentința civilă nr. 5 din 12 ianuarie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

A reținut Curtea de Apel Cluj că actele contestate au fost emise ca urmare a constatării unui prejudiciu imputat reclamantului, în legătură cu exercitarea de către acesta funcției în care era angajat la secția de Pompieri Colina din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a Județului Cluj.

A mai reținut că prevederile art. 6 din Legea nr. 80/1995 pot fi interpretate în sensul că și militarii sunt asimilați funcționarilor publici, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. IV, secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora cererile ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale sub număr de Dosar x/2017

Prin Sentința civilă nr. 2843 din 19 mai 2017, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj și a declinat competența în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea efectuării regulatorului de competență.

A suspendat din oficiu orice procedură.

A reținut Tribunalul Cluj că, astfel cum reiese din actele dosarului, împotriva Deciziei de imputare nr. 78553 din 7 martie 2016 s-au exercitat toate căile de atac administrativ - jurisdicționale prevăzute de art. 30 și următoarele din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, procedura fiind finalizată prin emiterea Hotărârii nr. 85 din 8 august 2016 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAI.

A mai reținut Tribunalul Cluj că Hotărârea nr. 85 din 8 august 2016 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAI este ultimul act jurisdicțional cu caracter definitiv emis în sistemul administrativ, astfel încât, rangul central al acestei din urmă autorități emitente determină și competența instanței, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competența revenind Curții de Apel Cluj în primă instanță.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Obiectul demersului judiciar al reclamantului, îl constituie acțiunea în anularea Deciziei de imputare nr. 78553 din 7 martie 2016 emisă de MAI - Departamentul pentru situații de Urgență - ISU "B." al Județului Cluj, anularea Hotărârii nr. 120736 din 9 mai 2016 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Departamentului pentru situații de Urgență - ISU "B." al Județului Cluj, precum și anularea Hotărârii nr. 85 din 8 august 2016 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. în soluționarea plângerii formulate de reclamant împotriva Hotărârii nr. 120736 din 9 mai 2016 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor.

Actele administrative sus-menționate, contestate în cauză, sunt emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Anterior învestirii instanței, împotriva deciziei de imputare au fost exercitate de către reclamant căile de atac administrativ-jurisdicționale reglementate de art. 30 și următoarele din O.G. nr. 121/1998, procedura administrativ-jurisdicțională fiind finalizată prin Hotărârea nr. 85/2016, emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, act administrativ-jurisdicțional cu caracter definitiv, potrivit art. 31 alin. (4) din aceeași ordonanță.

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 definește actul administrativ-jurisdicțional ca fiind actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială (art. 2 alin. (1) lit. d).

Pe de altă parte, în considerarea caracterului facultativ al jurisdicțiilor administrative speciale, stabilit prin Constituția României, Legea nr. 554/2004 prevede, la art. 6, reguli procedurale conform cărora actele administrative susceptibile de a face obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), referitoare la procedura prealabilă administrativă, dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ-jurisdicțională; dacă, însă, persoana care se consideră vătămată a optat pentru procedura administrativ-jurisdicțională, în lipsa unor prevederi exprese derogatorii, actul administrativ-jurisdicțional prin care este finalizată procedura va constitui obiectul acțiunii în contencios administrativ, în temeiul art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din lege.

În acest sens sunt dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 121/1998, potrivit cărora în situația în care, după epuizarea căilor de atac administrative, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile acestei ordonanțe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii.

Dispozițiile legii speciale nu prevăd, așadar, în mod explicit care este instanța competentă să soluționeze contestația formulată de persoanele interesate, norma legală în discuție fiind una de trimitere la dreptul comun în materie, care este Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Interpretând în corelație prevederile acestei din urmă legi cu cele ale O.G. nr. 121/1998, Înalta Curte constată că decizia de imputare are natura juridică a unui act administrativ tipic, susceptibil să facă obiectul unei jurisdicții administrative speciale și că reclamantul a urmat ambele căi de atac administrativ-jurisdicționale, prevăzute în art. 30 - 31 din O.G. nr. 121/1998, ultimul act, cu caracter definitiv în sistemul administrativ, fiind hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul ministerului de resort.

Așadar, deși angajarea propriu-zisă a răspunderii materiale a reclamantului se face prin decizia de imputare, în considerarea efectelor specifice procedurii administrativ-jurisdicționale, competența instanței este determinată de rangul central al autorității emitente a hotărârii cu caracter definitiv în sistemul căilor de atac administrative, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluției adoptate

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-02-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 495/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Sălaj, secția civilă, rec
ÎCCJ 2017-06-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2096/2017
Decizia nr. 2096/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, s
ÎCCJ 2016-11-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2904/2016
Decizia nr. 2904/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contenci
ÎCCJ 2016-03-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 784/2016
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara sub nr. x/243/2015 la data 15 aprilie 2015, reclamantu
ÎCCJ 2017-02-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 544/2017
/1998, are natura juridică a unui act administrativ jurisdicțional și având în vedere calitatea pârâtului B. de autoritate publică centrală. 2.2. Curtea de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentin
Sursă