ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2910/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2910/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate
Prin cererea înregistrată, la data de 22.01.2018, pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, anularea, în parte, a Deciziei de imputare nr. x/18.12.2017 și a actelor care au stat la baza acesteia și suspendarea deciziei atacate până la soluționarea cauzei pe fond.
Prin sentința civilă nr. 179 din 28 iunie 2018, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.
A reținut instanța, în esență, incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și calitatea Ministerului Afacerilor Interne de autoritate publică centrală.
Hotărârea celei de-a doua instanțe
Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 179 din 28 iunie 2018, a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud.
A reținut instanța că reclamantul a solicitat anularea Deciziei de imputare nr. x/18.12.2017 emise de Corpul de Control al MAI, ca o structură operativă centrală în baza căreia s-a stabilit răspunderea materială a polițistului.
Reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei de imputare, conform art. 30 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, respinsă, ca neîntemeiată, prin Hotărârea nr. 126171/10.07.2017 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul IGPR.
A constatat Curtea de Apel Cluj că reclamantul nu a formulat plângere în temeiul O.G. nr. 121/1998 la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, ci a înțeles să formuleze acțiune având ca obiect doar decizia de imputare, fără a urma calea prevăzută de art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, nu se examinează legalitatea unui act jurisdicțional, deoarece reclamantul nu a atacat Hotărârea nr. 126171/10.07.2017, ci a înțeles să atace doar actul administrativ de imputare, fiind aplicabile prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, competența fiind în sarcina tribunalului indiferent dacă autoritatea emitentă a actului este la nivel local sau central.
Constatând ivit conflict negativ de competență, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.
Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte constată că obiectul acțiunii îl reprezintă anularea Deciziei de imputare nr. x/18.12.2017 emise de Ministerul Afacerilor Interne-Corpul de Control al Ministrului privind obligarea reclamantului la achitarea sumei de 3.406,02 RON cu titlu de cheltuieli de școlarizare ce ar fi trebuit achitate de sergentul major B., care nu și-a respectat angajamentul de a lucra 10 ani în cadrul MAI după școlarizare.
S-a dispus imputarea sumei respective pentru că reclamantul A., comisar-șef de poliție, având calitatea de președinte al comisiei de cercetare administrativă, nu a efectuat cercetarea administrativă necesară imputării sumelor respective în termenul legal, conform art. 34 din OUG nr. 121/1998.
Înalta Curte reține că actul administrativ contestat a fost emis în considerarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, comisar șef de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, funcționar public cu statut special.
În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât reclamantul este funcționar public, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".
Dispozițiile Legii nr. 188/1999 stabilesc, așadar, în favoarea tribunalelor, competența materială exclusivă în soluționarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, fără a face distincție după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local.
Prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au caracter de lege generală în raport de dispozițiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, fiind, astfel, înlăturate de la aplicare, neputând justifica o competență materială a instanței de judecată stabilită în raport de rangul autorității publice emitente a actului administrativ contestat.
Această interpretare este conformă Soluției de unificare a jurisprudenței adoptate în ședința judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți din data de 18 februarie 2013, în sensul că "normele de competență prevăzute de art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013, sunt aplicabile inclusiv funcționarilor publici cu statut special, în măsura în care statutele speciale ale categoriilor respective nu conțin dispoziții prin care să fie stabilită expres competența unei alte instanțe".
Soluția se impune și prin prisma Soluției de principiu a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată în data de 11 aprilie 2016, potrivit căreia, revine tribunalului competența de soluționare a cauzelor având ca obiect contestația formulată împotriva hotărârii emise de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor constituită pe lângă MAI.
Prin urmare, reținând incidența art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza în fond este tribunalul.
Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2018.