ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2904/2016

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/33 din 02 decembrie 2013, reclamantul A. a chemat în judecată Guvernul României solicitând abrogarea pct. 4 din capitolul I și pct. 11 capitolul II din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1294/2001 ca fiind neconstituțională, obligarea pârâtului să emită prevederi înlocuitoare și încadrarea pe toată perioada când a lucrat în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj din 01.02.1993 până în prezent în condiții speciale de muncă.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 201 din 15 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României formulată de către intervenientul Ministerul Afacerilor Interne. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Cluj.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii atacate cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, s-a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate invocată de acesta în cuprinsul cererii de chemare în judecată, chiar dacă acest petit nu apare evidențiat ca atare în cerere, instanța trebuind să solicite lămuriri și să deceleze care este obiectul acțiunii. S-a susținut, de asemenea, că instanța de fond nu a analizat excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant, nefiind analizată îndeplinirea condițiilor stabilite de art. 9 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, respectiv îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Pe fondul recursului, s-a invocat aplicarea greșită a legii și încălcarea principiul egalității de tratament prevăzută de art. 5 alin. (4) C. muncii cu privire la discriminarea indirectă, precum și a principiului egalității în drepturi reglementat de art. 16 alin. (1) din Constituția României. Astfel, s-a susținut că instanța de fond a recunoscut că unul din motivele neîncadrării reclamantului în condiții speciale de muncă este inexistența în structura organizatorică a unității a compartimentului Armament geniu chimic, însă a ignorat activitatea desfășurată de acesta în condițiile în care se recunoaște riscul la care potrivit activității a fost expus. Or, inexistența în structura organizatorică a unității a compartimentului în discuție nu poate fi imputată reclamantului. S-a mai apreciat de către recurentul-reclamant că aplicarea greșită a legii, care impune casarea hotărârii, s-a făcut prin nerecunoașterea de către instanță a încadrării acestuia în condiții speciale de muncă pe criteriul volumului de muncă, în acest sens invocându-se prevederile art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. În fine, a fost criticată hotărârea primei instanțe față de împrejurarea că aceasta nu este semnată de completul de judecată și că nu conține mențiunea cu privire la instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac, astfel cum prevede art. 425 C. proc. civ. În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările intimaților Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Cluj s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, acțiunea formulată de reclamantul A. fiind corect respinsă în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 554/2004. S-a arătat că, în mod corect, excepția de neconstituționalitate invocată de recurent nu a fost supusă dezbaterii, întrucât doar Curtea Constituțională exercită controlul legilor potrivit art. 2 din Legea nr. 47/1992. De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate întrucât judecătorul fondului a respectat prevederile art. 20 din noul C. proc. civ., art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din același Cod. Pe fondul recursului, în contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, intimatul a susținut că, prin ordinul comandantului unității, activitatea reclamantului A. a fost încadrată în condiții deosebite de muncă în temeiul cap. I pct. 4 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 1294/2001, potrivit atribuțiilor înscrise în fișa postului, prevederile din anexa nr. 2 la H.G. nr. 1294/2001 necontravenind celor specificate în Legea nr. 263/2010. Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul Ministerul Afacerilor Interne s-a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică. În prealabil, raportat la faptul că, prin motivele de recurs recurentul-reclamant nu a criticat hotărârea recurată sub aspectul respingerii primului capăt de cerere, s-a solicitat a se constata că acesta a intrat sub autoritatea de lucru judecat, în conformitate cu dispozițiile art. 479 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ.

Procedura în fața instanței de recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 februarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din camera de consiliu din data de 18 mai 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 201 din 15 mai 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea din 22 iunie 2016 a fost preschimbat, din oficiu, termenul de judecată fixat la data de 29 noiembrie 2016.

Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinările formulate de intimați la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate. Mai întâi, trebuie precizat că, deși recurentul și-a întemeiat recursul exclusiv pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că acestea se încadrează in prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., în ceea ce privește criticile privind nesemnarea hotărârii, precum și omisiunea instanței de a se pronunța asupra excepției de nelegalitate și asupra excepției de neconstituționalitate. Potrivit dispozițiilor art. 483 pct. 3 C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, in condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia o hotărâre este nelegală când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, deși neinvocate expres de către recurent, vor fi analizate succint doar prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ. Astfel, în ceea ce privește nesemnarea hotărârii, instanța de recurs observa vădita netemeinicie a susținerii părții, la dosarul de fond existând atât semnătura președintelui, cât și a grefierului. Lipsa mențiunii privind instanța la care se depune recursul, este sancționată cu nulitate relativă, condiționată de existența unei vătămări, vătămare care, prin exercitarea prezentului recurs, nu există. Analizând actele și lucrările dosarului se constată că prima instanța a reținut in mod corect că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, obiect al controlului de constituționalitate, pe calea excepției de neconstituționalitate, îl pot constitui doar legile sau ordonanțele, ori dispozițiile din legi sau ordonanțe, astfel că analiza constituționalității dispozițiilor din acte normative cu caracter secundar, emise în executarea legii, așa cum sunt hotărârile de guvern, nu intră în competența instanței de contencios constituțional, sesizarea cu un atare obiect fiind inadmisibilă. De asemenea, se constată că art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu are incidență în cauză, prezenta acțiune nefiind întemeiată pe aceste dispoziții. Totodată, în cazul excepției de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 este necesară o manifestare expresă în acest sens, aceasta neputând fi subînțeleasă sau intuită de către instanța investită cu soluționarea fondului. Față de aceste argumente, Înalta Curte constată că motivele subscrise pct. 5 din art. 488 C. proc. civ. sunt neîntemeiate. Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. instanța de recurs constată următoarele: Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie cererea reclamantului, încadrat în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Cluj în calitate de maistru militar având și gestiunea armament geniu chimic, cu atribuții în ceea ce privește gestionarea, manipularea, transportul munițiilor și materialelor explozive, pregătirea ședințelor de trageri, casarea elementelor de muniții și repararea acestora, în condițiile art. 29 din Legea nr. 263/2010 și a H.G. nr. 1294/2001. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 3 lit. g), h), i), art. 28, 29 și 30 din Legea nr. 263/2010, art. 47 din Normele metodologice, pct. 4 cap I din anexa nr. 2 a H.G. nr. 1294/2001 și a Ordinului M.A.I. nr. 283/2002 rezultă pentru a fi încadrat reclamantul în condițiile speciale de muncă trebuie, pe lângă efectuarea in concret a activităților prevăzute de H.G. nr. 1294/2001 anexa nr. 2 capitolul I, pct. 4, ca aceste atribuții să aibă caracter permanent conform fișei postului, iar activitatea să se desfășoare intr-un compartiment de muncă. Raportat la dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. g)-i) din Legea nr. 263/2010 în care sunt definite locurile de muncă în condiții speciale, acestea sunt cele în care gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la alte condiții specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puțin a 50% din timpul normal de muncă, conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate cu consecințe grave asupra sănătății și securității în muncă. Or, constată instanța de recurs, în acord cu prima instanță, că reclamantul A. a fost încadrat in condiții deosebite de muncă în temeiul cap. I pct. 4 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 1294/2001 potrivit atribuțiilor înscrise in fișa postului, însă din aceeași fișă a postului atribuțiile de genul celor mai sus prezentate, nu se încadrează în volumul de activitate de 50% din timpul normal de muncă. Pe de altă parte, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj nu a fost prevăzută în statele de organizare o formațiune sau compartiment de armament, geniu chimic, astfel că instanța nu poate constata existența unui exces de putere din partea pârâtelor în ceea ce privește refuzul de a se dispune încadrarea reclamantului în condiții speciale de muncă. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.